6,119 matches
-
tipuri de fraze (enunțuri) posibile, cărora le stabilește specificul: 1) declarația, prin care se spune ceva despre ceva, realizîndu-se o aserțiune prin care se face o afirmație sau o negație 80, 2) întrebarea, a cărei reușită depinde de îndeplinirea de către interlocutor a unei anumite acțiuni, 3) cererea, care este exprimarea dorinței de a se îndeplini o acțiune ce nu depinde (numai) de voința interlocutorului (ordin, rugăminte, rugăciune, sfat etc.) și 4) exclamația, care este exprimarea spontană a dispoziției, atitudinii sau dorinței
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se face o afirmație sau o negație 80, 2) întrebarea, a cărei reușită depinde de îndeplinirea de către interlocutor a unei anumite acțiuni, 3) cererea, care este exprimarea dorinței de a se îndeplini o acțiune ce nu depinde (numai) de voința interlocutorului (ordin, rugăminte, rugăciune, sfat etc.) și 4) exclamația, care este exprimarea spontană a dispoziției, atitudinii sau dorinței locutorului 81. Pentru fiecare dintre aceste tipuri de fraze corespund numeroase acte de vorbire. În cadrul Școlii filozofice de la Oxford s-a dezvoltat însă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Plec ! faptul dacă persoana respectivă pleacă într-adevăr nu ține de caracterul de adevăr sau de falsitate al enunțului, ci de sinceritatea cu care este făcută această declarație, dacă ea coincide sau nu cu intențiile vorbitorului. Cînd locutorul se adresează interlocutorului spunînd Pleacă ! iarăși nu este antrenată valoarea de adevăr, ci numai reacția interlocutorului, consimțămîntul de a urma, de a aproba sau nu indicația sau declarația primită prin actul de vorbire. Dintre cele trei componente ale actului de vorbire, Austin a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
adevăr sau de falsitate al enunțului, ci de sinceritatea cu care este făcută această declarație, dacă ea coincide sau nu cu intențiile vorbitorului. Cînd locutorul se adresează interlocutorului spunînd Pleacă ! iarăși nu este antrenată valoarea de adevăr, ci numai reacția interlocutorului, consimțămîntul de a urma, de a aproba sau nu indicația sau declarația primită prin actul de vorbire. Dintre cele trei componente ale actului de vorbire, Austin a acordat o atenție specială forței ilocuționare, care se adaugă sensului și referinței, recunoscute
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
referinței, recunoscute de semantica logică, în analiza limbii naturale 83. Pornind de la această concepție se poate spune că un enunț reprezintă un act ilocutoriu (realizat prin rostirea cuvintelor), atunci cînd funcția lui primă constă în tentativa de a modifica situația interlocutorilor. Cînd face o promisiune, cineva își asumă el însuși o obligație, care reprezintă o consecință a enunțării și constituie chiar esența ei, mobilul enunțării respective. Prin urmare, în vreme ce, într-o aserțiune (într-un enunț constatativ) cuvintele trebuie să se potrivească
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în vreme ce, într-o aserțiune (într-un enunț constatativ) cuvintele trebuie să se potrivească cu lumea pentru a avea valoare de adevăr, într-o promisiune (într-un enunț performativ), lumea, prin faptele locutorului, trebuie să se conformeze cuvintelor. Adresînd o întrebare interlocutorului, vorbitorul urmărește crearea unei situații dominate de alternativa de a răspunde sau nu, iar, în cazul ordinului, alternativa este cea a supunerii sau a nesupunerii. Enunțurile constatative sînt adevărate dacă există o stare de lucruri care le verifică și false
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
tipului de combinare a lor. Mobilul realizării discursului constă în necesitatea comunicării și este plasat deci în afara limbii, dar concretizarea lui antrenează mijloacele și tehnica limbii. De aceea, elementele limbii cu care se realizează discursul sînt selecta-te din perspectiva interlocutorului și din perspectiva a ceea ce se comunică. Interlocutorul poate fi determinant numai în anumite cazuri, maniera de structurare a comunicării fiind numai uneori profund marcată de specificul lui. Din acest motiv, vorbitorul se proiectează de obicei pe sine în interlocutor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
constă în necesitatea comunicării și este plasat deci în afara limbii, dar concretizarea lui antrenează mijloacele și tehnica limbii. De aceea, elementele limbii cu care se realizează discursul sînt selecta-te din perspectiva interlocutorului și din perspectiva a ceea ce se comunică. Interlocutorul poate fi determinant numai în anumite cazuri, maniera de structurare a comunicării fiind numai uneori profund marcată de specificul lui. Din acest motiv, vorbitorul se proiectează de obicei pe sine în interlocutor, atribuindu-i acestuia propria știință și propria conștiință
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
interlocutorului și din perspectiva a ceea ce se comunică. Interlocutorul poate fi determinant numai în anumite cazuri, maniera de structurare a comunicării fiind numai uneori profund marcată de specificul lui. Din acest motiv, vorbitorul se proiectează de obicei pe sine în interlocutor, atribuindu-i acestuia propria știință și propria conștiință lingvistică. Ceea ce se comunică însă, adică realitatea la care se referă informația cuprinsă în comunicare, realizează întotdeauna o selecție a mijloacelor cu care se redă această informație. Astfel, dacă informația se referă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fereastră, iar, apoi, comutînd pe scaun cu fotoliu, am așezat fotoliul la fereastră, și tot așa se poate comuta așeza cu pune, muta etc., iar fereastră cu ușă, perete, sobă etc. Acest lucru este permis întotdeauna și nici receptarea de către interlocutor, nici exigențele normei nu sînt afectate. Libertatea de expresie cu respectarea tehnicii permite, de asemenea, uzarea de sinonime (cuvinte sau perifraze), încît în loc de fereastră se poate folosi geam, în loc de sobă, mașină de gătit etc., în măsura în care astfel de sinonimii sînt funcționale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
emotivă, conativă, fatică, metalingvistică și poetică; prin urmare a dublat numărul funcțiilor pe care le stabilise anterior Karl B ü h l e r (emotivă, conativă și referențială), prin conceperea unui model triunghiular ce avea în vîrfuri locutorul (persoana întîi), interlocutorul (persoana a doua) și obiectul (persoana a treia). Deoarece unele dintre funcțiile limbii stabilite de Roman Jakobson au fost contestate de cercetările ulterioare sau au fost parțial modificate, este posibil ca alte curente lingvistice să propună alte asemenea funcții. În
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
diferitelor segmente sau aspecte ale ei. Această relație eu realitate este complinită de relația eu alt eu prin actul comunicării, care reprezintă transferul informativ de la un individ la altul, și are o însemnată latură pragmatică, deoarece produce o transformare a interlocutorului, schimbîndu-i cuantumul sau tipul cunoștințelor, determinîndu-l să acționeze într-un anumit mod etc. Pe de altă parte, acest transfer presupune și desăvîrșește o manieră similară pentru conștiința vorbitorilor în realizarea nominației și în folosirea acelorași mijloace comunicative. Nominația și comunicarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
stabilirea unui contact cu cineva, o trăsătură fundamentală a limbii care nu poate fi suspendată. Întotdea-una vorbirea, limbajul efectiv concretizat, este o continuă atribuire a eului, o recunoaștere, o atribuire a unei conștiințe similare cu cea proprie vorbitorului și pentru interlocutor. Nefiind în măsură să cunoască nemijlocit conștiința interlocutorilor, vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a limbii care nu poate fi suspendată. Întotdea-una vorbirea, limbajul efectiv concretizat, este o continuă atribuire a eului, o recunoaștere, o atribuire a unei conștiințe similare cu cea proprie vorbitorului și pentru interlocutor. Nefiind în măsură să cunoască nemijlocit conștiința interlocutorilor, vorbitorul atribuie mereu celorlalți posibilitatea de a înțelege ceea ce înțelege el însuși, considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
considerînd că sînt ca el și că el este pentru ei ceea ce sînt ei pentru el. În mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor), care produce un enunț destinat unui alt subiect vorbitor, și un interlocutor căruia i se solicită (implicit sau explicit) să asculte și, eventual, să răspundă. Comunicarea este, așadar, intersubiectivă, însă situația comunicațională nu depinde numai de protagoniștii ei, ci și de o serie întreagă de factori externi de natură spațio-temporală și fizică
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ceea ce este esențial: preeminența subiectului în raport cu predicatul. Pe de altă parte, în condițiile comunicării, se decodează în mod obișnuit mai întîi subiectul și după aceea predicatul, și numai uneori se decodează întîi predicatul, ca în enunțurile care au ca subiect interlocutorul (vizat ca individ sau ca element al unui grup): Înțelegeți ? Ca atare, comunicarea realizează unirea dintre două cunoașteri, una antecomunicațională și una postcomunicați-onală, aceasta din urmă fiind, în parte, și rezultatul comunicării, iar, ca totalitate, suma informațiilor din cunoașterea antecomunicațională
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
presupune de fapt un alt statut conferit semnului lingvistic, discursului și limbii în general. În mod obișnuit, folosită ca mijloc de comunicare interumană, limba presupune realizarea unor acte de vorbire și manifestarea alterității prin relația dintre eul vorbitorului și eul interlocutorului. De aceea, ca să comunice ceva, cel care vrea s-o facă, o face în așa fel încît cel căruia i se adresează să-l poată înțelege, să rezoneze la ceea ce spune el. Această spusă a vorbitorului nu este din acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
alterității, manifestate în comunicare, aceasta fiind un dya-lógos sau o convorbire, ceea ce presupune, așa cum arată filozoful Martin H e i d e g g e r, că există ceva comun între participanți, ceva comun înainte de limbaj. Dar, în dialog, celălalt (interlocutorul) nu este mai bine înțeles decît se înțelege el pe sine, ci este înțeles oarecum altfel, fiindcă orice gîndire se înțelege cel mai bine pe sine, atunci cînd se află în interiorul locului său. Ca filozof existențialist, Heidegger 148 arată că
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Faptul că limba nu este ceva static este, desigur, real și nu a fost contestat de nimeni, dar o stabilitate relativă a ele-mentelor limbii trebuie de asemenea admisă, căci altfel alte-ritatea nu ar fi posibilă, fiindcă vorbitorul își poate atribui interlocutorului propriile posibilități lingvistice numai în măsura în care acestea reprezintă ceva determinat în conștiința sa. Pe de altă parte, enunțul, în special în forma scrisă care are stabilitate evidentă, este posibil tocmai datorită relativei stabilități a limbii, care oferă posibilități de raportare la
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de ceea ce îi permite natura omului să facă. De aceea, în folosirea obișnuită a limbii, în limba populară, folosirea limbii se face printr-o orientare exclusivă aproape spre a realiza aplicarea la obiectul comunicării și la posibilitatea de înțelegere a interlocutorului, încît nu se pune problema unei intenționalități a inovațiilor, iar uneori nici a adoptărilor, fiindcă acestea se fac pur și simplu prin urmarea unui model, chiar dacă este singular. A observat în mod just Eugen Coșeriu că, de fapt, regularitatea caracterizează
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
însă la folosirea limbii în comunicare, ci privește întreaga sa viață în societate. Aducînd în discuție comunicarea, se profilează o altă perspectivă de a privi pe vorbitorul unei limbi. În această ipostază el este în postura de locutor sau de interlocutor, altfel spus de emițător al enunțurilor lingvistice (= actelor de vorbire) sau de receptor al acestora. În ultimă instanță se constată o dublă poziție a vorbitorului: aceea de a vorbi despre realitate, de a-și asuma această realitate prin numele obiectelor
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
al prezenței conștiinței și al permanenței ei. Această accepțiune acordată subiectivității de Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă asumarea persoanei întîi și conferirea unui conținut
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă asumarea persoanei întîi și conferirea unui conținut pronumelui eu, vorbitorul realizează mult mai mult: el este în măsură să uzeze nu numai de funcția comunicativă a limbii, ci și de celelalte funcții, în primul rînd de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în perfecționarea și folosirea limbii. Ca atare, creația pare să fie cea mai de seamă caracteristică ce decurge din relația vorbitorului cu limba sa, în vreme ce instrumentarea limbii în mijloc de comunicare este mai degrabă un rezultat al relației vorbitorului cu interlocutorul. Folosirea mijloacelor limbii în realizarea discursului de către cel care vorbește din propria perspectivă este, de altfel, un fenomen deosebit de extins, chiar dacă nu se iau în considerație aspectele ce țin de știința, conștiința și competența sa lingvistică, întrucît limba are elemente
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]