4,964 matches
-
dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care se ipostaziază în lumea cognoscibilă, perceptibilă, aerul convertește starea latentă a formelor exterioare la devenire. În mitologia românească, aerul a fost asociat cu vântul, cu pomul vieții sau cu pasărea, elemente care fac posibilă continua relaționare dintre planul cosmic și planul terestru. În mentalitatea țăranului român, aerul, stricto sensu, reprezintă o pânză sfințită care înfățișează
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ontologic, specific conceptului de "imagème"6, conține semnificația primară, originară, a imaginii-arhetip, interiorizată, la nivelul discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea imaginii de la arhetip la mit. Codul gnoseologic, specific meta-imaginii, dezvăluie substanțialitatea semnificațiilor, privite în devenirea lor, de la starea originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
discursului poetic, prin intermediul circumstanțelor textuale, existente și la nivelul conceptului de "meta-imagine". Dacă imagème-ul formează nucleu constant al semnificațiilor textuale, meta-imaginea este dinamică, acțională, reprezentând devenirea imaginii de la arhetip la mit. Codul gnoseologic, specific meta-imaginii, dezvăluie substanțialitatea semnificațiilor, privite în devenirea lor, de la starea originară, ca temelie a cunoașterii umane, la stările ontologice, ca punere în act a imaginilor primordiale. Interacțiunea dintre instanțele textuale și instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
textuale și instanțele metatextuale construiește matricea semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă, pe de o parte, complexul dinamic de imagini, prezent în devenirea de la arhetip la mit imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea , iar pe de altă parte, complexul constant de imagini, existent la nivelul textului. Cele două tipuri de imagini imaginea dinamică și imaginea statică reconstruiesc textul ca "sistem de semne"; fiecare imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
productiv, poiesis corespunde, astfel, definiției date de Hegel artei, după care omul își poate satisface nevoia generală și absolută de a se simți în lume ca la el acasă, doar prin creația artistică. II.1.2. SEMNUL POETIC PREDICAȚIE ȘI DEVENIRE "Semnul poetic" a fost definit în opoziție cu semul lingvistic, în funcție de realitatea extralingvistică, reală, empirică (semnul lingvistic), imaginară (semnul poetic): "semnul poetic nu mai trimite la realitatea înconjurătoare, empirică, așa cum o face semnul verbal, ci la o realitate imaginată, în funcție de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viață printr-un proces de interiorizare a obiectualului. În concepția lui Jean Cohen, metafora nu mai este o simplă schimbare de sens, ci o metamorfoză.50 "Metafora vie", despre care vorbește Paul Ricoeur, este "concluzia unei confruntări dintre predicație și devenire"51, "un proces semantic (...) și un fenomen genetic"52, "acea strategie de discurs aflată în slujba funcției poetice prin care limbajul se despoaie de funcția sa de descriere pentru a atinge nivelul mitic, unde funcția sa de a descoperi este
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
creației, dobândesc viață nouă, odată cu plămădirea omenescului, luând chip și asemănare naturii umane. Semnul poetic nuclear, "cosmos antropomorf", poate fi reprezentat ce "arhicod", universaliile ontologice dezvăluindu-și semnificațiile la nivel ontologic, semantic și gnoseologic, sub forma entității constante "imagème" , ca devenire "meta-imaginea" , și ca structură procesuală relațională "metafora". Astfel, "cosmosul antropomorf" poate fi decodat, la nivelul celor trei tipuri de imagine, în felul următor: I. APA Cunoașterea primordială a pus în mișcare universul prin metamorfoză, fața lumii luând chip uman și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
frunza de nuc / După care să mă duc; Nucu o fost omenos, / Sfatu-napoi mi l-o-ntors: / După tânăr și frumos!" / Și-ntrebam frunza de salce: / "Du-te după care-ți place, / Că celelalte li-i face!""118 Învestit antropomorfic, cosmicul ilustrează devenirea umană, în cadrul ceremonialului de trecere, construind drumul inițiatic: "Noi tot răsăritu l-am colindat, / Pustiuri mari am călcat, / Munții cu piatră, / Pâraie cu apă, / Livezi cu popușoi, / Ș-am ajuns aici, la voi..., / Ș-amu să vă dăm de știre
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
De tânără pân` la moarte."131 Fiecare trecere într-o altă etapă existențială, fie că este vorba de inițierea în social, sau de pactul ontologic cu lumea de dincolo, este însoțită de o despărțire tainică de cadrul natural care desăvârșește devenirea umană, preluând, astfel, destinul terestru al umanului pentru a-l răscumpăra: "Eu mă duc, codru rămâne, / Plânge frunza după mine, / Că n-am făcut nici un bine. Și chiar de-am făcut vreun rău, / Mi-a răsplăti Dumnezeu."132 Drumul inițiatic
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din țarină / Cu cuvânt și cu suflare, / Dup-a sa asemănare."139 În orația de nuntă predomină această percepție a umanului ca microcosm, care face posibilă desfășurarea ritualică a evenimentului propriu-zis. Fiecare moment al ceremonialului nupțial formează cadrul ontologic al devenirii umanului. Astfel, "pețirea" presupune un ritual al "căutării" în care umanul suferă o transfigurare a identității proprii: Noi suntem trimiși domnești, / Sfetnici mari, împărătești. Tânărul nostru-mpărat / Pe aici c-a mai umblat, / Și primblându-se-n primblare / A văzut o mândră
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
șes, / Ce-ai lăsat și ce-ai ales; Ai lăsat floarea de fragă, / Mândra care ți-a fost dragă."157 Alteori, relația dintre om și cosmos este prefațată de refrenul tematic care este reluat în plan semantic ca motiv al devenirii: "Foaie de floare albastră, / Cântă mândra la fereastră, / Cântec din Moldova noastră; Cântec drag de moldovean / Alduit de-un pojoran / În toamna acestui an, / Dintr-un suflet de muntean; Cântec răsărit din joc / Ca floarea de păpădie, / Ca cântul de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
baltă, / Nu-mi pare că-i tulburată. Că am un dor arzător, / Cred că cu dânsu-am să mor."178 Diminutivarea inițială, adresativă, ca refren tematic ,reluată prin cuvântul de bază, simbolizează trecerea de la starea de fapt, constatativă, la asumarea unei deveniri în firea lumii care se ascunde în propria-i matcă existențială: " Inimioară, inimioară, / Cum te-aș măcina prin moară, / Să te fac cum ai fost iar. Inimă, pământ și lut, / Eu mi te-aș spăla și-n Prut / Ca să fii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Aibă ochii ca florile, / Și fața ca zorile, / Că hora-i de stâmpărare, / La omu cu supărare, / Că și eu când mă supăr / Cu horile mă-stâmpăr!"181 Alternanța semantică om / codru și paralelismul analogic figurează un spațiu cosmic al devenirii umanului: Dă-i, doamne, și omului / Ce i-ai dat și codrului, / Codrului i-ai dat cărări / Și omului supărări, / Codrului i-ai dat crenguță / Și omului dă-i mândruță."182 Discursul dialogic, construit pe baza repetițiilor ("cununa") evocatoare și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Să-mi mai treacă de urât; / Și de-aceea cânt și gioc, / Altă viață n-am în loc, / De-i frumoasă, de-i urâtă, / Viața trebui-petrecută!"235 Simbioza om cosmos este ilustrată, cel mai adesea, prin intermediul comparațiilor gnoseologice care prezintă gradat devenirea:"Asta-i viața omului / Cum îi bradul muntelui, / Naște, crește, înflorește / Și ușor se prăpădește!"236 Dansul circular, însoțit de recitativul tematic, are rolul de a înstăpâni și de a îmblânzi datul sorții. Fracționarea versurilor din cadrul liniei melodice simbolizează tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ce-s astea? întrebă ciobanul pe Moarte. Astea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul."245 Creația populară din Bucovina, privită în devenirea sa, de la nucleul constant, arhetipal, la procesualitatea artistică își dezvăluie semnificațiile prin intermediul celor trei "semne poetice nucleare": "Cosmosul antropomorf", "Omul-Cosmos", "Ghemul vieții". CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV În sens filosofic, de-a lungul timpului, categoria a fost înțeleasă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spațio-temporale ale universaliilor ontologice, supuse ritului, ritualului și ceremonialului; cele două tipuri de discurs pot fi reprezentate ca două cercuri concentrice, structurate pe baza celor două axe, temporalitatea, pe verticală, și spațialitatea, pe orizontală: Astfel, imaginea, specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, trece prin trei stadii existențiale: * Imaginea a-temporală și a-spațială, ca formă originară de manifestare a cunoașterii, prin rit; * Imaginea spațiu-timp care creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
care ilustrează principiul pasiv, dar fecund, noaptea, umezeala, subconștientul, imaginația, psihismul, visul, receptivitatea, femeia și tot ce e trecător, influențabil, prin analogie cu rolul ei astronomic de reflector al luminii solare.175 Dacă soarele este mereu egal cu sine, fără "devenire", luna, care crește, descrește și dispare, este supusă "legii universale a devenirii, a nașterii și a morții".176 Dacă în mitologia universală soarele era reprezentat printr-un cerc, ca simbol al ciclicității, având un punct în centru, în cazul astrului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
receptivitatea, femeia și tot ce e trecător, influențabil, prin analogie cu rolul ei astronomic de reflector al luminii solare.175 Dacă soarele este mereu egal cu sine, fără "devenire", luna, care crește, descrește și dispare, este supusă "legii universale a devenirii, a nașterii și a morții".176 Dacă în mitologia universală soarele era reprezentat printr-un cerc, ca simbol al ciclicității, având un punct în centru, în cazul astrului lunar, cercul se divide în două, reprezentând dedublarea principiului universal al vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
gură-așa zicea: / Sculați-vă slugile, / Să măture curțile, / Cu poalele supniței, / Cu vârfu cosițelor. / La mulți ani cu sănătate, / Că-i mai bună decât toate!"199 Motivul "copilului ales", prezent în scenariul ritualic din cadrul colindelor în care se înfățișează devenirea, transfigurarea exteriorizând zbuciumul interior al ființei umane aflată în așteptarea unei noi lumi, reclădite din perspectiva sacrului, este însoțit de motivele astrale care dezvăluie însemnele cosmice: "Doamnele, / În prundul mării, / Doamnele, / Născut-au, crescut-au, / Doi, trei păltiori, / Nalți și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
chiar pântecele însuși, dar și ca dușman al soarelui, al luminii, al laturii spirituale a omului.338 Simbol al transformării temporale, al fecundității și al permanenței ancestrale, "complement viu al labirintului", ouroboros-ul, apare ca "marele simbol al totalizării contrariilor", în vederea devenirii cosmice și ca regenerare a forțelor prin schema reîntoarcerii: "animal al misterului subteran, al tainei aflate dincolo de mormânt, el își asumă o misiune ce devine simbolul clipei dificile a unei revelații sau a unei taine taina morții biruite de făgăduiala
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și alte cele. Dumnezeu pe balaur îl rânduiește să poarte și să facă după cum sunt oamenii de buni."358 Părtași la cunoașterea demiurgică, deținând adevărul începutului și sfârșitului, balaurii au fost transfigurați ca realități transcendente, într-un alt spațiu al devenirii, spațiul sacru: "La Dumnezeu, în cer, sunt balauri. Ei se fac aice pe pământ din șerpi și când se suie sus Dumnezeu le deschide cerul și ei intră. Pe la noi să fie ne-ar arde. Balaurii ar vrea să scape
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
limba originar orală caracterizându-se prin consubstanțialitatea dintre planul semantic și planul expresiei, punând în valoare funcția socială a cuvântului. Interdependența dintre imaginarul ritualic și imaginarul poetic generează dinamica ontologică a imaginii care cunoaște o permanentă metamorfoză a semnificațiilor. În devenirea sa, de la arhetip la mit, imaginea este învestită ca procesualitate discursivă care creează nucleul relațional, specific discursului mitic. Astfel creația populară, ca sistem de semne culturale și lingvistice, se înfățișează ca discurs mitic, polifonic, dublu structurat: * Nivele de semnificație ritul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cap. I ) Spațiul poetic procesual este construit de un sistem de semnificații, arhicodul, ca totalizare a codurilor specifice tipologiei imaginii: codul ontologic (imaginea arhetipală), codul gnoseologic (meta-imaginea), liantul fiind realizat de codul semantic. (cap. II) Imaginea specifică discursului mitic, în devenirea sa de la arhetip la mit, cunoaște trei stadii existențiale (cap. III): * Imaginea a-temporală și a-spațială este forma originară de manifestare a cunoașterii prin rit; * Imaginea spațiu-timp creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice. Prin ritual se consacră legăturile cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
călătorie prin cele mai interesante locuri de pe pământ, traducere Sanda Aronescu, Editura Reader´s Digest, 2007. MARCUS, Solomon, Timpul, Editura Albatros, București, 1985. MIHĂILĂ, Ecaterina, Receptarea poetică, Editura Eminescu, București, 1980. MICLĂU, Paul, Signes poétiques, EDP, București, 1983. NOICA, Constantin, Devenirea întru ființă, vol. I, Încercare asupra filosofiei tradiționale, vol. II, Tratat de ontologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981. ONG, Walter I., Oralità e scriittura, Le tecnologie della parole, Il Mulino, 1986. POULET, Georges, Metamorfozele cercului, traducere de Irina Bădescu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
2. SEMNIFICAȚIE ȘI PROCESUALITATE 48 CAPITOLUL II EPISTEMA LINGVISTICĂ A SPAȚIULUI IMAGINAR 111 II.1. EPISTEMA LINGVISTICĂ UN SPAȚIU 111 AL INTERFERENȚELOR 111 II.1.1. LIMBAJUL POETIC STRUCTURĂ 114 ȘI FUNCȚIONALITATE 114 II.1.2. SEMNUL POETIC PREDICAȚIE ȘI DEVENIRE 116 II.2. DISCURSUL POETIC 117 II.2.1. SISTEME DE SEMNE 117 II.2.2. INSTANȚE DISCURSIVE 119 II.3. PARADIGMA POETICITĂȚII 125 II.3.1. COSMOSUL ANTROPOMORF 129 II.3.2. RELAȚIA OM-COSMOS 149 II.3.3. "GHEMUL
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]