4,199 matches
-
încercând să doboare păsările care zburau deasupra noastră. Era într-o stare de mare agitație. Fiindcă n-a nimerit nici una, s-a trântit la pământ și a început să plângă în hohote. Naturalista îl privea înțelegătoare, însă pilotul l-a înjurat. A doua zi, în vreme ce pilotul se chinuia să repare aparatul de radio-emisie, am pornit prin pădure, crezând că voi da peste o urmă omenească. Nu mersesem prea mult, când m-a înțepat ceva la picior, o muscă mare, de culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sân până ce îi împletise din crenguțe subțiri o cușcă mică, delicată, în care o așezase cu grijă și dragoste pe un pumn de iarbă. Îi dăduse și un nume. Prințul. „De ce Prințul, domnule Filip?” l-am întrebat ca să nu-l înjur. „Așa. De ce să nu fie prinț? Poate că părinții lui au fost regi, într-o insulă îndepărtată”. Bucuria aceasta era umbrită de griji. Căci Filip, cu ura lui sfântă împotriva Tuberculosului, n-avea încredere nici în suferința vecinului său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
with a network of these secret societies, just as the superficies of the earth is now being covered with railroads... — Ai mai spus asta și Comunelor, la 14 iulie 1856, nu-mi scapă nimic. Să trecem la subiect. Iudeul baconian Înjură printre dinți. Continuă: — Sunt prea mulți. Cei treizeci și șase de invizibili sunt acum trei sute șaizeci. Înmulțește cu doi, șapte sute douăzeci. Scade cei o sută douăzeci de ani din termenul la care se deschid porțile și ai șase sute, ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În bagajul său de mînă și este primul dintr-o serie de obiecte pe care are de gînd să le prezinte Diavolului ca dovadă a sincerității demersului său de căutare, dacă nu chiar de succes. Dracu’ să te ia, Bezebut, Înjură pe muțește, de ce nu tragi cu afurisitul ăla de pistol chiar acum, ca să pot să mă apuc serios de treabă? O clipă se Întreabă dacă focul acela de armă nu fusese deja tras și el nu-l auzise pentru că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mic local unde, Își amintește Wakefield, au cele mai bune clătite cu cartofi din tot orașul; după colț este un cărucior antic Polish Dog, aciuat chiar sub liniile suspendate. Îi lasă gura apă; varză murată și muștar iute. Bun. Șoferul Înjură. Strada care duce la hotel e blocată de polițiști. — O fi vreo revoltă sau vreun festival, ceva. Niciodată nu poți ști. Ultima oară cînd fusese În oraș, Wakefield băgase de seamă că orașul suferea o transformare. CÎndva un oraș muncitoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
bizantine strălucește la capătul unui bulevard. Părinții lui Susan, Slobodan și Aleișa Petrovici, locuiesc Într-un bloc de cărămidă roșie, cu cinci etaje. Susan parchează În zăpada mocirloasă, chiar În fața blocului, unde tatăl ei stă aplecat asupra motorului mașinii sale, Înjurînd. Se Îndreaptă de spate cînd ea Îl strigă pe nume. Drept prezentare, Susan spune: — L-am adus pe domnul Wakefield, ca să te cunoască. Domnul Petrovici Își șterge mîinile pe o cîrpă uleioasă și mormăie un salut, care nu-l face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
e el, un ticălos și un mîrlan. — Susan, nu vorbi așa! Chiar dacă poate e ticălos, să ne ierți, domnu’ Wakefield. Ar fi trebuit să vii aici Înainte de război. Bărbații erau politicoși și drăguți, harnici, nu auzeai un cuvînt urît, nu Înjura... — Corect, ricanează Susan, băuturica și jocurile de noroc În fiecare noapte la club, dormit duminica toată ziua, țipatul la mine și la Tiffany... Era drăguț numai cînd era acasă profesorul Telescu. — Ia ceva dulce, domnu’ Wakefield. Io face. Wakefield ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la vremea celei de-a doua reconstrucții, Wakefield deschide ferestruica de la baie care dă spre curtea vecinului și răcnește: — Stop! Oprește imediat zgomotul ăsta infernal! Muncitorii Își ridică privirile din cărămizile lor și restauraționistul apare imediat pe schele. — Nu-mi Înjura oamenii! țipă la rîndul lui. SÎnt meșteri zidari! Meșteri zidari! De parcă meșterii Renașterii italiene tocmai debarcaseră de pe un pachebot venind din Carrara! — E casa mea!, zbiară Wakefield, ușor isteric. Am nevoie de liniște! — Ia-ți o slujbă! zbiară și nebunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dorește ea Lui Stephanie Leigh, o prietenă plină de afecțiune și generozitate, care mi-a oferit prima scânteie de inspirație pentru această poveste, și fiicei sale Becky, autoarea jocului de cuvinte minunat de ingenios „boala Oldtimers“. Capitolul 1 — La naiba! înjură Francesca, holbându-se la fotografia imensă a fostului ei logodnic și a miresei lui zâmbărețe care ocupa jumătate din prima pagină din Woodbury Express, ziarul rival celui condus de ea. Dedesubt era o descriere dezgustător de amănunțită a fiecărui articol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
evoca perioada roșie din creația lui Picasso, cea care a urmat perioadei albastre. Îmi blochezi spațiul de parcare, îi atrase atenția voios Jack Allen în timp ce ea dădea în marșarier. Fain machiajul tribal. A înlocuit piercingul în împodobirea propriei persoane? Fran înjură. Jack Allen părea să găsească întotdeauna o cale de-a o pune într-o poziție de inferioritate. Era un adevărat talent. Mai ales dacă se întâmpla ca posesorul să fie un nemernic. Se întinse să ia un șervețel, apoi coborî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Laurence se întunecă brusc. Fran fu fericită de diversiunea oferită de apariția chelnerului. Masa dumneavoastră e pregătită, domnule, zise individul, aproape târându-se în fața lor în umilința lui îndelung exersată. Când se ridică, Fran se abținu cu greu să nu înjure. La celălat capăt al salonului, chiar dincolo de scara în spirală cu covor roșu ce ducea spre interiorul hotelului, Jack Allen era prins într-o conversație animată cu șeful lui, Murray Nelson. Gândul că prima ei cină cu Laurence avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bărbat nu merită asta. Nici măcar taică-tău. — Bine. Promit. Joi la șase. A doua zi, Fran revenise la normal. Redacția era ca un pântec, vibrând de viață. Țârâitul telefoanelor, întrebările urlate de la un capăt al camerei la celălalt, reporterii care înjurau filtrul de cafea ce fierbea în gol, pentru că le era de fapt prea lene să-l umple din nou, deciziile care îi erau solicitate întruna nu lăsau loc pentru nefericire. O atitudine hotărâtă, îi spusese tatăl ei odată, era cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Laurence avea dreptate, ființa pe care-o iubea cel mai mult pe lume. Jack Allen se uită la reclama lucioasă, în culori, la agenția imobiliară Newlands, ce tocmai apărea pe pagina de probă a ediției de-a doua zi și înjură. Știa că una din regulile fundamentale din lumea presei era că publicitatea nu trebuia să influențeze conținutul editorial și că, totuși, de obicei o făcea. Dar asta, după părerea lui, era cu totul altceva. Știa exact ce reducere îi oferise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
plină cu daruri de nuntă, invitații și flori. Dacă ar fi făcut-o, și-ar fi văzut logodnicul privind în gol, de parcă ar fi văzut o nălucă. Apoi întorcându-se și îndreptându-se spre cel mai apropiat telefon. — La naiba, înjură Jack încet, realizând că uitase acasă încă un lucru de care avea nevoie. Încântarea de-a sta într-un hotel, chiar și într-unul atât de primitor și de nepretențios precum Cathedral Arms, îi trecuse deja după o zi. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că poate ți-l strică. Televizoare, radio, nu prea merg, că toate camerele au acum, cu casetofoane nu e voie. Au făcut hoții niște casete, un teatru cu un milițian, a înregistrat hoțul și au trimis în degepeu cum se înjură hoțu’ cu milițianu’, și a venit ideea, ia să tăiem noi casetofonul. Săpunul, unu’ bun, un Lux, un Fa. Pastă de dinți e căutată Colgate și Cristal, tot așa. Depinde cum îl și găsești pe ăla cu țigările, că dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
timpul cu o pisicuță și hamsteri. Pe Vasilică l-a cumpărat colegul meu de cameră, era mititel și vai de steaua lui. Sperios - și l-am îngrijit și acum a revenit pe făgașul normal. Mai e o ocupație, îl mai înjuri, mai aia, trece timpul cu el. A fost și bolnav vreo trei zile, deoarece a lins insecticid de gândaci. L-au vaccinat doctorii și și-a revenit. Doarme singur în pat. Se joacă cu hamsterii. Și eu stau și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ei pe caleașcă. Și trăgeam bikinii și ei nu se mai terminau. Că era grasă rău. Intram și eu și mai intra trei inși în ei. „Ia-i, fă, înapoi, că eu nu-i iau!“ Grasă-grasă. Am început s-o-njur, aruncam apă, clor pe ea... „Lasă-mă, că m-ai disperat.“ Nu mă lăsa să dorm, nici să mănânc. „Te iubesc, vino-ncoace. La cununie.“ Și „Fă, lasă-mă fă!“ - „Bă, să-ți moară, să-ți fac...“ - „Ce să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
cum trebuie nu e bine să-i dai și ceva greu de mistuit, fiindcă îl îmbolnăvești. Atunci, pot să mă alimentez în concordanță cu nevoile mele. Și sunt multe chestii, deci lucruri mărunte. Mă lovesc peste degete, sunt tentat să înjur, dar mă opresc. Deși poate ar fi o descărcare, nu? Totuși, caut să mă opresc. Televizorul, după Czampar Ne mai uităm și la televizor când e ceva frumos. În primul rând, fotbal. Că e moartea mea. La un film care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ta!...“. Și-a gonit-o. (Râde.) De ce-ați furat? Pentru bani. S-aduc bani în casă, ca să fie mulțumiți. Să nu mai fie scandal, să nu mai fie îmbârligături, să nu măscărească pe ăla, s-arate pe ăla, să-njure. Tata era leneș. Am muncit pe șase mii cin’sute pe șantier, aicea, la Liceul Economic „Crețulescu“. La șantier și le-aduceam bani acasă. Și ei dormea toată ziua. Decât se scula, mânca, bea cafea toată ziua, se ducea pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mă durea stomacul. La 11 noaptea, șeful ăla de cameră... el e șmecher. „Dom’le, nu te scoli din pat!“ Zic: „Bă, du-te, bă, de-aicea!“. „Ba nu! Of, futu-ți morții mă-tii!“ Și-a-nceput să mă-njure. Și m-a luat c-o șipcă din aia, groasă. Și dă-i... „Futu-ți morții mă-tii...“ - „De ce dai, bă?“. Și m-am dus în cameră, l-am bătut noaptea aia. Și l-am bătut pe șeful ăla de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
bine să te ia de prost, nu? Dacă ești luat de prost, o duci rău. Asta înseamnă ca toată pușcăria ta care-ai să faci în pedeapsa respectivă să nu ridici niciodată tonul la nimeni. Chiar dacă te bate, chiar dacă te înjură sau eu știu ce se mai întâmplă. Și-atunci nu-ți convine chestiile astea. Nu trebuie să fii nici prost, dar nici al dracului; să stai în banca ta și, când e vorba să răspunzi, să fii răspunzător de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
proprietarul în mașină, avea alarmă, s-au blocat ușile, în afară de geamuri. Am reușit să fug, nu departe, sub mașină. L-am văzut pe om cum a venit cu o bâtă de baseball. L-am așteptat, a plecat, a început să înjure de mama focului. El a crezut că am plecat. Am ieșit și eu, am făcut treaba și am plecat. Ce-i prin mașină? De toate, începând de la cuțite, brichete, casetofoane, bani, țigări. Prețioase erau țigările, înainte de ’89 nu se găseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
-o. Pe patru ianuarie trebuia să dau vioara, să-mi iau tranzacția cu el, chiar atunci m-a prins. Mai aveam puțin și mă prindea în flagrant. Ăla care mi-a dat pontul era sifon. A venit procurorul, l-am înjurat, m-am luat de el. Nu știam cine este. Am stat cuminte, am făcut niște demersuri, mi-am făcut cazierul alb și după albul ăsta m-am descurcat de alte cinci mandate. Eu le consideram pe astea distracții, dacă eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și era unul venit de la italieni și nu-l mai știa pe frati-miu, și au luat să facă un skandeberg pe o ladă de bere și ăla a dat în frati-miu, s-a luat de el, l-a înjurat, a mai venit cu trei inși, i-a dat cu sticlele în cap. Și frati-miu a venit la mine, bă, ce facem, m-a bătut ăla. M-am îmbrăcat, mi-am luat cuțitul, am ajuns la el, a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ai mei s-au despărțit. Ei, mama a aflat motivul de ce el mi-a dat palma, de ce eu am tras în el. Eu știam că e cu una și aia mi-ar fi zis ceva și a început să mă-njure și eu i-am spus: „Mulțumesc, la fel“. 7 Ei, și Jidanu’ dacă nu a mai avut nevoie de părinți, de tată și mamă, să se-mbrace. Erau magazine „Bucur“, „București“, „Cocorul“, „1001 de articole“!... Nu furam, mă-mbrăcam. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]