5,887 matches
-
de sistemul limbii) sau prin analogie cu contextele în care mulți nu face parte dintr-o sintagmă intensivă sau superlativă (fenomen de procesare): (21) referatele mai multor studenți. 2.2.2. Acordul în caz al adjectivului În limba română standard, adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul. Toate aceste trei categorii sunt exprimate printr-un singur morfem. Acordul în caz este vizibil doar la feminin singular, unde substantivul are forme diferite pentru G/D și N/Ac: (22
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
niște băieți înalți - plural, N/Ac f. unor fete înalte, unor băieți înalți - plural, G/D Destul de frecvent în anumite situații, acordul în caz nu se mai face în româna actuală. O sursă importantă pentru observarea dezacordului în caz al adjectivului sunt monitorizările posturilor de radio și televiziune (cf. cap. 9. Acordul în limba vorbită). În toate perioadele de monitorizare, marea majoritate a contextelor în care s-a înregistrat dezacordul în caz sunt cu adjective participiale: (23) a. în urma prezentării inspirată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pentru observarea dezacordului în caz al adjectivului sunt monitorizările posturilor de radio și televiziune (cf. cap. 9. Acordul în limba vorbită). În toate perioadele de monitorizare, marea majoritate a contextelor în care s-a înregistrat dezacordul în caz sunt cu adjective participiale: (23) a. în urma prezentării inspirată de filmul Avatar (Prima TV, 2010) b. dacă analizăm textul moțiunii depusă astăzi (Realitatea TV, 2009) c. în urma unei acțiuni desfășurată de agenții FBI (Antena 1, 2008) Dezacordul în caz este influențat de următorii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de filmul Avatar (Prima TV, 2010) b. dacă analizăm textul moțiunii depusă astăzi (Realitatea TV, 2009) c. în urma unei acțiuni desfășurată de agenții FBI (Antena 1, 2008) Dezacordul în caz este influențat de următorii factori (cf. Gruiță, 1981: 120-128): (i) adjectivul este de tip participial, nu propriu-zis (observație întărită de corpusul de emisiuni monitorizate); (ii) adjectivul este izolat; (iii) între adjectiv și substantiv intervin alte elemente ale grupului nominal. Pe baza datelor cantitative din monitorizările posturilor de radio și televiziune, se
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
2009) c. în urma unei acțiuni desfășurată de agenții FBI (Antena 1, 2008) Dezacordul în caz este influențat de următorii factori (cf. Gruiță, 1981: 120-128): (i) adjectivul este de tip participial, nu propriu-zis (observație întărită de corpusul de emisiuni monitorizate); (ii) adjectivul este izolat; (iii) între adjectiv și substantiv intervin alte elemente ale grupului nominal. Pe baza datelor cantitative din monitorizările posturilor de radio și televiziune, se poate afirma că dezacordul în caz al adjectivelor participiale are caracter de tendință a limbii
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
desfășurată de agenții FBI (Antena 1, 2008) Dezacordul în caz este influențat de următorii factori (cf. Gruiță, 1981: 120-128): (i) adjectivul este de tip participial, nu propriu-zis (observație întărită de corpusul de emisiuni monitorizate); (ii) adjectivul este izolat; (iii) între adjectiv și substantiv intervin alte elemente ale grupului nominal. Pe baza datelor cantitative din monitorizările posturilor de radio și televiziune, se poate afirma că dezacordul în caz al adjectivelor participiale are caracter de tendință a limbii, iar dezacordul în caz al
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
întărită de corpusul de emisiuni monitorizate); (ii) adjectivul este izolat; (iii) între adjectiv și substantiv intervin alte elemente ale grupului nominal. Pe baza datelor cantitative din monitorizările posturilor de radio și televiziune, se poate afirma că dezacordul în caz al adjectivelor participiale are caracter de tendință a limbii, iar dezacordul în caz al adjectivelor propriu-zise are mai degrabă un caracter accidental, putând fi tratat ca un fenomen de procesare a enunțului. Caracterul de tendință al acestui dezacord a fost remarcat de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și substantiv intervin alte elemente ale grupului nominal. Pe baza datelor cantitative din monitorizările posturilor de radio și televiziune, se poate afirma că dezacordul în caz al adjectivelor participiale are caracter de tendință a limbii, iar dezacordul în caz al adjectivelor propriu-zise are mai degrabă un caracter accidental, putând fi tratat ca un fenomen de procesare a enunțului. Caracterul de tendință al acestui dezacord a fost remarcat de mai mult timp (Iordan, 1947: 420). Într-un studiu statistic asupra acestui fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
limba română veche și modernă, Laura Vasiliu a arătat că acest fenomen era destul de frecvent atestat încă din secolul al XVI-lea și a continuat în secolele următoare (cf. Vasiliu, 1965). Pierderea acordului în caz este mult mai frecventă la adjectivul participial (decât la cel propriu-zis) datorită caracterului verbal al acestuia. O explicație bună a acestui fenomen găsim la Gruiță (1981). Frecvent, adjectivul participial are și compliniri de tip verbal (complement de agent, cirumstanțiale temporale, locale etc.), care "slăbesc sudura grupului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și a continuat în secolele următoare (cf. Vasiliu, 1965). Pierderea acordului în caz este mult mai frecventă la adjectivul participial (decât la cel propriu-zis) datorită caracterului verbal al acestuia. O explicație bună a acestui fenomen găsim la Gruiță (1981). Frecvent, adjectivul participial are și compliniri de tip verbal (complement de agent, cirumstanțiale temporale, locale etc.), care "slăbesc sudura grupului nominal, în sensul că sustrag participiul de sub controlul substantivului, segmentează sintagma, creând un al doilea centru sintactic, în care participiul e regent
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
toate cazurile). Trăsăturile de gen și număr variază în funcție de trăsăturile nominalului cu care se acordă posesivul (casa mea, copiii tăi). Trăsătura de persoană este întotdeauna referențială, interpretabilă, ea nu se verifică prin raportare la un nominal. În general, statutul de adjectiv sau de pronume al formelor care pot avea ambele valori diferă în funcție de sursa trăsăturilor phi. Dacă o formă își verifică trăsăturile prin raportare la un nominal într-un grup nominal, ea are valoare adjectivală. Dacă o formă își stabilește trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
genul referentului (posesorului), deoarece trăsătura sa de gen este angrenată în acordul formal cu substantivul. Posesivul nu ar putea exprima și genul referentului, și genul substantivului centru (vezi Dobrovie-Sorin și Giurgea, 2011). 2.3.2. Pronumele de întărire Pronumele și adjectivul pronominal de întărire are trăsături de gen, număr, persoană și caz. Utilizat pe lângă un substantiv, trăsătura de persoană rămâne nespecificată (engl. default), astfel încât acordul cu substantivul se face doar în gen, număr și caz. Formal, persoana nespecificată este persoana a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
substantivul se face doar în gen, număr și caz. Formal, persoana nespecificată este persoana a III-a: (26) a. fata însăși - feminin, singular, N/Ac, persoana nespecificată b. fetei înseși - feminin, singular, G/D, persoana nespecificată Utilizat pe lângă un pronume, adjectivul pronominal de întărire are aceleași trăsături de persoană, gen, număr și caz ca pronumele: (27) a. eu însămi (feminin, singular, persoana I, N/Ac) b. mie însemi (feminin, singular, persoana I, G/D) Aceste utilizări ale formelor de întărire ar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
persoana I, G/D) Aceste utilizări ale formelor de întărire ar părea să contrazică generalizarea lui Lehmann, deoarece ele s-ar acorda și în caz, și în persoană. Putem însă să adoptăm analiza potrivit căreia aceste forme sunt pronume, nu adjective. Ele nu s-ar acorda cu pronumele antecedent, concordanța trăsăturilor lor ar fi determinată de faptul că se raportează la același referent. În cele două exemple de mai sus am avea astfel două pronume adiacente 26, nu un pronume și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nu s-ar acorda cu pronumele antecedent, concordanța trăsăturilor lor ar fi determinată de faptul că se raportează la același referent. În cele două exemple de mai sus am avea astfel două pronume adiacente 26, nu un pronume și un adjectiv, iar generalizarea lui Lehmann nu ar fi încălcată. Un alt aspect care privește trăsăturile pronumelui de întărire este legat de marcarea acestora. Persoana și cazul sunt marcate în două locuri diferite în interiorul acestui pronume. Cazul, numărul și genul sunt marcate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
înainte de fuzionare: primul element, îns, marchează genul, numărul și cazul, iar al doilea element, pronumele reflexiv, marchează persoana (și numărul). Această precizare etimologică este importantă pentru a înțelege că, totuși, generalizarea lui Lehmann s-ar putea aplica și în cazul adjectivului pronominal de întărire: faptul că se acordă atât în caz, cât și în persoană se datorează faptului că avem a face cu două cuvinte fuzionate. Mai există un tip de contexte care par să contrazică și generalizarea lui Lehmann și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
seria subsemnatul: (28) a. subsemnatul însumi b. subsemnatei însemi Dacă considerăm că însumi, însemi etc. sunt pronume coreferențiale cu substantivul, nu mai trebuie să propunem că substantivele (sau, cel puțin, unele dintre ele) au trăsătura persoanei și se acordă cu adjectivul pronominal de întărire în persoană. Este un argument în plus pentru a opta în favoarea analizării ca pronume a formelor de întărire, în toate contextele. 3. Acordul din perspectiva controlorului Din perspectiva controlorului, sunt interesante pentru acord situațiile în care nominalul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de număr (numărul formal: singular, numărul referențial: plural). Substantivele [-Animat] au un gen formal bazat pe caracteristicile fonologice (terminația substantivului), genul lor natural fiind neutrul (genul inanimatelor). În general, substantivele cu o neconcordanță între genul formal și cel referențial impun adjectivului acordul pe baza trăsăturilor formale. Acordul semantic, atât al determinanților, cât și al adjectivelor, este agramatical (cu unele excepții, discutate mai jos): (29) a. *acest slugă, *această decan, *această deputat, *această ministru, *această manechin, *acest ordonanță, *această crocodil, *acest personalitate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
bazat pe caracteristicile fonologice (terminația substantivului), genul lor natural fiind neutrul (genul inanimatelor). În general, substantivele cu o neconcordanță între genul formal și cel referențial impun adjectivului acordul pe baza trăsăturilor formale. Acordul semantic, atât al determinanților, cât și al adjectivelor, este agramatical (cu unele excepții, discutate mai jos): (29) a. *acest slugă, *această decan, *această deputat, *această ministru, *această manechin, *acest ordonanță, *această crocodil, *acest personalitate b. *un slugă, *o decan, *o deputat, *o ministru, *o manechin, *un ordonanță, *o
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
crocodil agresivă, *personalitate binecunoscut Unele substantive foarte recent împrumutate în limba română, care încă nu au fost adaptate morfologic (complet) la sistemul flexionar al limbii române, acceptă și acordul formal, și pe cel semantic, atât al determinanților, cât și al adjectivelor. Substantivul babysitter, care poate avea referenți masculini sau feminini 29, are și o varianta colocvială adaptată sistemului morfologic românesc, cu sufixul moțional -ă. Forma neadaptată morfologic babysitter se poate acorda fie referențial, fie formal, însă forma cu sufixul moțional -ă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
barmaniță, doctoriță, ministreasă, ministră etc., semn că în română se simte nevoia marcării formale a distincției masculin-feminin la substantivele [+Animat]. În limba vorbită sau în registrul foarte colocvial, se întâlnesc și exemple cu acord semantic al determinanților proclitici sau al adjectivelor. Astfel de exemple, rare, trebuie analizate fie ca fenomene de procesare a enunțului, care implică neanticiparea mesajului sau suprapunerea și amalgamarea unor construcții, fie ca marcate stilistic, emfatice: (31) a. să arat ca o fotomodel (www.elady.ro/forums) b
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
trezește. Mahomet începe a să jelui. (I. Budai-Deleanu, Țiganiada) (33) a. Am auzit și foste miniștri, femei foste miniștri (L. Mihaiu, Radio Guerrilla, 2008) b. Carla Bruni, frumosul, frumoasa fotomodel... (L. Chiriac, Realitatea TV, 2008) Dacă substantivul are și un adjectiv, postnominal, și un determinant proclitic, se poate ca determinantul să se acorde semantic, iar adjectivul să se acorde formal: (34) a. Nu sunteți fair-play, sunteți de fapt un slugă umilă al SSPR-ului la trecut, prezent și viitor (www.portalulrevolutiei
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
miniștri, femei foste miniștri (L. Mihaiu, Radio Guerrilla, 2008) b. Carla Bruni, frumosul, frumoasa fotomodel... (L. Chiriac, Realitatea TV, 2008) Dacă substantivul are și un adjectiv, postnominal, și un determinant proclitic, se poate ca determinantul să se acorde semantic, iar adjectivul să se acorde formal: (34) a. Nu sunteți fair-play, sunteți de fapt un slugă umilă al SSPR-ului la trecut, prezent și viitor (www.portalulrevolutiei.ro/forum) b. Acest slugă ordinară, mare "entitate" care a fugit din America... (www.gandul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
-ului la trecut, prezent și viitor (www.portalulrevolutiei.ro/forum) b. Acest slugă ordinară, mare "entitate" care a fugit din America... (www.gandul.info, comentariul unui cititor)31 Nu am găsit exemple în care determinantul să se acorde formal, iar adjectivul să se acorde semantic, de tipul: (35) a. *o slugă umil b. *această slugă ordinar Exemplele în care acordul semantic al adjectivului este acceptat sunt cele în care și determinantul se acordă semantic (vezi supra, un slugă sărăntoc, un slugă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
gandul.info, comentariul unui cititor)31 Nu am găsit exemple în care determinantul să se acorde formal, iar adjectivul să se acorde semantic, de tipul: (35) a. *o slugă umil b. *această slugă ordinar Exemplele în care acordul semantic al adjectivului este acceptat sunt cele în care și determinantul se acordă semantic (vezi supra, un slugă sărăntoc, un slugă credincios). Acordul semantic al adjectivului este posibil datorită determinantului. Posibilitatea ca adjectivul să fie acordat semantic sau formal se explică prin ordinea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]