3,424 matches
-
și acum cu plăcere despre fostele ei colege, precizînd unde a ajuns fiecare învățătoare după aceea. Lenuța Duminică la Fințești, Despina Petrescu la Costești, Lorica și Tanțy, amîndouă la Găești, Puia Georgescu la Valea Mărului. Păstra în dulapul ei - printre batistele date cu parfum, bucăți de etamină cu modele diferite, hipazin și extraveral sau rețete vechi și rupte - un caiețel de amintiri legat în piele, pe care-l arăta uneori nepotului și în care erau copiate versuri de amor. Daniel citea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
el la ușă. O cerea tatălui ei în căsătorie. El avea o oarecare avere și îi spusese părintelui că o ia numai cu o cămașă de noapte pe ea și nimic mai mult. Înainte să înceapă să vorbească, își scosese batista, o dusese la gură și își dresese glasul încetinel. Tatăl consimțise bucuros, felicitîndu-se că-și dădea fiica pe mîna unui astfel de om de ispravă. Cînd ajungea aici cu povestea, bunica se oprea și se uita la nepotu-său nerăbdătoare, așteptînd
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
înflo rea destul de tare, dar nepotul nu avea nici un cuvînt de spus, pentru că ea se jura pe părul ei alb. În revanșă, cînd rămîneau iarăși singuri, el îi plasa pocnitori sub pat dimineața și îi punea praf de strănutat în batistele par fumate sau îi dădea ceaiuri din dopuri de plută. Uneori, își ascuțea cîte un băț și pro ceda cu ea așa cum procedase moșu’ cu dușmanii (moșu’, cuscrul ei din Ardeal, îi povestise nepotului că în război avea o lance
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
croitor e puțin spus, va fi de-a dreptul creator. Doctorul Bob Kenan a fost, în cele din urmă, între rupt din gîndurile sale de sergentul William Tracey jr., care aducea, asudat de atîta alergătură, obiectul mult așteptat într-o batistă. Cu jumătate de oră înainte ca sergentul William Tracey jr. să intre pe poarta spitalului, penisul lui John Wayne Bobbitt poposea pe caldarîm, printre picioarele trecătorilor. Au urmat cîteva secunde în care nimeni nu-și dăduse seama despre ce era
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ordine de ei știută, se află absolvenții de acum 20 de ani, mulți dintre ei alături cu soția sau cu soțul. Îmbrăcați în ținută festivă, bărbații dau semne vădite că îi stânjenesc sacoul și cravata și își adună discret cu batista picăturile de sudoare de pe față. Femeile, avantajate din acest punct de vedere, poartă bluze sau rochii subțiri, vaporoase, și discută în surdină cu colega sau colegul de bancă. Toți așteaptă emoționați sosirea dirigintelui, cu catalogul, pentru a începe ora de
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
apăr o minge ce venea pe jos, am dat cu piciorul în bolovanul ce juca rolul de bară laterală. Vă puteți imagina, jucam desculț. Degetul mare s-a spart, unghia abia se ținea în piele. L-am pansat cu o batistă și am jucat mai departe. Acasă am ajuns cu greu și pe deasupra șchiopătând dar, ca orice rană și aceasta a început să se vindece, însă, iarăși m-a lovit ghinionul. N-a fost suficient că aveam degetul mare de la piciorul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
specială pe perioada de lăuzie. O curprinse o teamă, o neliniște, iar corpul îi tremura ca o rufă în vânt făcându-i inima să zvâcnească cu putere în pieptul micuț și bombat de furia laptelui. Tremurându-i bărbia, mototoli o batistă în mână, ștergându-și lacrimile care ieșeau din suflet. Cercetă pentru a nu știu câta oară starea generală a lui Alin cu niște ochi ca de vultur și îl privi mult timp, cercetându-i un timp destul de îndelungat trupul bucățică
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că n-ai nimerit în vreun vas de sînge... Și tu nu aspirai?! De unde? Mi-a spus sora de la dispensar zilele trecute, cînd am făcut niște vitamine. Ion începe să transpire, își freacă un timp tîmplele, se șterge îndelung cu batista pe gît, apoi își aprinde o altă țigară. Ce mai știi de-acasă? mă întreabă. Tata a vrut o pereche de cizme de cauciuc, numărul cel mai mare. I-am făcut un pachet. I-am pus vreo trei chile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cercetarea doar pe jumătate. Îți dai seama, surîde Lupu, dacă porneam eu instalația lor, cădea vina în capul meu, că eu n-am lucrat cum trebuia. Tac și mă uit aiurea, pe pereți, la niște tablouri cu flori. Îmi scot batista și-mi șterg gîtul transpirat. Interesant, le zic. Dumneavoastră aveți o experiență de uzină din care am ce învăța. Noi, începe Brăduț, am prefera să nu "înveți". Că vorba ceea, sîntem și noi oameni; avem familie, copii, avem aici un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scînteilor... Cineva bate la ușă, apoi intră: e un inginer din biroul vecin. Mă iertați, zice el, credeam că vă certați... Mai așteaptă puțin, îi zice Graur, că ajungem și acolo. Inginerul își retrage capul și închide ușa. Luchian scoate batista și-și șterge îndelung fața. Dă apoi din mînă a lehamite și se așează pe scaun. Mihăiță, surîde Graur, cred că acum ți-e limpede atmosfera din biroul nostru. Nu-ți rămîne decît să te duci acasă și să scrii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi spăl ochii cu apă rece, mă șterg cu batista, apoi mă îndrept spre lift. Simt cum fierb și-mi spun în gînd că de acum încolo, în fața proprie-mi conștiințe, sînt absolvit de orice răspundere morală pentru viitoarea mea comportare. Trebuie să mă adaptez! Urc la etajul cinci, intru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
surprins, face un gest prin care își retrage capul între umeri, îmi răspunde la salut tot cu un "bună ziua", apoi se întoarce spre cel cu care l-am găsit discutînd și-i spune, în timp ce-și tamponează chelia cu batista scoasă în fugă din buzunar: Un moment, să rezolv problema tovarășului Vlădeanu. Noi avem mai mult de discutat... Se ridică puțin de pe scaun și-mi indică cu mîna un fotoliu: Luați loc, vă rog! Cu ce problemă? mă întreabă, întinzînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
s-o primesc. Sus, la etajul trei, camera 70, sau 71, îmi spune portarul, după ce-l conving că treaba e urgentă. Urc la etajul trei și mă opresc în fața ușii cu numărul 70; îmi cercetez dintr-o privire ținuta, scot batista și-mi șterg nasul în fugă, bag batista la loc în buzunar și mă pregătesc să bat la ușă, dar ușa se deschide brusc și mă trezesc față în față cu un bărbat. Pe cine cauți? mă întreabă. În legătură cu repartiția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
70, sau 71, îmi spune portarul, după ce-l conving că treaba e urgentă. Urc la etajul trei și mă opresc în fața ușii cu numărul 70; îmi cercetez dintr-o privire ținuta, scot batista și-mi șterg nasul în fugă, bag batista la loc în buzunar și mă pregătesc să bat la ușă, dar ușa se deschide brusc și mă trezesc față în față cu un bărbat. Pe cine cauți? mă întreabă. În legătură cu repartiția pentru o garsonieră..., încep eu, fîstîcindu-mă. Alături! îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
la minimum consumul de oxigen și de azot. Dumneavoastră ați fost căutat la telefon de mai multe ori... De ce ? întreb. Nu știu. Altceva? Nimic. Totu-i în ordine. Bine. Mulțumesc! Închid telefonul, mă ridic încet de pe marginea patului, îmi scot batista și încep să-mi șterg transpirația de pe frunte și de pe gît. O țigară ți-ar prinde bine, îmi spune Cristina, întinzîndu-mi pachetul. Dacă te-ai fi văzut cum te-ai îngălbenit... Credeam..., strîng eu din umeri. Știu, răsuflă adînc doamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nimic? își continuă întrebarea prim-secretarul. Ba da: de soartă, îi răspund, aruncînd o privire, ca din treacăt, Brîndușei. Se spune că "soarta îi ajută pe cei curajoși", surîde prim-secretarul. Pe cei curajoși și puternici, rectific eu, scoțîndu-mi urgent batista din buzunar, în care-mi cuprind nasul și gura, strănutînd înfundat de două ori. Vedeți, spun după ce bag batista în buzunar, cu gripa asta, de azi, am să pierd mult din putere... Nu mai pot conta pe soartă. Lăsați, tovarășe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Se spune că "soarta îi ajută pe cei curajoși", surîde prim-secretarul. Pe cei curajoși și puternici, rectific eu, scoțîndu-mi urgent batista din buzunar, în care-mi cuprind nasul și gura, strănutînd înfundat de două ori. Vedeți, spun după ce bag batista în buzunar, cu gripa asta, de azi, am să pierd mult din putere... Nu mai pot conta pe soartă. Lăsați, tovarășe Vlădeanu, rîde domol prim-secretarul, nu-i chiar așa... Toți sîntem tovarăși de muncă și trebuie să rezolvăm fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sacul de hîrtie. Probabil două costume de azbest, strînge el din umeri, dînd un șut sacului. Vreau să-i spun că ăsta e sacul lui Vlad și să-l întreb de unde îl are, dar mă grăbesc să scot la repezeală batista din buzunar, strănut în ea, apoi îmi șterg îndelung nasul, care mă ustură ca o rană. Dinu se plimbă prin încăpere, frămîntat, cercetînd cu privirea încrengătura de țevi de la sol. Nu ți-a fost teamă de explozie? mă întreabă, arătînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Aerul cald din holul blocului mă face să mă simt bine: nu mai strănut, iar spatele parcă mă doare mai puțin. Urc în lift, îmi arunc o privire în oglindă, văd că-s vînăt de frig, îmi șterg nasul cu batista care-i deja udă, cobor la etajul unde locuiește Livia și sun. Da, imediat, aud vocea calmă a Liviei. Ușa se deschide larg. Intru, mă întorc spre Livia, care stă cu mîna pe clanță și-mi înclin puțin capul: Sărut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
piatră kilometrică... Dacă ai avut curiozitatea să vezi cum stau, trebuia să cercetezi și cu cine stau. Păcat că din toate cărțile mele ți-a sărit în ochi doar una probabil pentru că-i mai voluminoasă și cu coperți pînzate... Scot batista din buzunarul pantalonilor și-mi suflu nasul imediat ce simt că-mi vine să strănut. E cald și bine aici, în holul apartamentului, dar asta mă lasă rece "sînt de viscol plin" și nu-mi doresc decît să ajung acasă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să schimb două-trei vorbe cu cineva... Vreau s-o pornesc spre garsoniera Fulviei, dar îmi amintesc de gripa care mă chinuie, mă gîndesc că ar trebui să mai beau o aspirină, să mă spăl pe față și să-mi schimb batista; cea din buzunar mi-e udă toată. Urc pînă la mine și vin imediat, îi spun. Bine. Stau la treizeci și trei, îmi reamintește Fulvia, pornind pe culoar, mergînd încet, ca după un drum lung și obositor. Prind balustrada în palmă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un cuțit dușman. În capul scărilor, la ultimul etaj, etajul patru, mă opresc să răsuflu. Mă uit la ceas: unsprezece și cîteva minute. Pornesc pe culoarul din dreapta, spre capăt, cu gînd să mă spăl pe față, să-mi iau altă batistă și să cobor la Fulvia, unde nu voi sta mai mult de cinci sau zece minute. Merg încet, căutîndu-mi cheile prin buzunare. Dintr-o garsonieră se aude cum sforăie proprietarul ei un pensionar -, iar din garsoniera unei fete nu știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Toader. Ei și?! În fiecare femeie pe care-am s-o iubesc, voi căuta să descopăr o fărîmă din tine..." Îmi încetinesc pasul, uitîndu-mă lung în sus, spre stele: tare s-a mai liniștit cerul!... Strănut de două ori în batista udă, nasul mă ustură. Visez la un ceai cald, o aspirină și un somn lung, odihnitor... Altceva nu pot să-mi mai doresc. Am să stau puțin la Fulvia, doar două-trei minute, cît să mă scuz că am întîrziat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a mai rămas în lingură într-o cutie care ține loc de coș de gunoi. Ce scenă! murmură Fulvia, uitîndu-se la cafeaua împrăștiată pe jos. M-a răscolit... Dumnezeule!... Parcă... La ce te referi? o întreb eu, tamponîndu-mi nasul cu batista. Microbuzul care m-a adus de la șantier m-a lăsat în piața din spatele complexului alimentar. Lîngă blocuri, jos, pe trotuar, era adunată o mulțime de oameni... Doamne! face Fulvia o grimasă de durere. Cine naiba m-a pus să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
speriat ochii. Lîngă mine, așezată pe marginea patului, stă Teona: mă învăluie în albastrul privirii, trecîndu-și palmele peste obrazul meu, umed de transpirație. Stai, stai..., îmi șoptește. Teona, murmur eu, tu aici!? Ești bolnav, Mihai, îmi spune, ștergîndu-mi fruntea cu batista ei parfumată. Ai vorbit prin somn, te-ai zbătut... Scutur din cap să mă dezmeticesc, închid ochii de cîteva ori și-i deschid cu teama că n-am s-o mai revăd pe Teona lîngă mine, dar de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]