3,194 matches
-
magistratul civil are putere asupra lucrurilor indiferente în raport cu religia: Dacă religia nu ar exista, toate lucrurile indiferente ar fi în puterea magistratului". Însă religia noastră este creștinismul, continuă el, și din religia creștină nu rezultă că o parte din lucrurile indiferente sunt în afara puterii magistratului, "prin urmare puterea în toate lucrurile indiferente este de aceeași amploare ca atunci când nu ar fi nici o religie, pentru că autoritatea magistratului este negată în multe lucruri indiferente numai sub pretextul unei legi creștine de acest tip
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
nu ar exista, toate lucrurile indiferente ar fi în puterea magistratului". Însă religia noastră este creștinismul, continuă el, și din religia creștină nu rezultă că o parte din lucrurile indiferente sunt în afara puterii magistratului, "prin urmare puterea în toate lucrurile indiferente este de aceeași amploare ca atunci când nu ar fi nici o religie, pentru că autoritatea magistratului este negată în multe lucruri indiferente numai sub pretextul unei legi creștine de acest tip"16. Acest pasaj at fi fost suficient pentru a-i aduce
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
religia creștină nu rezultă că o parte din lucrurile indiferente sunt în afara puterii magistratului, "prin urmare puterea în toate lucrurile indiferente este de aceeași amploare ca atunci când nu ar fi nici o religie, pentru că autoritatea magistratului este negată în multe lucruri indiferente numai sub pretextul unei legi creștine de acest tip"16. Acest pasaj at fi fost suficient pentru a-i aduce acuzația de hobbism. Căci, pentru contemporanii lui Hobbes, a presupune că "nu ar fi nici o religie" este echivalent cu a
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
De aici rezultă că magistratul poate impune în mod legitim (1) obligații deopotrivă formale și materiale, ca atunci când lucrul impus e cerut și de legea umană și de legea divină, sau (2) obligații pur formale, ca atunci când magistratul impune lucruri indiferente față de legea divină și limitează numai libertatea voinței. Atunci când magistratul impune (3) obligații materiale care nu sunt anterioare legii umane, forțând libertatea de conștiință ca și cum acele obligații ar fi eterne, el acționează injust. În acest fel, Locke revizuiește poziția hobbistului
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
normele dreptății creștine, interpretate în acord cu dreptul natural protestant. Aceste norme sunt expuse de Locke în exegeza biblică din scrierea care a primit numele de Primul tratat. Cum teoria hobbesiană a stării naturale conține o serie de elemente materialiste indiferente față de religie, ea se va afla în contradicție cu doctrina din Al doilea tratat și, prin urmare, ea se găsește respinsă ca o ipoteză falsă. Modalitatea în care Locke definește starea naturală este legată în primul rând de o dificultate
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
-lea. Inspirat inițial de Platonicienii de la Cambridge, latitudinarismul a fost definit printr-un set de idei filosofice, politice, și religioase formulate în scopul stabilirii unui consens larg în legătură cu esența religiei creștine. Astfel, latitudinarienii făceau distincția dintre lucrurile esențiale și lucrurile indiferente în religie, considerând că cele indiferente pot fi lăsate la "latitudinea" fiecăruia. Latitudinarismul a reprezentat ideologia savanților de la Societatea Regală, dar după 1688 a devenit poziția dominantă în cadrul teologiei anglicane, ca manifestare a principiului toleranței. Puritanii radicali erau incompatibili cu
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
Cambridge, latitudinarismul a fost definit printr-un set de idei filosofice, politice, și religioase formulate în scopul stabilirii unui consens larg în legătură cu esența religiei creștine. Astfel, latitudinarienii făceau distincția dintre lucrurile esențiale și lucrurile indiferente în religie, considerând că cele indiferente pot fi lăsate la "latitudinea" fiecăruia. Latitudinarismul a reprezentat ideologia savanților de la Societatea Regală, dar după 1688 a devenit poziția dominantă în cadrul teologiei anglicane, ca manifestare a principiului toleranței. Puritanii radicali erau incompatibili cu această viziune, pentru că ei nu acceptau
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
promovate de regimul comunist 7. Se pare că lectura adecvată pornește, de această dată, de la o aparentă inversare a termenilor de referință. Este doar aparentă, pentru că trăsăturile definitorii ale epocii nu sunt negate, ci au o existență interiorizată sau poate indiferentă, oricum nenumită. Aceste femei nu se plâng de dubla povară a muncii în casă și în afara ei (la serviciu); nu vorbesc despre nevoia de emancipare, ci despre continuitate și adaptare (vizibile cu precădere în discursul doamnei B.), despre nevoia de
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
parte, au fost, probabil, amintiri deja exersate, fixate ca și reprezentări ale propriilor istorii, confirmate de cunoscuți sau de actele familiei. Nu respectă logica postumă și livrească a cronologiei, ci necesitățile afective ale indivizilor, care își invocă semenii prin asocieri indiferente la spațiul și timpul real. Sunt relatări care evită să menționeze trăiri intense, mai ales negative, construind din episoade disparate o lume aproape aseptică, rațională, temperat pozitivă și foarte aproape de ceea ce ea "ar trebui să fie". Tonul povestirii a modelat
Statutul femeii în România comunistă. Politici publice și viața privată () [Corola-publishinghouse/Science/84992_a_85777]
-
este recunoscut și de unii medici de specialitate, care vorbesc de pedagogia embrionară. Este limpede că mama are influența cea mai mare în creșterea și educația copilului. Faptul acesta capătă o importanță deosebită în societatea noastră contemporană, care este confuză, indiferentă, nestatornică, în proces de desacralizare, fragmentată și invadată de concepții și curente negative, străine de viața creștină și mai ales de spiritualitatea românească. Totdeauna au existat crize, mai mari sau mai mici, în lume, dar se pare că printr-o
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
crede că e determinant locul și timpul în care te naști, determinant pentru devenirea ta. - Teribile conflicte cognitive rezolvate prin scris. Ceea ce pe el l-a determinat să se miște spre un ideal, idealul eroului sfânt, pe alții îi lasă indiferenți. Încă din copilărie, amușina urmele sfinților. Le citea vecinelor din Viețile sfinților cu un patos care smulgea de la auditoriu bocete și țipete. Ba chiar hotărâse, copil fiind, să o șteargă spre port cu gândul Athosului, să ia urma sfântului Ioan
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
îi plasează într-o opoziție fățișă cu alți lideri spiritualizați. Este simptomatic pentru Kazantzakis să-și plaseze eroii într-un context inițiatic, de răsturnare a valorilor, în limbajul maestrului său vorbind. Contextul e unul neașteptat: o comunitate de creștini aproape indiferenți față de valorile creștine e distribuită, cu ocazia apropierii sărbătorii pascale, în roluri specifice evenimentului. Indiferența crapă asemeni unei măști și din spatele ei crește o fervoare mistică în stare să reasambleze ordinea socială. Personajele aproape că-și recompun identitățile, noile date
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
literatură. Nu cred să existe scriitor din generația mea care a trecut sau nu prin închisoare sau domiciliu obligatoriu care să nu respingă definitiv aceste odioase constrângeri. Amintirea lor ne umilește, ne jignește, ne doare și acum. Nu putem rămâne indiferenți la reapariția acestor fantome sinistre, cărora trebuie să li se dea o replică hotărâtă. Ea depinde însă în primul rând de noi. Libertatea literaturii române nu ne-o va da și apăra nici America, nici Parisul, nici un post de radio
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
oficială. Dar totul în mod discret și organic, fără ostentație și gesturi spectaculoase. Refuzul de a scrie la comandă pleacă, în primul rând, dintr-o imposibilitate interioară autentică. Este specia eternă și greu de culpabilizat a scriitorilor apolitici din vocație, indiferentă la soarta cetății (zeci, sute, mii de exemplare în literatura universală), a turnului de fildeș, a refugiului în cultură. Literatura apolitică evazionistă după estetica oficială aparține acestei categorii. Ultima expresie ar defini, după mulți, însăși forma tipică a rezistenței literare
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
inexistent) simț civic. Ei aparțin spiritului de masă (unii spun chiar de turmă), total depersonalizată, uniformizată, fără păreri personale, fără conștiință politică. Fenomen evident de subdezvoltare, mult mai răspândit decât s-ar crede. Există, pe de altă parte, și destui indiferenți. Unii sunt sinceri prin temperament sau din dezinteres organic față de treburile publice, alții doar calculați din prudență, timorare, individualiști ireductibili. Sunt în special cei reduși la tăcere de dictatură, teroare, ceaușism și care și-au făcut din conformism un stil
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ale societății românești au intrat din nou în alertă. Iar de rezistență civico-morală activă nu mai poate fi vorba decât tot la o elită de intelectuali. Ei singuri au protestat, au scris articole polemice, au făcut interpelări. Nu societatea amorfă, indiferentă, indecisă, subdezvoltată civic și moral. Pentru această societate n-avea sens să moară, orice s-ar spune, D. Iuga. Doar că omul politic lucrează, cum se spune, cu materialul clientului. Nu poate inventa peste noapte alți români. Fără o nouă
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
mai ales câștigată. Cultura alternativă scoate, în sfârșit, în evidență, prin contrast și, mai ales, printr-un fenomen specific de izolare și respingere, și un al treilea tip cultural, larg majoritar în faza actuală. Este categoria, dominantă, a conformistului depersonalizat, indiferentului civic, egoist și adesea cinic. Adaptat și adaptabil, el este organic legat de structurile culturale oficiale anterioare lui 1989. Fără dislocarea, dispariția, sau cel puțin reducerea influenței sale, progresele sunt inimaginabile. Nu se poate spune, totuși, că, în toate cazurile
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
act minor, neînsemnat, perfect scuzabil. Cineva a invocat și argumentul că G. Călinescu ne-a... făcut deștepți pe toți (ceea ce, în treacăt fie spus, am contesta, măcar în cazul... nostru personal). Substratul acestei atitudini clemente, profund afective, iraționale și total indiferente, de fapt, la aspectul civic și ideologic al problemei este falsa teorie a geniului căruia i se iartă tot. Fiindcă istoria literară sau artistică uită faptele omului (adesea reprobabile) și nu reține decât opera. Ceea ce este perfect adevărat. Doar că
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
caz precis, opera jurnalistică, profund caducă, nici nu există. Histrionismul distractiv exhibiție într-adevăr insolită pe atunci în universitate pare să fi sedus definitiv pe unii studenți, preocupați și amuzați doar de spectacol, deveniți azi buni comentatori literari, însă total indiferenți la criteriile exigente amintite. Un exemplu, în același sens, de rigorism când deviat, când ocultat, este și cel al... colaboratorilor. Logic ar fi ca întâi să fie condamnat, judecat, înfierat etc. sistemul, care a produs specia informatorilor și doar apoi
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
că în Anglia venise la putere un guvern whig, condus de Earl Grey, avându-l la portofoliul de externe pe lordul Palmerston, care declanșase reforme liberale cuprinzătoare pe toate palierele administrative. Pe de altă parte, Anglia nu mai putea fi indiferentă la înecarea în sânge a unor mișcări pentru drepturi politice și civice, chiar dacă nu avea interese directe în regiune. In presa engleză, zdrobirea revoluției poloneze de către Rusia a fost catalogată (exagerat) ca „cea mai mare crimă din istorie” chiar și
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
Anglia, pe de o parte, nu putea accepta o Germanie puternică, dominată de Prusia, clădită pe ruinele unei Austrii măcinate de mișcările revoluționare, și nici prăbușirea Imperiului otoman sub loviturile popoarelor balcanice; Rusia pe de altă parte, nu putea rămâne indiferentă la destrămarea monarhiilor conservatoare din Europa estcentrală, ceea ce ar fi izolat-o pe plan politic și ideologic, ducând la dispariția Concertului European și chiar la declanșarea unor insurecții în interiorul Imperiului țarist. Așa se explică pasivitatea diplomației engleze față de înăbușirea revoluției
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
timp, pe cancelarul Nesselrode și pe ambasadorul rus la Londra, Brunnow, că Anglia nu sprijină nici o mișcare revoluționară în estul Europei. Palmerston a trebuit să-și explice poziția și în Parlament, drept dovadă că situația din Principate nu mai lăsa indiferente cercurile politice engleze ca altădată. El arăta că intervenția militară rusească a avut ca scop „restaurarea ordinii” și că este temporară. Ambasadorul britanic la Constantinopol, Stratford Canning, era și el ostil ideilor revoluționare, calificate ca fiind „principii extravagante”, dar mult
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
nu o rezolvare logică sau rațională nu voi urmări în acest moment. Friedrich Wilhelm Schelling va dezvolta și el ideea cusaniană a coincidenței contrariilor în a sa "filosofie a identității". Principiul metafizic pe care el îl promovează este o "unitate indiferentă" sau o "identitate absolută" a naturii și spiritului, a subiectului și obiectului, pe care îl va numi "Absolutul". Absolutul suprimă în sine orice determinare particulară, fiind deopotrivă și unul și altul din aceste contrarii sau, poate mai bine, nici unul dintre
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
și au apărut primele încercări de cunoaștere științifică a naturii. Fizica clasică a înlocuit această viziune cu alta: "Natura pe care o presupune dinamica clasică este total amnezică, lipsită de istorie și complet determinată de trecutul ei; este o natură indiferentă (...), fără relief, plată și omogenă, coșmarul unei insignifianțe universale"174. Are loc ceea ce comentatorii au numit "dezvrăjirea lumii"175, înțeleasă ca sfârșit al domniei invizibilului și ca reconstrucție a așezării oamenilor separat de dependența divină 176. Știința contemporană a abandonat
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
duce, în context cultural european, la luarea în considerare a creștinismului și a atitudinii față de natură pe care o presupune religia creștină 270. Problema pe care o reamintesc aici este aceea dacă creștinismul presupune o atitudine favorabilă față de natură, una indiferentă sau neutră, ori una de desconsiderare a naturii. Cred că, în linii mari, putem deosebi între două interpretări ale creștinismului. Potrivit uneia, creștinismul consideră omul stăpân al naturii și propune ierarhia Dumnezeu-omul-natura. Atitudinea pozitivistă a modernității accentuează această atitudine asupra
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]