5,014 matches
-
Ialomița, 800 din Basarabia în Vlașca, 1053 din Rădăuți la Craiova, 780 din Rădăuți la Calafat) unde în prezent se găsesc evacuați din ordinul a diferite mari Unități să se înapoieze în capitalele de județ de unde au plecat. Să ordonați întrebuințarea lor la munca de folos obștesc. În perioada august -septembrie 1941, Prefectura Dorohoi înregistrează numeroase adrese ale prefecturilor din țară, prin care i se comunica trimiterea spre Dorohoi a evreilor pe care i-au avut evacuați în lagărele de muncă
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
speranțele, s-a transformat pînă la urmă în încredere în timp. Lecția sa e lecția folosirii la maximum a timpului, a permanentei responsabilități față de acesta. Cert, o productivitate de mărimea celei a sale nu poate fi explicată decît printr-o întrebuințare judicioasă, economică a timpului, posibilă (aspect de asemenea paradoxal) datorită politeții, o pavăză care l-a ajutat să se țină la distanță de ceilalți, păstrînd totuși relațiile în limitele amabilității. Acest fel de a proceda era legat intim de etica
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
redactorului șef sau redactorului șef adjunct; veți cere să se confirme DGPT - Serv. Secretariat primirea Caietului și a dispozițiilor și să se indice numele persoanei care va păstra documentele; de asemenea, veți mai da relații cu privire la modul de Întrebuințare al Caietului precum și condițiile de manipulare și păstrare; la cerere, se vor da lămuriri suplimentare privind conținutul unor dispoziții”. Tot pusă sub obroc fusese declarată și lista unor documente considerate a fi „strict secrete” sau „secrete”. Hârtia ajunsă la Vaslui
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
fiecare lecție chiar și numele colegilor ascultați, fiecare cu nota obținută. Nu era o problemă manipularea acestui gigant maculator, deoarece nu era o greutate să-l scot din pupitrul meu, să-l folosesc și să-l pun la loc după întrebuințare. Am avut greutăți în activitatea de șef al clasei. La sfârșitul primului an de școală în clasa noastră au rămas mulți repetenți și s-a completat numărul cu repetenții din școala noastră și mai ales cu alți repetenți veniți de la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
că-mi făcusem bine treaba trecea la analiza fiecărei opere literare. După Iliada și Odiseea, Paul Constantinescu m-a dus din nou în fața raftului cu operele ce urmau a fi studiate, m-a invitat să iau opera următoare și după întrebuințare s-o pun exact la locul din care fusese luată și tot așa pe tot parcursul anului școlar. Acest OM PROVIDENȚIAL pentru mine a intuit marea mea dragoste pentru citit, înlesnindu-mi posibilitatea de a devora adevăratele comori literare pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
tare vechi și noi, dar mai ales de ceea ce Mircea Eliade numea avenit „teroarea istoriei” incarnată temporar, dar catastrofal de dictatura proletariatului. De la Liviu Ciulei, regizorul de teatru, Lucian Pintilie, regizorul de film, la Mircea Iorgulescu, criticul literar, avem o întrebuințare a operei lui Caragiale ca instrument antitotalitar, ca demistificare și decon- strucție a mecanismelor și strategiilor de aservire și coerciție ideologică ale regimului comunist. Dramaturgia shakespeariană și tragedia greacă și latină au fost nu odată utilizate în același mod pe
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fatale ar trebui să conducă la aflarea răspunsului la între- barea : ce este mai contemporan decât contemporanul ? Răspunsul a fost dezvoltat pe un teren de vastă cuprindere epistemică de către Horia-Roman Patapievici și poartă numele de „omul recent” . Cu o evidentă întrebuințare peiorativă, omul recent reprezintă un om decuplat de la întregul capital de cunoaștere al antecesorilor săi, capital care nu poate fi numaidecât echivalat mecanic tradiției. Un al doilea sens se degajă de aici, acela de modernitate, iar Horia-Roman Patapievici și-a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
atins vârsta primei sale moder- nități. În plus, ceea ce ne interesează în acest volum este nu doar identificarea a ceea ce are excesiv lumea operei, cum se configurează dezechilibrul și care sunt resorturile sale intime, ci mai ales a valorii de întrebuințare care i se conferă excesului în economia simbolică a interpretării, a deformărilor ulterioare ale operei. Un ultim popas cu această temă, o lectură a cărții lui Gelu Negrea, Anti‑Caragiale generează o reflecție similară prin rezonanță cu mesajul cărții asupra
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vorba și în acest caz de excesul criticii, de lentila prin care e privită opera pentru a o deforma conform cu un indice de refracție ideologic convenit. În opinia lui Nicolae Manloescu, ne plasăm în zona abuzurilor sau a unei rele întrebuințări nu doar cu instrumentarea ideologică a unui antijunimism caragialian de esență realist socialistă în anii ’50, dar și cu o lectură de opoziție, antitotalitară și evident esopică precum cea a lui Mircea Iorgulescu din Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o lectură de opoziție, antitotalitară și evident esopică precum cea a lui Mircea Iorgulescu din Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale . În același sens pledează și Monica Lovinescu, asupra revenirii operei lui Caragiale în matca literaturii după o îndelungă întrebuințare a ei în sens ideologic sau contra-ideologic cu toate deformările la care aceste întrebuințări au silit opera. „Totuși, cred că a devenit necesar să ne «despărțim de caragialism», chiar și atunci când realitatea ne împinge din nou spre el. Să-l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din Marea trăncăneală. Eseu despre lumea lui Caragiale . În același sens pledează și Monica Lovinescu, asupra revenirii operei lui Caragiale în matca literaturii după o îndelungă întrebuințare a ei în sens ideologic sau contra-ideologic cu toate deformările la care aceste întrebuințări au silit opera. „Totuși, cred că a devenit necesar să ne «despărțim de caragialism», chiar și atunci când realitatea ne împinge din nou spre el. Să-l redăm, cu alte cuvinte, pe Caragiale literaturii, și să renun țăm a-l găsi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să renun țăm a-l găsi acolo de unde ne face, e drept, semne stărui toare că se află încă, adică în realitate.” Toate aceste discuții relevă importanța întrebării nu doar din perspectiva operei lui Caragiale, ci și din aceea a întrebuințării ei pe o scară mai largă decât aceea a criticii literare. Prin urmare, ce înseamnă în contextul receptării operei lui Caragiale „simț enorm și văz monstruos” ? Să ne imaginăm o lunetă ! La un capăt lucrurile sunt minuscule, ființele au devenit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Tocmai amfibologiile, expresiile absurdiste, sau într-un cuvânt „enormitățile” debitate de personajul caragialian au trecut bariera timpului, fiind vehiculate în registrul cult ca mărci de recunoaștere, ca mărci identitare. Cei care le vehiculează le acordă tocmai această supremă valoare de întrebuințare, ele fixează în ceea ce o situație are abnorm, absurd, hilar, grotesc o marcă identitară pentru că nu doar expresia unui stil particular este invocată, ci aceea a unui stil de viață pe care Caragiale l-a fixat memorabil, „monumental”. Scrii- torul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excesului și a exacerbării care răspunde unui deficit eveni- mențial. Avem însă și o inversiune a acestei optici. Nara- torul sesizează cu asupra de măsură fapte care sunt topite în anodinul provinciei, celui de la Centru îi sar în ochi tocmai întrebuințările grandilocvente, inadecvate ale unor mărci de identificare cu Centrul, dar și episoade care sunt metabolizate perfect în spațiul provinciei. În cele din urmă, acest dispozitiv este ambivalent, cele patru episoade sunt non-evenimente pentru locuitorii urbei, iar naratorul con- trariat le
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se-ndrepte... este o recoltă admirabilă”. În general, super- lativele marchează prezența mizascenelor hipetrofiate ale discursului, ele devin mărci ale lui „simț enorm și văz monstruos”. Interlocutorul speculează această inconti- nență elocutorie a partenerului de dialog, îl conduce către maxima întrebuințare, iar în final îi răspunde preluând mărci ale idiomului agramat al acestuia. Jubilația vicioasă a negativismului și propensiunea către discursul vituperativ relevă un vortex care absoarbe orice sens transfor mându-l în antimateria nonsensului. Discursul nu marchează nici cel mai mic
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
se adaugă carac- terul enorm al viziunii rezultat dintr-o deficitară gestiune a imaginarului, fapt pe care Michel Adam îl așază sub semnul prostiei. „La première marque de la sottise sera saisie dans l’emploi négatif de l’imagination.” Această deficitară întrebuințare a imaginației se traduce în „délire de l’imagination, dans une conduite relevant d’un exces pervers d’idées.”>footnote id=”2”> 2. Ibidem, p. 200. </footnote> . Michel Adam evidențiază chiar un dublu raport între prostie și imaginație prin lipsă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pare să sesizeze acest involuntar caracter autoparodic al unor compoziții romantice aparținând unor autori canonizați estetic. Acest caracter aparent autoparodic nu reprezintă decât un efect pervers al manierizării lor pe care dramaturgul o surprinde cu efectele ei derizorii în variate întrebuințări, și mai ales în amprenta pe care acestea o lasă în discursul publicistic al vremii. Antiromantismul său ține de dezacordul profund față de sensibilitatea romantică și de manierizarea roman- tismului în formule anchilozate, devenite parte a unui rețetar pentru epigonii romantici
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a coincidențelor, menită să golească de sens orice articulare identitară. Cel de-al doilea fapt bizar scapă iar ușor la lectură : cei doi împart nu doar același birou, ci aproape urmuzian și aceeași umbrelă. Accentul nu cade pe valoarea de întrebuințare a obiectului, pe utilitatea sa, - naratorul nu ne spune nimic despre vreme - ci în afara lui ca un semn al apartenenței la un corp comun, corpul funcționarilor publici. Umbrela nu aparține niciunuia, dar îi reunește pe amândoi în același dispozitiv, din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
același timp trece prin noi, întocmai cum peștii trăiesc în apă și apa trece prin pești. Unde sfârșește realul, și unde începe ficțiunea ? E imposibil de precizat” . Augustin-Doinaș realizează fascinația modelului, așa cum sesizează derapajul modelului Eminescu în o serie de întrebuințări inadecvate a căror ipostază elocventă o constituie extremismele. Un anumit politicianism împru- mută aparent ludic masca caragialescă fără să realizeze riscul de a o integra. „Ei bine, modelul Caragiale constituie astăzi în România alibiul unui anume tembelism care frizează iresponsabilitatea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
proaste asimilări, după ureche, a câte unui nume propriu sau a unui neologism sau a unor franțuzisme nefixate. În acest sens, elocvente sunt momentele Tren de plăcere, unde menuetul lui Paderevski devine menuetul lui „Pederaski” sau High Life, unde tocmai întrebuințarea unui limbaj prețios conduce la o confuzie care provoacă amenda cu o pereche de palme a grațiosului Claymoor. În sensul deformărilor cu iz licențios stă și o mărturie a lui Tudor Arghezi care îl corectează pe maestrul însoțit de anturajul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
emergență al ideologiilor. Efectul de clișaj este cel care atrage atenția, cel care străbate timpul și prin care Caragiale este adus în contemporaneitate. Situațiile asemănătoare le redescoperim mai ușor prin clișeele care le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să ne învețe printr-o ludică hygiène de lettres buna întrebuințare a locului comun. Caragiale nu practică o critică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
le caracterizează. În ceea ce-l privește pe Caragiale, întrebuințarea clișeului nu numai că nu este inocentă, dar nu are valoare normativă nici măcar prin antifrază. În opinia mea, Caragiale nu intenționează să ne învețe printr-o ludică hygiène de lettres buna întrebuințare a locului comun. Caragiale nu practică o critică de ecarisaj lingvistic topită metatextual în proza sa, ci descoperă printre primii potențialul estetico-literar al utilizării cli- șeului și felul în care deformarea limbii devine o sursă de expresivitate și un revelator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
șeului și felul în care deformarea limbii devine o sursă de expresivitate și un revelator pentru reflexul mentalitar. În studiul „Fonction du cliché dans la prose littéraire” din volumul Essais de stylistique structurale (1970), Michel Riffaterre decelează două modalități de întrebuințare a clișeului : 1. ca element constitutiv al scriiturii unui autor, marcă a literarității prin raport cu limbajul curent ; 2. ca o funcție mimetică a unor stiluri și idiolecte semnalat prin semne tipografice precum ghilimelele sau italicele, printr-un comentariu sau
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
discurs de către Ruth Amossy și Elisheva Rosen în Les discours du cliché ă1982Ă și din perspectiva unei lecturi poetice focalizate asupra dimensiunii intertextuale și a procesului generării textului literar în studiile mai noi ale lui Michel Riffaterre, putem observa complexitatea întrebuințării clișeului și ponderea substanțială pe care o are acesta în opera lui Caragiale. Prozatorul întreprinde o operațiune de bricolaj ludic și speculativ unde deformarea limbajului atinge acele articulații care leagă textul de fap- tul mentalitar și codurile identitare. Practica ludică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
esențiale în fragmentul pe care îl voi reda mai jos. Prima îi aparține lui Petru Culianu care califică violența ca ele- ment constitutiv al profilului nostru identitar, configurat de o sintagmă îndelung uzată și abuzată, cea a „specificu- lui național”. Întrebuințarea cu iz ironic nu exclude aici registrul tragic asociat contextului în care Ioan Petru Culianu îi răspunde Gabrielei Adameșteanu. Cea de-a doua afirmație esențială îi aparține autorului eseului care identifică elementul de legătură al violenței cu opera lui Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]