5,949 matches
-
nu pentru că ar fi interesat-o acele subiecte. După ce-l văzuse expunându-se în adunare și luptând împotriva asasinului tatălui său, ea trecuse, în ceea ce-l privea, de la indiferență la un soi de entuziasm orb, iar în timpul banchetului, ochii săi aprinși își regăseau strălucirea doar privindu-l pe el. Cu toate acestea, căută să nu-și încrucișeze privirea cu a lui, deși încercă - însă cu multă precauție - să-l facă să povestească din experiența sa dramatică. De altfel, părăsi devreme masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întreacă până și pe a sa. La urmă, însă, întâlni privirea lui Simplicius, ce părea acoperit de un văl de lacrimi de emoție, dar arăta, în același timp, o deziluzie dureroasă și plină de uimire. Tânărul îl fixă cu ochi aprinși, iar buzele sale tremurânde se deschiseră să vorbească. — Frate Canzianus... ei sunt în pericol! Ne cer ajutorul! îndrăzni să-i spună, iar în glasul său răsună o undă de reproș cu greu stăpânită. Canzianus simți pe neașteptate un junghi sfâșietor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu sutele prin noroiul vadului sau prin desișurile dimprejur; altele se mai aflau, totuși, pe ulițele acelui sătuc amărât. Victoria, cu toate acestea, nu o obținuseră fără să plătească un preț și în seara aceea aveau să fie multe focuri aprinse care să încredințeze spiritelor vântului trupurile luptătorilor Hiung-nu uciși. Dintr-un nor de fum negru-albăstrui ieși Khaba, care înaintă spre Balamber ținându-și calul la pas. Haina sa de berbec, fără mâneci, era pătată de sângele dușmanilor doborâți și negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
juca morra cu doi tineri de vârsta lui. Flacăra pâlpâitoare deasupra căreia, înfipt în proțap și bine uns cu propria-i grăsime, se rumenea ultimul sfert dintr-un berbec, arunca pe chipurile tuturor celor prezenți reflexe schimbătoare de un roșu aprins. Șei, arme, pături, saci cu grâu fuseseră îngrămădite haotic și rezemate de pereți. Două lăzi fără capac și două trepiede date cu bronz, răsturnate, erau tot ceea ce rămăsese din conținutul încăperii, căci zilele acelea o bună parte din mobile fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o prindă pe după umeri cu un braț și să se îndrepte împreună cu ea spre cort. Deși, dintre cărările ce tăiau tabăra, o aleseseră pe una dintre cele mai puțin bătute, câțiva războinici ce rămăseseră lângă unul dintre puținele focuri încă aprinse îi văzură trecând înlănțuiți și își dădură coate, schimbând câte un început de zâmbet, câte un comentariu cu jumătate de voce: romanul mergea să facă dragoste! Sebastianus îi auzi, dar nu le dădu nici o atenție. 40 Hunii căutau zadarnic, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o șuviță de păr din fața urechii și sărutând-o tandru pe obraz, insistă cu o voce mângâietoare: — Iubirea mea, spune-mi că nu ești mânioasă, te rog! Știi cât țin la prietenia noastră. Flavia, roșind ușor, o privi cu ochi aprinși: Ar putea fi mult mai mult decât atât; e de ajuns să vrei asta. Hippolita primi această curajoasă propunere de iubire cu un surâs afectuos și cu o fluturare a genelor. — Știu. Dar nu e acum momentul să vorbim despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Tânărul răspunse fără întârziere, căci Mabertus îi sucea un braț la spate, dar Hippolita, deși nu înțelegea ce spuneau, observă că vocea sa era frântă, de teamă sau mai degrabă de rușine. Cei doi schimbară câteva cuvinte pe un ton aprins: căpetenia barbară părea mâniată, băiatul părea evident stânjenit și dădea impresia că se justifica. Imediat după aceea, bătrânul războinic schimbă câteva cuvinte cu oamenii din suita sa. Hippolita profită ca să-l întrebe pe soldat dacă înțelesese ceva din acel dialog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ea însăși cuvinte atât de dure. Pe de altă parte, gândi ea, spuse de un bărbat, cuvintele acelea ar fi făcut o impresie mai puternică. Mabertus, ascultător, îi transmise mai departe mesajul. Din nou, între barbari se porni o discuție aprinsă. Reinwalt își aduse calul mai aproape de redută, suficient cât să-i permită Hippolitei să-i distingă trăsăturile, în reflexele torței pe care o ținea războinicul ce îi stătea alături, și să citească în ele semnele îngrijorării sale. Când luă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinicii aceia păreau acum să se odihnească după ultimul atac, stând așezați sau întinși pe iarbă ori grupați în jurul unui berbec imens, alcătuit din trunchiuri enorme legate strâns și protejat de o vinea din piele, găurită și înnegrită de săgețile aprinse aruncate de adversari. Concentrându-și privirea asupra pământului nimănui, ce se întindea între acele cohorte dezordonate și bastioanele pline de apărători, Sebastianus putu vedea în mărăcinișuri zeci de trupuri, iar altele, înnegrite și umflate, într-un stadiu avansat de putrefacție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poetă este, a fost purtată de valurile vieții în multe locuri din țară și străinătate, poate mai bogate, mai civilizate, dar a știut să rămână cu locurile natale în suflet, adesea un adevărat creuzet sentimental din universul nobil al trăirilor aprinse și situate la cote înalte. Poezia sa vorbește cu noblețe despre Tanacu, la polul opus față de „neuitatele aprecieri moderne” care au adus un alt fel de faimă localității. Fire sensibilă la tot ceea ce este frumos și pozitiv se apleacă, din
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
fie omorît? Ce a făcut?" 33. Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles că era lucru hotărît din partea tatălui său să omoare pe David. 34. S-a sculat de la masă într-o mînie aprinsă, și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mîhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărîse. 35. A doua zi de dimineață, Ionatan s-a dus pe cîmp în locul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
greu să-și dea seama cum și ce să vorbească, chiar și cu Anrella. Să se poarte îndrăzneț? Prudent? Să ceară explicații? Să fie secretos? Era o problemă. Sărutul Anrellei a fost lung și prelungit. Gura ei era fierbinte, gesturile aprinse. Degetele ei îi atingeau obrajii într-un gest de mângâiere, pe când îl eliberă și se retrase în același timp din îmbrățișarea lui posesivă. O clipă îi veni greu să-și amintească faptul că o auzise spunând pe o voce sonoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în corpul epuizat. Scapă! Fugi de aici! Ele vor veni să te caute. Fugi! Pornește! Craig nu fu conștient de nimic altceva până ce ajunse la râu. Apa era caldă, dar era o căldură de sfârșit de octombrie. Îi răcori buzele aprinse; îi aduse alinare ochilor înfierbântați. Își spălă fața, apoi își trase în jos mâneca stângă a hainei și își scufundă brațul în apă, spălându-l. Apa se înroși. Sângele țâșnea dintr-o rană atât de căscată și îngrozitoare, încât îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
care produceau lungi și chinuitoare insomnii. Insectele năvăleau în benzi organizate, atacând trupul în mai multe locuri deodată, făcând inutilă orice sforțare de apărare. De la un timp, Carol începu să pună prin colțurile încăperii tăvi mari de aramă cu cărbuni aprinși, pe care presăra pucioasă. Camera se umplea de un fum greu și înecăcios, făcând irespirabil aerul și așa înfierbântat de dogoarea de peste zi. E drept că țânțarii cedau, plecând în căutarea altor locuri, unde puteau lua masa mai în voie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
rătăcite, rozându-și unghiile până la sânge, Ultima aventură de amor și cutezanță a lui Filip; după care, sleite de efortul de a fi imaginat cu patimă fiecare detaliu al aventurii, vor adormi epuizate într-o poziție incomodă, cu lampa uitată aprinsă, mângâind în visele lor obscene trupul celui care poate, în fascicolul următor, va bate și la ușa singurătății lor. Respirația lor sacadată de dorințe nepermise le va înflori pe buzele crăpate într-un murmur abia perceptibil: Fi-lip, Fi-lip,... Carol se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
mare, că nu te mai are/ Prin pădurea mică, lacrimi din ochi îi pică". Femeile îngreunate ale satului se dezgoliră și intrară în vâltoare, purtând rod în pântece și icoane de lemn în mâini. În mijlocul râului lăsară icoanele cu lumânări aprinse să plutească la vale, cu ochii sfinților în sus, spre ferecatele porți ale cerului. "Scoală Ene-Caloiene/ Adu cheițele, deschide portițele,/ Să curgă ploițele, să crească semințele,/ Să curgă pâraiele pe toate cărările,/ Să tragem clopotele, să ne crească pâinile,/ Că
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru mine. Lucrul nu era secret pentru mulți. Mai întîi, pentru cei câțiva buni prieteni ai mei din Roman, de care nu mă putusem ascunde, ba chiar simțisem o neînvinsă nevoie să le fac mărturisiri. Apoi făcusem cunoscut, prin scrisori aprinse, și amicilor de la Bârlad această istorie de amor, și mai ales lui Raicu Ionescu. Amicii din Roman chiar protestau și erau gata să mă dea în judecata partidului, mai bine zis să mă ,,pîrască" că, din cauza amorului, dezertez de la lupta
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
n-are de unde să știe cum mă cheamă - ea neavând cunoștințe în Roman, eu nemaifiind de doi ani romașcan s-apoi, pe-atunci, fiind un băiat, trebuia să fiu, desigur, un necunoscut pentru toți. Apoi, cred că i-am scris aprins și poetic cât o iubesc și, pe urmă, o rugăminte sfioasă să-mi răspundă. Această rugăminte era făcută numai prin atîta: sub numele meu, puneam adresa, strada și numărul. Aceasta trebuia să-i dea a înțelege că aștept răspuns. Și
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai mare rău. Atunci, orice nenorocire ți se va părea normală, pe când binele, dacă-ți va ieși vreodată în cale, îl vei simți ca pe însăși mâna lui Dumnezeu pusă asupra capului tău. Când între doi oameni există o controversă aprinsă și când vine un eveniment care dă dreptate completă unuia dintre ei, acesta, dacă are sufletul de elită, caută să treacă fără a sublinia victoria, simțindu-se oarecum jenat și parcă vinovat de atâta triumf. Sufletele de rând fac contrariul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călima-nilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercînd, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a. Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
suflet n-o aveam decât numai pe ea. Sentimentul de revoltă, trădat în glas, în mers, în gesturi, în respirație, potențîndu-i și exte-riorizîndu-i viața, realizând la maximum femeia din ea, îmi înnebunea inima. Adela bolnavă!... Am găsit-o cu fața aprinsă, cu ochii strălucitori, respirând scurt și repede. Coloana de mercur a termometrului mi s-a părut cât Turnul Eiffel. La auscultare - nimic. M-a consolat (ea pe mine!): "Nu te speria, are să-mi treacă". Nu găsisem nimic anormal, dar tocmai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cuptor și ieșiseră pe uliță. Culegeau banii cum culegeau ciupercile În pădure. Nimeni nu se Întreba dacă sunt buni sau falși sau expirați. Fiecare lua În poală cât apuca. Deodată, căruțele Subotinilor luară foc. Se produse o adevărată vălvătaie. Bancnotele aprinse se Înălțau În aer, zburând peste acoperișuri. Pluteau ca niște rîndunele vesele În văzduh, scoțînd sunete ciudate. Intrau În pe ușa grajdurilor, se așezau pe crupele cailor, ale vițeilor, ale caprelor și ale porcilor, se amestecau cu tainul din iesle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pîine. La un moment dat, femeile intrară În panică, temându-se fiecare pentru gospodăria sa. Și atunci, lăsând restul de bancnote risipite pe drum, s-au Întors acasă. Și au văzut, odată ajunse, că, În loc de bani, În poale țineau tăciuni aprinși. Au văzut că mâncarea din oale se răsturnase pe plită și, odată cu ea, arsese și fața pruncilor pe care Îi uitaseră adormiți pe cuptor. Nu le arsese de fapt toată fața, ci fiecare se alesese cu un semn pe obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea ciocurilor le Înălța ca un fel de preludiu la vreme de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își făcură cruce, aplecându-și mânecile lungi ale hainelor cernite până la pământ. În mâinile lor, mătăniile părea niște cădelnițe aprinse. Brusc, mesteacănul de lângă fereastra ei se potoli din fierbere. Nu se mai mișca nici o frunză. Și la fel de brusc, Întreaga lui coroană vui, transformându-se Într-o pâlnie arămie, care atunci când bătăile clopotului se stinseră se umplu de ciripit de păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]