2,948 matches
-
mântuirii. De aceea, cu puține excepții, acesta pare împăcat cu lumea căreia îi aparține, iar momentele când dorește ceva pentru el sunt puține și, chiar și în nemulțumire, se arată blând, înțelegător. De pildă, adresându-se Mântuitorului, într-un poem, imploră: Dă-mi un cuvânt. / Unul, măcar, / din infinitul ce-l ai. / Nu ai zis chiar Tu: „E mai ferice să dai”... Oarecum satiric-ironic la adresa lumii actuale, dezamăgitoarea prin îndepărtarea de credință, prin construirea de idoli - cu aport masiv dinspre mass-media
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
șade-n burtă c-o să aibă numai viață de apoi și viață din asta, viață dinainte, din mă-sa. Și, fiindcă nu numai artistul creează opera, ci și el e creat de ea (mă rog de tine, /naște-mă - o imploră pe Galateea eul stănescian), Poetul își dezvăluie obârșia: Pe mine așa mă naște Arta. În chinuri. În grijanie! În orice zi! Inocența, spiritul ludic, un exacerbat simț al umorului escamotează tragicul, fără a ignora niciun moment contiguitatea acestuia, fiindcă, asemenea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fiicele apei sunt duhuri care stăpânesc lumea lui Florentin Popescu, metamorfozate uneori în statui lângă țărmuri ori sălcii, parte a lumii, devenind adesea mame sau iubite. În fond, drumurile sunt căutări ale sinelui care se vrea lămurit cu aport divin, implorat prin același gest de îngenunchere: mă desfac și mă arăt ție întreg / cad în genunchi și cu mâna la piept / vin să-ți cer răspuns la neliniști / de ce lemn când toamna m-aruncă-n rugină / de ce drum, de ce lătrat, de ce cântec / când
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
la apartamentul lui Findlay să văd ce hârtii furase. Nu-mi spuneau nimic nou. În schimb, am fost indignat sau uluit sau îngrijorat de scrisoarea Tabithei, iar față de dovada concretă pe care o aducea că le scrisese editorilor și îi implorase să-i furnizeze serviciile mele când eu nu nici măcar nu știam de existența ei, nu puteam decât să manifest in interes cât se poate de palid. Familia Winshaw și viețile lor crude, fantastice, înfometate de putere nu mi se păruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nelegiuirile lui. Chiar dacă nu va avea să se teamă de o moarte tragică, va fi totuși nefericit să se știe condamnat de oprobriul public; el nu va putea înăbuși vocea interioară, a propriei conștiințe, care-l acuză; nu va putea implora tăcerea acestei voci puternice care se aude pe tronul regesc; nu va putea evita funesta melancolie care-i va umple gîndurile și va fi călăul lui pe această lume. Să citim Viața unui Denis, a unui Tiberiu, a unui Nero
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
făcea parte din armata Imperiului. — L-ai scăpat de la moarte, scapă-l și de urmăritori. Și ei sunt moartea. Îl vor ucide, pentru că vor veni cu siguranță să-l caute aici. — N-o să reușești să mă convingi. — Vrei să te implor? — Nu ți-ar ajuta la nimic. Nu am bani să-ți plătesc. — Nu mă poți cumpăra cu bani, zâmbi Valerius. Spre norocul meu. Dar l-ai salvat! Cum poți îngădui să fie prins, torturat și ucis? Glasul îi tremura. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
spre Alpes, iar Caecina spre Appenninus, ambii intenționând să pătrundă în Italia și să-l învingă pe Galba. Nu avea încredere în Valens și Caecina, adăugă. Vrăjitoarea îl asculta sprijinită de frasin, fixându-l cu ochii ei albaștri. Vitellius o imploră să-i spună dacă avea să cucerească Roma și Imperiul și dacă domnia lui avea să fie lungă; dacă nu cumva îl aștepta sfârșitul teribil al înaintașilor lui, Caesar, Caligula, Nero... Fuseseră ei oare victime ale vechiului blestem al așa-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
misiunea ta. Să nu-ți fie teamă să lupți. Tu vei fi Orpheus - un surâs îi lumină privirea. Adu-ți aminte... Orpheus... Puse apoi mâna pe buzele lui Valerius; atingerea ei era înghețată. — Taci... Nu întreba nimic. — Nu muri, o imploră Valerius. Îmi vei îngropa cenușa acolo unde m-am născut. Acolo vor trebui să te găsească atunci când... Suspină, apoi tăcu. — Cine te-a înjunghiat? hohoti Valerius, și în clipa aceea îl văzu, ca prin vis, pe Vitellius șezând în taverna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Maktor văzu amuleta de la gâtul lui Valerius și o atinse. — Numai Velunda putea să-ți dea asta. Strânge-o în mână, Valerius, și ridică-te. Valerius nu se mișcă. Afară se auziră glasuri și pași care se apropiau. — Valerius, îl imploră Maktor. Soldații intrară în celulă fără să-i arunce vreo privire lui Maktor. Numai comandantul escortei lui Vitellius se uită la el cu un aer întrebător. Maktor dădu din umeri descurajat. — N-a vrut. Piața era înțesată de oameni când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Te rog, părăsește locul ăsta liniștit unde îi antrenezi pe cei care vin din Illiria și din toată Italia ca să învețe mișcările atletice. Părăsește școala asta pentru atleți... Antonius se opri. Luă câteva înghițituri de vin și continuă grăbit: — Te implor, lasă toate astea și du-te la Valerius. Învață-l să lupte. Dacă vei fi maestrul lui, Valerius va avea o șansă să nu moară în arenă. Numai dacă îi vei fi alături va ajunge un gladiator bun, poate chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Glasurile răzbăteau de la o celulă la alta. Cei închiși își povesteau viața, regretele, dorința de a avea o femeie. Unii se lamentau, alții aveau coșmaruri. Un începător din Britannia cânta refrene nostalgice, un altul, îndrăgostit de tovarășul de celulă, îl implora să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de el, îmbrățișându-l. Noaptea însemna pasiune. Avea parte de un somn neliniștit, în parfumul de levănțică și verbină ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puțini, iar acum i-l vinzi înapoi pentru o sumă enormă. Ești foarte isteț, adăugă ironic. Manteus intră repede în încăpere și îl apucă pe Proculus de braț, cu un aer rugător. — Spune-mi care va fi destinul meu. Te implor! Proculus privi mâna lanistului, care îi strângea brațul. — Nu mă atinge! Manteus se grăbi să-i dea drumul. Dar spune-mi... — Destinul tău? Proculus scrută chipul lui Manteus. — Destinul tău e destinul tuturor celor care trăiesc ca să adune bani. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
perfect ordonate ale soldaților săi se rupeau, împinse de cavaleria lui Arrius, care încerca să forțeze deschiderea nu mai mare de zece pași. Unii soldați, speriați, urmăriți de dușmani, își abandonaseră caii și veneau în fața tovarășilor lor aliniați în formație, implorându-i să-i lase să treacă. Se năpusteau spre rândurile strânse ale formației, împingându-le și stricându-le. — Atenție! Antonius galopa în fața expediti-lor. Își oprea calul acolo unde rândurile erau în neorânduială și îi îndemna pe soldați așa cum făceau optiones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius intră clătinându-se în templu, unde îl întâmpinară liniștea adâncă și lumina slabă a câtorva lămpi. Jură în fața zeului, care i se păru uriaș și batjocoritor așa cum stătea, având cununa de laur pe cap. — Uită-te la mine, îl imploră, ridicând mâinile pline de grăsime. Totul e pierdut... Plec. Auzi un foșnet în stânga lui. Îl văzu pe Ausper ivindu-se din întuneric și întinzându-i o cupă de lut. Vitellius se dădu înapoi, îngrozit. Se împiedică de cadavrul decapitat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus, ați ars cel mai sacru loc din întregul Imperiu... — Eu n-am fost acolo, replică mesagerul. Anotonius îl privi disprețuitor. — Ai venit să ne implori să vă acordăm tratative sau să ceri un răgaz... — Împăratul meu le-a trimis la tine și pe vestale, îl întrerupse mesagerul. Ele te vor implora să negociezi. — Le vom trimite înapoi, cu tot respectul cuvenit. Nu mai poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
n-am fost acolo, replică mesagerul. Anotonius îl privi disprețuitor. — Ai venit să ne implori să vă acordăm tratative sau să ceri un răgaz... — Împăratul meu le-a trimis la tine și pe vestale, îl întrerupse mesagerul. Ele te vor implora să negociezi. — Le vom trimite înapoi, cu tot respectul cuvenit. Nu mai poate fi vorba de tratative. Vitellius nu a respectat înțelegerea. A jurat că va abdica și, în schimb, a ordonat un masacru și a înfăptuit un sacrilegiu. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
va fi nici În Philadelphia, Tom Hanks Împotrivindu-se pe platou, cu Înverșunare, cu țipete, să-l sărute pe gură pe Banderas, atitudine criticată de critici, iar tînărul prieten al lui Pascal Îi cere acestuia, pe neașteptate, să plece, Îl imploră să fugă, să se salveze, să nu-și Îngroape calitățile excepționale, nu știm care, nici n-are importanță că nu știm, În acel hotel mizerabil. Pascal pleacă, Însă nu ajunge decît pînă-n camera lui de la mansarda hotelului, de la fereastra căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
omidă tîrÎtoare plătită din afară cu dolari, care vrea să roadă rădăcina partidului”. Uite că-ncep să apară și alte animale, Îmi creează un sentiment reconfortant, de variațiune, iar o cititoare care disprețuiește și ea omizile tîrÎtoare, mamele fluturilor, Îl imploră pe același om să țină sus altceva. „Steagul.” Trec imediat pe Bordel, pentru armonie: „Grație revistei noastre, pentru prima dată cuvintele anus și vulvă Își pierd caracterul malefic și devin ceva magnific”. Mare păcat că și-l pierd, căci ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Venus Înveșmîntată-n blănuri. În timp ce pozează, Wanda Îi mai arde-un bici lui Gregor, pe urmă pictorul vrea și el. Apare Alexis Papadopolis (Apollo), care-a luptat Împotriva turcilor și e foarte bogat. Idilă Wanda-Alexis, Severin vrea să plece, nu pleacă, imploră să fie sclavul ei chiar dacă rămîne și grecul (principiul terțului inclus). Survine o altă discuție, din care rezultă că ea nu-l iubește pe Papadopolis și are membre minunate pe care le Întinde spre Gregor, dar Îl ia grecu’ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și i-am dat drumul. S-a prăvălit deodată la picioarele mele. Am crezut că e leșinată și m-am plecat palid, s-o ajut, dar ea îmi îmbrățișă picioarele, plângea și se ruga să nu o mai ating, mă implora în numele Dumnezeului meu, în numele mamei mele, în numele d-nei Sen. Mă cutremurai și tăcui. O lăsai să se ridice singură. Își șterse lacrimile în fugă, își potrivi părul, mă privi, fără s-o văd, căci eu eram în lumina palidă a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în imaginație, în idee, și nu mă regăseam, așa cum aș fi vrut, cu scăderile și patimile mele, în "soarele" ei, în "florile" ei. Am cetit scrisoarea cu o ușoară strângere de inimă. De ce se depărta Maitreyi de mine? De ce mă implora s-o uit, ca s-o întîlnesc într-o viață viitoare? Ce-mi păsa mie de viața viitoare și de toți zeii ei?... Eram însetat de concret, de viața nemijlocită, de prezență. Pe mine mă chinuia tocmai amintirea ei carnală
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
o binecuvântare propriu-zisă... Darie ridică brusc fruntea și privi agitat în jurul lui. - Acum mi-am adus aminte! exclamă. Mi-am adus aminte de ce mi-am spus la un moment dat, când, turburat de credința și nădejdea lui Zamfira, l-am implorat: "Bless our hearts, Ivan! Save our souls!..." Mi-am spus: dacă ar fi adevărat, dacă Ivan, așa cum este el, paralizat, aproape mut, trăgând să moară într-o margine de drum, dacă Ivan ne poată mântui cu adevărat, atunci ascunde un
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cuprinde o bibliotecă de aproape opt mii de volume, pe care am lăsat-o prin testament liceului... - Extraordinar exclamă Profesorul după ce răsuflă adânc și-l privi din nou, oarecum speriat. - Cred că nu vă este greu să controlați. Dar, vă implor, multă, multă discreție. Mă cunoaște tot orașul. Dacă voiți probe suplimentare, vă pot face planul casei, vă pot spune ce cărți se găsesc pe birou, și orice alt detaliu îmi veți cere. Dar, cel puțin deocamdată, nu trebuie să se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că, în realitate, n-ai îmbătrinit! Îndată ce voi dispărea din viața ta, îți vei regăsi tinerețea și frumusețea... Veronica îi căută speriată mâna, o prinse între mâinile ei, începu să i-o sărute. - Nu mă părăsi, șopti. - Ascultă-mă! Te implor, ascultă-mă încă două, trei minute. Am fost ursit să pierd tot ce iubesc. Dar prefer să te pierd tânără și frumoasă, așa cum erai, și ai să fii din nou, fără mine, decât să te văd stingîndu-te în brațele mele
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
suspin respirând adânc. Așa cum au vrut să-mi facă mie, la școală, când mă băteau cu varga și-mi loveau îndeosebi degetele, doar de mi-or rupe vreunul... Așa cum era să mi se întîmple la mașina de treierat, deși îi imploram să mă lase să fac altceva, le spuneam că iubesc violoncelul, că viața mea e asta: violoncelul, și-i imploram în genunchi să-mi cruțe degetele... Și de-atunci mă trezesc aproape în fiecare noapte țipând de groază, și-mi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]