8,806 matches
-
plătesc, în timp ce baza fiscală se distruge, iar privilegiile nu doar că se păstrează dar se și transferă către urmași, se extind către prieteni, după cele mai cunoscute principii mafiote. Asta e, măcar în parte, tirania fiscală. 3.4. Fragilitatea vanității Economiștii noștri puri și duri (mai mult duri) se forțează cu o pasiune demnă de o cauză mai bună să extragă reflecția economică din sfera culturii, a spiritualității în general, și să facă din ea un soi de știință pozitivă, un
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Cei de la guvernare nu mai știu cine cu cine sunt aliați, atîta știu: să mărească impozitele și taxele, ceea ce se poate constitui într-o pierdere de competitivitate teribilă pentru ceea ce numim "economia românească". Aveam o părere bună despre Liviu Voinea, economist serios, cu operă, aproape ca Dăianu. Numai că practica i-a compromis pe amîndoi, nedorind să se supună opiniilor lor teoretice. Cum să fii ministrul bugetului și să te trezești în noiembrie că nu mai ai bani, după ce tot anul
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a subvenționa de la buget parte din ratele neachitate la bănci de către debitori cu salarii mici, pentru doi ani, adică fix între alegerile europarlamentare și cele generale, nu mai revin asupra analizei. Păcat de el, căci, deși de stînga, era un economist de bună calitate. Am mai văzut figura aceasta și la Daniel Dăianu, care ne-a încîntat ani de zile cu teoriile și cu carisma sa, pentru ca, după 2008, cînd a semnat alături de socialiști din Parlamentul Europei un Manifest pentru reintroducerea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
în cupola aceea de supraveghere a alegerilor, alături de bunul său prieten, sforarul Dan Rușanu. Atît l-a ținut liberalismul pe Dăianu, cît i-a dat funcții, după aceea și-a descoperit, tot studiind și studiind, convingeri social-democrate. Au mai fost economiști mari care-au parcurs traseul ăsta, ca John Stuart Mill sau John Maynard Keynes, dar ei n-au făcut-o pentru bani. E drept că nici dl. Sima nu le-a gestionat și lor plasamentele. Vedeți că nu numai în
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a cetățenilor României. De altfel, majori tatea criticilor au venit, oarecum surprinzător, chiar din partea reprezentanților sistemului bancar, directori de bănci, care văd schema ca fiind greu funcțională. Deși Banca Națională a fost consultată, guvernatorul Isărescu a declarat că el, ca economist, nu este de acord cu așa ceva, iar ca guvernator nu înclină spre astfel de montaje financiare. Apoi a venit și avertismentul președintelui Băsescu. Oricum, BNR trebuie să rămînă independentă și am arătat că ar avea și mijloace de a rezolva
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
macro economice, care vin să completeze raționalitatea pieței, ci afirmînd că oamenii, în calitate de consumatori, nu sunt dominați de rațiune ci de sentimente, de emoții, prin urmare indicația prețioasă dată băncilor este să-și formeze echipe de psihologi, sociologi, filosofi și economiști (mulțumim!) care să analizeze comportamentele clienților, în general ale consumatorilor. Asta îmi amintește de comisiile alea muncitorești alcătuite de Ceaușescu pentru apărarea patriei în 1989... Să rămîi mut de admirație, nu alta! D-le Vasilescu, dar dvs., dacă tot sunteți
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Nu te murdărești nici pe pantofi, covorul e adînc. D-le consilier, nu spun ce salariu aveți, salariile din bănci se mai cunosc, chiar dacă secretul impus e atroce. Păi se compară ele cu cele din economia reală, unde, d-le economist, se produce, se creează, se inovează, nu se mută niște bani de colo-colo? Ei bine, eu cred, totuși că ideea cu psihologii e foarte bună, dar vă rog să începeți cu dvs. aplicarea. Așa, de-un par exemple. 3.7
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și mai rău determinarea "preciziei". Voiu a spune că cele două, adică libertatea și reglementarea nu prea merg împreună, iar dl. Croitoru va trebui să se hotărască. Cartea conține și două CV-uri ale autorului, opinii considerate relevante ale altor economiști și numeroase mulțumiri, dar cred că aproape prim-ministrul Lucian Croitoru e destul de cunoscut și aș insista în continuare asupra lucrării. Aceasta cuprinde circa 75 de pagini de abordare teoretică, grupate în patru capitole, flancate de o sinteză, o introducere
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
mai bună structurare posibilă. Dar... e o încercare. Încă din primul capitol aflăm cauza fluctuațiilor economice: nu reglementarea liberală, ci natura umană. E adevărat că Keynes a fost prieten cu Freud, dar asta nu l-a făcut nici pe Freud economist, nici pe Keynes psihanalist; ne-a adus însă în economie cîteva "legi psihologice" și dezvoltarea unei subramuri remarcabile numită Economia comportamentală. Dl. Croitoru începe de la această psihologizare a economiei, încercare salutară, dar care merita un tratament mult aprofundat (vezi și
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și dezvoltarea unei subramuri remarcabile numită Economia comportamentală. Dl. Croitoru începe de la această psihologizare a economiei, încercare salutară, dar care merita un tratament mult aprofundat (vezi și Inconștientul economiei, în T. Brailean, Omeconomia, Junimea, Iași, 2012). E remarcabil faptul că economiștii își amintesc că obiectul de studiu al economiei e totuși omul, dar avem în continuare nevoie de o înțelegere adecvată a naturii umane, care iertare! nu poate fi redusă la schema euforie-pasiune-rațiune, care crede autorul că ar explica ciclul financiar
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Sau, cum spunea un alt autor celebru citat: "Am dat vina pe lume pentru că nu e pe măsura paturilor modelelor "raționale" (...), ne-am născocit etica astfel încît să se potrivească nevoilor noastre (...), am cerut vieții economice să se potrivească teoriilor economiștilor și am obligat viața omenească să se înghesuie într-o schemă" (Nassim Nicholas Taleb, Patul lui Procust). Aviz amatorilor. 3.8. Toată puterea piețelor! Acesta este titlul unei alte cărți a d-lui Lucian Croitoru, apărută în 2012, la aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
lecție a acestei crize, pe care o vom înțelege nota bene peste decenii, este aceea că "nu piețele libere, ci proasta administrare a capitalismului duce, în final, la o criză profundă". Dar, surpriză. Două pagini mai încolo aflăm că "cei mai mulți economiști consideră că depresarea (! se traduce prin intrarea în depresiune) economiei americane și, ulterior, a altor economii, înclusiv a economiei României, a venit de la lipsa creditării, care a acompaniat opacizarea piețelor". Păi, parcă era prea mare creditarea, nu prea mică. Și-
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
a dezvoltat foarte mult, în care s-au acordat peste 40 de premii Nobel pentru economie. Ei bine, nu mă pot abține să nu întreb: ce fel de dezvoltare științifică e aceasta, cu ce s-au ocupat toți acei bărbați economiști, dacă rezultatul e cel pe care îl vedem? Recent am avut privilegiul să-l văd pe un alt mare laureat Nobel pentru economie (la doar 51 de ani), profesorul nonagenar cu origini românești John Kenneth Arrow, cunoscut în domeniul așa-
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
numim cerere agregată. Mărimea sa e elastică: crește odată cu creșterea veniturilor consuma torilor și scade odată cu creșterea prețului produselor. Ați observat că, aparent ciudat, atunci cînd cresc veniturile cresc chiar mai mult prețurile, legat sau nu de performanța economică reală? Economistul american Irving Fisher lansase în 1911 celebra formulă, reabilitată ulterior de monetariști: MxV = PxQ, adică masa de bani în circulație ponderată cu viteza sa de circulație trebuie să fie egală cu cantitatea de mărfuri sau de tranzacții ponderate cu prețurile
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
necesar, din multe puncte de vedere. De fapt, probabil că a și venit de vreme ce n-a venit încă... Uitați-vă, de pildă, la starea economiei. Ce dezastru frumos! 3.14. Shadow banking Noua veche sminteală financiară În virtualul Club al Economiștilor Care Discută Starea Economiei Mondiale (CECDSEM), propun înființarea oficială a Grupului Celor Care Se Uită Și Nu Înțeleg Nimic (GCCSUȘNÎN). Cred că ar fi bine populat, asta pentru că lucrurile sunt foarte complexe. Cu toții așteaptă totul, adică un miracol, de la băncile
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
suprainvestire finanțată prin îndatorarea masivă, finalizată prin randamente negative ale investițiilor, aglomerație la vînzarea de active, fali mente, fuga capitalurilor, devalorizări, panică, angoasă, sărăcie... După "opt secole de sminteală financiară" (Reinhart and Rogoff, This Time is Different), ar trebui ca economiștii să aibă totuși niște soluții, deși astăzi dimensiunile și complexitatea sunt desigur mult mai mari, atît cele ale investițiilor, cît și cele ale bulelor speculative, ale contractelor, ale prețurilor activelor, ale riscurilor, ale produselor financiare ș.a., administrate, cum spunea Lucian
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
probabil la stimuli. Asta potrivit noii științe a "neuroeconomiei". Și totuși Adam Smith a scris Teoria sentimentelor morale, încă din 1742, unde nu vorbește deloc despre voința de putere, ci despre alte sentimente, mult mai nobile, ce ar da imbold economiștilor, printre care, de pildă, dorința de apreciere. Există apoi o literatură enormă ce contrazice teza setei de putere, mai ales la esențialiști, fenomenologi etc. Rezultă din toate aceste cercetări că demnitatea, de pildă, sau un nume bun, bate dorința animalică
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
au început să se înregistreze tot mai importante "avantaje cumulative" (ca să folosesc o sintagmă a lui Robert K. Merton, preluată de Michael Shermer în Inteligența piețelor, Ed. Profit, București, 2013), ceea ce a atras investitori, companii, bănci, branduri importante. Este ceea ce economiștii numesc "efectul de bestseller". Treptat, aceste piețe au devenit și piețe de consum, adăugîndu-se o nouă secvență la filiera: investiții producție export reinvestire consum (iată), stimulînd astfel creșterea și dezvoltarea pe toate căile posibile. Cum arată M. Shermer, "Piețele care
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
foarte greu să integrezi sau să lupți cu milioane de fundamentaliști care "iubesc moartea mai mult decît iubim noi viața". Sunt incompatibilități inconturnabile. Inevitabil, fiecare va culege ce a semănat. De ceva vreme, face furori în Occident cartea unui obscur economist de stînga francez, Thomas Piketty, intitulată Capitalul în secolul al XXI-lea. Omul sesizează o relație simplă ce caracterizează economiile actuale: rata profitului crește mai repede decît rata de creștere economică, ceea ce înseamnă o mărire continuă a inegali tăților. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
II-a, substanțial revizuită, recent apărută la Editura Publica, în Colecția de economie (colecție remarcabilă, ce publică teorii și analize economice fundamentale care ne-au influențat viețile, cărți clasice de economie), București, în traducerea Smarandei Nistor. El arată că majoritatea economiștilor privesc astăzi Marea Depresiune din anii 1929-1933 ca pe o tragedie gratuită, ce ar fi putut fi evitată, sau înregistrată ca o criză minoră, dacă Herbert Hoover n-ar fi încercat cu orice preț să echilibreze bugetul față cu criza
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
preț să echilibreze bugetul față cu criza, dacă Sistemul Federal de Rezerve n-ar fi apărat cu atîta strășnicie etalonul aur, în detrimentul economiei interne și dacă autoritățile ar fi susținut cu lichidități băncile amenințate, calmînd astfel panica. Să sperăm că economiștii și autoritățile și-au învățat lecția, deși acest lucru încă nu e pe deplin clar. Pentru cei care nu știu, Krugman este profesor de economie și afaceri internaționale la Princeton University și autor a douăzeci de cărți și a peste
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
ceea ca a împins lumea în cea mai gravă criză economică de după 1929-1933. Autorul descrie și măsurile ce s-ar impune pentru limitarea amplitudinii crizei și readucerea economiei mondiale, ce alunecă într-o recesiune profundă, pe linia de plutire. Majoritatea economiștilor a văzut în "virusul asiatic" o criză locală; Krugman susține că a văzut "un tulburător semn rău pentru noi toți, un avertisment că problemele economiei declinului n-au dispărut în lumea modernă" (p.8). Credeam că am învățat lecția crizei
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
văzut în "virusul asiatic" o criză locală; Krugman susține că a văzut "un tulburător semn rău pentru noi toți, un avertisment că problemele economiei declinului n-au dispărut în lumea modernă" (p.8). Credeam că am învățat lecția crizei, că economiști precum John Maynard Keynes sau Milton Friedman ne-au învățat cum să o evităm, să nu mai fim la cheremul mareelor economice, incapabili să ne controlăm destinul economic. Am crezut în instituții, gen F.M.I., care acum dezamăgesc profund și realizăm
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
de evenimente nefaste să mai apară. Plecînd de la cazul crizei actuale, se în-cearcă elaborarea unei noi teorii anti-criză. Dar Krugman nu este Keynes. Expunerea sa nu este una academică, sobră și rece, ci una foarte accesibilă, ea nu se adresează economiștilor, ci publicului larg, evitînd formalizările și jargonul de specialitate. Și asta pentru că autorul crede că acum lumea are nevoie de idei simple și clare, înțelese de public, pentru ca acțiunea și comportamentul acestuia să fie avizate, putînd astfel contribui la depășirea
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
unul care merită toată atenția, chiar dacă nu vine atît din partea unui laureat Nobel, cît din partea unui publicist, e adevărat mare. 1.1.1. NOBELUL PENTRU ECONOMIE Premiul Nobel pentru economie pe anul 2008 a fost acordat lui Paul Krugman, bine-cunoscut economist american, specialist în relații economice internaționale, pentru a fi arătat efectele economiilor de scară asupra modelelor comerțului internațional și localizarea activității economice. Domnia sa s-a născut în 1953 și este actualmente profesor la Princeton University, după ce a predat mai mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]