2,846 matches
-
departe. ― Un cavaler visă într-o noapte că o zână îi arată locul comoarei. (Mi se păru atât de ridicol ceea ce spusesem, încît îmi fu rușine să privesc fetele și mă aplecai să-mi înnod șireturile pantofilor.) Cu ajutorul unei oglinzi fermecate, cavalerul găsi comoara. (Îmi era peste putință să continuu. Mi se părea că Maitreyi înțelege jena mea. dar când ridicai ochii, o văzui că asculta foarte atentă si, aparent, foarte interesată de cele ce vor urma.) Care îi fu însă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
vor urma.) Care îi fu însă mirarea, când peste comoară descoperi un balaur viu, cu ochi de jăratec și gura de foc. Roșii pronunțând ultimele cuvinte.) Atunci... ― Dar pomul? întrerupse Chabù... Ce-a zis pomul? ― Acela nu era un pom fermecat și n-avea darul vorbirii: așa că n-a zis nimic. ― Dar de ce trebuie să fie fermecat ca să poată vorbi? întrebă Chabù. Mă simții puțin încurcat și-mi spusei în gînd: panteism. ― În sfârșit, așa e povestea; nu toți pomii au
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
darul vorbirii: așa că n-a zis nimic. ― Dar de ce trebuie să fie fermecat ca să poată vorbi? întrebă Chabù. Mă simții puțin încurcat și-mi spusei în gînd: panteism. ― În sfârșit, așa e povestea; nu toți pomii au suflet, numai cei fermecați. Chabù vorbi ceva foarte aprins cu Maitreyi, și pentru întîia dată regretai că nu le înțeleg deloc limba. Erau sunete dulci, italienești, și vocale prelungite, parcă dintr-un moment în altul ar fi trebuit să se continue în cântec. ― Ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Am început s-o privesc țintă; ea îmi sorbea privirile, ochi în ochi, întrebîndu-mă la răstimpuri, șoptit: "Ce?" Apoi n-a mai fost în stare să vorbească, nici eu n-am mai putut s-o întreb; ci ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabil să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptîndu-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nici o rezistență; o beatitudine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu atâtea stele câte are Bengalul și licurici așezînduni-se pe umeri, pe față, pe gât, ca într-un basm cu bijuterii. Nu ne spuneam nimic și, pe nesimțite, ne-am înlănțuit, temători de Chabù, încurajați de tăcerea și întunerecul acela fermecat. Nu știu ce suflet necunoscut din mine izbucni atunci chemat de toată această Indie nebănuită. Pădurea părea că n-are aici început, nici margini. Arbori de eucalips, fără vârstă, prin care cerul se ghicea anevoie, într-atît erau de mincinoși licuricii și de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cuvintele. Vorbea o bengaleză de prunc, simplificată, aproape cifrată. Auzeam sunetele, ghiceam pe ici, pe colo câte un cuvânt, dar îmi scăpa tâlcul acestei incantații. Când a tăcut, parcă mi-era teamă s-o ating, într-atît mi se părea de fermecată, de inaccesibilă. A vorbit tot ea întîi. (Rămăsesem cu o mână pe genunchi și cu cealaltă apăsată palmă pe pământ, parcă mă legasem și eu, printr-o magie a gestului.) ― Acum nu ne mai desparte nimeni, Allan. Acum sunt a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pe scări, îl sfătui tânărul. Asta o să facem și noi, de altfel. Nu sânt decât cinci etaje. Luă brațul tovarășei și porni repede pe coridor. De-abia atunci Adrian își dădu seama că tânăra fată care, în ascensor, îl ascultase fermecată, rămăsese lângă el, parcă l-ar fi așteptat. - Îmi pare realmente rău, îi spuse, după ce o privi cu un zâmbet întristat. A fost adineaori, în ascensor, a fost o clipă, o singură clipă, când am știut că mi se fac
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
orchestrei ridicîndu-și și tremurîndu-și energic brațele. Apoi trecu printre mese, șoptind: - Allegria! Allegria! De pretutindeni perechile se ridicară speriate, îndreptîndu-se cu grabă spre parchet, iar cei rămași începură să râdă și să vorbească tare, să-și miște scaunele. - Extraordinar! exclamă fermecat Adrian, după ce una din fete îi umplu din nou paharul. Extraordinar, și peste putință de înțeles. Căci sânt aceiași și aceleași, și fac asta de mii de ani, poate de zeci de mii de ani! E un mister că nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
au să vină vremuri grele, pârjol și foamete... Ajută-ne Doamne... Ne închinam toți, și ne rugam. - Doamne-ajută! spuse Lixandru și îngenunche din nou în fundul șanțului. - Cu ajutorul lui Dumnezeu, o găsim în noaptea asta, spuse dascălul. Că nu e comoară fermecată. N-are flacără albastră... Lixandru scoase piatra și o așeză pe marginea șanțului. Era o piatră mare, bolovănoasă, care parcă se clătina întruna. O apucă dascălul cu amândouă mâinile și o dădu deoparte. Lixandru începu să răscolească din nou cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aminte. După o mie de ani, își aduce aminte... Când a ajuns în șosea, Moșu s-a oprit și a început să caute toiagul. Căuta pe marginea șoselei, acolo unde ne spusese el să începem șanțurile. Von Balthasar îl privea fermecat. - Așa se va întîmpla și cu voi. După o mie de ani de întunerec, o să vă aduceți aminte. Și o s-o luați de la început... Moșu a dat de pietrele smulse și fărâmate de dinamită, și-a plecat genunchii și a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
încît... - Ne-ai tras o spaimă! îi spuneau mai târziu. Tăceam toți, înlemniserăm, parcă ne-ai fi vrăjit, și nimeni nu îndrăznea să strige la tine, să te oprească. Nici măcar Generăleasa, precizase o dată, mult mai târziu, Antim. Împietrise și ea fermecată. - Dar ce-am spus, Oncle Vania? Ce v-am spus? întrebase atunci, cu aceeași exasperare în glas, pentru că începuse să creadă că se înțeleseseră cu toții să nu-i povestească niciodată nimic precis. - Cine le mai ține minte? răspunse Antim. Căci
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e și el o stea. Adică mai bine nu vă uitați, că puteți orbi. Ați înțeles că nu se poate naște o fetiță pe așa ceva? Primul lucru pe care l-am observat la Ana sunt pantofii ei albaștri. Niște pantofi fermecați. Ana umblă mult prin lume, iar ei, pantofii, nu se tocesc niciodată și nici nu prea greșesc drumul. Dar de ce sunt albaștri? Albastrul e culoarea păcii din suflet și a gândului înțelept - spune PAM. Albastrul te ajută să descoperi mai
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
dar nu seamănă cu antenele extratereștrilor ci mai degrabă cu coarnele unui melc. Sunt însă destul de lungi și grele, motiv pentru care s-au îndoit în jos, ca două paranteze. Poartă de obicei o rochie albă și pantofii ei albaștri, fermecați, care nu se tocesc niciodată, o ajută să pășească nu numai pe orice drum de pe Pământ, ci și pe oricare stea. Sau, mai bine zis, pe oricare planetă, care a fost cândva o stea. Nu numai pe „Steaua Iubirii”, unde
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
buna mea prietenă. Nu mă pot ridica. Dar du-te, rogu-te, cât poți de repede la fiii mei și la Prințul Culorilor!... Fă-i să se gândească împreună, cum să scape Țara de zmei. Aleargă, copilă cu pantofii tăi fermecați și găsește-i pe toți fiii mei. Pe Inventator, pe Învățător, pe Artist și pe Grădinar... Ei muncesc mult și precis n-au aflat încă ce nenorociri s-au abătut peste Țară. Roagă-i să lase tot și să scape
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Inventatorului apare, din aer, o tânără superbă, care salută, zâmbind cu grație, ca o gimnastă care tocmai a încheiat un exercițiu greu.) E Zâna Inventica. Îi zâmbește cald Inventatorului: Sunt aici, prietene! Dă-mi voie să te contrazic: Nu sunt „fermecate” rețetele mele. Au reguli simple. Și copiii mici pot să le învețe, nu numai copiii mari, ca tine - îi zâmbi Anei cu multă bunăvoință Inventica, arătând că a auzit-o când șoptise că Inventatorul „e un copil mare”. Și continuă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pe cei doi copii, Hans și Grete, ajunși la coliba cu pereții dulci a vrăjitoarei celei rele, sau poți vedea întâmplări din basmele lui Petre Ispirescu, poți păși pe lângă „plopii fără soț” ai lui Mihai Eminescu, sau te poți opri fermecat în fața unui Forum roman, străjuit de falnici arbori în forme și culori de flacără. Aici, lângă Forumul roman îl întâlnim chiar pe el, Învățătorul, așezat la o masă de lucru adevărată. Pare tânăr, prietenos, seamănă perfect cu fratele lui
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Eu vorbeam și în timpul ăsta codrii înviau? Înseamnă că Prințul Culorilor n-a stat degeaba. Grădinărița plantează pe planșeta ei un tablou fermecător, în relief. Parcă ar fi făcut din plastilină. Nu, e o sculptură foarte frumoasă, o grădină mare, fermecată, un fel de Grădină a Raiului, un paradis, cu oameni vii, frumoși și veseli, cu mulți copii fericiți care cântă, dansează, se joacă unii cu alții și cu părinții lor. Am înțeles: O țară ca o grădină așează Grădinărița pe
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
a asigurat Zâna. Bine, dacă așa spui tu, așa o să fac! După ce ne-am luat rămas bun, omul de zăpadă și Zâna-Primăvară s-au întors în cer, însă, înainte să plece, Zâna mi-a dăruit singurul ghiocel din coroana ei fermecată, ca amintire. Atunci am început să văd toate frumusețile acestui anotimp plin de iubire: iarba și floricelele care, cu greu, răsăreau din pământul înghețat, mugurașii, care se nășteau pe crengile goale, mielușeii care zburdau liberi și voioși pe câmpul animat
ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
s-o trăiești pe-a ta. Greu e să-l faci pe cititor să creadă că povestea e reală. În plină Cîntare a României, încercam o Des-Cîntare. Iar un capitol bun, odată încheiat, mă ridica de la pămînt ca un covor fermecat. Aveam sentimentul că acoperișul casei de pe strada "Trompeta" sprijină cerul. Poate și pentru că n-am putut să fac ce-am vrut, poate și pentru că sistemul m-a aruncat afară din critica de întîmpinare, nu mi-a ieșit chiar un roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele femeilor speriate acoperind atunci țârâitul înflorit al lăutarilor. Acuma hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rupseră și se putură privi, omul, de-o parte, soarele urcând, de cealaltă, și la mijloc genunea. Când lumina fu destul de puternică încât trupul lui să lase umbră, Petrache se trezi din visare, fără să- și amintească altceva decât moleșeala fermecată ce-l năpădise. Se săltă în picioare pe creasta zidului, ridică brațele, ca să le dezmorțească, dar și ca să dea binețe soarelui și propriei lui umbre. Care mai rămase sus o bucată de vreme, înainte de a-l însoți în atriu, acolo
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Arătam ca o fetiță. Și am avut o copilărie fericită. — Dacă ai fi avut o copilărie fericită, n-ai fi simțit nevoia să faci păpuși... Maestrul îi împreună păpușii mâinile în poală. — Nu trebuie să fii trist, spuse Tili. E fermecată. Băiatul care o s-o aibă n-o s-o uite toată viața. O să moară cu numele ei pe buze. N-o să iubească nicio femeie adevărată ? — Ba da, una care o să semene cu Annabel. Prin ea o să le iubească pe celelalte. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în toată firea. «Ai fost ?», l-a întrebat. Cadetul a privit la toba cea mare pe care răspunsul lui ar fi putut-o face să tacă pentru totdeauna. A încuviințat. «Povestește !», i-a cerut tamburul-major. Atunci i-a descris trenul fermecat, sclipitor ca argintul. Compartimentele largi, canapelele plușate și pernele împodobite cu dantelă. Tăvile cu răcoritoare și dulciuri pe care, între două stații, controlorii le plimbau pentru femei și copii. Coridoarele cu ferestre mari, lucitoare ca oglinda. Și capetele bulucite la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
niște reparații. Ajunși sus, bărbatul s-a prezentat cu numele Vali și a invitat-o pe Florentina la o experiență pe care cu siguranță n-a mai trăit-o. I-a dat o țigară pe care el a numit o "fermecată” și i-a spus să tragă fumul cât poate ea mai bine și mai adânc în piept. Florentina a ascultat tot ce i-a spus și după câteva minute a început să simtă o schimbare și o veselie pe care
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gabor Andreea, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2013]
-
duce în mod hotărît vreo luptă"201. Numai că Le Bon și aici e diferența capitală vede în existența unui partid, a unei mișcări sociale, opera unui conducător. După el, mulțimea nu recunoaște decît un singur individ, supunîndu-se personalității lui fermecate, un Robespierre, un Napoleon ori un Mahomed. Ce o atrage către el? Care este diferența specifică ce separă conducătorul de omul obișnuit? În mod cert nu darurile oratorice, forța fizică, inteligența, frumusețea sau tinerețea. Mulți conducători sînt cu totul lipsiți
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]