KorAP: Find »[drukola/base=abur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...451 >

11,260 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

am stat pentru ultima dată alături de tatăl meu. Îmi pare uneori că-l mai zăresc în ușorul tremur al aerului, cum stă cu mâinile încrucișate, cu picioarele ușor desfăcute, întinse, privind îngândurat spre mine. Uneori parcă zăresc și conturul de abur al acelui orb, cu toiagul lui pe genunchi, cântând din muzicuță în timp ce veverița de demult încă stă uimită în coadă în fața lui și-l ascultă. Dintre multe alte imagini ale tatălui meu, aceasta a fost să-mi rămână cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
de a fi „scriitor“, de a putea închipui. Cred că o înțelegere mai limpede - și poate salvatoare - a scrisului, acum, ar fi aceea care te-ar face să scrii, să simți că tu, cel ce scrie, ești eu, cel din aburul depărtării. Alte legi urmează eul creator, cred, acum. Și le descoperă sau le inventează spre a se salva, spre a ocroti cuvintele, spre a le spori poate adevărul și frumusețea, atât de terfelite acum. Cuvintele, faptele, îndoielile, închipuirile, durerile ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mă limpezeau aerul satului meu, pădurea și balta cu respirațiile lor, zumzăiala curții și tihna grădinii, cerul ocrotitor și respirația devălmășită a acelor ulițe, case și trupuri între care reveneam ca o picătură de ploaie revenind pe pământ după ce fusese abur și hălăduise cine știe pe unde. Și am mai dormit astfel, adânc și uitat în mine, când am băut o jumătate de alcool dublu rafinat. Crezusem că-i votcă „Scandic“. Venisem deja beat acasă și, cum îmi era obiceiul, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de îndelunga lor rostogolire, fără duh, fără mireasmă, fără abur. Cei bătrâni parcă au uitat temeiul cuvintelor, iar cei tineri par a se speria de tăria de a gândi prin cuvinte și se bălăcesc în cloaca unor surogate cât mai cool. Există, paralizantă, o spaimă de cuvintele rare, din ce în ce mai rare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
kiarhanesi, și Iosuf, cândva un fel de magazioner, anbar emini, șoptea admirativ Kerim, porneau în căutarea iubirilor. În aerul încins al nopților, când dinspre stepa răsfățată de Lună venea dogoarea mistuitoare a răcoroaselor cadâne, când dinspre nevăzute stâne urca doar aburul amețitor al oilor adormite în mandra, amestecat cu aspra suflare a ierburilor arse și geamătul câmpiei perpelite sub chemări de patimi, porneau toți trei, călare, spre satele din depărtare: Ceairlighiol, Caraiapular, Veischioi și multe altele, tainice ascunzători cu trupurile minunilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un prematur. Eu am pierdut un prematur în tura mea. Se va întoarce, plecând de lângă mine. Va strivi țigara într-o farfurie și va deschide larg fereastra bucătăriei. Va burnița și picurii vor lovi, metalic, pervazul ferestrei. Va năvăli iarăși aburul acela de lapte și femeie reavănă. — E primul meu caz. — Înțeleg. N-aveți ce înțelege. Pur și simplu n-am știut ce să fac. S-a defectat ceva la incubator, tubul de oxigen sau altceva, și când au început să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

mi-a redat viața. Bea contempla flăcările În liniște, fermecată. — Ai de gînd să-mi spui secretul? am Întrebat eu În cele din urmă. Bea oftă și se așeză pe un scaun. Eu am rămas lipit de foc, observînd cum aburul urca din hainele mele ca o nălucă În fugă. Ceea ce numești tu vila Aldaya În realitate are un nume propriu. Casa se cheamă „Îngerul de negură“, Însă mai nimeni nu știe asta. Agenția tatei Încearcă de cincisprezece ani să vîndă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
stare, pe de altă parte, nu tocmai longevivă. Pe cît se pare, acea aripă ocultă adăpostise, la vremea sa, camerele lui Baltasar Deulofeu, alias Lazslo de Vicherny, de unde prezida activitățile Tenebrarium-ului și cultiva artele iubirii proaspăt sosite din Orient, printre aburi și uleiuri parfumate. Din acea splendoare Îndoielnică mai rămăseseră doar aburii și parfumurile, deși de altă natură. Jacinta Coronado zăcea prăbușită Într-un scaun din răchită, Înfășurată Într-un pled. — Doamna Coronado? am Întrebat ridicînd glasul, temîndu-mă că sărmana era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
pare, acea aripă ocultă adăpostise, la vremea sa, camerele lui Baltasar Deulofeu, alias Lazslo de Vicherny, de unde prezida activitățile Tenebrarium-ului și cultiva artele iubirii proaspăt sosite din Orient, printre aburi și uleiuri parfumate. Din acea splendoare Îndoielnică mai rămăseseră doar aburii și parfumurile, deși de altă natură. Jacinta Coronado zăcea prăbușită Într-un scaun din răchită, Înfășurată Într-un pled. — Doamna Coronado? am Întrebat ridicînd glasul, temîndu-mă că sărmana era surdă, țicnită sau amîndouă aceste lucruri. Bătrîna ne cercetă pe Îndelete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de pe pereți. Apa țîșnea fierbinte, cu o presiune care, comparată cu modestia băii noastre de pe strada Santa Ana, mi se păru demnă de hotelurile de lux unde nu pusesem piciorul niciodată. Am rămas mai multe minute nemișcat sub șuvoaiele de abur ale dușului. Ecoul loviturilor căzînd asupra lui Fermín Îmi izbea În continuare timpanele. Nu-mi puteam scoate din minte cuvintele lui Fumero, nici fața acelui polițist care mă prinsese, probabil ca să mă protejeze. Imediat am băgat de seamă că apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
polițist care mă prinsese, probabil ca să mă protejeze. Imediat am băgat de seamă că apa Începea să se răcească și am prepupus că epuizam rezerva de apă a amfitrionului meu. Am stors ultima picătură de apă călduță și am Închis. Aburul se ridica din pielea mea ca niște fire de mătase. Prin perdeaua dușului, am Întrezărit o siluetă nemișcată, În dreptul ușii. Privirea Îi strălucea ca a unei pisici. Poți ieși fără grijă, Daniel. În ciuda tuturor răutăților mele, tot nu te pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ieși fără grijă, Daniel. În ciuda tuturor răutăților mele, tot nu te pot vedea. — Bună, Clara. Îmi Întinse un prosop curat. L-am luat și m-am Înfășurat Îl el cu pudoarea unei eleve de pension. Chiar În penumbra plină de abur, am putut vedea cum Clara zîmbea, ghicindu-mi mișcările. — Nu te-am auzit intrînd. — N-am bătut. De ce faci duș pe Întuneric? — De unde știi că lumina nu-i aprinsă? BÎzîitul becului, zise ea. Nu te-ai mai Întors să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
am Întors, m-am gîndit eu, dar erai foarte ocupată. Cuvintele Îmi pieriră pe buze, odată cu ranchiuna și amărăciunea lor, Îndepărtate, ridicole dintr-o dată. — Știu. Iartă-mă. Am ieșit de la duș și m-am proțăpit pe covorașul de pluș. Haloul aburului ardea În bobițe argintii, luminozitatea lucarnei azvîrlind un văl alb peste chipul Clarei. Nu se schimbase nici un pic față de cum mi-o aminteam eu. Patru ani de absență nu-mi slujiseră la nimic. — Ți s-a schimbat vocea, zise ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ploii În geamuri. Am Închis ochii și am Încercat să Încheg imaginea, atingerea și mirosul Beei. Cum, cu o noapte În urmă, nu Închisesem un ochi, oboseala mă copleși repede. În vis, silueta cu gluga trasă a unei Parce din aburi călărea pe deasupra Barcelonei, o străfulgerare spectrală ce se zărea peste turnuri și acoperișuri, purtînd agățate de funiile ei negre sute de mici sicrie albe, care lăsau În urma lor o dîră de flori negre pe ale căror petale, scris cu sînge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ospătarul s-a retras În bucătărie, Miquel a simțit calmul rece și senin al fatalității. Carax i-a citit privirea și amîndoi s-au Întors În același timp. Imaginile spectrale a trei gabardine cenușii fluturînd Înapoia ferestrelor. Trei fețe suflînd aburi În geam. Nici una dintre ele nu era a lui Fumero. Șacalii Îl precedau. Să plecăm de-aici, Julián... N-avem unde merge, a zis Carax, cu o seninătate care l-a făcut pe prietenul său să se uite lung la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
asemenea scheletului unei reptile mari. Am vrut să-l Întreb cum avea de gînd să deschidă poarta aceea din stejar, o poartă de bazilică sau de temniță. Julián a scos din buzunar o sticluță și i-a deșurubat capacul. Un abur fetid a emanat din interior, Într-o spirală Înceată și albăstrie. A apucat lacătul de un capăt și a turnat acidul În gaura cheii. Metalul a țiuit ca un fier Încins, Învăluit Într-o perdea de fum gălbui. Am așteptat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
om, Însă de data am asta am recunoscut duhoarea fricii. M-au reținut În acea Încăpere, pe Întuneric și fără apă, vreme de șase ceasuri. CÎnd mi-au dat drumul, era deja noapte. Ploua cu găleata și străzile ardeau de aburi. CÎnd am ajuns acasă, m-am pomenit cu o grămadă de dărîmături. Oamenii lui Fumero fuseseră pe-acolo. Printre mobile căzute, sertare și rafturi răsturnate, mi-am găsit hainele făcute zdrențe și cărțile lui Miquel distruse. Pe pat am găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de nisip strălucitor din care se Înălțau felinare și copaci, asemenea unor catarge Într-o negură deasă. VÎntul spulbera zăpada În rafale. M-am dus pînă la stația de metrou de la Spitalul Clinic și m-am cufundat În tunelele de abur și de căldură la mîna a doua. Hoarde Întregi de barcelonezi, care obișnuiau să confunde zăpada cu miracolele, comentau caracterul neobișnuit al intemperiei. Ziarele de seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de zăpadă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
sufla În față, cum omul fără chip Îl Înșfăca de gît și, ridicîndu-l ca pe o marionetă, Îl arunca În fîntîna Înghețată bocnă, cum mîna Îngerului Îi străpungea pieptul, țintuindu-l, și cum sufletul blestemat i se risipea Într-un abur negru ce cădea În lacrimi Înghețate peste oglinda fîntînii, În timp ce pleoapele i se zbăteau pînă la moarte și ochii parcă i se prefăceau În țăndări cu scrijelituri de promoroacă. Atunci m-am prăbușit, incapabil să-mi mai susțin privirea măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
un decupaj rătăcit ar fi alunecat dintre paginile unei cărți. Lumina ei a fost singurul lucru care m-a Însoțit În coborîrea mea. 27 NOIEMBRIE 1955 — POST-MORTEM Camera unde mă aflam era albă, plăsmuită din pînze și draperii țesute din aburi și din soare strălucitor. De la fereastră se zărea o mare albastră, nesfîrșită. Într-o zi, cineva avea să Încerce să mă convingă că nu, că din clinica Corachán nu se vede marea, că saloanele de acolo nu sînt albe și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
vrea decît să-l Îmbrățișezi și să-l mîngîi. Ți se rupe ini... Am urcat-o pe Rociíto Într-un taxi cu un bacșiș bun, iar noi am luat-o pe strada Princesa, care era pustie, presărată cu văluri de aburi. Ar trebui să te duci la culcare, pentru mîine, zise Fermín. — Nu cred că pot. Ne-am Îndreptat spre Barceloneta și, aproape fără să ne dăm seama, am Înaintat pe digul spargeval pînă cînd Întreg orașul, strălucind de tăcere, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]