KorAP: Find »[drukola/base=cort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...251 >

6,252 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665

aspirația către propria sa origine, din inefabila genealogie păstrată în sângele său, din ofranda vie a tradițiilor. Se simțea parte din urzeala acelui covor, purtat prin pustiuri, prin lanuri cu maci scuturați, prin munți golași, adăpostit, la apusul soarelui, în cortul de o noapte al păstorilor, ascultând susurul poveștilor despre piramidele îngropate, de mult uitate ale Armeniei. Dante Negro stătea de ceva vreme rezemat de ușa atelierului cu brațele încrucișate, interesat dintr-odată de aspectul prințului. Schimbat în bine, chiar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

a Vin-Românii, dar nu-i cal; nici tun. - A ce miroase, așa?, o Întreb pe Nora, În șoaptă. - Hai să vezi. Hai să văd: În patru labe, să nu fim văzuți, ajungem lângă o colibă mai mare de pânză de cort, cu perdeaua-ușă dată la o parte.Înăuntru se văd oameni În alb: nu știu ce le fac - dar le fac ceva rău unor bieți oameni culcați, care gem, se vaietă, strigă. - Ce le fac, de ce-i bat?, Întreb. - Cum să-i bată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
fără cizmele cunoscute tot de-acolo, negre, lucioase, cu pinteni sclipitori, zornăitori; le șade rău pantalonilor așa, Însoțiți de un fel de cizme (le spun cizme, fiindcă au, totuși, carâmbi), dar parcă nu din piele, ci parcă din pânză de cort și nu negre, ci kaki, ca pânza... Bărbatul care străbate curtea, se apropie de scara calidorului, șovăitor, cu buzele strânse, ca să nu-i tremure din cale-afară - e tata. S-a Întors. Mă Îmbrățișează, lăcrimând, Îl strâng la piept, plângând. Eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

ordine inversă, atunci mă îndoiesc foarte tare că ar fi supraviețuit. Privirea lui Nick s-a oprit asupra feței lui Susan, după care a coborât de-a lungul patului, până la picioarele care erau acoperite cu o structură în formă de cort. — Și în ce stare sunt picioarele ei? a întrebat Fiona. Femeia își dăduse seama că atât ea, cât și Nick fuseseră atât de preocupați de posibilitatea ca Susan să moară din cauza loviturii la cap, încât nici nu luaseră în considerare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

dușmanilor noștri din nord, familia Ibn-Aziz, n-am văzut nimic bun care să le îndreptățească, căci jafurile unora se plătesc cu jafurile celorlalți, iar morții fiecărei părți n-au preț, ci, asemenea unui lanț, trag după sine noi morți, iar corturile rămân lipsite de brațe puternice și copiii cresc fără să audă glasul tatălui lor. Timp de câteva minute nimeni n-a vorbit, căci trebuiau să mediteze asupra învățăturilor ce se desprindeau din istoria pe care bătrânul Suilem tocmai o povestise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
la culcare și s-a îndepărtat singur, ca în fiecare noapte, să verifice dacă animalele fuseseră adunate, dacă sclavii îi îndepliniseră poruncile, dacă familia se odihnea în pace și dacă tihna pusese stăpânire pe micul lui „imperiu“ alcătuit din patru corturi din păr de cămilă, jumătate de duzină de sheribe din împletitură de trestie, un puț, nouă palmieri și o mână de capre și cămile. Apoi, tot ca în fiecare noapte, se urcă încet pe vârful dunei înalte și dure ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cu gândurile lui, și cobora apoi, fără să se grăbească, arunca o ultimă privire asupra animalelor și taberei și se ducea să se odihnească după ce constata că nici hienele înfometate, nici viclenii șacali nu amenințau micul lui univers. în ușa cortului său, cel mai mare și mai confortabil din toată tabăra, se oprea câteva clipe să asculte. Dacă vântul nu începuse încă să plângă, tăcerea se făcea atât de intensă, că ajungeau să te doară urechile. Gacel iubea această tăcere. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
tăcerea se făcea atât de intensă, că ajungeau să te doară urechile. Gacel iubea această tăcere. în fiecare dimineață, Suilem sau unul din nepoții lui înșeua dromaderul preferat al stăpânului său, inmouchar-ul Gacel, și îl lăsa să aștepte la ușa cortului său. în fiecare dimineață, targuí-ul își lua pușca, urca pe spinarea albului său mehari cu picioare lungi și se îndepărta spre oricare din cele patru puncte cardinale, în căutarea vânatului. Gacel își iubea dromaderul atât cât e în stare un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
sale într-o dimineață. Bătrânul era în pragul morții, iar tânărul care îl purtase în spate ultimele două zile abia izbuti să murmure câteva cuvinte înainte de a se prăbuși fără cunoștință. Porunci să se pregătească pentru ei cel mai bun cort, și sclavii și fiii lui îi îngrijiră zi și noapte, într-o disperată luptă pentru a reuși, împotriva oricărei logici, să-i mențină în viață. Fără cămile, fără apă, fără călăuze și fără să aparțină vreunei rase din deșert, părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
povestească istorii de demult și să vorbească despre micile întâmplări ale vieții de zi cu zi, dar după aceea, când jăraticul se stingea și cămila neagră ce purta în spinare somnul străbătea tăcută și invizibilă așezarea, fiecare se retrăgea în cortul lui, departe, ca să-și trăiască viața în singurătate, să respire adânc, să se bucure de liniște. !!!LIPSĂ!!! înțelese că fantomele spaimelor sale deveneau reale când zări la orizont coloana de praf ce se ridica, rămânând multă vreme suspendată pe cer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
lor, ai sclavilor și chiar ai animalelor erau ațintiți asupra coloanei de fum și a cenușiului întunecat al monștrilor mecanici, și copiii și animalele se traseră înapoi îngroziți, în vreme ce sclavii fugeau să se ascundă în cel mai retras colț al corturilor, departe de ochii străinilor. A înaintat încet, și-a acoperit chipul cu vălul ce arăta condiția lui de nobil imohag ce respectă tradițiile și s-a oprit la jumătatea drumului dintre nou-veniți și cea mai mare jaima, vrând să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pieptul lui și înțelese că orice rezistență ar fi fost zadarnică. Ofițerul îndepărtă cu un gest brusc mâna care încă îl mai ținea și, scoțând pistolul din tocul ce-i atârna de centiron, își continuă drumul spre cel mai mare cort. Dispăru înăuntru și după un minut se auzi o detunătură seacă și amară. Ieși apoi afară și făcu un semn spre doi soldați, ce alergară după el. Când reapărură, îl târau după ei pe bătrânul care își clătina capul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
diferit. îl privi cu amărăciune și furie vreme îndelungată, apoi îl chemă pe Suilem. —îngroapă-l, îi ceru. Și pregătește-mi cămila. Pentru prima dată în viața lui, Suilem nu îndeplini porunca stăpânului său, și după un ceas intră în cortul acestuia și se aruncă la picioarele lui, încercând să-i sărute sandalele. — Nu face asta! îl imploră. N-o să obții nimic. Gacel își trase piciorul, nemulțumit. Crezi că trebuie să accept o asemenea jignire? întrebă cu voce răgușită. Crezi că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-mi fie violată și asasinată familia? Se aplecă și, cu o mișcare hotărâtă, îl obligă să se ridice în picioare. — Du-te și pregătește-mi cămila și armele, îi ceru. O să plec în zori. Apoi o să ai grijă să strângeți corturile și să-i duci pe ai mei departe, la guelta Huaila, acolo unde a murit prima mea nevastă. Zorii sosiră precedați de vânt. întotdeauna vântul anunța dimineața în pustiu și vaietul său în noapte părea că se transformă în plânset

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pentru a găsi locul cel mai potrivit pe unde să-și înceapă coborâșul cu cel mai mic risc. Când avu certitudinea că făcuse alegerea bună, obligă mehari-ul să îngenuncheze, îi puse în față trei pumni de orz, își instală cortul și adormi pe loc. Patru ore mai târziu, în momentul când soarele își începea timid coborâșul, deschise ochii de parcă brusc un deșteptător ar fi sunat lângă el. După câteva minute, în picioare, în echilibru pe cămilă, scrută deșertul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
mâini și peste față, îndepărtându-se cu toată viteza permisă de terenul accidentat, ferindu-se pe cât posibil de zona mlăștinoasă. Apoi se despărțiră, luând-o fiecare în altă direcție. Locotenentul Razman le ordonă oamenilor ce rămăseseră cu el să instaleze corturile și să pregătească cina și luă legătura cu sergentul Malik-el-Haideri, comunicându-i mișcările sale și pe cele ale fugarului. — Nici eu nu știu ce intenții are, domnule locotenent, recunoscu Malik. Dar am impresia că e un tip foarte deștept - făcu o pauză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
pui de somn. își înălță capul, aproape fără să-și miște corpul, și scrută împrejurimile dincolo de stânci. La mai puțin de un kilometru, spre sud, chiar la marginea salinei, zări un vehicul ce slujea de suport pentru o foaie de cort, care cădea înclinată și întinsă, legată cu sfori lungi de două pietre, în așa fel încât să ofere o umbră acceptabilă pentru o jumătate de duzină de oameni. Nu zări decât o santinelă care, cu spatele la el, supraveghea sebhka, dar nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
să lichidezi un sergent și să dispari. Plecând de la această premisă, viața lui nu valora nici cât un pumn de curmale. Pe înserat, locotenentul Razman ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din nou binoclul spre locul care îl obseda. Soldații care rămăseseră cu el nu făcură nici un comentariu, convinși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
era tot ce exista acolo, în împrejurimile „marelui pământ pustiu“, și se întreba cum putea targuí-ul să-l asigure că există și altceva, „mai rău“ decât acel ocean împietrit. Lăsau să treacă ceasurile zilei adăpostiți de vânt la umbra unui cort mare, de culoare gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor, uimiți mereu de niște răsărituri superbe, când umbrele păreau că aleargă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
calculeze câte zile de speranță mai aveau și cât mai trebuia să rabde acea tortură; la amiază îl trezi un zumzăit îndepărtat. Deschise ochii și prima imagine pe care o văzu silueta lui Gacel ce se profila la intrarea în cort, în genunchi pe nisip, scrutând cerul. — Avioane, spuse targuí-ul fără să se întoarcă. Se târî lângă el și reuși să distingă o mică avionetă de recunoaștere, ce trasa cercuri la vreo cinci kilometri distanță și se apropia fără grabă. — Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
gol. După ce termină, așteptă răbdător ca, în timpul unui ocol al avionetei, culmea dunei celei mai apropiate să se interpună între aparat și ei, și abia atunci ieși afară și acoperi cu un strat de nisip părțile cele mai vizibile ale cortului. După cincisprezece minute, fără să fie deranjați decât de permanentele mugete nervoase ale animalelor și de faptul că una din femele încercă să-i muște de trei ori, zumzetul se îndepărtă și aparatul deveni un punct în zare, după ce trecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
a peisajului lăsat în urmă o dată și de mii de ori, și înjura când din nou cămilele aruncau pe jos încărcătura sau se lăsau să cadă la pământ, amenințând să nu se mai scoale niciodată. Și era doar începutul. Ridicară cortul și două avioane reapărură pe la mijlocul dimineții. Gacel mulțumi că apăruseră și că zburau insistent deasupra capetelor lor fără să-i zărească, fiindcă înțelese că acele avioane erau stimulentul de care avea nevoie Abdul, prezența pericolului iminent, a reîntoarcerii la închisoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fac, o să fii caporal. îi vârî în palmă un pumn de bancnote mototolite. — Convinge-i cu asta. Sergentul major Malik-el-Haideri îi cunoștea bine pe tuaregi și-i cunoștea bine pe sclavii lor. De-abia adormise, când simți pași în apropierea cortului său de campanie. — Domnule sergent! Scoase capul și nu se miră văzând un chip negru surâzător: — La guelta din munții Huaila. Lângă mormântul lui Ahmed-el-Ainin, „schimnicul“. — Știi unde e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dar pe măsură ce se apropia își dădu seama că era „ceva“, nu știa ce, ceva ce abia se profila pe câmpia netedă ca în palmă. Soarele începu să ardă și înțelese că era timpul să se oprească și să-și ridice cortul înainte ca dromaderul, care șchiopăta încă de la miezul nopții, să se prăvălească, dar curiozitatea fu mai tare decât el, așa că obligă animalele să mai facă un efort și până la urmă se opri la un kilometru distanță. întinse pânza de cort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
cortul înainte ca dromaderul, care șchiopăta încă de la miezul nopții, să se prăvălească, dar curiozitatea fu mai tare decât el, așa că obligă animalele să mai facă un efort și până la urmă se opri la un kilometru distanță. întinse pânza de cort peste animale și peste omul care nu mai era decât o povară în plus, se asigură că totul era în ordine și continuă drumul pe jos, fără grabă, făcând un efort ca să se calmeze și să nu-și risipească puținele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]