3,053 matches
-
în al doilea loc: plopul cu fulgi albi trimite spre grădina suspendată a dragostei tale fulgi vii, mișcători, care dansează în aerul fosforescent, printre licuricii cu ochi mari de lapis lazuli, tu ai grijă, nici o acțiune nu este zadarnică, nu adierea este de vină că fulgii aceștia albi încearcă să hipnotizeze licuricii tăi magici, plopul este probabil plătit să desfășoare această misiune, mai ales că împăratul bătrân care conduce oștirile dușmanilor tăi a găsit o fată virgină frumoasă, pe care a
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
dacă nu mai electrizant, pe măsură ce timpul trece, munca ta de schimbare, de purificare a dragostei, primenește și mai mult dorința irezistibilă de a-l strânge în brațe, de a-l face pe veci al tău, nici dansul petuniilor magice în adierile khamsinului nu te poate face să uiți asta, nici îmbăierile în lacul tău sfânt, kanas, supranumit paleta lui dumnezeu, nu te răcoresc. nouă în al doilea loc: pe timp de noapte, nezărit de nimeni, nici măcar de adolescentul vultur harpagornis din
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
de lapte, cu vin roșu de douro, cu cartofi aurii strălucind, cu ștergare albe prinse în inele de argint, cu suporturi de tacâmuri cu forme de animale, pe punte o zărești pe prințesa ta strălucitoare, părul i se lasă în adierea brizei, ea nu te privește pe tine, ci largul apei, tu ești însă liniștit, zâmbești. visul acesta este semn de sincer față de miez mare noroc. alții poartă războaiele lor, tu nu te bagi, tu îți vezi de drumul tău, care
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
care poți pluti câteva zeci de becuteci, nici nu o poți lua pe cea mai scurtă cale, trecând prin liane rochia ta s-ar putea murdări, sau și mai grav, agăța, treci numai prin câmpul deschis, te mai ajuți cu adierea caldă a khamsinului, te apropii. nouă în al treilea loc: din cauza strălucirii albului rochiței tale care îți vine ca turnată, te zărește cum alergi către bucata ta de fericire vrăjitoarea fuamnach, singura vrăjitoare care nu este oarbă, care de când a
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
nu pot fi scoase din ea decât de către mâinile tale abile, până la urmă simți, cu buricele degetelor, pielea rece și alunecoasă a șarpelui thamnophis, îl prinzi ușurel de gât, în întunericul desagii tale, îl scoți și îl așezi vertical în adierea khamsinului, sub soarele de la miezul zilei, și se face pe dată un toiag înalt și rezistent, de toată încrederea. nouă în al patrulea loc: intri în bisericuță, îți faci cruce, spui rugăciunea inimii de trei ori, te rogi la dumnezeul
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
de petrecere, uneori de la distanțe mari. Dar cele mai mărețe serbări tot natura ni le făcea. O! Superbele plimbări pe munți, printre brazii parfumați! Încovoiați de oboseală, și apoi odihna pe iarba moale, când te simți una cu pămîntul! Și adierea de mătase care tremură pe obraz! Odată ne-am urcat mai mult ca de obicei pe un deal anevoios. În urma mea, Irina nu mai putea, la fiecare pas mă amenința plângător că rămâne pe loc, dar apoi o pornea iar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și-a uitat un copil o mică jucărie: un bețișor, și, legată la un capăt, o păsărică de vată galbenă. Bețișorul e înțepenit într-un ochi al balustradei, ața verde, scurtă, atârnă în aer, iar păsărica se învîrtește încetișor la adiere. Pasăre maltratată. Ciocul rupt pe jumătate, aripile, una mai lungă ca cealaltă, asezate nesimetric. Una din aripi, cea mai lungă, se lovește uneori de bețișor; atunci păsărica se oprește pentru o clipă, apoi, după o mică sforțare, reîncepe să se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mititel abia atinge pământul, vorba ei sună ca cristalul lovit încetișor cu un cuțitaș de argint. A ieșit abia din mare, apa scânteie pe dânsa și pare o naiadă obosită. Respiră ușurel, ca și cum s-ar prelinge pe corpul ei o adiere, și sânii mititei îi tremură ca două frunze gemene. Cu brațele pe solduri, pare un vas grecesc în care sunt închise mirodenii. Acum, când se încolătăcește în jurul trupului meu, e o iederă, pe care a plouat. Ne cunoșteam de mult
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în cealaltă, continuându-și drumul spre satul Kawashima. Prin schimbul al patrulea, cea mai mare parte a armatei privea în jos, spre neașteptata priveliște a râului Katsura, sub cerul nopții. Soldații începură dintr-o dată să se agite. De îndată ce se simți adierea răcoroasă a râului, întreaga armată se opri pe loc, cu spaimă. — Așezați-vă! ordonară ofițerii. — Nu mai faceți atâta zgomot! Și nu vorbiți între voi fără rost! Apa limpede a râului scânteia, iar în briza din vale cele nouă stindarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aduseră omagiile. Apoi, se îndreptară spre sala de banchet folosită pentru solemnitățile de acel gen și, la invitația văduvei lui Nobunaga, se așezară la masă. Erau pregătite tacâmuri pentru peste patruzeci de invitați. Fură împărțite cești, în timp ce lămpile licăreau în adierea răcoroasă a nopții. În timp ce oamenii se destindeau, cu vorbe plăcute, pentru prima oară în două zile, fiecare se simțea puțin cam beat. Banchetul din seara aceea era puțin cam neobișnuit, prin faptul că avea loc după o slujbă comemorativă, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
culcare. — Bine, bine. Ar trebui să vă culcați devreme și voi, toți. Și spuneți-le la fel și oamenilor care stau de gardă, mai ordonă Hideyoshi, dinăuntrul plasei. Ușa fu închisă, dar ferestrele rămaseră deschise pentru a lăsa să intre adierea, iar lumina lunii părea aproape să tremure. Hideyoshi începu să picotească. — Stăpâne? îl chemă un glas de afară. — Ce e? Tu ești, Mosuke? Da, stăpâne. A venit marele preot Arima. Spune că ar dori să vă vorbească între patru ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răsucea să se așeze cu fața la teren. Nu era nimeni. Nici stolul de grauri zburând pe deasupra terenului și nici Radocea nu-l striga de lângă stâlpul porții. Un nor negru se ridica peste acoperișul tribunei, de partea cealaltă a gazonului verde, stârnind adieri înfiorate. Venea ploaia și avea să ude din nou terfeloaga de coadă zdrențuită a zmeului agățat sus în colțul acoperișului, acum câțiva ani, la sfârșitul războiului. MARILENA ȘI MELISA " Poate vă-ntrebați a rostit de la catedră instructorul Cerchez de ce trebuie
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
iau, până când mi-a apărut pe dinainte, întâi depărtată ca un nor, apoi tot mai aproape, via prezență a Ioanei. De ce să n-o rog să-mi fie călăuză, chiar de la primele cuvinte? Numai că ea venea spre mine ca adierea unei muzici, trans formân du-mi frazele în versuri. Am început așa: Zâmbetul tău îmi vine de departe, Ca licărirea stelei de la geam, Și întrevăd în tine ca prin sticlă Paleta unor chipuri de demult. Îmi spui că ești doar
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
se simțea, chiar înainte de a călca înăuntru, o boare de aer. Curent. Erau șiruri nesfârșite de oameni ce așteptau la rând pentru a se convinge. Întindeau mâinile spre interior, bâjbâind în văzduh, stăteau cu chipurile încremenite pentru a sesiza orice adiere, ascultau. Și, totodată, cei ce pătrundeau în labirint strigau, chiar de la primii pași, celor de afară: „Da, este aer suficient! Se simte cum circulă! În mod sigur, mai există cel puțin o ieșire!” „Să pipăiți tot timpul pereții!” îi încurajau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în mod incredibil. Nu văd nimic, dar aud aproape tot. Sesizez miresme noi și percep imagini cu buricul degetelor; deosebesc metalele după gust și simt o pisică mergând pe vârful ulucilor; adulmec izul ploii încă necăzute și știu să deosebesc adierea iscată de zborul unui fluture de cea stârnită de frunza care cade. Disting cele mai vagi semnale. În compensație, natura m-a dăruit cu senzori aparte. Devin un om tot mai periculos. Mai am să citesc gândurile. Oricum, știu destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
siguranță. Doar pentru că se stăpânea, fiindcă în sinea sa nu putea să rămână indiferent la insolitul în care se afunda cu fiecare kilometru parcurs. Primul semn vădit de neliniște l-a arătat atunci când a observat că nu mai există nici o adiere... Bordul arăta o sută douăzeci de kilometri pe oră. Chiar și în condițiile unui calm plat, la o asemenea viteză s-ar fi simțit o anumită rezistență a aerului! Doar dacă vântul, printr-o minune, ar fi bătut în sensul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
neavizați. Încă de la început, cei doi se simțiră bine. Era o atmosferă plăcută. Acordurile muzicale erau fără stridențe. Ramurile unui arbore ce ocrotea masa lor ca o umbrelă le mângâiau frunțile și părul cu generozitate, din când în când, grație adierilor unui vânt ușor asemenea unui zefir de primăvară alintător. Mâncară câte o friptură de purcel, o stropiră cu un pahar de bere rece și ascultară muzică. În pauza ce urmă până la desert, Alex trase scaunul mai aproape de Ina, îi luă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ruble dar tot nu era destul față de sumele în creștere ce i se cereau și, când politrucii au mai revenit, s-a strecurat din podul grajdiului prin grădină și s-a întins în lanul de grâu auriu care ondula în adierile verii, sperând să-l protejeze familial, dat fiind dragostea ce-i unea. Dar pistolarii călări controlau lanul alergând, ‘’inotând prin grâul care trecea de piepturile cailor’’...’’părea că lanul acela nesfârșit se apleacă, a rugăciune, la picioarele Cerului, cerând îndurare
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
-și transmite unii altora cuvinte și numere la distanțe imense, fără să se vadă ori să se audă: scrierea. Au fost darul făcut omenirii de Marea Mamă Isis... Băiatul întrebă cine era zeița aceea. — Numele ei parcă ar fi o adiere de vânt... Sacerdotul nu răspunse. Și voi, grecii, numiți scrierea noastră „hieroglifică“, nu-i așa? îi întrebă cu o ironie amabilă. Adică scriere sacră sculptată în piatră, scriere a zeilor. În vremea aceea încă nu fuseseră inventate papyrus-ul sacru, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
blândului Zaleucos, care acum vorbea foarte rar, numai când era întrebat. „Ju-nit Ten-tor“, scrise Gajus cuvintele egiptene cu caractere latine, apoi, în greacă: „Denderah“; apoi, pentru o insulă aflată mult mai la sud, „Phi-lac“, „Philae“. Isis, un nume asemenea unei adieri de vânt Abia la sfârșitul călătoriei - întoarcerea, în direcția curentului, fu mult mai ușoară și mai rapidă -, acolo unde fluviul, apropiindu-se de vărsare, se lățea în nenumăratele canale ale deltei, când preotul spuse că spre miazănoapte se afla Alexandria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
apropiindu-se de vărsare, se lățea în nenumăratele canale ale deltei, când preotul spuse că spre miazănoapte se afla Alexandria, Germanicus îl întrebă: — Îmi poți spune cine este cu adevărat zeița care are, așa cum spune fiul meu, numele asemenea unei adieri de vânt? — Popoarele au inventat multe nume pentru divinitate, zise preotul. Marea Mamă Frigia, Pallas Attica, Aphrodite Cipriota, Proserpina din Sicilia, Diana din Candia, Ceres din Eleusis, Juno, Bellona, Hecate. Noi nu respingem nici unul. Dacă tu ai întâlnit o manifestare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ai întâlnit o manifestare a divinității și i-ai dat un nume plin de dragoste, de ce-ar trebui eu să-l interzic? E prostesc să ne războim numai pentru că folosim cuvinte diferite. Dar ce anume însemna numele „asemenea unei adieri de vânt“ pe care el îl rostise în prima zi, o singură dată, nu spuse. Germanicus se arătă contrariat, iar preotul răspunse cu o umilință ambiguă: — Templele noastre sunt acum goale. Marele Rit nu se mai repetă de mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe poartă. Sunteți prea neastâmpărați. Dar Gajus nu ieșea foarte des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce ajungeau până la râu. Mângâia florile și se gândea disperat la tatăl său. Își închipuia că-l simte, ca o adiere ce venea de foarte departe. I se părea că adierea aceea mergea alături de el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o văzu pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce ajungeau până la râu. Mângâia florile și se gândea disperat la tatăl său. Își închipuia că-l simte, ca o adiere ce venea de foarte departe. I se părea că adierea aceea mergea alături de el, aștepta să-l atingă; apoi totul se risipea. Într-o dimineață, pe când se plimba, o văzu pe mama lui coborând pe drum. Mergea încet, trecându-și degetele peste ochi, și se așeză într-un colț; tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
citi cum, cu cinci veacuri înaintea lui, bărbatul acela fusese în Aegyptus, fusese primit în templul din Sais și, pe lacul umplut de revărsarea Nilus-ului, asistase la ritul corăbiilor sacre: rugăciunea către Marea Mamă Isis, zeița cu numele asemenea unei adieri de vânt. Herodotus numise acel rit „Noaptea Făcliilor aprinse“, și spunea în încheiere: „Egiptenii definesc toate acestea drept «mistere». Și, cu toate că am învățat multe despre aceste ceremonii, voința mea este să nu scriu nimic și să păstrez taina“. Fratele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]