19,706 matches
-
o judecată de valoare. Mi-am găsit o poziție mai comodă, mai ales că mi-e tot mai limpede că n-am să mă pot extrage prea repede din cameră. - De asta ce zici? „Mângâiam în neștire foile și-mi imaginam cum mi-aș trece mâinile peste coapsele ei, căutând să ajung în zona umbroasă a peșterii...” Tu ești chiar penibil! Auzi, „zonă umbroasă”... Pentru cine scrii toate chestiile astea? În ziua de azi, orice zâzea din clasa-ntâi pune mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se supără un ins neinteresat de noile teorii filozofice. Un discipol îi prezintă huidumei scuze oficiale și-o votcă mică și incidentul a fost depășit. - Acolo unde stau ele e lumea „Vocilor”, acolo-s numai „Voci”, nu poți să-ți imaginezi locul, n-are nici înălțime, nici lungime, ar putea fi toate formele, dar ele nu există, pentru că n-au de ce exista... adică nu le vezi, sunt potențiale... po-ten-ți-a-le... Când „Vocile” au chef să vorbească, și nu cu orice papițoi... continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
toată povestea din ziare cu desființarea, cu disponibilizarea e praf în ochi pentru prostime. Au apărut cam multe firme de cablu în oraș, cam multe antene... ha-ha-ha... antene, nu-i așa, simple antene... Așa e și normal, doar ce ne imaginăm, dacă o să fie granița cu UE-ul pe Prut, trebuie s-avem și bază militară la Iași, să le stea rușilor ca un cui în talpă... - Un par în fund... completez. - Ai văzut că nu se dau duși din Transnistria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aeroportul de la Kogălniceanu, nu? - Păi... cred că da. - Cum să n-aibă, dom’le? insistă, ușor deranjat de lipsa mea de entuziasm. Păi știi cum e-acolo? Ai văzut cum e-acolo? - Nu, n-am fost. Acum fie o să-și imagineze că-s de la altă armă, fie o să-i treacă prin minte că, poate, nu-s apevist. - Eu am fost, c-am un nepot, băiatul lu’ frate-meu, care-a făcut armata acolo, la Trocadero... - Trocadero? - Tro... ceva de felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
că doar nu-i așa de greu... Da’ dacă ți-i scoli pe toți în cap... treaba ta... eu ți-am spus... Am avut și-un mare necaz, mi-au murit doi pești.” ... ia mai du-te... Mi-l și imaginez cu fesul pe cap, istovit după ieșirea la colț să cumpere viermișori uscați pentru pești, nu din ăia de data trecută, că se sfărâmau prea ușor între degete, se strângeau în cocoloașe deasupra apei, „și cum să le vină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și schițe ascunse undeva bine, numai ea știe unde, e aceea că toaletele publice, budele sunt în continuare locurile de întâlnire, cuiburile agenților secreți care, după 1989, numai s-au dat la fund, așteptând să se reactiveze. „Cum să ne imaginăm că au dispărut peste noapte?” zicea. - Cum? - Au ales locuri frecventate, unde nimeni nu s-ar aștepta să fie, să recunoaștem, au niște celule mici și o aparatură camuflată care înregistează zi și noapte. Așa reușesc să afle totul, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
coșmarurile mele. Acum încerc să vorbesc repede, în șoaptă, pentru mine. Mai observ că, printre gene, figurile celor de la masă devin mai interesante, seamănă cu siluetele de la bâlci, din oglinzile care te lățeau-lungeau-umflau. Cum stau înșirați unii lângă alții, îmi imaginez că le-aș schimba capetele între ei, de la stânga la dreapta, fără a face deosebire de sexe. Nostimada e că, dacă redistribui tărtăcuțele, aproape că n-ar fi diferențe notabile. Nu știu cum se întâmplă, dar se ajunge în general la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
să pregătească salata. Mă spăl, încerc să dau jos o parte din praful de peste zi. Parcă m-am înviorat și nu mă mai prezint ca o conopidă călcată de căruță. Am culoare. - Ai fi cel puțin naiv dacă ți-ai imagina c-ai putea câștiga o femeie care știe că e femeie etalându-ți coada de cocoș... mi-a spus odată Laura, într-una din zilele când alunecasem spre subiectul seducției. Eram în camera ei, cu storurile trase din cauza soarelui înnebunitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
spălăcit, pe unul bătrân, mirosind a moarte. O atrage ceva, e un declic, totul poate să plece de la paharul pe care i-l așează în mână unuia atins de parkinson, de la mașina oprită brusc pe marginea drumului, uite-așa îmi imaginez eu raiul! zice șoferul îndreptându-și spinarea, de la o întâlnire de cinci minute în stația de tramvai, Făt-Frumos era în cizme de cauciuc... - I se pune pata... - Poți spune și-așa... Pe urmă, dintr-odată îl vezi. Pentru ăsta ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ai fi primit un pumn în plex? Pentru ăsta nu puteai scăpa zile în șir de febră? Atingerea lui întâmplătoare făcea să-ți tremure carnea și să-ți pulseze venele-n tâmple? Pe insul ăsta îl visai cu ochii deschiși, imaginându-ți nerușinat că l-ai dezbrăca de haine? Pentru ființa asta ștearsă băteai străzile de nebună, doar-doar l-ai putea întâlni? - Povestea cu ramura înnegrită... - Da... te uiți acum la individul vulgar, îngrozitor de banal, cu ceva burtă, îmbrăcat și-aiurea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În pofida eforturilor Înverșunate ale acestuia de a-l Împiedica. De unde l-ai mai scos și pe ăsta, Miguelón? Celălalt făcu un gest vag, arătînd spre cealaltă parte a insulei: - L-am găsit dormind În vale, căpitane..., spuse el. TÎmpitul Își imagina că sînt un mort viu, un zombi haitian pe care i-l trimisese o zeiță vodoo. După cum puteți vedea, și-a petrecut pare-se noaptea făcînd sacrificii și vrăji... Cred că e beat... sau nebun. Bătrînul dădu energic din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Îi obligă să desfacă bucată cu bucată rămășițele navei distruse, aducînd pe uscat bucățile care i-ar fi putut fi de folos și Îngăduind mării să ducă restul În larg. O săptămînă mai tîrziu, nimeni nu și-ar fi putut imagina că În locul acela naufragiase Într-o zi o frumoasă fregată și că singurii ei doi supraviețuitori se preschimbaseră În sclavi Înlănțuiți ce bîntuiau pe insulă cu interdicția absolută de a se apropia la mai puțin de trei sute de metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Își mai Îngăduiau și obrăznicia de a-l lua peste picior, bătîndu-și joc de setea lui de răzbunare, prin simplul fapt de a-l lăsa să aștepte pe uscat ca un imbecil, În timp ce ei se retrăgeau, liniștiți, să doarmă. Își imagina comentariile lor din cele clipe pe puntea-platformă, Însuflețiți la gîndul de a se bucura de o zi diferită, o zi care nu avea nimic În comun cu celelalte - monotone pînă la disperare - cu care se obișnuiseră dintotdeauna. Să țopăie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
separă estuarele din Vigo și Pontevedra, În Galicia, Spania. Ascuns În fundul unei anse lungi - care era la rîndul său o rie În interiorul altei mari rii -, Aldan trăia de pe urma mării și pentru mare și oamenii născuți acolo nu și-ar fi imaginat vreodată altă viață decît aceea de marinar, de Îndată ce aveau putere de judecată, și nu se Întorceau decît pentru scurte escale temporare sau pentru lunga escală finală În așteptarea morții, În pofida faptului că, la vremea respectivă, aproape șaizeci la sută din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ochii imenși și Întunecați strălucind de dorință, atît lui Diego Ojeda, cît și bărbatului care pîndea din Întuneric li se păru că apariția Niñei Carmen În acel moment era cea mai minunată și mai incredibilă din tot ce se putea imagina. Se lungi pe pătură, Își Înclină capul și Îi zîmbi lui Diego Ojeda, care Începu s-o mîngîie tremurînd, uimit fără Îndoială de faptul că acea făptură ireală și aproape divină urma să fie a lui. Se aplecă apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din belșug și străduindu-se să-și stăpînească durerea. După aceea, se așeză din nou pe marginea patului și se uită În jur, În timp ce se gîndea la camera ei. Cine era „chestia” aia și unde se dusese, nu-și putea imagina, dar era limpede că, din cîte-și amintea despre el, se asemăna mai degrabă cu o fiară sălbatică sau cu un diavol decît cu o ființă omenească, În pofida faptului că purtarea lui, judecînd după obiectele care-l Înconjurau, era, fără putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
echipajului și, cu toate că era improbabilă, aceasta a fost singura explicație logică a misterioasei dispariții a navei. CÎnd, În timpul călătoriei de Întoarcere, velierul trecu la o aruncătură de băț de țămul Înalt al Insulei Hood, nimeni de la bord nu Își putea imagina că acolo, Într-o peșteră ascunsă de pe acel perete de piatră, se afla Închisă, legată cu un lanț lung, singura supraviețuitoare pe de Ilusión. Pe de altă parte, Niña Carmen - acum nici măcar ea nu Își mai aducea aminte că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
insulă. În cele din urmă, ca și cum ar fi căutat cu tot dinadinsul să schimbe subiectul, Îl Întrebă: — Și nu v-ați gîndit niciodată să evadați? Sebastián Mendoza o privi de ca și cum o clipă ar fi bănuit sau și-ar fi imaginat că era vorba numai despre un spion trimis de odiosul călău. Arătă spre steagul macabru care domna insula: — Gamboa a Încercat și uite rezultatul, spuse. Pe stînca asta blestemată nu ai unde să te duci, nici lucruri cu care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pare să te impresioneze faptul de a fi descoperit cum sînt, comentă ea În cele din urmă. El ridică din umeri: — De ce m-ar impresiona? Întrebă. Nu știu prea multe despre femei, și poate că majoritatea sînt ca tine... — Îmi imaginez că, În fond, multe trebuie să fie ca mine, admise Niña Carmen. Trec prin viață frustrate, neputincioase să accepte, nici măcar față de ele Însele, În singurătate, realitatea celor mai intime dorințe ale lor... Le-ar Îngrozi să le descopere, dar odată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Întreb și Încă nu am găsit răspuns... - Eu Însă am găsit, spuse el. Ai face exact ce a făcut mama mea: l-ai alăpta pînă cînd s-ar putea descurca singur, iar apoi l-ai abandona, scîrbită. Nu mi te imaginez plimbîndu-te cu un mic monstru de mînă... - Ar fi copilul meu... - Nu, preciză Oberlus. Ar fi copilul meu... Văzîndu-l atît de Îngrozitor, ai arunca asupra mea toată vina de a-l fi adus pe lume, de vreme ce eu am fost cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
spaniole faptul, iar acestea aveau să trimită una dintre navele lor să investigheze cazul, deși căpitanul Lazemby știa din experiență că, chiar dacă te bizuiai pe bunăvoința tuturor, urma să treacă multă vreme Înainte de a se putea interveni. - Nu mi-am imaginat niciodată, comentă el În acea seară la cina ofițerilor, că Într-o zi o să fiu martor la o crimă și va trebui să o las nepedepsită... - Am făcut tot ce ne-a stat În putință, domnule, interveni secundul Garret. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ori. Fără Îndoială, căutaseră un spirit de neîmblînzit ca al lui pentru a-i arunca În cîrcă toate nenorocirile și, dacă s-ar fi simțit În stare să creadă În mitologia greacă pe care o venera Ulise, și-ar fi imaginat zeii așezați În Olimp, privind amuzați lupta lui inegală cu lumea. - Ce poate face un om pe care Îl Înzestrăm numai cu tenacitate și inteligență, lipsindu-l cu desăvîrșire de toate celelalte? - Să vedem. Și iată-l pe el, Iguana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cum se simțea, nervos și hărțuit, Iguana Oberlus nu avea să stea pe gînduri prea mult cînd ar fi sosit clipa să o arunce În prăpastie, dacă i se năzărea s-o facă. Dacă În vreo Împrejurare ajunsese să-și imagineze că Îl dominase, așa cum Îi dominase pe toți ceilalți, acea Împrejurare se schimbase și acum nici rochia gri cu dantelă neagră, nici toate vicleniile femeiești nu i-ar mai fi fost de folos Înaintea unei ființe care se transformase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
al lumii. Era plăcut, aproape senzual, să se lase sedusă de vraja unei morți liniștite, care să pună capăt acelei suferințe. Era liniștitor să se știe eliberată pentru todeauna de prezența acelui abominabil chip al bestiei. Era reconfortant să-și imagineze mînia și umilința lui cînd avea să priceapă că ea - ca toți ceilalți - preferase să moară decît să mai suporte În continuare să-l vadă. - Adio, monstrule, adio! PÎnă și coasa morții mi-e mai dragă decît tine și prefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fiu singur... Dădu din cap. Nu vreau să mai trec din nou prin dilema dacă să ucid sau nu un copil... Nu vreau să zămislesc monștri, nici să-mi fac iluzii absurde mințindu-mă pe mine Însumi atunci cînd Îmi imaginez că o femeie ar putea ajunge să mă iubească... Poate că tu erai cea care lipsea pentru a mă face să mă simt În stare să-mi asum realitatea deplină a ceea ce sînt, și am făcut-o deja. Ridică din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]