KorAP: Find »[drukola/base=feudal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...134 >

3,332 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

mai întâi partea de est (971), apoi cea de apus (1018). Statul bulgar va renaște abia la sfârșitul secolului al XII-lea, în 1185-1186, ca țarat vlaho-bulgar. Însă trebuie să precizăm că prăbușirea statului se datorește și situației interne. Relațiile feudale au influențat împărțirea societății bulgare în două categorii opuse: boierimea și țărănimea aservită. Înrăutățirea situației sociale a țărănimii și stăpânirea străină (bizantină) au dus la un climat de nemulțumire, de revoltă socială și haos, ceea ce a generat în Bulgaria o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ceea ce a generat în Bulgaria o credință dualistă bogomilismul. Aceasta era o erezie socială și religioasă, după numele întemeietorului său legendar, "popa Bogomil" (Teofil). Erezia bogomilă era îndreptată împotriva bisericii oficiale și, în același timp, era o doctrină ostilă ordinii feudale.18 Legăturile strânse între români și slavi, între nordul și sudul Dunării au influențat evoluția socială și culturală a românilor, instituirea relațiilor feudale la locuitorii din nord. Este semnificativă pătrunderea în limba română a termenului "boliar" (boier) din limba bulgară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Teofil). Erezia bogomilă era îndreptată împotriva bisericii oficiale și, în același timp, era o doctrină ostilă ordinii feudale.18 Legăturile strânse între români și slavi, între nordul și sudul Dunării au influențat evoluția socială și culturală a românilor, instituirea relațiilor feudale la locuitorii din nord. Este semnificativă pătrunderea în limba română a termenului "boliar" (boier) din limba bulgară și a unor cuvinte ca jupan (jupân), slugă ș.a. Această influență explică și introducerea limbii slave vechi-"slava bisericească" sau "vechea bulgară" în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 104-114; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 139-142; C. C. Giurescu, op. cit., p. 214-215. CAPITOLUL VIII SOCIETATEA AUTOHTONĂ ÎN SECOLELE X-XIII Populația În contextul european care precede Anul 1000, în vecinătatea unor populații slave, turcice, fino-ugrice, ce trecuseră la o viață feudală incipientă și creștină, românii erau singura populație de origine romanică. Ei trăiau într-o societate închegată, cu vechi rânduieli sociale și economice sedentare, cu structuri mentale creștine, încă înainte de 602, care asimilaseră pe slavi în lungile secole de conviețuire anterioară

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
migratori, care sfârșește cu invazia mongolă din 1241, și de extinderea dominației regatului ungar în Transilvania. Pătrunderea nomazilor de stepă a avut consecințe agravante, mai ales asupra teritoriilor extracarpatice, iar românii intracarpatici au fost încadrați în instituțiile și structurile administrației feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial în două: spațiul extracarpatic ce va evolua spre constituirea de state românești libere și spațiul intra-carpatic, încadrat în regatul feudal

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
feudale ungare. Această complexă situație politică a avut consecințe majore pentru societatea românească, care a fost divizată sub raport politic-teritorial în două: spațiul extracarpatic ce va evolua spre constituirea de state românești libere și spațiul intra-carpatic, încadrat în regatul feudal ungar. Colectivitățile medievale, obștile sătești, în imensa lor majoritate libere și viguroase, altele aservite sau abia întemeiate, până la mijlocul secolului al XIII-lea, ne pot ajuta în reconstituirea situației demografice. Satele erau diferite ca număr de gospodării: unele puteau avea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări a avut loc o trecere directă de la obștea gentilică (autohtonă) la feudalism. Obștea țărănească (vezi cap. IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă pentru schimbarea organizării sociale. Străvechea obște autohtonă (dacică) s-a menținut și sub stăpânirea romană (după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Mare. Abia târziu, în secolul al X-lea, se ivește o diferențiere socială în obștea țărănească românească, apariția relațiilor de dependență între fruntașii obștei și membrii de rând ai ei. Atunci aflăm despre existența "jupanilor", termen slav care desemnează stăpânul feudal, conform inscripției slave de la Basarabi (Dobrogea), din 943. Constituirea noii clase feudale românești a avut două origini: 1. ridicarea din rândul obștilor a unor fruntași (stăpâni) bogați și puternici, care treptat ajung să domine membrii de rând ai obștii, impunându

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
socială în obștea țărănească românească, apariția relațiilor de dependență între fruntașii obștei și membrii de rând ai ei. Atunci aflăm despre existența "jupanilor", termen slav care desemnează stăpânul feudal, conform inscripției slave de la Basarabi (Dobrogea), din 943. Constituirea noii clase feudale românești a avut două origini: 1. ridicarea din rândul obștilor a unor fruntași (stăpâni) bogați și puternici, care treptat ajung să domine membrii de rând ai obștii, impunându-le obligații de muncă și dijmă, în schimbul organizării militare a obștilor și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și uniunilor de obști; 2. nașterea feudalismului ca urmare a așezării pe teritoriul obștilor sătești a unor stăpânitori alogeni, din rândul populațiilor migratoare (slave). Nu este exclus ca ambele origini ale feudalismului să fi jucat un rol în nașterea clasei feudale românești.11 Existența unei nobilimi autohtone, a unei pături politice și militare, anterioară secolului al X-lea, în societatea românească, este dovedită documentar de izvoarele contemporane. Este vorba despre unii comandanți militari, care nu se bucurau încă de drepturi ereditare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a feudalismului românesc s-a închegat din rândurile acestei nobilimi tribale slave, aflate încă în faza "democrației militare". Ei devin treptat ereditari și obțin de la obștile romanice supuse dijmă în produse și clacă (muncă gratuită). Această nobilime tribală, viitoarea clasă feudală stăpânitoare, aparținea aproape exclusiv populației alogene, slave și turanice. Dintre acești alogeni, cei ce au jucat un rol mai important în aservirea vechilor obști ale autohtonilor (românilor) au fost slavii. Aceștia, stabiliți în nordul Dunării, în a doua jumătate a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rămas o populație distinctă de români, până în secolul al XI-lea, când procesul de românizare (asimilare) a lor s-a încheiat complet și nu mai aflăm numele lor în izvoarele vremii. Rolul slavilor, alături de alți "barbari" (alogeni), în constituirea clasei feudale românești rezultă din mai multe împrejurări: influența slavă asupra limbii române (marele număr de cuvinte slave în limba română), toponimia slavă răspândită în toate regiunile românești, importanța slavilor în alcătuirea nobilimii locale. Un lucru este cert: în ciuda dominării lor, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rumân, înainte de această dată (secolul al XVI-lea), nu pentru că n-ar fi existat în limba vorbită, ci pentru că nu posedăm documente scrise în română anterioare acestei date.12 Pe de altă parte, există dovezi hotărâtoare despre alcătuirea clasei stăpânilor feudali mai ales din autohtoni, adică prin diferențierea internă a obștilor românești. Este profund grăitor, în acest sens, faptul dublei terminologii în limba românească privitoare la relațiile sociale medievale. Dacă, într-adevăr, o parte din terminologie este de origine slavă, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
este de origine slavă, în schimb, aproape fiecare din termenii aceștia slavi este dublat, în vechea limbă românească, de termenii respectivi romanici (românești), care derivă din latina populară și din cea medievală. Astfel, cea mai veche denumire a membrilor clasei feudale este aceea de cneaz (termen slav), dar el este dublat de termenul latin jude sau judec. Pentru a desemna un om liber, documentele medievale folosesc atât termenul jude cât și pe cel de cneaz, ambii termeni desemnând oamenii liberi și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
el este dublat de termenul latin jude sau judec. Pentru a desemna un om liber, documentele medievale folosesc atât termenul jude cât și pe cel de cneaz, ambii termeni desemnând oamenii liberi și stăpânii de pământ. Străvechea terminologie a lumii feudale de origine romanică se oglindește și în terminologia feudală românească. Aceasta este anterioară celei slave, după cum reiese din cuprinderea geografică mai întinsă pe pământ românesc. În acest context s-a impus și denumirea dată de români țăranilor aserviți, rumâni, care

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Pentru a desemna un om liber, documentele medievale folosesc atât termenul jude cât și pe cel de cneaz, ambii termeni desemnând oamenii liberi și stăpânii de pământ. Străvechea terminologie a lumii feudale de origine romanică se oglindește și în terminologia feudală românească. Aceasta este anterioară celei slave, după cum reiese din cuprinderea geografică mai întinsă pe pământ românesc. În acest context s-a impus și denumirea dată de români țăranilor aserviți, rumâni, care se folosea numai în Țara Românească și anume în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a feudalismului românesc provine din diferențierea internă a obștilor autohtone și constituirea unei clase suprapuse, puternice și avute, în sânul acestora. Dubla terminologie în limba română medievală, ce desemnează pe stăpâni și supuși, e o dovadă istorică despre închegarea clasei feudale la români, atât prin aservirea lor de slavi, după instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
instalarea acestora, cât și prin diferențierea internă a obștilor autohtone.13 Nobilimea prestatală românească, cnejii sau juzii Începuturile feudalismului românesc datează din secolul al X-lea, așadar cu patru veacuri înainte de constituirea statelor medievale. Prin urmare, a existat o clasă feudală (nobilime-boierime) anterioară întemeierii statului medieval și domniei românești independente, aceasta nu s-a născut după întemeiere. În general, în Europa apuseană și răsăriteană, nobilimea, stăpână pe pământul și pe munca țăranilor, se bazează în evul mediu pe privilegiul de stăpânire

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sprijinită) de biserică. În consecință, trebuie să admitem că, în vremea veche, înainte de descălecare, o pătură socială fără privilegii scrise a exercitat un drept de stăpânire asupra satelor aservite. Această nobilime prestatală a seniorilor de pământ (boieri), ale cărei privilegii feudale nu erau consemnate în scris, fiind bazate pe o situație de fapt, se poate identifica cu acea pătură suprapusă din sânul obștei de care a fost vorba mai sus. În momentul în care căpeteniile acestora au ajuns să fie întreținuții

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și pământuri, care, ulterior, în condițiile lipsei de privilegii pentru pământurile lor, ajungeau la condiția de supuși ai nobilimii-categorie privilegiată.14 În Transilvania, cnezii sunt menționați, în secolul al XIV-lea, în situația subalternă de reprezentanți ai obștei față de stăpânii feudali, ceea ce marca o fază de decădere a instituției cneziale. Dar în regiunile Transilvaniei unde s-a păstrat autonomia românească (Hațeg, Banat, Maramureș, Făgăraș), cnezii apar ca stăpâni feudali, neprivilegiați și nerecunoscuți de statul medieval la începuturile sale. Stăpânirea lor era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
al XIV-lea, în situația subalternă de reprezentanți ai obștei față de stăpânii feudali, ceea ce marca o fază de decădere a instituției cneziale. Dar în regiunile Transilvaniei unde s-a păstrat autonomia românească (Hațeg, Banat, Maramureș, Făgăraș), cnezii apar ca stăpâni feudali, neprivilegiați și nerecunoscuți de statul medieval la începuturile sale. Stăpânirea lor era denumită, în documente, "dominium" sau "possessio", ceea ce înseamnă stăpânire. Stăpânirea cnezială se moștenea din tată în fiu (era ereditară) și cuprindea dreptul de a-și vinde cnezatul, de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cnezatul, de a-l putea dona sau schimba și chiar de a-l da ca zestre fiicelor. În plus, presupunea dreptul de judecată asupra sătenilor, îndatorați cu dijmă și cu muncă pentru stăpânii lor, așadar o stare de lucruri tipic feudală. Țăranii erau supuși cnezilor-aceștia erau stăpânii lor. Un text juridic maramureșean spunea: "Cnezatul era dreptul de a exercita stăpânirea pe proprietățile sale, în chip independent de magistrații țării". Această nobilime prestatală (cnezială) nu se afla, la origine, cuprinsă în instituțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
erau supuși cnezilor-aceștia erau stăpânii lor. Un text juridic maramureșean spunea: "Cnezatul era dreptul de a exercita stăpânirea pe proprietățile sale, în chip independent de magistrații țării". Această nobilime prestatală (cnezială) nu se afla, la origine, cuprinsă în instituțiile monarhiei feudale (Ungaria), de-aici situația lor de dependență pe pământurile nobiliare. Regatul ungar i-a găsit pe cnezi, în regiunile cucerite, acordându-le unora o "donație nouă", dar pe alții nu i-a recunoscut, aceștia ajungând în situația de subalterni ai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de-aici situația lor de dependență pe pământurile nobiliare. Regatul ungar i-a găsit pe cnezi, în regiunile cucerite, acordându-le unora o "donație nouă", dar pe alții nu i-a recunoscut, aceștia ajungând în situația de subalterni ai nobilimii feudale cuceritoare. În Moldova și Țara Românească, situația cnejilor (juzilor) este aproape identică cu aceea a cnejilor din Transilvania, cu deosebirea că aici nu a avut loc o cucerire străină. În aceste țări, asistăm la constituirea unei categorii sociale suprapuse, "boierii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric, cu privilegiul de imunitate. Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]