4,790 matches
-
o fiică a norocului, uite-o pe aceea umplându-și căruciorul cu bere, semn că în seara aceea va sta pe terasă cu soțul ei și va bea lichidul rece, așa cum făceam și noi, vară după vară, uneori rămâneam pe canapea în fața unui film dezamăgitor de la televizor, astă-seară avem un film bun, mă anunța el entuziasmat, dar după numai o jumătate de oră ațipea, doar eu continuam să privesc, fidelă personajelor care-mi ofereau viețile lor, la finalul filmului se trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
te-au asigurat că mă vor interna, iar tu asta aștepți, să mă dai afară din casă și să îți aduci pe altcineva care să ți-o tragă în fiecare noapte, dar eu ies din cameră și mă întind pe canapeaua din salon, lacrimile și sudoarea se combină într-o licoare puturoasă, înțepătoare, iar în clipa aceea ajunge curierul, un tânăr zâmbitor care dispare chiar înainte să apuc să deschid portofelul, nici nu bănuiește de ce anume a fost bănuit, iar Udi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în liniște. Trezește-mă și pe mine la răsărit, îl rog eu seara, dar pentru mai multă siguranță, pun și ceasul să sune, cum își întinsese ea mâna aceea fără ceas, ca și când eu aș fi cea primitivă, nu ea, întind canapeaua din salon, un fluture se învârte iar pe lângă bec, un altar nemilos care își cere în fiecare seară sacrificiul, iar cadavrul său se va alătura lungului șir de victime, umplând camera de miros de carne arsă. Nici o pală de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl anunț eu, hai să mergem, dar el îmi răspunde cu un sforăit aspru, suntem ca două ace micuțe care își cos unul altuia urechile, nu mă mai aude și nu se mai aude nici pe el, a adormit pe canapeaua din salon, spinarea lui lungă și îngustă ne privește sceptic, picioarele lui goale s-au cuibărit unul în celălalt asemenea unor pui de pisică rămași orfani. Capitolul treisprezecetc "Capitolul treisprezece" Ce caut eu aici printre tufișuri, ezitând în fața ușii, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dau șansa de a mă chema, de a-mi sări deodată în față de după vreun colț, da, nu mai este nici o îndoială, pe ea o aștept, la ea mă gândisem toată noaptea, nu la Udi, care își continuase somnul pe canapeaua din salon, lăsându-mi mie patul conjugal, pe care îl părăsisem de multă vreme, înăcrită de vanitatea bolii sale, abia reușisem să adorm în patul acela străin, era ca și când aș fi fost aruncată în camera jegoasă a unui burlac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
părem prea apropiați unul de celălalt, asta e sigur, numai foarte curați, săpuniți, lustruiți, dar lipsiți de strălucirea pe care o dă apropierea trupurilor. Ochii ei negri ne învăluie pe amândoi cu o compătimire supraomenească, fără limite, pune fetița pe canapea, construiește un zid în jurul ei, părul ei mângâie trupul micuț al copilei, șuvițe negre și lungi îi cad până pe coapse, astăzi este aproape frumoasă, încă destul de colțuroasă, dar îți este greu să îți desprinzi ochii de la ea, fiecare mișcare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Și eu spun, sigur că da, toate cămășile lui aveau pete albe pe umeri, ea își pleacă ochii, pare că vestea aceasta nu face decât să îi adâncească tristețea. Îți este foame, draga mea, Zohara se așază cu agilitate pe canapea și scoate din rochie un sân fin, brun, cu sfârcul negru, îmi holbez ochii în mod intenționat, fără rușine, uimită de întunecimea aceea adâncă, din care țâșnește un izvor alb, și el se uită, hipnotizat, parcă nu ar fi văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu ar fi văzut niciodată o femeie alăptând, chiar și Noga, toți trei o privim concentrați, fără rușine, ca la teatru, atunci când nu încercăm să ne ascundem privirile, ci, din contră, să le nuanțăm, iar ea stă pe scena de pe canapea asemenea unei amazoane, cu decolteul rochiei adunat, dezgolind un sân singuratic și ferm, cu privirea ațintită asupra guriței copilului și fruntea umezită de sudoare. Sigur îți este sete, spun eu și îi întind o cană cu apă rece, ea bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
face un transplant, însă apoi sentimentele pozitive vor prinde rădăcini în el și totul va fi cum nu se poate mai bine. Apatia aceasta mă cuprinde și pe mine, când ajung la cămin, în fiecare dimineață, fetele stau întinse pe canapele, picioarele lor goale sunt adunate sub ele, mă privesc indiferente, doar Hani mă întâmpină într-o dimineață plină de entuziasm, am terminat puloverul, și flutură înaintea mea un norișor trandafiriu. Ce frumos este, spun eu uimită, este perfect, iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
noi, trei femei într-o casă, ale cărei obiceiuri fuseseră schimbate în totalitate, încât părea că niciodată nu călcase pe aici vreun bărbat. Seara îi las mamei patul matrimonial, pentru că și numai la vederea sa mă inundă tristețea, îmi deschid canapeaua din salon, bătrâna canapea a singurătății mele, căreia îi fusesem lăsată pradă încă mult înainte de plecarea lui, brațele ei păroase mă cuprind, trăgându-mă către încă o noapte chinuită, am impresia că soarele tot mai rumenește coaja de beton de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o casă, ale cărei obiceiuri fuseseră schimbate în totalitate, încât părea că niciodată nu călcase pe aici vreun bărbat. Seara îi las mamei patul matrimonial, pentru că și numai la vederea sa mă inundă tristețea, îmi deschid canapeaua din salon, bătrâna canapea a singurătății mele, căreia îi fusesem lăsată pradă încă mult înainte de plecarea lui, brațele ei păroase mă cuprind, trăgându-mă către încă o noapte chinuită, am impresia că soarele tot mai rumenește coaja de beton de deasupra capului meu, razele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pot doar să simt tandrețea pe care o emană în clipele de apropiere, o căldură surprinzătoare și prețioasă, asemenea unei raze de soare într-o zi ploioasă, cum face dragoste, încerc să îmi amintesc, îi întind trupul alături de mine pe canapea, cum facem dragoste, cum întindem mâinile, cum ne rănim buzele, cum se deschide trupul meu în așteptarea lui, cum se petrece miracolul acesta, sunt atât de departe de dragoste, încât îmi este prea greu și să îmi imaginez, nopți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
atât de tare mă tem să fiu părtașă la durerea ei, sunt uimită să îmi văd mama întâmpinând-o în scurtele ei momente de trezie, perfect capabilă, firească și plină de tandrețe, într-o noapte, în timp ce întindeam un cearșaf pe canapea, mama se apropie de mine cu o țigară în mână, ești nedreaptă față de copilă, spune ea, încetează să o mai compătimești, din prea multă compasiune, te îndepărtezi de ea, eu încuviințez în tăcere, adevărul cuvintelor ei este împovărător, dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ei nenorocite, îi spun, hai să mergem la culcare, mamă, dar ea mă trage lângă ea, îmi mângâie încetișor fața, parcă ar fi fost oarbă, degetele ei emană miros de parfum și fum de țigară, iar când mă întind pe canapea, îmi dau seama că el nu îmi mângâiase fața cu atâta seriozitate niciodată, cu toată atenția, și poate că nici la acest lucru nu ar fi trebuit să renunț. Iar acesta nu este decât începutul unui val fierbinte și întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lui vorbe nu mă consolează, mai ales că verbul acela folosit la timpul trecut mă asurzește, te-am iubit, te-am iubit, în timp ce el încearcă să îmi explice, mă ridic și mă îndepărtez, deja nu mai sunt alături de el pe canapea, ci îl aștept în depărtări întunecate, depărtări pe care le străbătusem de-a lungul ultimelor luni, îl văd greșind iar, fugind din calea războiului, alegând soluția cea mai confortabilă, asta numește el schimbare? Iar își judecă nimicnicia comparându-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
decizia, de ce nu îmi spusese, aș fi putut muri fără să știu. Îmi târăsc picioarele pe scări, deschid ușa în fața mutriței uimite a lui Noga, ce s-a întâmplat, întreabă ea, iar eu murmur, nimic, dar imediat mă întind pe canapea și izbucnesc în lacrimi, s-a întâmplat un lucru foarte bun, am fost salvată ca prin minune, dar ea nu pare convinsă, mami, povestește-mi totul, mâine împlinesc deja zece ani, poți să îmi spui. Nu am avut grijă așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la bucătărie, nu am voie să mă apuc acum să o îmbrac sau să îi sugerez cu ce să se îmbrace, este problema ei. Dar îmi place să port numai hainele lui, scâncește ea, întinzându-și un picior și lovind canapeaua, care îi răspunde imediat printr-un norișor de praf, eu îmi fac de lucru, deschid și închid frigiderul, până când se lasă liniștea, iar ea iese din cameră abia după aproape o oră, îmbrăcată într-o cămașă albastră de catifea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ce se afla în colțul încăperii. Mi-am scos pantofii și am urcat la etaj, pe pipăite. Totul în jur era cufundat în întuneric. Camera din capul scărilor părea a fi o cameră de zi și era mobilată simplu: o canapea și două fotolii. Era o încăpere mică, slab luminată de o biată dâră de lumină ce-mi amintea de vechile filme poloneze. În partea stângă se afla un mic spațiu, dedicat probabil depozitării unor lucruri, și se mai zărea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
femeie tânără, îmbrăcată în rochie roșie. I-am spus cum mă numesc și că mi s-a indicat să iau legătura cu doamna doctor Ishida. Mi-a zâmbit și mi-a făcut semn cu mâna să mă așez pe o canapea maro, spunându-mi în șoaptă să aștept acolo. A format un număr de telefon. Eu mi-am scos rucsacul și m-am cufundat în canapeaua moale, privind în jur. Era un hol curat, plăcut, cu multe plante ornamentale și picturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Mi-a zâmbit și mi-a făcut semn cu mâna să mă așez pe o canapea maro, spunându-mi în șoaptă să aștept acolo. A format un număr de telefon. Eu mi-am scos rucsacul și m-am cufundat în canapeaua moale, privind în jur. Era un hol curat, plăcut, cu multe plante ornamentale și picturi abstracte de bun gust. Dușumeaua lucea de-ți lua privirile și-mi vedeam în ea pantofii ca într-o oglindă. La un moment dat, domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Poți să stai la noi. Nu te costă nimic și puteți sta de vorbă cât vă poftește sufletul. — Adică la cine „la noi“? — La Naoko și la mine, bineînțeles, a spus Reiko. Avem două camere, iar în sufragerie este o canapea, așa că ai unde să dormi. Noi ne retragem în dormitor, așa că nu e cazul să-ți faci probleme. — E voie? am întrebat eu. Fetele pot găzdui un bărbat? — Măi să fie! Doar nu se gândește nimeni că o să intri peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
încărcat cu mobilă sau cu ornamente, dar nici nu era excesiv de sobru. Nu avea nimic special, și totuși îmi plăcea, pentru că mă simțeam relaxat, ca și înainte, când am stat de vorbă cu Reiko. În camera de zi era o canapea, o masă și un balansoar. În bucătărie era o alt\ masă. Pe ambele mese se aflau scrumiere mari. Dormitorul avea două paturi, două birouri și un dulap în perete. Între cele două paturi se afla o noptieră mică, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și spălătoria sunt comune. — E impresionant! Camera mea de la cămin are doar un tavan și o fereastră. — Bine, dar nu știi cum sunt iernile aici, mi-a spus Reiko, bătându-mă pe umăr și îndemnându-mă să mă așez pe canapea. S-a așezat lângă mine. Sunt lungi și aspre. Nu vezi decât zăpadă, zăpadă și iar zăpadă. Umezeala și frigul îți pătrund în oase. Ne petrecem iarna curățind zăpada. În rest, stăm în casă, unde-i cald și bine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
atât de spațios apartamentul acesta, ne-am sufoca. O să vezi cum e aici dacă vii la iarnă. Reiko oftă adânc, de parcă s-ar fi apropiat iarna și își puse mâinile pe genunchi. — Aici o să dormi tu, spuse ea, bătând ușor canapeaua. Noi ne culcăm în dormitor. Sper că o să-ți fie bine aici. — Sunt sigur c\ o să-mi fie sigur bine. Deci, ne-am înțeles! Noi ne întoarcem pe la cinci. Eu și Naoko avem diverse treburi de făcut până atunci. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ne-am înțeles! Noi ne întoarcem pe la cinci. Eu și Naoko avem diverse treburi de făcut până atunci. Ne aștepți aici? Te deranjează dacă rămâi singur? — Deloc. O să învăț la germană. După ce-a plecat Reiko m-am întins pe canapea și am închis ochii. Era liniște și m-am lăsat furat de gânduri. Brusc, ca din senin, mi-am amintit de o excursie pe care am făcut-o cu Kizuki, cu motocicleta. Mi-am dat seama că și atunci era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]