5,682 matches
-
s-a spus că „această cheie nu va fi, În nici o Împrejurare, transmisă unei persoane care nu este membră a acestui club“, nu au vorbit serios. Într-un final, caută În geantă și-mi Întinde cheia, cu o expresie de Îngrijorare pe față. — Să n-o pierzi ! — N-o s-o pierd ! Mersi, Liss. Îi dau un pupic. Sincer, și eu aș face asta pentru tine, dacă aș fi membră a unui club select. — Îți amintești parola, da ? — Da. Alexander. — Unde te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ridic privirea. Adevărul e că oamenii ca el nu ajung acolo sus În vîrf fără să fie de-a dreptul nemiloși, și fără să calce pe cadavre. Pur și simplu nu se poate. — Nu ? Lissy mă fixează, cu cute de Îngrijorare pe frunte. Poate că ai dreptate. Doamne, ce deprimant. — Emma, tu ești ? aud un glas sfredelitor, și Jemima apare Îm balcon Într-un halat alb, cu o mască pe față și ochii mijiți furios. Așa deci ! Don’șoara-eu-nu-Împrumut-niciodată-haine-de-la-tine. Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ridicînd iritată din umeri. Dacă vrei să-mi spui, spune-mi. Jack mă conduce În liniște spre un colț mai retras, departe de mulțime. În timp ce pășesc lîngă el, aerul beligerant mi se evaporă Încet. De fapt, mă cuprinde o ușoară Îngrijorare. Aproape mă cuprinde spaima. Oare chiar vreau să-i aflu secretul ? Dacă e vorba de o fraudă, cum a zis Lissy ? Dacă face ceva ilegal și vrea să mă implice și pe mine ? Dacă a suferit nu știu ce operație penibilă, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
am să spun, zice Jack și-mi surîde ușor trist. Promit. Cortina coboară pentru ultima oară și lumea Începe să se ridice de pe scaune, luîndu-și hainele și gențile. Acum că revenim iar la normal, exaltarea mi se evaporă treptat, și Îngrijorarea mă copleșește din nou. Trebuie să Încerc iar să dau de Jemima. La ieșire, lumea Împînzește curtea, Îndreptîndu-se spre o sală luminată, aflată vizavi. — Lissy a zis că ne vedem la petrecere, Îi spun lui Jack. Așa că... ce-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de zbor e oboseala ta personală. Fapt este că Bédier de la „Le Forgeron” m‑a Îmbolnăvit. Când m‑am plâns de moleșeală și de lipsă de energie, Rosamund mi‑a explicat că s‑a acumulat În mine oboseala, agravată de Îngrijorare și de amărăciune. Și ea suferea Încă din pricina dispariției lui Ravelstein, omorât de deprinderile lui sexuale nesăbuite. Rosamund nu‑și bătea joc de văicărelile mele - le acorda toată atenția, fără să pară iritată. Pretindea că vacanțele Încep adeseori cu senzații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
grijă pe peron; își scoate ceasornicul cu lanț și privește ora.): Hm! Să nu întârzie! (Atmosfera se conturează treptat pe sentimentul de așteptare și nerăbdare mascată; personajele devin simpli călători care așteaptă pe un peron; gesturi obișnuite de nerăbdare și îngrijorare; s-a întunecat și se simt pale de vânt; aerul vibrează în jurul gării și se aude un tremur al lucrurilor marcate de apropierea a ceva fabulos; această apropiere își trimite semne tot mai puternice, vântul răscolește lucrurile aruncate pe ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dar el nu poate înțelege vorbele, sunt prea departe și mai are și căciula pe cap. Oare Mureș o să știe să-l aștepte în stație până s-o întoarce? Dacă nu, o să se ducă acasă, nu se pierde el. Totuși îngrijorarea îl face să se foiască puțin și maică-sa îl bombăne. Moale însă, mai mult de ochii lumii. Da’ stai odată locului, măi copile. Apoi ușile se închid și autobuzul o ia din loc. Nu se poate ști dinainte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sarcina. Iese ecografia damblagită.“ Un câine, sub o Toyotă parcată chiar în fața intrării în clădire, începu să urle. Duduia Felicia, sora șefă, nu-și mai aminti de ce ridicase stativul cu cele patrusprezece eprubete goale. Îl privi nedumerită, intrigantă, cu puțină îngrijorare. Apoi îl lăsă la loc, pe marginea mesei, înspre chiuvetă. În zori, mai ales Dacă s-ar fi schimbat culoarea semaforului la timp, mai mult ca sigur că n-ar fi văzut-o. Se aștepta să treacă însă o coloană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ar putea sparge un geam. Forța mea fizică e un lucru evident, și acest aspect al constituției mele ar fi trebuit să-i fie familiar până atunci. De data asta nu m-a certat. A avut în voce căldură, afecțiune, îngrijorare și încă ceva, un sentiment neprecizat cu care m-a cercetat intens, mutând repede privirea de la un ochi la celălalt. Buzele uscate îi tremurau. Poate că avea o greutate pe suflet și era exact pe punctul de a mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Eram sigur că Mama Mare ar fi remarcat orice urmă de praf pe gresia imaculată. Pe pereți agățase o serie nouă de fotografii, reprezentând nuduri de femei foarte slabe, aproape famelice, și le-am studiat în amănunt cu o oarecare îngrijorare pentru noile preocupări ale bunică-mii. Mi-am dat seama că n-aș mai fi avut niciodată prilejul să pătrund fără opreliști în intimitatea ei, și am decis să nu mă grăbesc și să le fac pe toate pe îndelete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
școală. Odată ajunși în culise, se opreau brusc. De pe scenă, se auzeau vocile lui Oberon și a lui Puck. Violet, care ieși ultima, stătea la pândă, cu un picior în aer, ca o căprioară hăituită. Se uita în jur cu îngrijorare. — Sophie? zise ea, cu o voce pierdută, agitată. Sophie! Sophie alerga deja spre ea. — Vi! Ce s-a întâmplat? Am auzit prin difuzor. Te simți bine? Violet se aruncă în brațele lui Sophie, abandonându-i-se asemenea unei sirene sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sens, se năpusti către peretele din spate și începu să se cațere anevoie pe scara lui Iacob, treaptă cu treaptă. Avea o condiție fizică atât de proastă, încât fundul aproape că-i atârna până la genunchi. Mașinistul, care tremura acum de îngrijorare, se întoarse și dădu cu privirea de mine. Se înțepenise! zise el pe un ton destul de patetic. N-aveam ce face! Am dat din cap în semn că-l înțeleg și apoi am lăsat din nou capul pe spate ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
împiedicat și s-a proptit de Bez, care s-a înclinat ușor către Ben, care, din instinct a întins o mână spre perete, ca să se sprijine, trecând printre cabluri. Unul dintre lucrătorii din zona de servicii scoase un strigăt de îngrijorare și se repezi să salveze cablurile, călcând totul în picioare în calea lui. Colegii lui, care fuseseră în spate, începură imediat să se prostească, astfel că întreaga zonă se umplu de zarvă pentru că toată lumea voia să se destindă după tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
întâmplat? o întreba Janey, cu blândețe... Poți să vorbești? Janey îi dădu la o parte o șuviță de pe frunte. Parcă era scena din Pietà; pe Janey o prindea perfect rolul de madonna, cu fețișoara ei drăguță pe care se citea îngrijorarea. Brațele ei, care o susțineau pe Violet, erau moi și albe și aveau rotunjimea întregii ei făpturi. Era un tip de frumusețe considerat demodat într-o epocă în care suntem încurajați să mergem la sala de gimnastică și să lucrăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să insiste să fie dusă acasă, ca să-și revină. Tuturor celorlalți petrecăreți li se spusese că Violet căzuse și se lovise la cap și, cum aceștia erau prea ocupați cu distracția, n-au făcut decât să scoată niște sunete de îngrijorare, după care și-au continuat matoleala, sporovăind de zor. Cântecul și voia bună care urmară învăluiră congregația, în timp ce noi ceilalți - Hugo, eu, MM, Matthew și Janey - ne-am adunat în biroul mamei lui Matthew pentru a ține un adevărat consiliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
bună în rolul lui Christina. Și e și dublura lui Violet. N-ar vrea să se întâmple ceva care să pună în pericol lucrul ăsta. — Sunt sigură că o subestimezi, zisei eu, consolându-l. — Chiar crezi? Ben mă privi cu îngrijorare. O grămadă de lucruri se precipitau în acel moment. Cineva mai împinse un pic ușa, pe care o lăsasem întredeschisă. M-am întors să văd cine era. Violet se oprise chiar în prag, oripilată. Se repezi către noi, țipând: —Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Probabil că nu era corect din partea mea, dar mi se părea că e ca un șarpe care se descolăcește. Sam! zise ea, ridicându-se încet, în capul oaselor. Trebuie să recunosc că nu i se simțea altceva în voce decât îngrijorarea. — Ce s-a întâmplat? Toată lumea e bine? Păi, în momentul acesta Ben e urmărit în mare viteză către nord-vestul Londrei, deci să sperăm că nu le iese nici un pieton în cale, zisei eu. Hugo nu s-a ales cu nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
biroul lui și de suportat un șef înăcrit. Paisprezece zile de trezit la șase dimineața, de luat în grabă un mic dejun prost, de îndurat frigul în stradă, de așteptat o oră un autobuz, ticsit și rău mirositor, și de îngrijorare la posibilitatea de a ajunge cu întârziere. Paisprezece nopți de întors cu același autobuz, de îndurat același frig, de mâncat prost și fără poftă și de căzut istovit în patul dintr-o cameră înghețată și tristă. Mai târziu, cu solda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
zile... Tapirii și cerbii n-au dată. Trebuie să-i vâneze, să le tăbăcească pieile și să înceapă să usuce carnea. — O să mă anunți? — O să te anunț... Se ridică în picioare, dar indianul îl reținu de braț. Era o anume îngrijorare pe chipul lui. — E ceva ce vreau să te întreb, spuse el. Ceva ce mă neliniștește de ieri... părea că îi vine greu să se hotărască să vorbească. Cunoști huayahuasca...? — Huayahuasca...? Nu, recunoscu el. N-am auzit niciodată vorbindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răzbunarea asta e în curând. Mașinile îi vor nimici pe yubani și aceștia nu vor mai pricinui niciodată necazuri. O mașină verde va veni să ne distrugă și va ști să ne găsească oriunde ne-am ascunde... Vocea lui vădea îngrijorare. Vorbeau despre mașină, dar ea nu era acolo... Cum este mașina asta? Când va veni și cum ne va găsi? Supraveghem toate drumurile din selvă. Făcu o pauză. Știam că părintele Carlos a venit cu doi albi. Am știut de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
toți trei și că, datorită acestui lucru, e de trei ori mai rezistentă și, dacă pot adăuga ca notă de avertizare, de trei ori mai periculoasă. Se uită la Brunetti și Întrebă: — Cât de adânc ești implicat În asta, Guido? Îngrijorarea sa era audibilă. — Ți-amintești de americanul ăla care a fost ucis aici acum o săptămână? — A, da, În cursul unui jaf. Cât se poate de regretabil. Apoi, obosit de atitudinea sa, contele adăugă, sobru: — Ai descoperit vreo legătură Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lui Jake. —Of, Al, draga mea, nu-ți face griji... —Ai chemat moașele? a gâfâit ea. Cred că ar fi timpul să vină încoace. Jake a sărit în picioare și s-a repezit la telefon. În ochi i se citea îngrijorarea. Între timp, Alice a încercat să-și mai înmoaie durerile făcând un tur al micii lor bucătării. Chiuveta era plină de borcane și de cutii nespălate, care urmau să primească noi identități reciclate. De presupus că în zona gospodăriei. Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că Amanda e în Londra în fiecare zi, de dimineață până seara. Femeia asta șterge podelele cu tine. Ar trebui să i-o spui, Fine. Hugo nu s-a mai deranjat să-i explice că, de fapt, el își manifestase îngrijorările față de Amanda. Și-a dat seama că nu ar fi crescut în ochii lui Neil dacă i-ar fi mărturisit că nevastă-sa nu fusese interesată să le asculte. În plus, era disperat să-l facă pe Theo să înceteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
oprească. Și mai avea vreun rost să intre în detalii? Până la urmă, totul se terminase cu bine. —Important? Ăăă, nu. Nu foarte. Dacă Amanda avea să insiste, atunci o să-i spună. Dacă-i mai punea vreo întrebare care să denote îngrijorare sau dacă dovedea și cea mai mică undă de telepatie maternă, care alertează mamele atunci când copilul lor e în pericol. Dar Amanda n-a mai insistat. S-a dovedit că sunase din cu totul alte motive. — Ascultă, i-a ordonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
prefăcea că nu știe, s-ar fi putut alege cu unele beneficii. Știi, a zis el foarte serios, chiar nu-mi pot imagina una ca asta. Trebuie să-mi arăți camera. Peste chipul lui Alice a trecut un val de îngrijorare. A, nu. N-aș, ăăă, n-aș putea. — Am înțeles, a zis Hugo scurt. Alice s-a oprit din râs. Ochii i s-au lărgit impacientați. —Nu te superi? Vreau să spun că e superb aici. Și tu ești așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]