6,257 matches
-
modă, ele mizează pe afecte puternice care dau, una-două, în plânset ori se congestionează subit în răcnete sfâșietoare. Trama e pigmentată cu incesturi, violuri, leșinuri, sinucideri, cum și cu potriveli neverosimile și stridente lovituri de teatru. Personajele se supun aceluiași canon, fiind în tabăra negativilor - lași, infami, scelerați („cu ochii injectați”, cu un râs „răutăcios și bolnav”), iar în cea a inocenților - făpturi vulnerabile (ftizica, orfana, inocenta), căzând ușor victime unor hărțuitori lipsiți de scrupule, care uneori se căiesc, alteori nu
NICOLAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288442_a_289771]
-
confruntată după 1989 cu presiunea contradictorie a proceselor de unificare (standardizare) și diversificare disciplinară. În Forumul Sociologiei Românești din numărul anterior au fost prezentate puncte de vedere ale unor cunoscuți metodologi români privind unul dintre mijloacele recunoscute de asigurare a canonului universal al disciplinei - sondajele de opinie publică. Diversificarea țintește mai degrabă identitatea sociologiei, aspectele „soft”, „intangibile și imponderabile”, guvernate de criterii axiologice și cognitive, cum sunt ipotezele, teoriile, modelele, conceptele, stilurile de argumentare, imaginile, tematica cercetărilor sociologice ce reflectă experiențele
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
măreția naturii. Alte cărți, Elegii senine (1979) și Răspunsuri (1984), nu aduc schimbări într-un discurs liric care își epuizase resursele. Textele în proză ale lui P., publicate numai în reviste, au cursivitate și se întemeiază pe o fabulă de canon romantic, cu neîndoielnic simț al tensiunii narative, adesea accentuând nota comică până la maxima suculență, într-o formulă subminată totuși de artificiu (Puterea slăbiciunii). SCRIERI: Gânduri de totdeauna, București, 1939; România, București, 1940; Adâncuri și soare, pref. Virgil Carianopol, cu ilustrații
PAMFIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288640_a_289969]
-
tentativa dramatică de constituire a eului poetic”, aspirație prin care poezia acestuia marchează un moment esențial în evoluția spre modernitate a liricii românești. Alte numere găzduiesc dezbateri pe teme de interes „la zi”: postmodernismul (6-9/1997), semiotica italiană (10-12/1997), canonul și canonizarea. Paginile despre postmodernism conțin o discuție teoretică detașată, lipsită de partis-pris-uri ideologice, despre postmodernitate și postmodernism (Marin Mincu), aspectele postmodernismului sau raportul ambiguu cu modernitatea (Alexis Nouss, Gheorghe Crăciun), fără să lipsească aplicațiile ce au în vedere literatura
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
aspectele postmodernismului sau raportul ambiguu cu modernitatea (Alexis Nouss, Gheorghe Crăciun), fără să lipsească aplicațiile ce au în vedere literatura română. Numărul cuprinde și un amplu text din Gianni Vattimo, Dialectică, diferență, gândire slabă, în traducerea Ștefaniei Mincu. Dezbaterea cu privire la canon și canonizare ocupă mai multe numere din 2001-2003 și abordează probleme precum noțiunea de canon literar, modul de funcționare al acestuia, la noi, în perioada interbelică, emergența unui „canon textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
ce au în vedere literatura română. Numărul cuprinde și un amplu text din Gianni Vattimo, Dialectică, diferență, gândire slabă, în traducerea Ștefaniei Mincu. Dezbaterea cu privire la canon și canonizare ocupă mai multe numere din 2001-2003 și abordează probleme precum noțiunea de canon literar, modul de funcționare al acestuia, la noi, în perioada interbelică, emergența unui „canon textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
Vattimo, Dialectică, diferență, gândire slabă, în traducerea Ștefaniei Mincu. Dezbaterea cu privire la canon și canonizare ocupă mai multe numere din 2001-2003 și abordează probleme precum noțiunea de canon literar, modul de funcționare al acestuia, la noi, în perioada interbelică, emergența unui „canon textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
Mincu. Dezbaterea cu privire la canon și canonizare ocupă mai multe numere din 2001-2003 și abordează probleme precum noțiunea de canon literar, modul de funcționare al acestuia, la noi, în perioada interbelică, emergența unui „canon textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui canon, inclusiv a celui contemporan și discută importanța
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
literar, modul de funcționare al acestuia, la noi, în perioada interbelică, emergența unui „canon textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui canon, inclusiv a celui contemporan și discută importanța autenticității în canonul textualist al anilor ’60-’80. La anchetă participă, fiecare cu o contribuție semnificativă, Ion Pop, Ioan
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
textualist”. Articolul inaugural al lui Marin Mincu, Canon și axiologie, face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui canon, inclusiv a celui contemporan și discută importanța autenticității în canonul textualist al anilor ’60-’80. La anchetă participă, fiecare cu o contribuție semnificativă, Ion Pop, Ioan Buduca, Paul Cornea, Irina Mavrodin, Angela Marinescu, Livius Ciocârlie, Daniel Cristea-Enache, Ion Simuț, Mircea
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
face ordine într-un teritoriu lăsat pe seama defilărilor de revistă. Polemizând cu Gheorghe Crăciun, care disocia canonul optzecist de „valoare”, Marin Mincu acreditează ideea perenității criteriului axiologic în constituirea oricărui canon, inclusiv a celui contemporan și discută importanța autenticității în canonul textualist al anilor ’60-’80. La anchetă participă, fiecare cu o contribuție semnificativă, Ion Pop, Ioan Buduca, Paul Cornea, Irina Mavrodin, Angela Marinescu, Livius Ciocârlie, Daniel Cristea-Enache, Ion Simuț, Mircea Martin, Mihai Zamfir ș.a. În afară de texte critice și eseuri, P.
PARADIGMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288685_a_290014]
-
cel puțin în prima parte. Spre a obține definiția conceptului, exegeta apelează și la alte discipline, precum filosofia, sociologia lecturii, istoria mentalităților. Trece în revistă și delimitează o lungă serie a prejudecăților literare (prejudecata și termenii apropiați - prostie, superstiție, clișeu, canon etc.), observând rolul lor paradoxal: prejudecățile împiedică, dar uneori și ajută judecata de valoare. Spirit foarte informat, cu o solidă cultură teoretică modernă, P. este în același timp un critic penetrant, ca atunci când reface istoricul premiilor Uniunii Scriitorilor și când
PARVULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288701_a_290030]
-
marca, la un moment dat, biografia și scrierile, ci chiar în limitele poeziei sale. Căci, situându-se pe o platformă neosămănătoristă (E. Lovinescu), tradiționalistă, M. prelua și păcatele unui anotimp literar stagnant în propriile-i suficiențe și inerții. Acceptând obedient canonul, el făcea totuși dovada că își cunoștea destul de bine disponibilitățile și natura artistică. Sensibilitatea lui nu își putea afla o expresie pe măsură decât în registrul unei poezii apte să-i preia nu doar ruralismul, ci și să răspundă unui
MILITARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288142_a_289471]
-
un accident de mașină, București, 2002. Antologii: Avangarda literară românească, introd. edit., București, 1983; Convorbiri cu poeți italieni, Constanța, 1995; De ce scriu poezie..., Constanța, 1996; Poezia română actuală, I-III, Constanța, 1998-1999; Poezia română în secolul XX, I, Constanța, 2003; Canon și canonizare, Constanța, 2003; Dosarul Cenaclului „Euridice”, I-II, București-Constanța, 2003. Traduceri: Silvio Avalle D’Arco, Modele semiologice în Commedia lui Dante, pref. trad., București, 1979 (în colaborare cu Ștefania Mincu); Poesia romena d’avanguardia. Testi e manifesti da Urmuz
MINCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
din generația lui Nichita Stănescu, reconectați la valorile interbelice, într-o scurtă perioadă de relaxare a oprimării ideologice comuniste. Reacția postmodernistă, decalată cu trei decenii față de cea din Occident, survine abia odată cu generația ‘80. Un simptom al translației firești de canon, bulversată apoi de istorie, fusese, în 1941, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent a lui G. Călinescu. Dacă în alte sinteze de istorie literară - neotradiționaliste - ale momentului (N. Iorga, D. Murărașu) m. - de la simbolism la diferitele avangarde - e
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
găsesc duhovnici pedanți gata să facă recomandarea de a lăsa „implicarea socială” pe seama celor „despătimiți”. Când afli, de la sursă, despre un caz de abuz sexual în care a fost implicat un preot, într-o situație clar încadrată nu doar de canoanele bisericești, ci chiar de Codul Penal, ți se cere să renunți la etica indignării și să treci liniștit numele nerușinatului pe un pomelnic 1. Orice ar fi spus Sfântul Pavel despre asemenea abuzuri 2, pietiștii de serviciu vor avea aroganța
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-un sens deopotrivă literal și metafizic, bine orientați. Un student teolog de calitate, asemenea unui preot iubit de popor, este un om aflat în posesia unei busole. Neîncetat, aceasta îi indică răsăritul nostru, cel de sus. Cateheza liturgică și canoanele memorieitc "Cateheza liturgică și canoanele memoriei" Liturghia făurește Biserica și crează comuniunea. André Scrima (1925-2000) Prioritatea gestuluitc " Prioritatea gestului" Stilistica ortodoxiei răsăritene are o foarte vizibilă amprentă liturgică. Pus în afara cultului, creștinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelația să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și metafizic, bine orientați. Un student teolog de calitate, asemenea unui preot iubit de popor, este un om aflat în posesia unei busole. Neîncetat, aceasta îi indică răsăritul nostru, cel de sus. Cateheza liturgică și canoanele memorieitc "Cateheza liturgică și canoanele memoriei" Liturghia făurește Biserica și crează comuniunea. André Scrima (1925-2000) Prioritatea gestuluitc " Prioritatea gestului" Stilistica ortodoxiei răsăritene are o foarte vizibilă amprentă liturgică. Pus în afara cultului, creștinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelația să decadă la statutul unui „mesaj
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
creștinismul riscă să se degradeze în ideologie, revelația să decadă la statutul unui „mesaj”, iar viață pravoslavnică să se compromită în anacolutele unei etici resentimentare. În absența rugăciunii și a slujirii, Evanghelia se afișează electoral, teologia e mărunțită gazetărește, iar canoanele ecleziastice trec drept fabrică de anateme. De aceea, nu este niciodată de prisos să afirmi sensul mistagogic al tradiției Bisericii, de la începuturile sale până astăzi. Ce înseamnă aceasta? Pe scurt, creștinismul - care, mai presus de orice, reprezintă o cultură a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ai Evangheliei, ci mai ales în raportul cu sursele interne de poluare. Într-o eră a transparenței mediatice, nu mai este nici un secret că unele instituții de formare a tinerilor preoți - de la seminarii și facultăți la unele mănăstiri ieșite din canoanele tradiției - sunt afectate de morbul corupției planificate. Un lucru este neputința omenească, resimțită personal de către fiecare credincios, și altceva se petrece atunci când anii de transformare lăuntrică sunt ratați în beneficiul prosperității lumești. Mirenii îmbunătățiți privesc cu durere aceste „pricini de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
la „starea lăuntrică”? Deși Marcu Ascetul din Filocalie arată pericolul încrederii în simțirile inimii încă necurățite... Este ca și cum „simțirea mea” este organul central al credinței. Este ca și cum între mine și Hristos nu există intermediari (tradiția, Biserica, Scripturile). Tezaurul teologiei, dogmele, canoanele, scrierile Părinților, disputele doctrinare, cultul sfinților sau poate chiar lungile slujbe bizantine sunt oare simple excrescențe, când nu deviații de la „credința pură și simplă”? De ce să intelectualizăm arid misterul credinței vorbind, împreună cu Grigorie Teologul, despre înțelegerea ortodoxă a Treimii? De ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
iar despre viitor aproape nimic, chiar și cei mai optimiști dintre noi trăiesc prezentul însoțindu-se de amintiri certe, bine documentate. Trecutul recuperat este preferabil unui viitor prea explicit, deschis fără echivocuri, gata să ne probeze vulnerabilitatea. Poate de aceea canonul virtuților creștine se măsoară prin refuzul aparentei fatalități care desenează conturul vieții. Nu ne-am întoarce înspre trecut dacă n-am simți că, într-un fel sau altul, acesta ne constituie prezentul. Aparținem, ca oameni, trecutului așa cum limba pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Reciproc, definiția rațiunii presupune o înțelegere prealabilă a ordinii naturale. Date fiind aceste premise general acceptate, miza polemicii părea să fie definirea raportului dintre „religia naturală” și „religia revelată”. Replica antideistă a teologilor a rămas foarte puțin ascultată, iar în canonul formării inteligenței europene de mai târziu episodul apologetic (începând cu Pascal și postulatul celui de-al treilea ordin, sesizat prin organul invizibil al „inimii”, până la încercările apologetice ale episcopului Bishop Joseph Butler din Anglia) a fost ignorat fără remușcări de către
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sau tensiunea dintre „intelectualii” și „țăranii” deșertului egiptean 3. Această teză revine, en passant, în introducerea cu accente anecdotice la noua traducere românească a Patericului 4. Această ipoteză de lucru are credibilitate? Nu cumva putem identifica o prejudecată modernă, îndatorată canonului iluminist reprezentat cu inegalabilă savoare de istoricul britanic Edward Gibbon (1737-1794), care credea că educația în republica literelor coincide cu elevația spirituală? În ceea ce îi privește pe monahii primelor veacuri, apartenența la o anumită clasă socială sau prestigiul educației profane
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a duhului blând și liniștit” (I Petru 3, 4) ce ne amintește de cuviosul Zosima din Frații Karamazov - monahul care glumea cu mujicii, mânca alături de vameși, gusta din acadelele mirenești, iubea copiii și plângea alături de păcătoși. Fără a face din canoane o literă moartă de lege, nici din iconomie o iresponsabilă obișnuință, duhovnicul de la Sâmbăta are acel tip de prezență care impune fără să umilească. Figura sa molcomă ne cheamă întrucât nu iscodește, ne luminează pentru că nu răscolește. Părintele Teofil personifică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]