2,843 matches
-
comandor în marină, profesia marinărească cu toate aspectele tehnice ale navigației, Cristian Sîrbu, "matroz valah", momentele vagabondajului său muncitoresc, Stelian Constantin face "pasteluri petrolifere", Alexandru Tudor-Miu pune în versuri emoția contabilului care mînuie cifre "scînteind precum stelele". ALȚI POEȚI Fabulele lui Vasile Militaru au o mare răspândire, ele sunt însă triviale. V. Ciocîlteu rimează ironic pe tema dualității argheziene noroistele, A. Pop Marțian colectează ecouri din Camil Baltazar, Pillat, Blaga, Gh. Tuleș schițează natura moartă (fructe) în stil ortodoxist, Tudor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
învățat a ceti și scrie”, acestea fiind „lucruri care i-au venit de la sine”, el mărturisea că la șase ani citise în original pe Champfleury, Amédée Pichot, Émile Souvestre, parcursese letopisețele editate de Mihail Kogălniceanu, adăugând: „Știam pe de rost fabulele din Florian, care nu-mi ziceau nimic, deși erau pentru mine, și Orientalele lui Hugo, care, deși nu erau pentru mine, îmi dădeau visuri de lupte crâncene și de locuri depărtate.” Ca student la Iași, la Facultatea de Litere și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
Structuri erotice în poezia română (1745-1870) (1982) și Neliniștea esențelor (1996), ambele premiate de Uniunea Scriitorilor. După moartea lui Marin Sorescu S. a pus în circulație atât scrierile de tinerețe ale fratelui său: Versuri inedite (2001), Săgeți postume (2002), Parodii. Fabule. Epigrame (2003), Proză scurtă (2003), pe care le cunoștea din timpul elaborării lor, ca „mentor” recunoscut, cât și corespondență: Marin Sorescu în scrisori de familie (1999). Dincolo de datele biografice noi și de informația de istorie literară relevată de documente, importante
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă, Craiova, 1995; Marin Sorescu în scrisori de familie, introd. edit., Târgu Jiu, 1999; ed. Slatina, 2001; Marin Sorescu, Versuri inedite, introd. edit., Craiova, 2001; ed. 2, Craiova, 2002, Săgeți postume, introd. edit., București, 2002, Parodii. Fabule. Epigrame, pref. edit., Craiova, 2003, Proză scurtă, introd. edit., Craiova, 2003. Traduceri: Gh. Asachi, Leucaida lui Alviro Corintio-Dacico, îngr. și introd. trad., București, 1974; ed. București, 1991. Repere bibliografice: Dumitru Micu, Seducătorul Asachi, TR, 1970, 22; D. Florea-Rariște, „Gh. Asachi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289799_a_291128]
-
universitare (Morfologia istorică a limbii latine. Substantivul, 1985) și manuale școlare de limba latină. În „Studii clasice” publică, începând din 1959, bibliografia clasică românească. Ediții: Anton Pann, Pagini alese, I-II, București 1953, Povestea vorbii și alte scrieri, București, 1960, Fabule și istorioare. Nastratin Hogea, București, 1961, Scrieri literare, I-III, introd. Paul Cornea, București, 1963 (în colaborare cu Radu Albala); Grigore Alexandrescu, Opere, I, introd. Silvian Iosifescu, București, 1957, Versuri și proză, București, 1960, Poezii. Memorial de călătorie, pref. Pompiliu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287009_a_288338]
-
I-III, introd. Paul Cornea, București, 1963 (în colaborare cu Radu Albala); Grigore Alexandrescu, Opere, I, introd. Silvian Iosifescu, București, 1957, Versuri și proză, București, 1960, Poezii. Memorial de călătorie, pref. Pompiliu Marcea, București 1961, Suvenire și impresii, epistole și fabule, București, 1969, Opere, I, pref. Ion Roman, București, 1972; Aulus Gellius, Nopțile atice, tr. David Popescu, București, 1965; Persius, Iuvenal, Marțial, Satire și epigrame, tr. Tudor Măinescu și Alexandru Hodoș, București, 1967. Repere bibliografice: Mircea Anghelescu, Grigore Alexandrescu, „Opere”, LR
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287009_a_288338]
-
lua forme carnavalești (ghinionul umblă îmbrăcat în noroc, moartea este îmbrăcată în rochie de mireasă). Moralistul ascuns în versurile lui V. este un ins incomod, greu de amăgit, al cărui discurs tranșant ia forma unui monolog obsesiv, cu tente de fabulă. În Fantasme din lumea cealaltă (2002) același spirit hipercritic se manifestă într-o poezie care vizează din nou tarele lumii occidentale. „Nicăieri și peste tot acasă” (Ubi bene), emigrantul constată că „nicăieri nu se înțelege mai bine călăul cu victima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
plăcute și cu tot ceea ce trebuia pentru a câștiga atenția și simpatia claselor boierești, așa cum a fost al lui Alecsandri, mult mai puțin vioi de la început, față de problemele politice decât talentul adânc, închis, corosiv, al unui Grigore Alexandrescu, ale cărui fabule, trebuie s-o spunem, au fost, într-o vreme când nu se puteau ataca obiceiurile și personalitățile de-a dreptul, adevărate înlocuitoare ale presei politice în ce privește ascuțișul, profund tăios al pamfletului"230. Pe acest fond se produce afirmarea personalității jurnalistice
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
colindele), cântecului ritual Ziorile și poeziei pastorale. Preocupat să contribuie la demonstrarea vechimii și continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic, B. apelează la folclorul tradițional, cu „matca arhaică, precreștină”, respectiv straturile traco-dace. În examinarea lor trece dincolo de trama epică, de „fabulă”, cuprinzând elementele mitice particulare: bradul ca arbore sacru („axă a lumii”) în riturile de nuntă și de înmormântare, cultul aurorei („Dintre toate neamurile Europei, numai românii au o credință în auroră, pe toate planurile și sub toate aspectele vieții individuale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
Babel, București, 1996. DURING, Simon [ed.], The Cultural Studies Reader, ediția a II-a, Routledge, Londra, 1993. EAGLETON, Terry, The Illusions of Postmodernism, Blackwell, Oxford, 1996. ECO, Umberto, Apostille au Nom de la rose, Grasset, Paris, 1985. ECO, Umberto, Lector in fabula, trad. de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991. ECO, Umberto, Limitele interpretării, trad. de Ștefania Mincu și Daniela Bucșă, Editura Pontica, Constanța, 1996. FEATHERSTONE, Mike, "In the Pursuit of the Postmodern: An Introduction", în Theory, Culture & Society, Sage, London, Newbury
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
îndeajuns că orice expresie a unei idei abstracte nu poate fi decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac mitologie albă". Pentru Derrida, mitologia albă păstrează ideea că metaforele au plecat de la o serie de sensuri "primitive", "proprii", care s-au estompat sau uitat o dată cu utilizarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
decât o alegorie. Datorită unei soarte ciudate, acei metafizicieni care-și închipuie că pot scăpa de lumea aparențelor sunt constrânși să trăiască perpetuu în alegorie. Poeți triști, ei sărăcesc fabulele antice de culoarea lor, nefiind decât niște simpli culegători de fabule. Ei fac mitologie albă". Pentru Derrida, mitologia albă păstrează ideea că metaforele au plecat de la o serie de sensuri "primitive", "proprii", care s-au estompat sau uitat o dată cu utilizarea lor în discursul filosofic, uzura devenind structura însăși a metaforelor. Mitologia
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la fel ca și între cititorul real și "cititorul model", autorul și cititorul model nefiind decât imagini, ipoteze interpretative, moduri de operare textuală sau "strategii textuale" care "cooperează" din punct de vedere interpretativ. (A se vedea Umberto Eco, Lector in fabula, trad. de Marina Spalas, Editura Univers, București, 1991) 300 Linda Hutcheon, Poetica postmodernismului, p. 131. 301 Roland Barthes, Plăcerea textului, p. 44. 302 Încercarea, în acest sens, de a crea un joc infinit al diferenței îl va determina pe Umberto
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mișcătorul și la cele mai Împetrite inimi, de cît o poezie bine alcătuită. Aceasta moaie inimile Învîrtoșate, suflă curagiu În cele desnădăjduite; pe scurt, lucrează cu o maghie ori În ce suflet. Pentru aceia de stă și povestește ca o fabulă, cum Orfeu Tracul ar fi cîntat așa de frumos, cît ar fi tras după sine pădurile și petrile...” Termenul de poet apare, la noi, la sfîrșitul secolului al XVII-lea, alături de alte formule care sugerează mai direct ideea de facere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai multă mișcare lirică și o mai mare varietate de elemente (În stilul poeziei populare): flori, livede, pădure verde, ramură uscată, dumbravă adîncă, apă rece, vînătorul, cu care Însă poezia nu vine În contact În chip direct, ci prin intermediul unei fabule. CÎnd, la urmă, poetul se hotărăște să atace tema pe față: „Dar eu om de-naltă fire Decît ea mai cu simțire Cum poate să-mi fie bine?! Oh, amar și vai de mine!” el recurge la obișnuita interogație și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Văcărescu, exprimă pe o cale mai ocolită nașterea obiectului erotic. Femeia este o divinitate făcută, iar nu născută. Este creația pură a subiectului. Ea apare prin pasiunea și voința omului Îndrăgostit. În stil galant, Alecu traduce aceste idei grave prin fabula oglinzii care, În recea ei obiectivitate, Împuținează frumusețea femeii. Numai oglinda pasiunii nu face „vreo greșeală”. Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm proporțiile, putem zice că el arată față de Eros ceea ce poeții religioși arată față de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o mare scîrbă, Într-un imens dezgust (o adorație Întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală. Heliade este mai mult decît alți poeți ai timpului un moralist neînduplecat, la mînie (Ingratul, Un muieroi și o femeie, În fabule) scoate urlete de indignare. Își copleșește, realmente, adversarul prin aluzii din ce În ce mai compromițătoare pînă ce poemul devine un blestem teribil: „Să urli de turbare cînd ți-or cădea blesteme A două inimi calde ce tu le-ai dezunit Și-n viața
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
măreață, leul e crud și măreț, „mărețul turn” reprezintă loc de veghe și „trist martur de-al nostru trist apus” etc. Adevăratele obiecte lirice asupra cărora se concentrează fantezia poetului sînt: fatala Soartă, Melancolia, Suvenirea, Durerea și proastele moravuri din Fabule. În rest, locurile comune ale romantismului. Meditația gravă (aceea din Umbra lui Mircea. La Cozia, Răsăritul lunei. La Tismana, Mormintele. La Drăgășani etc.) se desfășoară, de regulă, În reliefuri aspre. Ion Heliade Rădulescu și Grigore Alexandrescu, introduc peisajul alpin În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În unele nuanțe, pe Eminescu. * S-a pus problema dualității temperamentului liric al lui Gr. Alexandrescu, mai exact: oscilația lui Între stilul poetic propriu-zis și stilul didactic. Cei mai mulți critici acceptă această despărțire. N. Iorga laudă spiritul satiric al lui Alexandrescu („fabula satirică e mai ales genul și puterea sa”), zicînd că melancolia este necunoscută acestui temperament „hotărît și războinic”. Șerban Cioculescu neagă ideea dualității („Grigore Alexandrescu nu e un adevărat temperament dual, oscilînd Între cei doi poli ai axei sale morale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitatea exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor. Credința că poezia poate spune totul (idee atît de clar formulată de Ion Heliade Rădulescu) este răspîndită printre romanticii de la 1840. Gr. Alexandrescu nu face excepție. Satirele, fabulele sale i-au adus o mare reputație. Discursul este, aici, mai unitar, tonul mai just și mai variat (are dreptate Șerban Cioculescu), demonstrația de idei mai strînsă, mai directă, talentul de a figura, de a alegoriza o idee morală e
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
moral. Un avînt și o stingere, o Înăl(are, mărire și o Învăluire, Înlănțuire a obiectului atunci cînd obiectul intră În teritoriul decepției: acestea sînt ritmurile poemului, aceasta este alternanța discursului, nestatornicia poetului În statornica lui tristețe. În Epistole, satire, fabule, tensiunea dintre cele două planuri aproape că dispare. Peisajul este eliminat (afară de o critică a peisajului pastoral În Epistola către Ion CÎmpineanu), elementele sensibile rămîn ascunse, fantezia caută alte mijloace pentru a personifica o idee. Din punctul de vedere al
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dimpotrivă, poemele se rețin mai ușor prin caracterul sentențios și muzical al versului. Versuri discursive: discursul liric se are pe sine ca obiect. Retorica elimină imaginația materială. În poem se instalează un climat de uscăciune și gravitate, alternat (În Satire, fabule) cu acela al bonomiei și sarcasmului. Fantezia se pune În slujba unei idei și se lasă acaparată de ea. Discursul liric devine, În totalitate, ideologic (moral) sau alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a poemului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
climat de uscăciune și gravitate, alternat (În Satire, fabule) cu acela al bonomiei și sarcasmului. Fantezia se pune În slujba unei idei și se lasă acaparată de ea. Discursul liric devine, În totalitate, ideologic (moral) sau alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a poemului prin care treceau obiectele: noțiunile sînt introduse acum direct În poem și scopul nu mai este mărirea, Înălțarea lor. Virtutea se dispensează de decorurile grandioase. Ea stă, mustrătoare, palidă, ireductibilă, În umbra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la distanță. Poetul, Întocmai ca melancolicul, proscrisul Conrad, nu se apropie de ele, nu părăsește vaporul ce-l duce, trecînd printr-un peisaj magic, spre moarte. Fantezia nu coboară pe nici o insulă, fantezia nu-și asumă nici un mit. Cele două-trei fabule (Alceu către Spaho) introduse 1n text sînt prea ilustrative. Bolintineanu n-are o imaginație, cel puțin aici, pregătită să primească marile mituri. Fantezia lui este „un copil al rătăcirii”. Călătoria În jurul miturilor este mai favorabilă decît asumarea, subiectivizarea miturilor pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
intră lașitatea, sentimentul se pleacă În fața datoriei. Bolintineanu face În altă parte (Doamna lui Neagu) teoria puterii femeii În stat: „Căci să știți cu toții că un neam se face Mare, sau se pierde cum femeii place”... dînd, În prealabil, o fabulă despre soția domnitorului Neagoe care Își sacrifică bijuteriile pentru a termina mănăstirea Curtea de Argeș. Tema erotică este părăsită În baladele citate În favoarea temei patriotice. Asceza este aici pur morală. Erosul reapare În Macedonele unde femeile au „dulci nuduri” și ciobanii mor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]