2,942 matches
-
ontologică speculate de filozofie, morală și religie. Stările anxioase De regulă anxietatea și angoasa sunt aspecte care se discută în același cadru tematic, fără a se face diferența dintre ele. Acest fapt creează adesea ambiguități sau chiar confuzii. Conceptul de angoasă a fost tratat inițial în filozofia epocii romantice de către S. Kierkegaard, de la care va fi preluat în secolul XX de filozofia existențialistă ca reprezentând o „temă fundamentala a existenței” (M. Heidegger, J.P. Sartre, K. Jaspers). Din punct de vedere etimologic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tratat inițial în filozofia epocii romantice de către S. Kierkegaard, de la care va fi preluat în secolul XX de filozofia existențialistă ca reprezentând o „temă fundamentala a existenței” (M. Heidegger, J.P. Sartre, K. Jaspers). Din punct de vedere etimologic, termenul de angoasă este de origine latină: angere - a strânge, a strangula sau angor = trecere strâmtă și dificilă, situație critică. Angoasa este definită ca fiind acea senzație internă de restrângere și inhibiție a funcțiilor respiratorii care, de obicei, constituie fața fiziologică a anxietății
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
filozofia existențialistă ca reprezentând o „temă fundamentala a existenței” (M. Heidegger, J.P. Sartre, K. Jaspers). Din punct de vedere etimologic, termenul de angoasă este de origine latină: angere - a strânge, a strangula sau angor = trecere strâmtă și dificilă, situație critică. Angoasa este definită ca fiind acea senzație internă de restrângere și inhibiție a funcțiilor respiratorii care, de obicei, constituie fața fiziologică a anxietății, rezultând din reprezentarea unui rău, a unui pericol iminent pentru individ. La M. Heidegger, angoasa devine un sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dificilă, situație critică. Angoasa este definită ca fiind acea senzație internă de restrângere și inhibiție a funcțiilor respiratorii care, de obicei, constituie fața fiziologică a anxietății, rezultând din reprezentarea unui rău, a unui pericol iminent pentru individ. La M. Heidegger, angoasa devine un sentiment vital al persoanei pe care-l identifică cu „grija” (Sorge), exprimând o stare de tensiune vitală și prin aceasta menținându-i semnificația de „neliniște existențială” pe care o avea inițial în filozofia lui M. Kierkegaard, în raport cu „interogarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stare de tensiune vitală și prin aceasta menținându-i semnificația de „neliniște existențială” pe care o avea inițial în filozofia lui M. Kierkegaard, în raport cu „interogarea ființei umane despre ea însăși, despre existența sa, despre sensul destinului său”. Pentru L. Lavelle „angoasa este considerată ca o formă de revelație a existenței însăși”. J. Maritain susține că „angoasa este o parte a subiectivității noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o avea inițial în filozofia lui M. Kierkegaard, în raport cu „interogarea ființei umane despre ea însăși, despre existența sa, despre sensul destinului său”. Pentru L. Lavelle „angoasa este considerată ca o formă de revelație a existenței însăși”. J. Maritain susține că „angoasa este o parte a subiectivității noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama sau frica de sine însuși”. Un studiu interesant, aprofundat, al angoasei ne este oferit de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
umane despre ea însăși, despre existența sa, despre sensul destinului său”. Pentru L. Lavelle „angoasa este considerată ca o formă de revelație a existenței însăși”. J. Maritain susține că „angoasa este o parte a subiectivității noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama sau frica de sine însuși”. Un studiu interesant, aprofundat, al angoasei ne este oferit de S. Kierkegaard. După opinia acestuia, angoasa se înscrie în evoluția morală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
L. Lavelle „angoasa este considerată ca o formă de revelație a existenței însăși”. J. Maritain susține că „angoasa este o parte a subiectivității noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama sau frica de sine însuși”. Un studiu interesant, aprofundat, al angoasei ne este oferit de S. Kierkegaard. După opinia acestuia, angoasa se înscrie în evoluția morală a omului, în „istoria sa morală”. Încercând să explice această „evoluție morală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
J. Maritain susține că „angoasa este o parte a subiectivității noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama sau frica de sine însuși”. Un studiu interesant, aprofundat, al angoasei ne este oferit de S. Kierkegaard. După opinia acestuia, angoasa se înscrie în evoluția morală a omului, în „istoria sa morală”. Încercând să explice această „evoluție morală”, S. Kierkegaard distinge trei etape, așa cum se va vedea în continuare. 1) Etapa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
noastre”. J.P. Sartre precizează că „angoasa se distinge de teamă care este frica de ființele lumii, pe când angoasa este teama sau frica de sine însuși”. Un studiu interesant, aprofundat, al angoasei ne este oferit de S. Kierkegaard. După opinia acestuia, angoasa se înscrie în evoluția morală a omului, în „istoria sa morală”. Încercând să explice această „evoluție morală”, S. Kierkegaard distinge trei etape, așa cum se va vedea în continuare. 1) Etapa originară este raportată la condiția originară a omului care este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
inocență și de ignoranță”. Ignoranța va fi suprimată prin intervenția păcatului. Păcatul va pune capăt „stadiului pre-adamic” al omului prin călcarea interdicției (a unui tabu) instituit de Dumnezeu creaturii sale. Călcarea interdicției divine va fi momentul „trezirii acelui germene de angoasă care dormitează în inocența originară” a omului și de care el nu are nici o cunoștință. 2) Etapa păcatului este legată de comiterea păcatului ca violare a interdicției divine și care va declanșa angoasa. Apariția angoasei va reprezenta sentimentul care conștientizează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
va fi momentul „trezirii acelui germene de angoasă care dormitează în inocența originară” a omului și de care el nu are nici o cunoștință. 2) Etapa păcatului este legată de comiterea păcatului ca violare a interdicției divine și care va declanșa angoasa. Apariția angoasei va reprezenta sentimentul care conștientizează comiterea păcatului. Din acest moment inocența originară este înlocuită de păcat, iar puritatea de impuritate. Omul este pus în fața unei noi situații de viață. I se deschide o nouă perspectivă ontologică, un nou
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
momentul „trezirii acelui germene de angoasă care dormitează în inocența originară” a omului și de care el nu are nici o cunoștință. 2) Etapa păcatului este legată de comiterea păcatului ca violare a interdicției divine și care va declanșa angoasa. Apariția angoasei va reprezenta sentimentul care conștientizează comiterea păcatului. Din acest moment inocența originară este înlocuită de păcat, iar puritatea de impuritate. Omul este pus în fața unei noi situații de viață. I se deschide o nouă perspectivă ontologică, un nou „drum”. Angoasa
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
angoasei va reprezenta sentimentul care conștientizează comiterea păcatului. Din acest moment inocența originară este înlocuită de păcat, iar puritatea de impuritate. Omul este pus în fața unei noi situații de viață. I se deschide o nouă perspectivă ontologică, un nou „drum”. Angoasa va reprezenta „vertijul libertății” care i se oferă ca perspectivă. Libertatea este opusul liniștii din etapa de inocență adamică. Ea va trezi sentimente ambivalente. Angoasa ne revelează dimensiunea timpului care „începe să se scurgă” în sensul de „cum” și de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei noi situații de viață. I se deschide o nouă perspectivă ontologică, un nou „drum”. Angoasa va reprezenta „vertijul libertății” care i se oferă ca perspectivă. Libertatea este opusul liniștii din etapa de inocență adamică. Ea va trezi sentimente ambivalente. Angoasa ne revelează dimensiunea timpului care „începe să se scurgă” în sensul de „cum” și de „ce va fi ?” Din acest moment, perspectiva viitorului omului este pusă sub semnul angoasei. Ea devine, în sens ontologic „frica de viitor”. Angoasa este inseparabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
liniștii din etapa de inocență adamică. Ea va trezi sentimente ambivalente. Angoasa ne revelează dimensiunea timpului care „începe să se scurgă” în sensul de „cum” și de „ce va fi ?” Din acest moment, perspectiva viitorului omului este pusă sub semnul angoasei. Ea devine, în sens ontologic „frica de viitor”. Angoasa este inseparabilă de păcat, considerat ca vinovăție morală, care stă la baza acesteia. Să vedem ce este păcatul, pentru a putea deduce din acesta natura angoasei. Păcatul nu este un „obiect
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sentimente ambivalente. Angoasa ne revelează dimensiunea timpului care „începe să se scurgă” în sensul de „cum” și de „ce va fi ?” Din acest moment, perspectiva viitorului omului este pusă sub semnul angoasei. Ea devine, în sens ontologic „frica de viitor”. Angoasa este inseparabilă de păcat, considerat ca vinovăție morală, care stă la baza acesteia. Să vedem ce este păcatul, pentru a putea deduce din acesta natura angoasei. Păcatul nu este un „obiect al gândirii” ci un „obiect al voinței”, o „tentație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
omului este pusă sub semnul angoasei. Ea devine, în sens ontologic „frica de viitor”. Angoasa este inseparabilă de păcat, considerat ca vinovăție morală, care stă la baza acesteia. Să vedem ce este păcatul, pentru a putea deduce din acesta natura angoasei. Păcatul nu este un „obiect al gândirii” ci un „obiect al voinței”, o „tentație a voinței” (curiozitate, plăcere, aventură). Păcatul este individual, pozitiv, transcendent și discontinuu. El apare ca o categorie concretă și ireductibilă. Să insistăm asupra acestor aspecte. Păcatul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este „începutul istoriei”. În ultimul rând, păcatul este discontinuu. El are caracterul de ruptură, de intervenție bruscă, subită, de noutate, de surpriză, de salt; este o intervenție abruptă în existența persoanei. Orice păcat, ca vinovăție, implică fenomene de ambiguitate: neliniștea, angoasa, căința, regretul. Toate au un scop reparator: suprimarea păcatului, a culpabilității. Păcatul nu trebuie considerat ca o trecere de la bine la rău, ci ca pe o trecere de la starea de inocență - în care nu sunt cunoscute nici binele - nici răul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care se interpune între „inocență și culpabilitate”. Aici apare și se manifestă angoasa. Prin păcat, sufletul se determină și ia cunoștință de libertatea sa. Dar din acest moment, omul descoperă că este singur. Păcatul, vinovăția morală, îl „rupe” de Dumnezeu. Angoasa este sentimentul disperării pe care-l dă perspectiva unei existențe însingurate. 3) Etapa mântuirii este etapa de efort a anulării culpabilității. Prin păcat, omul decade din starea de inocență originară, ce reprezintă liniștea și echilibrul sufletesc interior. Din acest moment
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Prin păcat, omul decade din starea de inocență originară, ce reprezintă liniștea și echilibrul sufletesc interior. Din acest moment începe istoria, dar, în mod paradoxal, păcatul este condiția mântuirii, a restaurării ființei originare. El este o luptă a omului cu angoasa. O încercare de restaurare a spiritului. Suprimarea păcatului anulează angoasa și o înlocuiește cu starea de extaz, de beatitudine. Providența, mântuirea, grația, sunt legate de păcat. Adam, omul primordial, „cade”, dar în locul lui, din el, „se naște” un nou Adam
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă liniștea și echilibrul sufletesc interior. Din acest moment începe istoria, dar, în mod paradoxal, păcatul este condiția mântuirii, a restaurării ființei originare. El este o luptă a omului cu angoasa. O încercare de restaurare a spiritului. Suprimarea păcatului anulează angoasa și o înlocuiește cu starea de extaz, de beatitudine. Providența, mântuirea, grația, sunt legate de păcat. Adam, omul primordial, „cade”, dar în locul lui, din el, „se naște” un nou Adam, cel mântuit. Existența, în felul acesta, se revelează ca fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de păcat. Adam, omul primordial, „cade”, dar în locul lui, din el, „se naște” un nou Adam, cel mântuit. Existența, în felul acesta, se revelează ca fiind rezultatul unor înlănțuiri de contraste. Suntem conștienți de noi și de viața noastră prin angoasă, susține K. Jaspers, referindu-se în mod expres la „ situațiile-limită”. Raportul dintre păcat și angoasă, atât în plan psihologic și psihopatologic, cât și moral, este legat de faptul că păcatul generează angoasa. Moartea generează disperarea. În acest tip de relație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Adam, cel mântuit. Existența, în felul acesta, se revelează ca fiind rezultatul unor înlănțuiri de contraste. Suntem conștienți de noi și de viața noastră prin angoasă, susține K. Jaspers, referindu-se în mod expres la „ situațiile-limită”. Raportul dintre păcat și angoasă, atât în plan psihologic și psihopatologic, cât și moral, este legat de faptul că păcatul generează angoasa. Moartea generează disperarea. În acest tip de relație, angoasa este un act feminin, pe când disperarea este un act masculin. În secolul XX, psihiatria
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conștienți de noi și de viața noastră prin angoasă, susține K. Jaspers, referindu-se în mod expres la „ situațiile-limită”. Raportul dintre păcat și angoasă, atât în plan psihologic și psihopatologic, cât și moral, este legat de faptul că păcatul generează angoasa. Moartea generează disperarea. În acest tip de relație, angoasa este un act feminin, pe când disperarea este un act masculin. În secolul XX, psihiatria preia angoasa din filozofie și morală, considerând-o ca pe „o stare de afect neplăcută reprezentând răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]