3,069 matches
-
cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toți cei de un neam cu dânsul și, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăștiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoțește și dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, și în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu iarba deasa unduind mătăsoasa în bătaia vîntului. Soarele arde puternic, trimițându-și săgețile sale ascuțite printre cămășile zdrențuroase ale cosașilor care trag brazda lata prin fâneața ce începe să deie în copt. Niciun nor rătăcit pe cerul senin, nicio adiere de vânt, doar fâsâitul tăios al coaselor care aliniază brazdele una cate una precum undele unui parau de munte. - Ghio, băi Gheo, băi!... Unde e teaca și custura? întreabă un cosaș mai bătrân, căruia îi șiruia transpirația grăbita pe obrajii
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
tăcută a camerei lui, mă îndepărtez pas după pas, până ce spinarea mea se lipește de ușa de la intrare, o deschid și ies, mă așez pe scările reci, numai în cămașă de noapte, privesc ziua aceasta învăluită în lumină aurie, cu adieri pline de tandrețe legănând frunzele și adunând în trena ei rămășițele miresmelor de flori colorate, nori de miere mângâindu-se unii pe alții de dor. Întotdeauna urâsem zilele precum aceasta, intram în existența lor ca un oaspete nepoftit, exact în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fotografii îngălbenite dinăuntrul meu, Udi a apărut în viața mea atât de repede, cu dorințele lui care au fost întotdeauna mai îndrăznețe decât ale mele, cu dragostea și ura lui, ce a fost înainte de el, apoi îmi amintesc, ca întâia adiere de vânt ce sparge hamsinul, amintirile se apropie de mine și îi spun pe un ton ezitant, aproape rușinată, când eram mică, îmi plăcea să stau întinsă pe câmp și să privesc norii. Ea este mulțumită de răspunsul meu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
toți oamenii care o caută. O privesc din nou suspicioasă și mirată, șade dreaptă în fața noastră, cu bărbia ridicată, pentru că noi amândoi stăm în picioare, una dintre mâinile ei mângâie spinarea fetiței, părul îi flutură ușor pe capul copilului, în adierea vântului cald de după-amiază, ce vine de pe terasă, vocea îi înflorește din gât umedă și proaspătă, mi se pare că aș putea să stau să o ascult la nesfârșit. Exact așa ascultau fiii lui Iehuda îngrijorați profeția încurajatoare, de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
care îl numim casă, cu cele trei camere congestionate ale inimii sale, mă liniștește puțin și stau noaptea pe terasă printre hainele curate, din când în când câte un cearșaf moale sau tivul vreunei rochii îmi mângâie părul, mișcat de adierea slabă a vântului, acompaniindu-mi singurătatea, pentru că Udi deja doarme, adormise imediat după Noga, amândoi își adunaseră depresiile și se lăsaseră înghițiți de paturile lor, în fața ventilatoarelor harnice, doar transpirația lor electrică se mai mișcă prin casă. Ne mâncăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
curând, E. Lovinescu, cel care sancționa „tradiția”, vedea „reacționarism” și unde nu era, afișând un europenism ce va alina suferința multor critici români asupriți de dogmatismul național comunist dintre anii ’70-’90 ai veacului trecut. Se făcea alergie la orice adiere a curentului autohtonist, încât și Blaga era văzut doar ca unul care introdusese „oeritudinea” în cultura română (Paul Georgescu). „Admonestarea” post mortem a lui Eminescu după 1989 nu pare decât reînnodarea unui „fir rupt”,semn de remanență a unor vechi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
curând, E. Lovinescu, cel care sancționa „tradiția”, vedea „reacționarism” și unde nu era, afișând un europenism ce va alina suferința multor critici români asupriți de dogmatismul național comunist dintre anii ’70-’90 ai veacului trecut. Se făcea alergie la orice adiere a curentului autohtonist, încât și Blaga era văzut doar ca unul care introdusese „oeritudinea” în cultura română (Paul Georgescu). „Admonestarea” post mortem a lui Eminescu după 1989 nu pare decât reînnodarea unui „fir rupt”,semn de remanență a unor vechi
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
înregistrează și universul sonor în care te miști, deci toate cuvintele care sunt pronunțate în jurul tău, pe o rază de douăzeci sau treizeci de metri, devin materie pentru viitorul roman autoficțional. La fel și zgomotele, fie că este vorba de adieri de vînt sau de căderea ploii, fie că este vorba de ambianța sonoră stradală sau de aceea a unui birou. Ca urmare, toată această materie este transformată în informație electro-senzorială și apoi în cuvînt. sigur, la prima vedere, masa de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îi sărută sfârcul care se întărise. — Și tu, răspunse Fran, privindu-l drept în ochi. Deși era înalt, aveau aproape aceeași statură. Întinse mâna spre cureaua de la blugii lui și el lăsă să-i scape un oftat ușor, ca o adiere purtată peste ape, trăgând-o aproape cu violență în brațele. Câteva clipe mai târziu, erau întinși în pat și el o pătrunsese, mișcându-se înăuntrul ei, cu o patimă pe care nu i-o mai văzuse niciodată, cu ochii închiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nepotrivită pentru el, o dată ce are o fire sinceră, lipsită de duplicitate, dispusă să creadă cu adevărat în moartea lui Agamemnon (I, p. 362). Suveranul consideră că prin fapta lui a înviorat reprezentația teatrală, că i-a adus ce-i lipsea, adierea vie și răcoroasă a hazardului (I, p. 362), în măsură să anihileze un joc static și lipsit de suplețe (I, p. 363). După el, teatrul trebuie să moară fiindcă implică prea mulți morți și prea puțin adevăr, iar repertoriul e
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
care pîndea mereu din umbra cartierului Ensanche, farmecul se destrăma și nu-mi rămîneau decît dorința dureroasă și o neliniște fără nume. O simplă privire către Bea mi-a fost de-ajuns ca să pricep că rezervele mele erau o simplă adiere În mijlocul furtunii care o ardea pe dinăuntru. Ne-am oprit În fața porții și ne-am privit unul pe celălalt fără să Încercăm să ne prefacem. Un paznic de noapte șansonetist se apropia fără grabă, fredonînd bolero-uri și acompaniindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
jurat să-ți rupă picioarele. — Mai Întîi va trebui să afle cine sînt. Și, atît timp cît le am Întregi, alerg mai repede ca el. Bea mă privea Încordată, uitîndu-se peste umăr la pietonii ce alunecau prin spatele nostru În adieri cenușii de vînt. — Nu știu de ce rîzi, zise ea. El vorbește serios. Nu rîd. SÎnt mort de frică. Însă mă bucur să te văd. Un zîmbet pe jumătate, emoționat, fugar. — Și eu la fel, admise Bea. — O spui de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am numărat pînă la trei și am rupt-o la fugă prin ploaie. CÎteva minute mai tîrziu, ud pînă la oase și tremurînd de frig, m-am oprit la adăpostul unui portal, ca să-mi recapăt suflarea. Am cercetat restul traseului. Adierea Înghețată a furtunii tîra un văl cenușiu care ascundea conturul spectral al vilelor și căsoaielor Îngropate În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile palate transformate În magazine și ateliere. Litania clopotelor de la biserica Santa María del Mar puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste ornamentațiile și figurile de Îngeri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și cuvintele soțului său ar fi fost profetice, Jacinta Își pierdu pînă și forma de femeie. Slăbise, iar chipul ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de neliniște, căci credeam că o Închisesem atunci cînd ieșisem, În noaptea precedentă. Am examinat broasca, ce nu părea forțată, și am presupus că uitasem s-o Închid. Am Împins-o Încet și am simțit suflarea casei mîngîindu-mi fața, o adiere de lemn ars, de umezeală și de flori moarte. Am scos cutia de chibrituri pe care o luasem Înainte să plec de la librărie și am Îngenuncheat să aprind prima din lumînările lăsate de Bea. Un bulbuc de culoarea aramei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de fum gălbui. Am așteptat cîteva secunde, după care a luat o pavea de piatră dintre bălării și a spart lacătul cu cîteva izbituri. Julián a Împins ușa cu vîrful piciorului. S-a deschis Încet, ca un mormînt, răbufnind o adiere densă și umedă. Dincolo de prag se Întrezărea o beznă catifelată. Julián avea la el o mică lampă cu benzină pe care a aprins-o după ce a făcut cîțiva pași În vestibul. L-am urmat și am tras ușa În spatele nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
grija „puternicei“ bătrâne Belokonskaia, la Moscova, în condițiile în care, cu siguranță, fusese nevoie de mari rugăminți ca să obțină această protecție, pentru că „bătrâna“, în anumite cazuri, se punea greu în mișcare. Dar, întrucât se spărsese gheața și se simțea o adiere nouă, generalul se grăbi să se destăinuie și el. Se dovedi că și acesta manifestase un interes neobișnuit. Le comunică, cu toate acestea, doar „aspectul practic al problemei“. Se dovedi că el, în interesul prințului, apelase - ca să-l țină sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spulberă totul în cale, ea avea îndemânarea rozătorului de a scurma la bază, de-a făuri canale întortocheate, întretăindu-se unul pe altul, cu răbdare, cu migală, fără oprire, șubrezind în acest mod temelia în așa fel încât, la prima adiere de vânt, construcția să se prăbușească din senin. În ziua când ședea în fața Sidoniei, picior peste picior, pe scaun, pătrunsă de vorbele femeii pline de-o aleasă simțire maternă, în afara unei ușoare neîncrederi, insuflate cândva de Fana, fata se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că era imposibil să se mai vadă unul pe altul. Singură pe banchetă, atunci când trenul căpătă viteză, Carmina începu să creadă că se simțea bine. Se uita pe fereastră la peisajele arhicunoscute și totuși noi, păduricea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vor mai întoarce niciodată. Motoarele s-au oprit și pasagerii au început să-și desfacă centurile de siguranță și să-și ia bagajele și hainele de sus, timp în care eu mă pierdusem de tot în pajiște. Simțeam mirosul ierbii, adierea vântului, auzeam ciripitul păsărelelor. Se întâmpla în toamna anului 1969 și urma să împlinesc douăzeci de ani. Stewardesa a venit iar și s-a așezat lângă mine. M-a întrebat dacă mă simt bine. — E totul în ordine, am răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am răspuns. Au trecut optsprezece ani de atunci, dar îmi amintesc ziua aceea de pe pajiște cu lux de amănunte. Muntele părea de un verde sclipitor pentru că cele câteva zile de ploaie cur\Țaser\ praful verii; iarba înaltă se legăna în adierea brizei de octombrie; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Țaser\ praful verii; iarba înaltă se legăna în adierea brizei de octombrie; o fâșie subțire de nor se lipise parcă de bolta de un albastru rece. Privind fix la cerul înalt, aveam senzația că priveliștea era dureros de frumoasă. O adiere de vânt a străbătut pajiștea și a trecut apoi prin părul ei înainte de a dispărea în pădure. Copacii foșneau și din depărtare s-a auzit un lătrat atât de slab de parcă venea din altă lume. În rest, tăcere deplină. Nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și îmbâcsite de grăsime, iar pe jos era plin de ambalaje de ramen, cutii goale de bere, conserve sau capace de toate felurile. Nimănui nu-i dădea prin minte să măture și să arunce murdăria la coșul de gunoi. Orice adiere stârnea adevărați nori de praf. Camerele duhneau îngrozitor și fiecare își avea mirosul ei aparte, dar în mare, el provenea de la transpirație, de la mirosul individual și de la gunoi. Hainele murdare erau aruncate grămadă sub paturi și cum nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]