15,564 matches
-
On observe donc, dès cette époque-là, une dispute ardente entre leș traducteurs de la lettre et leș traducteurs qui désirent respecter l'esprit du texte. Un autre grand tournant dans l'histoire de la traduction est représenté par le progrès de la civilisation arabe, enregistré pendant le Moyen Âge. Le centre de gravité se déplace, pour la première fois, vers leș textes en langue vulgaire, mais également vers leș écrits scientifiques et philosophiques, qui șont traduits en arabe après avoir été transposés en syriaque
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
arabe après avoir été transposés en syriaque. En d'autres mots, le passage du grec vers le latin se faisait par l'intermédiaire de l'arabe : " Au XIIe siècle, une référence à Aristote suppose une traduction latine d'une traduction arabe, elle-même faite à partir du syriaque, qui traduisait du grec. "21 Michel Ballard souligne également l'importance capitale de l'école de Bagdad au IXe siècle et le rôle joué par leș bibliothèques du monde arabe en ce qui concerne
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
latine d'une traduction arabe, elle-même faite à partir du syriaque, qui traduisait du grec. "21 Michel Ballard souligne également l'importance capitale de l'école de Bagdad au IXe siècle et le rôle joué par leș bibliothèques du monde arabe en ce qui concerne le travail de traduction et le dépassement d'un eurocentrisme devenu classique.22 Le même auteur met en évidence leș mérites des rois de France Charles V et Charles VIII, des princes Médicis Cosme et Laurent
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
la francophonie. Cette revue trăite aussi d'autres sujets d'actualité, de la philologie (l'histoire de la langue) et présente la relation des écrivains à la langue française. Philippe Loubière a mené aussi des études sur la Roumanie, sur le monde arabe et sur la langue française, notamment sur le site de l'Association pour la sauvegarde et l'expansion de la langue française. Le but de cette association est de " lutter contre le désintérêt de la cité pour să langue, d'alerter l
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
romanică. Aici, în sudul Sciției (Dobrogei), ei s-au instalat într-un cerc (ring) de lagăr închis de jur împrejur, precum avarii în Panonia. În perioada anterioară, slavii aveau aici "micul Preslav", de care vorbește cronicarul rus Nestor și cel arab Edrisi. Pe aceste locuri, se vor dezvolta centrele stăpânirii bulgare din Sciția (Dobrogea), Pliska, apoi Preslav.4 În momentul așezării lor, în 679, bulgarii își subordonează "Uniunea celor șapte triburi slave" cărora le-au impus o înțelegere, după sistemul bizantin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
coborârea triburilor ungare în zona de stepă, situată în nordul Mării Caspice și a Mării Negre, a dus la schimbarea modului lor de viață, ei trecând la pășunatul intensiv.20 Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și persani, și acestea datează din secolul al IX-lea. Cea mai veche atestare a numelui lor, sub forma "al-Madjghariyya", se află într-un tratat de geografie al arabului Ibn Rusta de la începutul secolului al X-lea. Acest etnonim derivă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Primele mărturii scrise despre unguri sunt consemnate de cronicarii și geografii arabi și persani, și acestea datează din secolul al IX-lea. Cea mai veche atestare a numelui lor, sub forma "al-Madjghariyya", se află într-un tratat de geografie al arabului Ibn Rusta de la începutul secolului al X-lea. Acest etnonim derivă de la forma "Magyar", prin care se desemnează ungurii. Dar cronicarii europeni au preferat alte forme ale numelui lor: "Uggroi", la bizantini, "Ungari (Hungari)", la germani și italieni. De-aici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în urma loviturilor date de franci și bulgari, se ajungea la o nouă situație politică, care avea drept rezultat creșterea demografică pe întinse spații geografice, investigațiile arheologice atestă sporul de populație. Până la începutul secolului al X-lea, marile invazii pustiitoare ale arabilor (sarazini), normanzilor și ungurilor au luat sfârșitt, ceea ce a dus la stabilitatea societății europene și creșterea populației ei. Către Anul 1000, populația Europei întregi era de 42 milioane locuitori, dar această creștere demografică nu era uniformă. În sud-estul Europei, "renașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Transilvania. În aceste secole, din jurul Anului 1000, predomina moneda de bronz, măruntă, dar și cea de argint, precum la Tichilești (jud. Brăila) și Xolma-Adamclisi (jud. Constanța). Un tezaur aflat la Răducăneni (jud. Iași), cuprinde monede de argint ale califilor arabi (757-809) și obiecte de podoabă. După mijlocul secolului al IX-lea, moneda bizantină accede mai lesne (frecvent) la Dunărea de Jos s-au făcut descoperiri numeroase cu monede de bronz ale împăratului Leon VI, monede legate de prezența flotei militare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Relațiile formațiunilor din sud cu populația din nordul Dunării aveau și o motivație militară, rezistența împotriva Imperiului și mai ales a fiscului bizantin, care pretindea dări în bani pentru întreținerea armatei și a curții. Aici, la Dunăre, nu doar geograful arab Edrisi, dar și bizantinii vorbesc despre "multe și mari orașe", cronica rusă face mențiune despre cele "80 de goroduri" dunărene, prevăzute cu elemente de autonomie: "o mulțime adunată din orice limbă (neam) și care întreținea o oaste nu mică". Această
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Anna Comnena, scria că "Dunărea poartă corăbii mari cu poveri grele", referire la negoțul ce se făcea în zonă, cu produse ca vin, untdelemn, stofe, mărfuri de lux, în general, destinate căpeteniilor alogene, dar și fruntașilor locali de la Dunăre. Geograful arab Edrisi (c. 1150) menționează orașul Dristra, cu străzi largi, bazare, mărfuri din belșug, în condițiile în care barbarii înșiși beneficiau de produsele schimbate în zonă. El precizează că de la Dristra sunt patru zile de drum, pe Dunăre, până la Vicina, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înrudiți cu vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii, primii dintre nomazii sosiți aici, apar în izvoare sub denumiri ca pacianak, badznak (arabe și persane), patsinakitai (bizantine), pecenegu (ruse), besseny, bessi, bysseni (latine). Ei au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrângerii suferite, la sfârșitul secolului al IX-lea, în regiunea Volgăi inferioare, din partea coaliției alcătuite din chazari și uzi. Bulgarii au reușit să
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din sudul Rusiei. Uniunea aceasta a supraviețuit până în secolul al XIII-lea, mai precis, 1239, când mongolii au ocupat Rusia, iar la începutul secolului al XIV-lea, ei sunt menționați între triburile cumane din perioada Hoardei de Aur, de către cronicarii arabi. În sfârșit, alte grupuri pecenege s-au îndreptat spre vest, în Panonia, și au intrat în armatele regilor arpadieni ca mercenari.4 Pecenegii au fost semnalați și în Transilvania, în prima jumătate a secolului al XIII-lea -un act din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Seretus (Siret), deducem de-aici că ei erau prezenți la est și sud de Carpați, unde au persistat neîntrerupt până la 1091.6 Uzii După pecenegi, a urmat migrația uzilor, cu care erau înrudiți îndeaproape. Uzii sunt denumiți ghuzz, oghuz, de arabi, ouzoi de bizantini și morki de ruși. Ca și celelalte neamuri nomade turce, și uzii erau originari din Asia Centrală. Pe la sfârșitul secolului al IX-lea, ei sunt semnalați între Marea Aral și Volga inferioară, unde și-au stabilit sălașele și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-au stabilit și în Câmpia Dunării (Bărăgan), unde continuau să sălășluiască și cete de pecenegi.7 Cumanii Un alt popor migrator turanic instalat la noi, după pecenegi și uzi, au fost cumanii. Etnogeneza lor încă nu este clarificată. Geografii arabi îi numesc pe cumani kâpciaci și conform acestora, ei constituiau ramura vestică a kinnekilor, de care s-au desprins în secolul al X-lea. Ei au pătruns în teritoriile Europei răsăritene spre mijlocul secolului al XI-lea-în 1055, cumanii sunt semnalați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lupta decisivă a fost în dreapta Niprului, pe malul râului Tarku; așadar, identificarea luptei în apropiere de Nistru și Dunăre este greu de admis, prin urmare lupta s-a desfășurat în apropiere de Nipru. Ulterior, după moartea lui Nogai, cf. cronicarilor arabi și persani, principalul teatru de lupte al războaielor interne din cadrul Hoardei de Aur s-a mutat la nordul Dunării de Jos. Fiii săi s-au refugiat în părțile mongole apusene controlate de tatăl lor, unde își păstrau încă autoritatea.13
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Nistru, în virtutea înțelegerii cu hanul Toqtai, ca răsplată pentru sprijinul dat împotriva lui Jögä. Izvoarele pe care se bazează în susținerile sale, Brătianu, fie indică prezența bulgarilor la Cetatea Albă, fie presupun extinderea țaratului în stânga Dunării. Astfel, în "Geografia" arabului Abul-Fida (1321) se susținea că Acdja-Kerman (Cetatea Albă) este un "oraș din țara bulgarilor și a turcilor", situat la Marea Neagră, la vărsarea Nistrului. Într-o scrisoare din 1323 a unui călugăr franciscan din Caffa este amintită martirizarea de către bulgari, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sub numele de "sciți paristrieni", ce reprezentau o permanentă amenințare pentru teritoriile bizantine de la sud de Haemus. Prezența acestor cete era menită să asigure controlul militar al Hoardei asupra sudului Dunării. Despre spațiul aflat sub dominația Hoardei, în 1320-1321, cronicarul arab Mufaddal specifică: "De la Porțile de Fier-Vidin (Dunăre) până la Horezm și Sudak, și de la Bulgar (ia) la marginile Constantinopolului stăpânește sultanul (hanul) Özbäg". Despre întinderea posesiunilor mongole o indicație indirectă este oferită și de o bulă a papei Ioan XXII (1316-1334
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
frontierei apusene a Hoardei se datora faptului că se afla la marginea teritoriilor mongole și era cel mai important oraș din regiune, o capitală a regatului-Vicina era controlată de mongoli. În 1331, aflat pe drumul de la Sarai la Constantinopol, călătorul arab Ibn Battuta afirma că cel mai sudic punct deținut de mongoli era Baba-Saltâk (Babadag), după care urmează o "regiune pustie și nelocuită", de fapt, Hoarda de Aur se învecina cu Bulgaria.15 Mongolii sunt prezenți în Dobrogea și sub raportul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stabilirea temporară dincoace de Nistru a unor grupuri etnice de origine răsăriteană, populație eterogenă ce era concentrată în orașe. Alături de români și mongoli, în aceste centre locuiau meseriași și negustori veniți din Orient-s-au aflat morminte musulmane și inscripții arabe la Orheiul Vechi și Costești, ceea ce denotă existența unui amalgam etnic. Dar la Cetatea Albă, populația era de coloratură diferită-genovezii dețineau controlul negoțului, dar erau și evrei, ortodocși, români și bizantini, cum rezultă din Viața Sf. Ioan cel Nou. Printre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de șerbet sau Năzdrăvana Alisa. Întreaga recuzită este preluată și în romanul Tandem sau Să vorbim despre palmieri (1984), pentru care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. La suprafață umoristic, constituindu-se într-o lectură ușoară, romanul are la bază un proverb arab („Dacă te afli în posesia adevărului, e bine să-l spui, dar și mai înțelept e să vorbești despre palmieri”) și descrie condiția unei familii de intelectuali în societatea comunistă, pentru care unica soluție de supraviețuire morală și spirituală este
COZMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
Încă din liceu, B. compune „nuvele” pentru revistele poligrafiate „Armonia” și „Studentul român”. Încurajat de profesorul Simion Mândrescu, încredințează câteva texte revistei „Mugurul”; aici își vede imprimată, în 1888, nuvela Nostalgie. Semnătura lui sau pseudonimele pe care și le alege (Arab, Ion Arab, Barion, I. A. Barion, Bion) pot fi întâlnite, în afară de „România literară”, la „Revista poporului”, unde a fost redactor, „Generația nouă”, „Adevărul”, „Românul”. În 1893, intră în comitetul de redacție al periodicului „Românul literar”. Remarcat de B. P. Hasdeu
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
liceu, B. compune „nuvele” pentru revistele poligrafiate „Armonia” și „Studentul român”. Încurajat de profesorul Simion Mândrescu, încredințează câteva texte revistei „Mugurul”; aici își vede imprimată, în 1888, nuvela Nostalgie. Semnătura lui sau pseudonimele pe care și le alege (Arab, Ion Arab, Barion, I. A. Barion, Bion) pot fi întâlnite, în afară de „România literară”, la „Revista poporului”, unde a fost redactor, „Generația nouă”, „Adevărul”, „Românul”. În 1893, intră în comitetul de redacție al periodicului „Românul literar”. Remarcat de B. P. Hasdeu, se apropie
BASSARABESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
națională. A început munca pe la 1783, după textul grecesc și cel latinesc, nu fără a fi consultat și cărți anterioare în românește: Palia de la Orăștie, Noul Testament de la Bălgrad și Biblia de la București. Face uneori aluzii la textul ebraic, la cel arab și persan, deși, cel puțin pe ultimele două, e improbabil să le fi utilizat direct. A continuat, cu întreruperi, cam un deceniu. A colaborat cu el și episcopul Ioan Bob, împreună cu un grup de învățați blăjeni, revizuind traducerea - mai ales
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
bucurat, totuși, de mai multă liniște. Literatura creștină în greacă, latină, siriacă și coptă a cunoscut un remarcabil avânt. La începutul veacului al IV-lea, Sfântul Pamfil pune bazele unei mari b. în Cezareea Palestinei, distrusă în anul 637, de arabi. La Constantinopol, fondatorul capitalei adunase o b. bogată, ce va cădea pradă focului în anul 475, dar va fi restaurată și va supraviețui și cruciaților. Altă b. care deținea un număr impresionant de texte din literatura religioasă a fost aceea
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]