2,921 matches
-
a strămătușii lui Paul. E o siameză și e destul de sensibilă. Jane vorbi o vreme despre Dusty, povesti vreo două întâmplări hazlii cu pisici pe care nu mi le amintesc. Noi tocmai ne-am luat două pisicuțe, zâmbi Clio. Doi băieței. — Ooo, făcu Jane. Ce nume le-ați pus? Eu am rânjit în sinea mea. — Gavin și Ian, zise Clio. Fe’ele deschise și prietenoase ale lui Jane și Paul șovăiră, își pierdură puțin din stăpânire. Era o răsplată binemeritată; eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gențile mele, totul. M-am uitat la celelalte locuri de campare ca să văd dacă nu mutase cumva totul cât eu fusesem la plajă, dar nu. Nu erau decât pământul nisipos netezit și găurile lăsate de cuiele cortului nostru. Hei! Un băiețel pirpiriu, cu o pălărie uriașă pe cap ridică ochii spre mine, întinzându-mi o bucată de hârtie. În spatele lui, o fată cu înotătoare gonflabile roz pe brațe aștepta răbdătoare. I-am mulțumit și am luat hârtia. Amândoi copiii se uitară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doilea. Deodată, la fereastra asta apăru fața bătrînei sale dădace, care-i făcea semn să intre În casă. „Mamă, mi-am omorît soția, și sînt căutat de poliție!“ repetă el. Dar maică-sa zîmbi și-i spuse, scuturînd din cap: „Băiețelul meu n-ar fi În stare să omoare nici o muscă“. N-avea timp de pierdut: dinspre celălalt capăt al pajiștii aceleia lungi și atît de pașnice, de dincolo de cercurile jocului de crochet, pe sub umbra falnicului pin somnoros, se apropia soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Înainte ca ea să ajungă lîngă ei, trebuia neapărat s-o convingă pe maică-sa, dar nu-i veneau pe buze decît vorbe copilărești: „Ba da, ba da, ba da!“ Maică-sa se lungi În șezlong și-i spuse surîzătoare: „Băiețelul meu n-ar omorî nici măcar un gîndac.“ (Avea obiceiul să cam Încurce expresiile curente.) „Ba tocmai de aceea, ba tocmai de aceea“, stărui el, dar maică-sa Îi spuse, făcînd un semn cu mîna spre soția vicarului: „E doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Maică-sa murise Înainte de Primul Război Mondial, pe vremea cînd avioanele abia Începuseră să zboare, ca niște ciudate păsări de lemn, deasupra Canalului MÎnecii. O asemenea priveliște ar fi fost pentru ea la fel de greu de conceput ca și gîndul că băiețelul ei - piciul acela cu fața palidă și serioasă, În pantalonași cafenii și jerseu albastru, care-l privea ca un străin din pozele Îngălbenite ale albumului de familie - va ajunge un criminal. Întins pe spate, Rowe prinsese firele visului și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
omului de la Brutăria igienică, sau al prietenei lui Ernest? Dar dacă s-ar duce la domnul Prentice ar trebui să-i explice Într-un fel de ce a tăcut În aceste ore atît de prețioase. În fond, nu mai era un băiețel, ci un om În toată firea: trebuia să ducă la bun sfîrșit ceea ce Începuse. Și totuși, continua să ezite În timp ce asuda: nădușeala i se prelingea În ochi. Încă două numere! Deci, o șansă de cincizeci la sută! Va mai forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe ecuațiile de gradul doi, pe planșele cu insecte, pe producția de cărbune a URSS. Fata continua să-și citească revista. Mai târziu, peste ani, Bruno rămânea chinuit de Îndoială. Aceste lucruri se petrecuseră; aveau o legătură directă cu un băiețel fricos și obez, păstra fotografii de-ale lui. Acel băiețel avea o legătură cu adultul chinuit de dorință care devenise. Copilăria lui fusese grea, adolescența cumplită; acum avea patruzeci și doi de ani și, obiectiv vorbind, Încă era departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
producția de cărbune a URSS. Fata continua să-și citească revista. Mai târziu, peste ani, Bruno rămânea chinuit de Îndoială. Aceste lucruri se petrecuseră; aveau o legătură directă cu un băiețel fricos și obez, păstra fotografii de-ale lui. Acel băiețel avea o legătură cu adultul chinuit de dorință care devenise. Copilăria lui fusese grea, adolescența cumplită; acum avea patruzeci și doi de ani și, obiectiv vorbind, Încă era departe de moarte. Ce mai putea spera de la viață? Probabil câteva felații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a făcut-o. S-a aplecat iar Înainte, nu avea stare. — Ei? Ce facem? Nu știu, ați putea să-mi publicați textul. — O la la! a pufnit el, parcă făcusem o glumă bună. Să-l publicăm În L’Infini? Păi, băiețel naiv, poate nu-ți dai seama... Nu mai suntem pe vremea lui Céline, ce Dumnezeu! Nu mai scriem ce vrem, azi, despre anumite subiecte... Un text ca ăsta mi-ar aduce mari necazuri! Crezi că n-am destule necazuri? Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
cu ochii pe mine, păi cum? Îmi pândesc orice greșeală. Nu, nu, o să fie greu. Ce-ai mai adus? A părut realmente surprins că nu aveam alt text. Îmi părea rău că-l dezamăgesc, mi-ar fi plăcut să fiu băiețelul lui naiv, să mă ducă la dans, să mă trateze cu whisky la Pont-Royal. Când am plecat, pe stradă, am avut un moment de disperare cumplită. Niște femei traversau bulevardul Saint-Germain, după-amiaza era caldă și am Înțeles că n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
rotundă, nasul cârn, cu ochii căprui și cu o gură zâmbăreață și niște obrăjori dospiți. Sunt o fire sportivă, mereu plin de energie. Trebuie să recunosc că nu sunt un băiat foarte conștiincios sau studios, deși sunt inteligent. Sunt un băiețel isteț, cu o imaginație bogată, cu simțul umorului și foarte sociabil.Știu că uneori sunt cam sadic, dar sper să îmi treacă. Îmi plac jocurile în aer liber și construcțiile din Lego sau jocurile pe calculator. Nu sunt talentat că
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
adevărat poet. Simțeam că așa trebuie să fie poezia, cum erau versurile lui bolovănoase. Nu semănau cu cele din manual. Ieduț vorbea despre muncitori, de rînduri strînse în jurul partidului, de o viață nouă ce trebuie făurită din temelii. La școală băiețelul se purta la fel ca în stihurile pe care le compunea. Pavoaza clasa și lua cuvîntul la ședințe. Nu părea doar talentul școlii ci însăși conștiința ei. După dînsul, exista un monolit care, preluînd puterea, avea să-i conducă pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pe coasta ca un pîntec de bivol culcat. Sus, în șea, dintre spini izbucni un popîndău. Era un copil care își înălța gîtul, oprindu-se cu degetul în gură. Pe cer, în spatele său, alunecau nori destrămați. Cînd m-am apropiat, băiețelul fugi scărpinînd parcă pămîntul. O căruță mă ajungea din urmă. Duhnind a borhot, două putini troncăneau între draghini; la codîrlă, gol, bălăbănea un poloboc iar, din paie, se ițeau, cu torți de nuiele, cîteva damigene. Un bătrîn cîrligat ca un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și nu are apă”. Cînd suna clopoțelul, curtea școlii era invadată de mulțimea copiilor mînați de foame către case. Se auzeau discuții aprinse. - Da’ ce, temele noastre crezi că-s ușoare ca ale voastre? întreba o fătucă cu ghiozdan pe băiețelul cu care ieșea. La noi e greu de tot. Cîntărind totuși cu obiectivitate faptele, după o pauză, școlărița fu mai concesivă. - Ei, nu-s ușoare nici ale voastre. Pentru voi e destul de greu. În aceeași clasă, premianta era soră cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să se facă inaugurarea. În timp ce copiii smulgeau cînepa, azvîrlind-o cu spor alandala peste hat, auzeam chicotitul lor. - Dacă ne prinde, ne belește popa. - Care popă? - Popa. Popa nostru. - Ce să aibă popa cu voi? Privindu-mă nevinovat în ochi, un băiețel mă dumeri: - Păi asta e cînepa popii. Am înțeles pe loc că dădusem de bucluc. Tulburat, am curmat veselia și i-am expediat acasă; voiam să mă lămuresc cu directoarea, dar n-am mai apucat s-o fac. Abia sosisem
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
puțin cu familia, într‑un rahat de tramvai în care toți sunt egali și ca atare nimeni nu poate reprezenta ceva deosebit. Dacă ar fi într‑un Mercedes nu s‑ar putea apropia nimeni să întrebe cum îl cheamă pe băiețel sau cum o cheamă pe fetiță. Și nici să‑i mângâie pe cap cu niște mâini pe care se vede clar că aparțin unor muncitori. Și care nu‑și dau seama că micuțul astfel mângâiat poartă deja în inimă otrava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru mami, care tocmai s‑a relaxat cum se cuvine în excursie. Urlet asurzitor al copilului de sex feminin. Rainer s‑a pitulat încă de la prima lovitură între doi bunicuți, agățându‑se de pantoful de drumeție al unuia dintre ei. Băiețelul merge deja la școală? Cum te cheamă? Pupați‑mă‑n cur. Afară, Opel‑uri și Volkswagen‑uri apar ca rechinii din aburul toamnei și își trimit apoi cu repeziciune trupurile puternice înapoi în ceață, categoric ascultătoare, deși neîmblânzite, urmărindu‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
aparține și ei o bucată de tramvai n‑o consolează deloc pe Anna. Doar mai aparține și altora. Unii se cred peste tot la ei acasă. Cu siguranță ăsta face și la el acasă același lucru, ptiu drace, ce oameni. Băiețelul Rainer mușcă icnind din coaja de brânză și se cramponează de ea ca lipitoarea. Nisip umed scrâșnește în maxilarele care nu sunt încă dotate cu toate măselele de minte. Hâc, stomacul se și întoarce pe dos, iar pâinea cu untură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să suportăm prezența lor, când natura în sine e așa de curată, spune tata bine dispus. Ca și când n‑ar fi proferat amenințări cu moartea, puțin mai înainte. Acum e inofensiv și neajutorat, la discreția fiului său de la volan. Doar ești băiețelul meu, un altul Gretl n‑a mai fost în stare să facă. Bărbații ceilalți fac și ei mereu poze porno cu mama ta, o să‑ți arăt eu o dată fotografiile care sunt cea mai mare porcărie pe care‑ai văzut‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
poate nimeni să vă învețe nimic, dar dacă totuși mai poate cineva să vă învețe ceva, atunci eu sunt acela. Ha‑ha‑ha, hi‑hi‑hi! În sfârșit, grupul cel vesel se desparte, după ce s‑a pus și întrebarea dacă băiețelul a făcut‑o deja sau încă nu și dacă are voie, la care tatăl încuviințează mândru și spune că l‑a școlit el personal. Rainer însă n‑a făcut‑o niciodată, ceea ce nu trebuie să știe decât soră‑sa, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care e foarte plăcut lui Dumnezeu, fiindcă sună încă neprihănit - în fața mătușii și a bunicii. Ambele sunt foarte bisericoase și, în luna mai sau în timpul posturilor, pun niște bani deoparte, din care le mai scapă câte ceva printre degete și pentru băiețel, ca răsplată pentru evlavia cu care slujește la altar; ca să‑și cumpere și el cândva o pereche de pantofi cu botul ascuțit, cum sunt la modă, sau un pulover. Din păcate, astea sunt lucrurile care‑l interesează cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
iubită, mergi mai des la cinema. Te-apuci de schi și înot sau de limbi străine. — Gata, gata, aiurezi... și Ortansa strivește mucul țigării în scrumieră. Mai bine află date despre Manole : locuiesc într-o singură cameră. Ei doi și băiețelul. Orice apropiere trebuie programată dinainte, îndelung pregătită. Se încălzește apă, se așteaptă să adoarmă copilul. Al cărui pătuț se află la un pas. Asta durează de câțiva ani. Va mai dura măcar unul, până se mută în apartamentul cumpărat. Încă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul fiecărei tufe, ascunși pe jumătate de trunchiurile de copac, ba vreo doi-trei se aflau chiar lângă noi, printre niște lăstari Încărcați de flori. Nu erau mai Înalți decât niște băieței, dar fețele și felul În care se mișcau ne arătară că erau oameni În toată firea. Zâmbeau cu toții. Cel mai Înzorzonat dintre ei veni agale În mijlocul luminișului și se Înclină În fața noastră. - Om alb de la Miazănoapte? Fiul Tatălui? - Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cenușii, cu copite zdrențuite, care stătea lîngă o bordură Într-o zi necruțătoare de august. Stăpînul său Îl deshămase de la căruță și animalul, cu capul mare plecat răbdător spre pămînt, stătea copleșit de o mîhnire tăcută și nesfîrșită, iar un băiețel cu ochi negri și fața Întunecată stătea lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de mine, doamnă Grant“ - zice - „faceți ceva ca să-l potoliți că mă nenorocește... Du-l de aici, În viața mea n-am avut așa ceva În casă“ - zice - „și dacă se află, mă fac de rușine...“ și pe copii, cei doi băieței, i-a trimis sus, pe acoperiș, și de-acolo se uitau ca niște maimuțoi și toți ieșiseră pe culoare și vorbeau În șoaptă. Iar Ben tare era amărît și necăjit cînd a văzut ce face. „Dumnezeu mi-e martor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]