9,442 matches
-
spionaj, de exemplu) există o corespondență relativ simplă între acțiunile eroului și enunțurile de "prim-plan", nu aceeași este situația în cazul povestirilor elaborate. Autorul are capacitatea de a repartiza după bunul său plac enunțurile pe cele două planuri. În ficțiunea literară, repartizarea enunțurilor între cele două planuri se supune unor constrângeri prin excelență textuale. Ea nu decurge direct din semnificatul verbelor. În acest sens, autorul deține o mare libertate; semnificația unui text poate fi modificată considerabil prin schimbarea ordinii celor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
discursul raportat, ci apare ca o enunțare efectivă. În schimb, într-un roman, discursul citat nu este decât o fațetă a narațiunii, el nu are autonomie. Mai mult chiar: noțiunea de discurs "raportat" nu este tocmai pertinentă în cazul unei ficțiuni romanești. Nu se poate vorbi de discurs "raportat" decât dacă se acceptă cadrul fixat de instituția literară. De fapt, narațiunea nu raportează enunțuri anterioare mai mult sau mai puțin modificate, ci le creează din toate componentele, precum sunt și cele
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
care citează. În aceste condiții, "fidelitatea" discursului direct apare ca o pură convenție literară: nu se știe cum ar putea fi infidele enunțurile din discursul direct, de vreme ce au același grad de realitate ca discursul care citează. Pe acest plan, constrângerile ficțiunii nu sunt cele din vorbirea curentă. Când citim în Familia Thibault de Roger Martin du Gard: După trei ani, parcă îi mai aud accentul, cuvintele. Începuse să vorbească încet: "Iată adevărul, iată-l..." (Sorellina) avem aici un joc de-a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în cadrul general al teoriei "polifoniei".) PHILIPPE G., 1997 Le Discours en soi. La représentation du discours intérieur dans les romans de Sartre, H. Champion, Paris. (Plecând de la cazul lui Sartre, o largă reflecție asupra problemelor puse de monologul interior în ficțiunea literară.) ROSIER L., 1999 Le Discours rapporté. Histoire, théories, pratiques, Paris-Bruxelles, Duculot. (O amplă sinteză despre diversele tehnici de discurs raportat care privilegiază continuitățile între ele.) Exerciții 5.1. În următoarele două texte, găsiți fragmentele care aparțin discursului raportat. Precizați
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Mathildei" sau "preceptorul copiilor domnului de Rênal" trimit la un individ prin intermediul unei proprietăți care este, la rândul ei, contingentă: "amantul Mathildei" ar fi putut foarte bine să fie altul decât Julien Sorel. După cum se observă, analizăm numele personajelor de ficțiune ca și cum ar fi nume de ființe reale. Ar putea părea ciudat, de vreme ce actele pe care le fac aceste ființe fictive, proprietățile care le sunt atribuite se delimitează total de textul în care figurează: Julien Sorel nu mai apare în alte
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
categorie: aveam de-a face cu o metaforă pe care cititorul o deduce dintr-un anumit număr de seme comune coloanei și paiului. 7.12. Un început de povestire Începuturile povestirilor sunt interesante în ceea ce privește anafora. Pentru a-și situa universul ficțiunii, naratorul trebuie să introducă un anumit număr de elemente noi în domeniul de cunoaștere propriu cititorului. Să analizăm primele rânduri din Capodopera necunoscută de Balzac (1845): Într-o dimineață friguroasă de decembrie, spre sfârșitul anului 1612, un tânăr îmbrăcat în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
memorie, marcând empatia naratorului față de personajul său care îi întruchipează sinele; această scrisoare dureroasă pe care o scrie în mijlocul tărăboiului și al copiilor îndârjiți: este o folosire aparte; ne-am fi așteptat la o folosire bazată pe memorie, însă construind ficțiunea celui care citește peste umărul naratorului homodiegetic, ne confruntăm cu o folosire deictică; fără îndoială, cititorul nu percepe referentul vizat, ci naratorul este cel care îl descrie printre rânduri modificându-i numele ("dureroasă pe care o scrie în mijlocul tărăboiului și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
bine conturat. Cu toate acestea o închidere se simte din însăși derularea acțiunii operei: noaptea se apropie, iar hangiul îi cere preotului să se înscrie în maniera istorisirilor ascultate până atunci, cu toate acestea, preotul refuză să se bazeze pe ficțiune sau pe poezie, preferând o predică în proză, a cărei tematică o reprezintă păcatul și căința.104 Aceasta este urmată de cuvintele „Heere taketh the makere of this book his leve” 105 și de Retractarea lui Chaucer. Palinodia este mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care se va transforma într-o tânără ispititoare). Alte elemente antagonice: tinerețea și senectutea, frumusețea și urâțenia, originea nobilă și cea umilă, care implică bogăția și sărăcia.442 Satisfacția naratoarei nu poate fi tăgăduită. și-a luat revanșa în spațiul ficțiunii, deoarece l-a subjugat pe cavalerul libertin și, astfel, pe toți din tagma lui, având posibilitatea, prin surogatul ei - bătrâna, de a se imagina din nou tânără și frumoasă.443 Independența feminină, cel puțin în istorisire, a reușit să se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
geneza textului și apariția autorului. Cronologic, investigația subîntinde intervalul de la începuturi până spre sfârșitul secolului al XIX-lea: drumul de la imitația pură la cea autohtonizantă (N. Filimon) și la momentul când - argument esențial - „forma își integrează organic mentalitatea istorică în ficțiunea epică” (prin I. Creangă, I. Slavici și Duiliu Zamfirescu). Teza cea mai controversată a lui C. privește originea romanului românesc ca text, pe care el o găsește în povestire (ca mod narativ generic, nu ca specie literară), adică practic în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286437_a_287766]
-
conștiinței, neliniștită și lucidă"155. Astfel, autenticitatea nu se traduce la Max Blecher prin confesiune, ci este rezultatul experienței fenomenologice imediate pe care o trăiește eul narativ. Max Blecher nu încearcă să recupereze proustian experiența, ,,timpul pierdut", dialogând astfel cu ficțiunea prin intermediul scrisului, ci dimpotivă expune odată cu scrisul ceea ce simte și trăiește în mod direct. Dialogul permanent și direct pe care Blecher îl creează odată cu scriitura este cu suferința, care devine un loc comun al textului său, și nicidecum originea artei
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în plus, în cinema tot ceea ce contravine principiului de cooperare se traduce fizic: violența, suferința se văd. Consumatorul este deci trimis mai ușor la o culpabilizare, la o responsabilizare. În schimb, în literatură cititorul este cel care însuflețește personajele, iar ficțiunea permite un joc mai liber al pulsiunilor agresive. Această formă de reverie cu ochii deschiși care este lectura îl trimite pe cititor la instabilitatea și polivalența fantasmelor proprii: foarte puțini dintre cititorii lui Sade ar suporta să vadă pe ecran
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de trupuri care în realitate ar fi imposibile, fie pentru că sunt incomode sau ridicole, fie pentru că înfățișarea și activarea lor ar fi într-atât de laborioase încât s-ar dovedi, în final, o piedică în calea plăcerii scontate de la ele. Ficțiunea scrisă, în schimb, nu împiedică atotputernicia fantasmei. Nu ne putem însă cantona în acest decupaj pe undeva mecanic. Dincolo de discontinuitatea "operațiilor", ansamblul scenei se realizează grație energiei fără cusur a celor care colaborează activ la reușita lui. Dorința participanților la
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
apariției filmului pornografic care, în schimb, a înlocuit masiv schemele narațiunilor literaturii pornografice. Simpla juxtapunere de fantasme are și inconvenientele ei: ea subliniază pregnant disocierea între un real frustrant și imaginar, trimite cititorul la condiția lui efectivă, în loc să-i propună ficțiuni compensatorii urmând să-i fie înfățișate ca parte integrantă a realității. Astfel, se recurge adesea la o altă tehnică de juxtapunere: un narator homodiegetic adică un narator care este și personaj al povestirii își istorisește aventurile sexuale unui terț; regăsim
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
folosit constant drept material genuri de la care se aștepta să țină de paraliteratură, dar pornografia, prin caracterul ei atopic, nu se lasă redusă la paraliteratură. Fenomenul acesta, s-a mai spus, merge mână în mână cu amestecul între narațiunile de ficțiune și autobiografii, opere de "autoficțiune" care sunt într-o anumită măsură echivalentul literar al reality-show-urilor: "Contemporaneitatea face apel, prin ideologiile comunicării universale și ale satului planetar, la o "expunere" tot mai mare a sferei private, ba chiar la resorbția acesteia
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de Vanessa Duriès, care, cum va face câțiva ani mai târziu La vie sexuelle de Catherine M. [Viața sexuală a Catherinei M.*], se prezintă ca o "povestire", după cum se indică pe copertă, ceea ce-l lasă pe cititor să ezite între ficțiune și mărturie. 4. Pornografie și literatură Dar "pornografizarea" literaturii ține și de ceva mai important decât preocuparea de a exploata materialele disponibile sau decât necesitatea de a spori vizibilitatea unei literaturi care-și pierde influența. E drept că pornografia agresează
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
chic, care are mai degrabă o valoare stigmatizantă, este o categorie jurnalistică foarte vagă, neluând în considerație proiectul estetic al autorului. Nu doar prin caracterul ei transgresiv este pornografia interesantă pentru literatură, ci și fiindcă scriitura pornografică sporește puterile oricărei ficțiuni. Pentru J.-M. Goulemot, ea apare chiar "ca o ficțiune exemplară și reușită, deoarece produce iluzii la fel de adevărate o dovedesc efectele resimțite ca și realitatea însăși"; poate fi considerată drept "cea mai orgolioasă promisiune originală a oricărei literaturi și, poate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
categorie jurnalistică foarte vagă, neluând în considerație proiectul estetic al autorului. Nu doar prin caracterul ei transgresiv este pornografia interesantă pentru literatură, ci și fiindcă scriitura pornografică sporește puterile oricărei ficțiuni. Pentru J.-M. Goulemot, ea apare chiar "ca o ficțiune exemplară și reușită, deoarece produce iluzii la fel de adevărate o dovedesc efectele resimțite ca și realitatea însăși"; poate fi considerată drept "cea mai orgolioasă promisiune originală a oricărei literaturi și, poate, a oricărei arte: să facă astfel încât, pentru cel care contemplă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
literaturi și, poate, a oricărei arte: să facă astfel încât, pentru cel care contemplă sau citește, ceea ce este pictat sau scris să fie adevărat"51. Forța acestui tip de text este că ne readuce la straturile cele mai arhaice ale lecturii ficțiunilor literare: fantasme, halucinații, reverii de trezie... De la Don Quijote la Doamna Bovary, romanul occidental se nutrește dintr-o reflecție asupra acestei puteri deosebite a lecturii. Nocivitatea atribuită în mod tradițional "cărților rele" este legată de această putere pe care ar avea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Don Quijote la Doamna Bovary, romanul occidental se nutrește dintr-o reflecție asupra acestei puteri deosebite a lecturii. Nocivitatea atribuită în mod tradițional "cărților rele" este legată de această putere pe care ar avea-o, de a ne face să luăm ficțiunile drept realități. Unul dintre reproșurile majore aduse cinematografiei pornografice este tocmai că ar perverti sexualitatea tinerilor, făcându-i să creadă că tot ce prezintă ficțiunile pornografice este adevărat. Rămâne totuși un hiat imposibil de umplut între literatură și pornografie, în măsura în care
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
legată de această putere pe care ar avea-o, de a ne face să luăm ficțiunile drept realități. Unul dintre reproșurile majore aduse cinematografiei pornografice este tocmai că ar perverti sexualitatea tinerilor, făcându-i să creadă că tot ce prezintă ficțiunile pornografice este adevărat. Rămâne totuși un hiat imposibil de umplut între literatură și pornografie, în măsura în care, pentru a se legitima, literatura trebuie să pună pe primul plan corpul verbal, în timp ce textul pornografic este menit să subordoneze limbajul față de exhibarea corpurilor active
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
mai pot controla intensitatea". p. 96. Dar diferite trăsături depășesc economia tradițională a povestirii pornografice. Astfel, textul nu se lasă decupat în "scene": autoarea asociază strâns narațiunea propriu-zisă și reflecțiile sale despre legătura care o ține lângă "Stăpân". Jocul între ficțiune și non-ficțiune permite o lectură care dejoacă orice interpretare simplă a acestei distincții: nu se poate exclude că ar fi vorba de fantasme, elaborate printr-o scriitură care să fie parte integrantă din această activitate fantasmatică. De altfel, se produce
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
se joacă astfel cu frontierele: "mimează" că împinge la paroxism pornografia în forma ei masculină cea mai brută (de exemplu, naratoarea țipă: "Pișă-te în pizda mea, pișă-te, pișă-te... [p. 181]), dar totodată îi minează fundamentele, printr-o "ficțiune" care dejoacă orice opoziție elementară între adevărat și fals, realitate și discurs. În mod mai general, pornografia la feminin poate fi privită în mai multe feluri. Simplificând mult, vom distinge trei: se poate considera că nu există, la drept vorbind
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
Cernat, Standardele actualității și obsesia receptării, OC, 2001, 68; Daniel Cristea-Enache, Radiografii și superlative, ALA, 2002, 641; Dan Perșa, „Proza românească a anilor ’90”, TMS, 2001, 11; Dan C. Mihăilescu, Nostalgia României, „Ziarul de duminică”, 2003, 9 mai; Constantin Coroiu, Ficțiuni și vorbe memorabile, ALA, 2003, 668. O. S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290376_a_291705]
-
multe pasaje despre momente ale domniilor lui Petru Rareș, Despot, Alexandru Lăpușneanu, Ion Vodă Armeanul au un caracter literar. În autor se trezește instinctul de scriitor, povestirea se însuflețește, apar accente, sublinieri, priviri în sinea eroilor și chiar construcția în ficțiune. Astfel, unele personalități prind viață prin text, devin personaje, se manifestă cu un comportament de simpli oameni, cu gesturi, reacții psihice, depășind sfera semnificației istorice. Ca urmare a privirii de aproape, a unor intuiții de finețe, portretele celor mai importanți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]