KorAP: Find »[drukola/base=inamic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...118 >

2,947 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

Înșfăcându-și lancea lungă, răcni: — La luptă! În depărtare, se auzeau detunături sporadice, de la poala muntelui. Apoi, deodată, răsunară neașteptat de aproape, dintr-o zonă împădurită de pe panta de sud-vest. — Au luat-o și pe scurtături! Din cauza ceții dese, steagurile inamice nu se vedeau clar, ceea ce neliniștea și mai mult forțele lui Nakagawa. Sebei strigă încă o dată. Glasul său răsună în inima muntelui. Unitatea de o mie de oameni a lui Nakagawa, care apăra muntele, era acum slăbită de atacul declanșat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de corectă. În zorii acelei zile - a douăsprezecea din lună - primise un mesaj de la fiul său, Nabemaru: În timpul nopții, au avut loc mișcări suspecte în taberele lui Katsuie și Genba. Cu acel prilej, bănuise că ceea ce vedea era un atac inamic. Hideyoshi era ocupat să atace Gifu. Iar dacă dușmanii lor erau informați despre acest lucru, știau că era momentul să lovească poziția nepăzită a lui Hideyoshi. De cum citi raportul fiului său, pe Niwa îl cuprinse teama. Îmbarcându-și pe cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
somn, turnase pe gât o bună măsură de sake. O ceașcă de sake mare și roșie zăcea goală lângă scaunul lui. Matsumura îngenunche într-un colț al cortului, apoi raportă ceea ce văzuseră. — Pe Muntele Iwasaki nu mai e nici un soldat inamic. Ne-am gândit că exista riscul să-și ascundă steagurile și plănuiau să ne pândească, așa că ne-am uitat peste tot, ca să fim siguri. Dar generalul de la comandă, Takayama Ukon, și toți cei din subordinea lui, s-au dus la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
victoriei. Genba nu se mai putea opri din râs. Chiar atunci, mesagerul care fusese trimis la tabăra principală a lui Shibata Katsuie pentru a raporta situația războiului reveni cu instrucțiunile lui Katsuie. — În regiunea Kitsunezaka nu se zărește nici o mișcare inamică? întrebă Genba. Nimic deosebit. Seniorul Katsuie pare să fie foarte bine dispus. — Cred că a fost destul de mulțumit. — Da, într-adevăr, continuă mesagerul să răspundă la întrebările repetate ale lui Genba, fără a avea răgaz nici să-și șteargă sudoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prostii, replică Genba, amuzat. N-am să mă îmbăt dintr-o singură victorie. — Da, însă chiar înainte de a pleca, Seniorul Katsuie v-a dat un avertisment anume, spunându-vă să vă retrageți imediat după ce ați pătruns în profunzime în teritoriul inamic. E periculos să stați prea mult aici. Iar azi, mi-a spus din nou să vă transmit să vă întoarceți imediat. — A spus să mă retrag imediat? Cuvintele lui au fost întocmai așa: să vă retrageți repede și să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Muntele Oiwa, dar Genba nu-i suporta ocolișurile. Unchiul meu te-a trimis aici fiindcă încă mai anticipează probleme? După cum ai dedus, e extrem de neliniștit din cauza planului dumitale de a rămâne cu tabăra aici. Dorește să te retragi de pe teritoriul inamic până diseară cel târziu și să te întorci la tabăra principală. — Nu-ți face griji, Dosei. Când trupele mele alese pe sprânceană înaintează, au o putere explozivă; când stau pe loc să apere o poziție, sunt ca niște ziduri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sunt ca niște ziduri de oțel. Încă nu ne-a făcut nimeni de râs. — Seniorul Katsuie a avut, de la bun început, încredere în dumneata, dar, când privești situația din punct de vedere militar, orice întârziere după ce ai pătruns în interiorul teritoriului inamic nu e totuna cu îndeplinirea strategiei. — Stai puțin, Dosei. Vrei să spui că eu nu înțeleg arta războiului? Iar astea sunt cuvintele tale sau ale unchiului meu? În acel moment, până și Dosei începea să se enerveze, dar nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
tot o cerere de retragere. Genba ascultă docil, dar răspunsul său, la fel ca înainte, îi afirmă, cu fermitate, propriile opinii, fără a da nici un semn de supunere. — Mi-a încredințat deja responsabilitatea de a conduce înaintarea în adâncul teritoriului inamic. Spunându-mă celor pe care mi le cere acum, ar însemna să omit tușa finală a unei operațiuni militare care, până în prezent, a fost încununată cu succes. Aș dori să mai aibă încredere în bastonul meu de comandă, doar încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din câte am auzit eu. Azi, însă, tacticile sale arată o judecată învechită, care a pierdut contactul cu prezentul. În zilele noastre, războiul nu se mai poate purta cu strategii de modă veche. Uite cât teren am câștigat din teritoriul inamic. La început, unchiul meu n-a vrut să-mi aprobe planul. Ar trebui să lase totul în seama mea și să privească de pe margine, o zi-două. Mâhnirea și nenorocirea lui Katsuie erau de neîndurat. El, mai mult decât oricine, cunoștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Șobolanului. Hachigamine se afla la răsărit de Shizugatake. În timpul serii, Genba adusese acolo un singur batalion. Planul său pentru atacul din Shizugatake, a doua zi dimineață, consta în a acționa împreună cu avangarda de la Iiurazaka și Shimizudani, spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hideyoshi, cu trupele tale odihnite? — Sigur că da. Dar ce batalion dorești, pe cel de lăncieri sau cel cu arme de foc? — Aș vrea ca batalionul de pușcași să pândească mult mai în față. Ar putea trage în învălmășeala înaintării inamice, iar atunci noi am putea acționa ca o a doua forță, ridicându-ne săbiile însângerate și luptând ca și cum am fi gata să murim. Du-te imediat! Te implor! În oricare altă zi, Genba nu l-ar fi rugat pe Inuchiyo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Prin toată murdăria erau amestecate fire de iarbă și cocoloașe de țărână. Pe chipurile tuturor oamenilor se citea setea după o ceașcă sau măcar o gură. Dar nu aveau timp pentru așa ceva. Norii mari de praf galben și sunetele cailor inamici se apropiau deja din spate. Hideyoshi, însă, care înaintase până acolo de la Shinzaemon cu o forță ce măturase totul în cale, se opri chiar înainte de Moyama. Tabăra asta e sub comanda lui Maeda Inuchiyo și a fiului său, Toshinaga, anunță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Apoi, își reformulă dispoziția de luptă și-și readuse oamenii în formație. În acel moment, cele două armate se aflau una în bătaia puștilor celeilalte. Genba continua să le comande pușcașilor din clanul Maeda să ia poziție în calea avansării inamice, dar praful acoperea armata lui Hideyoshi, care refuza să-și continue drumul în raza armelor. După ce se despărțise de Genba, Inuchiyo se oprise la marginea muntelui, observând, de departe, situația. Intențiile sale îi nedumereau chiar și pe generalii din jurul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cuvinte de despărțire, generalii care fugeau cu Katsuie se desprinseră dintr-o dată de lângă el, își întoarseră caii și se repeziră în mijlocul lăncilor ascuțite ale urmăritorilor. Curând, cadavrele lor căzură la pământ. Menju Shosuke se întorsese și el și înfrunta năvala inamică, dar acum o luă, din nou, la fugă, după stăpânul său, strigându-l din urmă: — Stindardul de comandant... vă rog... dați-mi-l să-l port eu! Tocmai ieșiseră din Yanagase. Katsuie își opri calul și luă drapelul auriu al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, în timp ce cobora drumul în pantă. Pe loc înjunghie mortal cu lancea un luptător în armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
astfel că acum castelul adăpostea cam trei mii de suflete, inclusiv necombatanți. În plus, Genba și Katsutoshi fuseseră prinși vii de inamic și nici chiar Katsuie nu-și putea alunga gândul că-i sosise sfârșitul. Tobele de atac ale armate inamice nu mai conteneau. Pe la căderea nopții, toate palisadele înconjurătoare fuseseră sparte și întreaga zonă era plină de trupele lui Hideyoshi, până la vreo treizeci-patruzeci de metri distanță de zidurile castelului propriu-zis. Cu toate acestea, în castel, situația rămânea calmă. După un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din acest motiv, situația era profund emoționantă. În castelul Kitanosho, avea loc un banchet final. Participau peste optzeci de persoane - întregul clan și vasalii superiori. Soția lui Katsuie și fiicele ei stăteau așezate sub lămpile luminoase, în mijlocul grupului, pe când armata inamică aștepta afară, la foarte mică distanță. — Nu ne-am adunat așa nici măcar ca să sărbătorim prima zi a noului an! spuse cineva și toată familia râse. În zori, va începe prima zi din viața noastră pe lumea cealaltă. Noaptea de-acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pâclă, dar, deodată, încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangardei. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic, însoțit de trei fete. — Nu trageți! Opriți atacul! strigă călărețul. Fugarele erau, desigur, nepoatele lui Nobunaga. Neluându-le în seamă pe purtătoare, soldații priviră cum șase mâneci elegante trecură pe-alături, umezite de ceață. Sora cea mai mare o ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
trimis în temință pentru ca, dacă gardienii îi dădeau prilejul, să evadeze, să vă pândească și să vă ia viața. Astfel, ar fi putut să astâmpere furia lui Katsuie și să-și ceară iertare pentru greșeala făcută când a străpuns liniile inamice la Shizugatake. — O, ce păcat, se umplură ochii lui Hideyoshi cu lacrimi de compasiune. Să folosească greșit un asemenea om și să-l trimită la moarte - asta a fost greșeala lui Katsuie. Ei bine, îi vom dărui ceea ce-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
critice. Nimeni nu era gata să spună: „Ba nu, planurile deștepte rareori atrag merite. E periculos.“ La sfârșitul consfătuirii, planul câștigase un sprijin unanim. Toți comandanții se rugau să fie puși în avangarda care urma să pătrundă adânc pe teritoriul inamic, spre a-l distruge pe Ieyasu, chiar în sânul propriei sale provincii. Un plan similar fusese încercat și la Shizugatake, de către nepotul lui Shibata Katsuie, Sakuma Genba. Cu toate acestea, Shonyu era gata să susțină planul în fața lui Hideyoshi, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
probabil că Seniorul Hideyoshi se va opri la Castelul Inuyama, pe la amiază. Simțind boarea blândă de la începutul Lunii a Patra adiind peste el, Hideyoshi ieși călare din Gakuden și, după ce observă atent tabăra lui Ieyasu de pe Muntele Komaki și fortificațiile inamice din regiune, porni pe drumul spre Inuyama, însoțit de zece paji și vasali apropiați. Ori de câte ori se întâlnea cu Shonyu, Hideyoshi îl trata ca pe un vechi prieten. Când erau tineri samurai în Kiyosu, Shonyu, Hideyoshi și Inuchiyo ieșiseră adesea împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
dar se vindecă extraordinar de repede. Vorbește fără oprire doar despre dorința de a reveni pe front cât mai iute posibil, pentru a-și spăla cinstea obrazului. Hideyoshi se întoarse spre un vasal și îl întrebă: — Ichimatsu, dintre toate fortificațiile inamice pe care le-am văzut pe Muntele Komaki, care părea a fi cea mai puternică? Era genul de întrebare pe care-i plăcea s-o pună, chemându-i pe oamenii din jurul lui și ascultând, încântat, cuvintele sincere ale tinerilor luptători

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hideyoshi, apoi se înapoie la Inuyama. A doua zi, câmpul de luptă păru, la suprafață, somnolent, dar, pe dedesubt, se simțeau semne tainice de mișcare tăcută. Răsunând în atmosfera ușor înnorată a după-amiezei, dinspre Onawate se auzeau focuri de arme inamice și aliate. De pe Drumul Udatsu se înălțau, în depărtare, nori de praf, în locul unde două sau trei mii de soldați din armata apuseană începeau să atace fortificațiile inamice. — Începe atacul general! În timp ce priveau în depărtare, generalii simțiră o emoție nestăpânită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
atmosfera ușor înnorată a după-amiezei, dinspre Onawate se auzeau focuri de arme inamice și aliate. De pe Drumul Udatsu se înălțau, în depărtare, nori de praf, în locul unde două sau trei mii de soldați din armata apuseană începeau să atace fortificațiile inamice. — Începe atacul general! În timp ce priveau în depărtare, generalii simțiră o emoție nestăpânită. Era, într-adevăr, un punct de răscruce al istoriei. Indiferent cine dintre cei doi oameni câștiga, epoca avea să-i aparțină lui. Ieyasu știa că Hideyoshi se temuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Oteme. Mai devreme, comandantul Bâtlanilor Albaștri, Sanzo, fusese trimis de Shonyu la Morikawa Gonemon, comandantul castelului, care promisese că avea să-l trădeze pe Ieyasu. Acum, însă, pentru siguranță, Sanzo fu trimis încă odată. Shonyu ajunsese departe, în adâncul teritoriului inamic. Armata avansa pas cu pas, apropiindu-se, cu fiecare oră, de castelul principal al clanului Tokugawa. Ieyasu, desigur, lipsea, la fel ca toți generalii și soldații săi, care plecaseră pe linia întâi, la Muntele Komaki. Spre acea casă pustie, coconul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]