2,909 matches
-
albastru-negrui. Niște ochelari de soare ar fi putut camufla elipsa, dar fata aceasta era vădit că nu vrea să acopere nimic. S-a așezat cuminte și nu a scos un cuvînt pe timpul prelegerii ținute de un corifeu în domeniu. A aplaudat, a rîs dacă era cazul și a tăcut în momentele cînd se impunea tăcerea. Părea că nu se sinchisește deloc de moveul cu care se prezentase într-o lume în care, de regulă, se mai și bîrfește. Colegii fetei, știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
întotdeauna vor fi excepții care se îndepărtează enorm de regula generală. Adunați într-o sală somități din lumea științifică, urcați-vă la tribună și spuneți platitudini cît încape. O să remarcați că, în loc să vă spargă capul cu un pantof, veți fi aplaudat. De ce oare? Mulțimea este o noțiune care, în general, face abstracție de calitățile elementelor ei. Mulțimea se compune din indivizi și punctum. Calitățile indivizilor preocupă o altă matematică și anume "analiza". Prin urmare, mulțimea uniformizează componentele sale prin abstractizarea tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
je m’enfichismul meu congenital, cu relațiile mele suspecte; le e frică de mine pentru că n-am nimic sfînt, pentru că mi se fîlfîie... Înțelegi? Îi am pe toți În buzunar, de-asta nu crîcnesc În fața mea, cred că mi-ar aplauda pînă și pîrțurile — Treaba ta ce faci cu cinismele tale, dar nu mă mai amesteca și pe mine — Vrei să spui că nu ți-a convenit ipostaza de femme fatale. Atunci de ce ai acceptat? Nu se poate să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În concluzie nu mai pot reprezenta decît interesele acelei firme - ele nu mai au sensul inițial și sacru pe care li-l conferea neutralitatea lor - deodată constați că ele, cuvintele, au devenit un fel de slujbași detracați ai puterii care aplaudă cu orice ocazie corupția și exterminarea și nu mai pot fi crezute nici atunci cînd rostesc adevărul Domnul D. Îl ascultă vag plictisit, din cînd În cînd soarbe din cafea, apoi din politețe intervine cu o Întrebare: — Ei, bine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o generație și un lider care operează dintr-o convingere dementă asemenea odioase epurări! — Deci ești de acord că mulți dintre aceștia nu eram conștienți de capcana minciunii În care căzuseră — Da, fără Îndoială, dar erau la fel de mulți cei care aplaudau de frică sau dintr-o, hai să-i zicem, omenească tendință de parvenire. Parcă și noi cunoaștem unele exemple similare, nu? — Te referi la Bârsan? Bineînțeles că tupeul și cinismul lui sînt respingătoare, dar iartă-mă, el este totuși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un certificat legal de apartenență la vatra strămoșească. Întreaga țară devine un trib uriaș În care știința, arta, orice creație ajunge un produs colectiv național, stabilit după un barem impus - patria trebuie să cînte și patria cîntă, patria trebuie să aplaude și patria aplaudă, patria trebuie să rabde și patria rabdă se sacrifică și e gata să sucombe de atîta eroism și spirit revoluționar — Iar Îți trădezi fanatismul. De ce mă obligi să-ți spun lucruri pe care preferam să nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de apartenență la vatra strămoșească. Întreaga țară devine un trib uriaș În care știința, arta, orice creație ajunge un produs colectiv național, stabilit după un barem impus - patria trebuie să cînte și patria cîntă, patria trebuie să aplaude și patria aplaudă, patria trebuie să rabde și patria rabdă se sacrifică și e gata să sucombe de atîta eroism și spirit revoluționar — Iar Îți trădezi fanatismul. De ce mă obligi să-ți spun lucruri pe care preferam să nu le gîndesc? Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se Încrețea atunci de efortul gândirii, iar sprâncenele se ridicau Într-o mimică ce se voia amuzantă; cu marcherul În mână, rămânea imobil câteva secunde, apoi reîncepea să scrie și să se bâlbâie și mai dihai. La sfârșit, cinci-șase persoane aplaudară, mai mult din compasiune. El roși violent; asta fusese tot. În zilele următoare, Bruno Îl evită de mai multe ori. De obicei, insul purta o pălăriuță din pânză. Era destul de slab și foarte Înalt, pe puțin un metru nouăzeci; avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rochie superbă, care-i dezvelea spatele, umerii și câteva organe vitale. Când mergea, se răsucea ca o tornadă, magnetizând orice ființă de sex bărbătesc aflată În raza ei de acțiune. Dacă Venus din Milo ar fi avut brațe, ar fi aplaudat-o până și le-ar fi pierdut din nou. Până și peștele Îmbrăcat În voaluri verzui, care, teoretic, trebuia să se foiască de colo-colo În acvariul lui de sub fereastră, Încremenise cu ochii holbați, agitându-și coada ca un cățeluș. Mă
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
spre coridor. Lucrurile evoluau Într-un mod neașteptat și nici o asigurare de sănătate, cred, nu acoperea astfel de activități. În ritmul acesta, capătul zilei urma să mă găsească zâmbind enigmatic de pe fundul unui borcan cu formol. Am prins, așadar, a aplauda cu entuziasm exercițiul la sol al gimnastei, pocnindu-le cap În cap pe blondele laterale, apoi, mai iute ca rozătoarea care se agita frenetic În cușcă, am săltat un prespapier, așteptând. Antiaeriana a interceptat-o În mijlocul flick-flackului care urma să
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
-i atotputernic. S-a Întâmplat ceva minunat, ce nu și-a dorit și nici n-a prevăzut. — Ce? M-am Îndrăgostit. Vasea și-a dat capul pe spate și a Început să râdă În hohote. Din cauza zgâlțâiturilor, flancurile de blană aplaudau pe obrajii lui nebărbieriți. — Ești nebun? Tu, care le tratai pe femei ca pe niște obiecte de unică folosință? — El m-a făcut să fiu așa. De fapt, sunt sensibil, atent, romantic și, poate n-o să-ți vină să crezi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
observat cînd Madlen se lăsase în furou. Sprijinindu-și talpa de genunchi, cu o mișcare bruscă își trase triunghiul roz de dedesubt. Ovidiu schimbase placa la pick-up. Cu o reverență, o invită pe fată în spatele unui paravan. Cînd reapăru, toți aplaudară perechea. Am prins în treacăt remarca lui Madlen: - Bă, Ovidiule, cum iubești tu, parcă ai face pipi... Dar dacă stau să mă gîndesc, ce contează o sută de lei. Am făcut-o din dragoste. Prinsă în dans, femeia ajunse lîngă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
aicea despre mine. Mă tem că personajului închipuit de aceste prea amabile cuvinte îi voi rămîne dator multe. Eu unul cred că dînsul nici nu se află printre noi. Dacă există, să-l lăsăm atunci să vorbească, ca să avem ce aplauda. Momentul păru confuz dar, treptat, auditoriul a fost cuprins de o pioasă stînjeneală. În final, un bătrînel cu chelia nespălată mulțumi organizatorilor, amestecînd în gloria trecutului propria sa contribuție. Serata se încheie astfel în chipul cel mai comis. La vernisajul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vremea potrivită. Dragostea o s‑o împiedice să ajungă așa. Cei din orchestra filarmonică nu cântă decât chestii reacționare, cum ar fi Schubert, Mozart și Beethoven, susține Anna spumegând de furie. Când l‑au ascultat pe Webern duminica trecută, au aplaudat ca idioții, deși în fond disprețuiesc genul ăsta de muzică. Publicul orchestrei filarmonice e mult prea binecrescut ca să‑l fluiere pe Webern, ei știu ce statut are acest compozitor, și anume, unul foarte înalt, răspunde Sophie. Dar de plăcut, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu promisiunea unui alt bacșiș. Deja șofau a lehamite. Ajunși În centru, În spatele teatrului (evident!), ne-am așteptat unii pe alții, niște copii ai străzii, convocați de Sorin, ne așteptau și ei. Când am coborât, toți deodată, au Început să aplaude. Noi ne-am Înclinat În fața publicului, am Început să dăm autografe, copiii ne aruncau flori, au păstrat câteva garoafe și pentru taximetriști, ăștia le-au primit complet stupefiați, privind la bannerul pe care copiii Îl Întinseseră de-a latul drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
e!). După care începe să scandeze: În-vă-ță-mânt! În-vă-ță-mânt! La început sună ridicol și îmi zic că, în sfârșit, i s-a înfundat. Dar nu! Valurile didactice se frământă în sine, apoi se descarcă în același răcnet disperat: În-vă-ță-mânt! Satisfăcut, parlamentarul aplaudă în fața microfonului, după care coboară sprinten scările de lemn și se aruncă în limuzina Nubira care îl aștepta în spatele tribunei. Seara am deschis televizorul. Sindicatele anunțau mitingul ca pe un succes. Reușiseră să adune peste cincisprezece mii de participanți. Oficialitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Pe pancartele purtate de valurile de mineri - despre care se spunea că ar fi fost, de fapt, securiști travestiți în salopete și pufoaice - scria: „Noi muncim, noi nu gândim”. În Piața Universității ieșiseră sute de pensionari - stăteau pe trotuare și aplaudau ciomăgeala aplicată studenților și intelectualilor. Curând au sosit la locul faptei și coloane de muncitori care urlau cât puteau: „Nu ne vindem țara!” și „Afară cu paraziții care n-au mâncat salam cu soia!” Țara fusese mântuită încă o dată. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bune au să vie, O poezie albă peste noapte Cerneala cărnii tale va să scrie. Aplauze. Fata subțirică și tunsă scurt și ea versurile colegei din Târgu Jiu. Deci cei de la tribună sunt elevi de la alte școli, deduce Popescu și aplaudă tare, vrea să se facă remarcat. Poeta se așază, roșie ca un apus de soare printre palmieri, chiar pe scaunul de lângă cea cu părul negru și alura băiețoasă pe care Gelu nu o mai scapă din ochi. Recită apoi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
durdulie și negricioasă de la Constanța, apoi ea, aleasa privirilor lui Gelu, dar despre ea nu spune nimeni din ce zonă a țării provine. Recită cu un accent nu tocmai românesc o traducere proprie după o poezie de Ady Endre. Popescu aplaudă din răsputeri. Murmurul sălii se potolește greu, dar nu entuziasmul ci indisciplina e la origine. Un tip cu chelie se ridică și Începe să-și amintească de cum era când era el elev. Câțiva elevi hohotesc totuși În contratimp cu poantele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
sau se citește privind sala cu un aer absent și rozându-și o unghie. Popescu Gelu Îi vede numai degetul și ochii. De câte ori se termină o poezie sau cuvântul cuiva, amintirile chelului, spre exemplu, fata scoate degetul din gură și aplaudă Împreună cu toți ceilalți. În urma degetului, buzele ei rămân Într-un zâmbet enigmatic. Îi vine din nou rândul să citească, de data asta o mică povestire lirică scrisă chiar de ea. Gelu se apleacă În față și ascultă cu ochii larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Împreună cu ceilalți când vreun accent pus greșit schimbă sensul câte unui cuvânt. Nu-și mai amintește dacă și el a aflat atunci cum o chema pe autoare sau nu. Își amintește numai aerul ei absent din momentele În care era aplaudată și felul În care Își rodea unghiile de parcă fabrica Încet-Încet acel zâmbet pe care Îl lăsa apoi la vedere pentru câteva secunde. — Dar dumneata ce-ai fost În armată? - Întreabă directorul. — Poștar! - declară plin de mândrie Subalternul. — Cum poștar, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-l alcătuiesc sunt mult superioare curentului, evadarea din plutonul optzecist - care se proclamă drept purtătorul de stindard al acestei orientări - fiind sugerată chiar prin cuvintele autorului din însemnările În loc de prefață, în care afirmă că Nici un poet nu iubește și nu aplaudă canoanele, fie ele și postmoderniste. În spațiul cultural românesc actual, postmodernismul este o provocare, impactul său neputând fi eludat, în special când e vorba de poezie, nici de creatori, nici de public, fiindcă, în timp ce unii scriitori se proclamă, cu entuziasm
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
noianul de forme - imagini sau doar păreri, senzații - în care se materializează cotidianul, constituie profilul existenței pe care Victoria Milescu, pe de o parte, o contemplă, iar pe de altă parte, și o asumă, trădând o dorință irepresibilă (exprimată gerunzial: aplaudând viața) de a tezauriza totul, în gând și în cuvântul liric, într-o cursă nestăvilită, prin spațiul citadin al celui numit demult și amintit acum nostalgic-ironic Micul Paris, fundalul (vizibil ori doar presupus), în primul rând, al poemelor din volumul
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cu viață din întâmplare. Visam să duc o viață normală, ca a părinților mei. Diriguitorii lumii aveau însă alte planuri și alte vise. Viața mea nu mai era a mea. Era hotărâtă din altă parte. Eu aveam dreptul doar să aplaud și să fac plecăciuni. Și astfel generația mea a devenit o generație de experiment politic, îndopată cu lozinci ademenitoare și religioase ca: „războiul sfânt”, cu lozinci utopice ca: „fiecăruia după nevoi” (cine nu-și dorește?) sau „libertate liber consimțită” - menită
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93052]
-
ca Într-o procesiune, prin fața tribunei și a galantarului. Bătrânul meu Îmi zise că acela negru e Kircubbin, așa că mă uitai atent la el, și e adevărat că era un cal frumos, dar nu se compara cu Țarul. Toți Îl aplaudară pe Țar când trecu prin față, era cu siguranță un cal de zile mari. Făcură ocolul pistei până ajunseră de cealaltă parte a peluzei și apoi se Întoarseră, până aproape de linia de finiș, circarul le spuse grăjdarilor să le dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]