7,050 matches
-
p.382]. Teatralizarea verbalului constă, de asemenea, în folosirea figurilor retorice de ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi catahreza, oximoronul, parafrază sau paradoxul merită o atenție aparte și instituie moduri practice ale emergentei unei realități fictive că joc al limbajului. L i m b a j u l
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
reverberații.132 Ambii poeți cântăresc valoarea fono-evocativă a termenilor și o scot în evidență prin spațiile de liniște care se deschid între ei, în interiorul versurilor sau prin ingambament.133 Leopardismul ungarettian a dovedit că forța evocatoare a cuvântului implicat în analogie și intensitatea să lirica pot ajunge la un rafinament remarcabil. Începând cu volumul Portul înmormântat, continuând cu Bucuria, dar mai ales în numeroase poezii din volumul Sentimentul timpului, sunt vizibile atât tensiunea cuvântului, de sorginte leopardiană, cât și ecourile tematico-lexicale
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
că Anceschi găsea în acest aspect un punct de contact între Leopardi și ermetici: chiar aici, afirmă el, putem identifica fără îndoială legătură dintre Leopardi și cea mai vie experiență a noii poezii: sistemul imaginației este un sistem bazat pe analogie, înțelegând analogia că regula care generează această bogăție evocativa liberă, dar nu anarhica.169 Însă analogismul leopardian, ce lua în poezii formă metaforei căutate, nu justifică obscuritatea programatica a compozițiilor ermetice. Așa cum în trecut și alte orientări literare preluaseră din
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
găsea în acest aspect un punct de contact între Leopardi și ermetici: chiar aici, afirmă el, putem identifica fără îndoială legătură dintre Leopardi și cea mai vie experiență a noii poezii: sistemul imaginației este un sistem bazat pe analogie, înțelegând analogia că regula care generează această bogăție evocativa liberă, dar nu anarhica.169 Însă analogismul leopardian, ce lua în poezii formă metaforei căutate, nu justifică obscuritatea programatica a compozițiilor ermetice. Așa cum în trecut și alte orientări literare preluaseră din Zibaldone sau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
idee: poezia constă în profundă rezonanță muzicală ce conferă fiecărui cuvânt și tuturor cuvintelor ce se contopesc în unitatea diafana și transparența a cantului un sens nou întrutotul spiritual, vibrant.268 Impresia de noutate, prospețime și spontaneitate oferită de unele analogii quasimodiene se bazează pe capacitatea de a crea alăturări surprinzătoare de termeni, transferuri neașteptate de sens, de a utiliza expresii îndrăznețe, de a fauri acele structuri asemănătoare cu cele numite de Giacomo Leopardi, cu mai bine de un secol înainte
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
amore? (...) e io penso a te che ascolti (...) residui / di meditazioni dentro îl mio corpo / e îl rumore della morte nel suo arco / continuo e la mia domanda assoluta / che și chiude. Îl silenzio non m'inganna: Scrivo parole e analogie, tento / di tracciare un rapporto possibile / tra vită e morte. (...) Ciò che deve venire è qui, / e se non fosse per te, amore, / îl futuro avrebbe già quell'eco / che non voglio ascoltare e che vibră / sicuro come un insetto
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
italiană și poezia lui Mallarmé, cfr. Anna Dolfi, Studi șu Ungaretti e poeți coevi, Bulzoni, Romă, 1998, p. 343 sqq. Leopardismul de la începutul secolului XX e transpus în inima ermetismului prin vocea criticilor Luciano Anceschi, "Leopardi e la poetica dell'analogia", Saggi di poetica e poesia, Boni, Bologna, 1942 și Mario Petrucciani, "Leopardi e la poesia dell'ermetismo", La poetica dell'ermetismo italiano, Loescher, Torino, 1955, pp. 115-125, dar și prin studiile lui Giuseppe Ungaretti, "Immagini di Leopardi e nostre", Nuova
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
confondano insieme în Giacomo Leopardi, Zibaldone, 2469, Newton & Compton, Romă, 2001. 169 È qui che possiamo senz'altro accennare al contatto di Leopardi con la esperienza più viva della nuova poesia: îl sistema dell'immaginazione è un sistema fondato sull'analogia, înțesa l'analogia come regola che determina questa liberă, mă non anarchica, ricchezza evocativa în Luciano Anceschi, op. cît., p. 120. Cfr. și Mario Petrucciani, op. cît., pp. 118-119. 170 Mario Petrucciani, op. cît., p. 119; Alfonso Gatto în articolul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Giacomo Leopardi, Zibaldone, 2469, Newton & Compton, Romă, 2001. 169 È qui che possiamo senz'altro accennare al contatto di Leopardi con la esperienza più viva della nuova poesia: îl sistema dell'immaginazione è un sistema fondato sull'analogia, înțesa l'analogia come regola che determina questa liberă, mă non anarchica, ricchezza evocativa în Luciano Anceschi, op. cît., p. 120. Cfr. și Mario Petrucciani, op. cît., pp. 118-119. 170 Mario Petrucciani, op. cît., p. 119; Alfonso Gatto în articolul intitulat "Leopardi", Circoli
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Scuola, Brescia, 1978, p. 45. 184 Salvatore Francesco Româno (op. cît., pp. 47-85) menționa că Ungaretti, Montale și Quasimodo constituie triada ermetica prin excelență iar Mario Apollonio arată (Ermetismo, Padova, 1945, pp. 69-91) că pornind de la principiul utilizării sau neutilizării analogiei îi putem încadra în curentul ermetic pe Ungaretti, Montale, Quasimodo, Campană, Pozzi, Sinisgalli, Pezzani, Betocchi, Saba, Gatto, Cardarelli, Fallacara, Luzi. 185 Salvatore Quasimodo apud Rosalma Salina Borello, Patrizio Barbaro, op. cît., p. 13. 186 Idem, p. 37. 187 Mario Petrucciani
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și mai importante, de dezvoltare. Cea mai mare parte a proceselor reale și de reglare din cadrul sistemelor economice fac parte din sfera funcționării vegetative, staționare, care constituie și un fel de mecanism de autoapărare a sistemului. Kornai reliefează corect această analogie între fenomenele economico-sociale și cele biologice. De pildă, pentru a supraviețui, sistemele economice trebuie să se adapteze la mediu. Sistemele mai centralizate se adaptează mai bine la schimbările bruște din mediu, în schimb se adaptează mult mai greu la schimbările
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cum ar putea fi definită o poetică a intertextualității 38 (Rabau: 2002, 16). Anne Claire Gignoux (2005) consideră critica genetică un fel de paratextualitate, de vreme ce exploatează manuscrise la care cititorul nu are acces în lectura sa lineară. Cercetătoarea face o analogie între traseele evoluției celor două, din 1970 (critica genetică) și 1968 (intertextualitate). Prezentarea actualității de care se bucură critica genetică pleacă de la un scurt istoric al criticii surselor. Sursa este definită ca un text în integralitatea sa ori fragmentar, despre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un caz, și într-altul, "ieșim" din timpul istoric și personal și ne cufundăm într-un timp fabulos, transistoric (Eliade: 1978, 179). Apropierea mit-intertext plasează studiul nostru în proximitatea antropologiei culturale. Nu trebuie omisă tradiția criticii dezvoltate pe axa respectivei analogii. "Relația dintre funcția mitică și scriitura poetică se clarifică în mod considerabil: ambele furnizează sens, pornind de la imagini comune, ale căror determinări se precizează și se însuflețesc în funcție de forțele particulare care le generează" (Burgos:1988,181). Cercetările care urmăresc convergența
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
toate formele (expli cite sau latente), a reflecției teoretice A și ASUPRA literaturii, având un caracter categorial, repetitiv, stabil, circular, pseudo-original"; o invarianții literari: "pun în evidență fondul literar comun, marea unitate structurală a literaturii. Ei ilustrează jocul profund al analogiilor sincronismelor, al simulta neităților, coincidențelor, paralelelor și similitudinilor literare, care se apropie de identitatea integrală" (Marino: 1998, pp. 80-81) [mituri literare]. Pornit în căutarea mitului personal eminescian, Mircea Cărtărescu (2011, pp. 33-39) diferențiază: a). Conținuturi de suprafață care cuprind: o
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cuprind: o conținuturi personale; o conținuturi literare [inclusiv mituri literare]; o conținuturi culturale [corespunzătoare invarianților teoretico-ideologici]. b). Conținuturi de profunzime care vizează: o inconștientul colectiv (arhetipul); o inconștientul personal: "la nivelul colectivității, rețeaua arhetipală, prin combinațiile arhetipale, generează miturile. Prin analogie, vom putea numi imaginea interioară un "mit personal" al artistului, mit care, asemenea miturilor propriu-zise, a supraviețuit fragmentat și escamotat de-a lungul vieții acestuia". c). Eul. 2.3. Mitul Eternei Reîntoarceri Prezentul studiu nu este interesat de miturile literare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipo/hipertext prin care se degajă timp sacru. Repetarea comportă, în mit și în intertext, instaurarea unei consistențe speciale a timpului. Care este, așadar, unitatea de măsură a sacrului din spațiul livresc? Retorica poeziei (Grupul :1997, pp.121-125) operează cu analogia dintre organizarea mitică și organizarea poetică a Timpului și diferențiază proto-ritmul de cvasi-ritm: în tabloul "A-interval-A // A-interval-A-interval-A", atenția este reținută de interval. Pentru interesele prezentei cercetări, accentul se mută pe "A". Rămâne în formă interogativă posibilitatea de a cuantifica elementul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2-8 oct. 2001). Literatura spaniolă. În acest sens, un studiu care bifează elementele de corespondență dintre Mihai Eminescu și Gustavo Adolfo Bécquer (2000) insistă asupra atașamentului ambilor poeți pentru folclor, pentru spațiul național și istoria străbună. Literatura ungară: Ioan Popon Analogia tipologică în poezia lui Vajda Janos și Mihail Eminescu (1995); Literatura argentiniană: Luiza Marinescu Mihai Eminescu și Jorge Luis Borges (2004). Literatura albaneză: Luan Topciu "Sentimentul dorului la Mihai Eminescu și Lasgush Poradeci" (revista Albanezul nr. 1/ian. 2001). Ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
doar că vizibilitatea intertextualității îl induce în eroare pe cititorul care consideră doar structura de suprafață a textului. Distanța dintre textul inițial și rescriere (determinată de cumpăna dintre repetare și diferire) este mai mare sau mai mică, așa cum, printr-o analogie, omul religios manifestă față de mit obediență sau relativă independență. Interdicția impune criteriul în virtutea căruia se conturează două tipuri de sacru : sacrul de respect (legat de respectarea interdicțiilor) și sacrul de transgresiune (legat de depășirea interdicțiilor)1. Dionis-Dan optează pentru al
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
principii de funcționare (sau condiții) pe care le aplică hermeneuții (în sens primar, de interpreți ai sacrului). Teoria textului le poate verifica pentru intertext și va constata că din nou legătura hipotextului cu hipertextul se deschide prin mit: 1. principiul analogiei și 2. principiul participației. 1."O formă sacră este întotdeauna rechemarea altor forme analoge; ea nu este deci niciodată unică, nici izolată, ci își găsește locul într-o serie de corespondențe, într-o rețea sau un sistem hierofanic, de revelații
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sacră este întotdeauna rechemarea altor forme analoge; ea nu este deci niciodată unică, nici izolată, ci își găsește locul într-o serie de corespondențe, într-o rețea sau un sistem hierofanic, de revelații convergente și sincrone ale divinului"6. Principiul analogiei se verifică inclusiv pentru mecanismul intertextual, însă dificultatea rezidă din a stabili măcar aproximativ corespondentul, în configurația acestui mecanism, pentru divin. Există un pattern care suferă un fel de metempsihoză livrescă, de la o reeditare intertextuală la alta, luând forme diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
diferite, în spatele cărora lectorul îl decriptează, cu mai mare sau mai mică dificultate. Termenul hipertext are dublu înțeles, acoperind și pattern-ul și variantele lui. Va trebui evitată confuzia conceptuală, prin termeni diferiți. Prima ecuație din sistemul simbolizării lumii sacre, analogia, este verificată în paginile prozei eminesciene. Mai mult, reeditarea condiției edenice apare ca un segment intratextual. Circumscrisă principiului în discuție, "reprezentarea unei vieți perfecte, paradisiace, se concretizează prin intermediul imaginii unei insule prea-fericite, a cărei repetiție analogică dă naștere grădinilor sacre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a cărei repetiție analogică dă naștere grădinilor sacre, în mijlocul cărora templul este situat pe un ostrov înconjurat de un bazin"7. Am arătat în alt capitol importanța celor patru principii ale MER pentru înțelegerea intertextului. Wunenburger sistematizează prin formularea principiului analogiei configurația principiilor eliadiene (model exemplar, repetare, ruptură a duratei profane și reintegrare într-un timp primordial): analogia permite deopotrivă ca un moment prezent al timpului să devină o repetiție simetrică de un alt ordin a timpului cosmic. 2. Principiul participației
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de un bazin"7. Am arătat în alt capitol importanța celor patru principii ale MER pentru înțelegerea intertextului. Wunenburger sistematizează prin formularea principiului analogiei configurația principiilor eliadiene (model exemplar, repetare, ruptură a duratei profane și reintegrare într-un timp primordial): analogia permite deopotrivă ca un moment prezent al timpului să devină o repetiție simetrică de un alt ordin a timpului cosmic. 2. Principiul participației recunoaște dreptul oricărei forme sacre de a deveni locul unei veritabile circulații a puterii cosmice. Intertextul a
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
erau toate alese și-i promiteau multă petrecere; scrierile moșneagului, în cari fiecare cugetare era un monogram al acestui cap adânc și fericit și a căror rezonanță era atât de mare încât fiecare construcție trezea o lume de cugetări și analogii în capul tânărului (Cezara Eminescu: 2011, II, 88). Asocierea hipotext/hipertext este favorizată de prezența unor semne care avertizează asupra fenomenului intertextual. Un astfel de indiciu îl oferă recurența care se produce de asemenea manieră încât să fie păstrată poziția
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
morală etc. Alegoria se recunoaște prin două caracteristici: continuitatea expresiei figurate și coexistența sistematic menținută a două sensuri, literal și simbolic 52. Reprezentarea figurată a noțiunilor, obiectelor și ființelor, sub forma unui tablou sau a unei istorii care dezvoltă o analogie inițială. Nu există nicio limită în dimensiunea alegoriei, care se poate desfășura pe întinderea unei întregi opere 53. (Molinié: 1992, pp. 42-43) (Aquien: 2010, pp. 45-46) (Gardes Tamine et Hubert: 2004, 10) Suită de metafore. Realitate fizică pentru existențe abstracte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]