2,961 matches
-
pompei risipite pe-un porc de câine mort, dar și de invidie nestăpânită, de regret că ei înșiși nu vor avea parte de o înmormântare atât de aleasă. Firește că nici unul n-ar fi cutezat să-și exprime disprețul ori invidia. Doar știa tot omul că în mulțimea de gură-cască foiau turnătorii. O observație spusă cu jumătate de gură, și tot ar fi fost prea mult - iată o certitudine bine-nfiptă în scăfârlia tuturor. O vorbuliță nechibzuită ar fi putut avea consecințe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Tovarășuuu... Ieși afară, cretinule! Monstrul a părăsit camera inchizitorială descumpănit și amărât la culme, cu moralul adânc zdruncinat, trăind cea mai mare dezamăgire, cel mai mare eșec din cariera lui. O catastrofă! De unde se aștepta să fie elogiat, admirat și invidiat pentru metodele lui științifice de cercetare a infractorilor... Poftim! Adio Premiul Nobel, adio statui ecvestre în mărime naturală!... Mircea și Lică s-au apropiat de masă, m-au ridicat și m-au depus ușor-ușor pe dușumea. Mă durea glezna înfiorător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nemiloasă a soarelui și în bătaia vântului și a curenților aerieni, turbionari și de care or mai fi fost, stăteau acolo răbdând cu încăpățânare și îndârjire condițiile deosebit de riscante ala unei călătorii pentru care nimeni nu i-ar fi putut invidia. Aburii locomotivei își manifestau "iubirea" față de temerarii călători printr-o îmbrățișare umedă, care până la contactul cu obrazul și corpul lor devenea rece ca jetul unui duș. Apoi, fochistul, jăruind în vatra locomotivei combustibilul solid sub formă de cărbune, expedia în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
două orașe văduve ale istoriei (Georges Nivat). (Profesorul Nivat și-a cumpărat un mic apartament de două camere la Sankt-Petersurg, în centrul istoric al orașului, Rue des Galeres. De fiecare dată când revine din Rusia este schimbat, revigorat, întinerit. Îl invidiez. Să poți trăi în interiorul visului pe care l-ai construit timp de o viață, ce miracol, ce existență minunată!) Nu există imagine mai tristă decât ninsoarea care cade într-o biserică. Andrei Rubliov, Tarkovski. Sau ploaia din ceașca de ceai
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
scandalul provocat de salariul anual indecent de mare pe care și-l auto-atribuise: 140 de milioane de dolari. Pentru 120 de milioane, poate că era lăsat în funcție în continuare. Sau dacă era român, toată lumea l-ar fi felicitat și invidiat pentru modul în care s-a aranjat, pentru istețimea sa. Tot astăzi, la Geneva, muncitori îmbrăcați în portocaliu au tăiat pinul maritim impozant care se găsea pe câmpul vecin imobilului în care locuim. Copacul-frate al meu, sacrificat în vederea construirii unor
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
măritat cu un helvet urât ca o gulie din Obor, ca ultimă soluție. Ce se întâmplă oare cu aceștia oameni? Cum de au reușit să ia decizia supremă, să spună eu de aici nu mai plec? Cât de mult îi invidiez! Sau poate este vorba doar de imensa capacitate de seducție a Genevei, oraș multicultural, pe care nu-l mai poți părăsi de îndată ce-l cunoști mai bine? Geneva este ca o iubită confortabilă: nu o iubești niciodată intens, dar te obișnuiești
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
călduri amestecate cu bătăi ritmice în tingiri de aramă, foarte simpatice, de altfel o spun fără ironie. Carlos Haitianul, care se distinge prin plecări prelungite la Paris (este consultant pentru noul muzeu antropologic de pe Quai Branly), fapt pentru care este invidiat deschis de toată lumea; s-a mai remarcat prin prăbușirea spectaculoasă, în stil vodoo-spasmodic de la începutul anului universitar, chiar atunci când citea alocuțiunea de bun-venit a catedrei. Ultimul pe listă este și cel ce stinge lumina din birou, la propriu. Se numește
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cu pasiune cincizeci și cinci de ani. Și nu m-am lăsat eu de fumat, ci s-a lăsat fumatul de mine. S-a plictisit de mine și mi-a dat cu tifla. M-a blagoslovit cu un astm. Le invidiez pe femeile care și-au trăit viața. Dac-ar fi s-o iau de la început - convențională utopie - , poate că mi-aș trăi și eu propriile aventuri și excese, nu numai pe cele ale altora, dintr-o sută și ceva de
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
am vrut să înțeleg că mă pot baza pe el în orice moment; nu avea bărbia beethoveniană, aducea perfect cu Ilia Ilinski, birocratul din toate comediile muzicale sovietice despre care tocmai scrisesem în Cinema că n-au de ce să le invidieze pe cele americane; i-am zis cât mai vesel cu putință: Volga, Volga! La care el, tot așa, scherzando, îmi răspunse: niet, niet, Moscva-Kiev! Și ieși lăsându-mă brusc cu o asemenea pace în suflet încât am mâncat, chiar cu
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
formării și afirmării personalității umane, pornind de la cerințele unității dintre bunăstarea materială și spirituală a făuritorilor noii orânduiri.“ POPOVICI Titus De la Ștefan cel Mare la Titus Popovici (nota V. I.) „Sunt fericit gândindu-mă că peste un timp alții vor invidia pe cei ce-au trăit acest moment, vor încerca să și-l imagineze, poate cu aceeași pasiune nesatisfăcută a detaliului, cu aceeași dorință de a vedea cerul acelei zile, fețele oamenilor din acea zi, clădirea județenelor de partid, așa cum uneori
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
senatelor institutelor de învățămînt superior din Iași, să exprim entuziasta adeziune a universitarilor din Moldova la actul solemn prin care Universitatea București are cinstea de a conferi secretarului general al Partidului Comunist Român titlul de Doctor Honoris Causa. Felicitând și invidiind în același timp Centrul universitar București pentru această inspirată inițiativă, noi ținem să adăugăm că, deși, în conformitate cu legile țării, acest titlu se acordă astăzi tovarășului Nicolae Ceaușescu de către o singură instituție de învățământ superior el este e acordat în realitate
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
tentația evaziunii într-un erotism egalitar, sănătos. Sunt ultimul embrion al mamei. Din cei douăzeci și trei concepuți, numai trei au avut de crescut și de văzut lumina zilei, ceilalți douăzeci s-au întors în mațele de beton ale pământului. Invidiez uneori încercarea ghilotinată de a prinde formă a fraților și surorilor mele. Eu însămi aș fi fost un astfel de avorton, dacă maică-mea s-ar fi lăsat convinsă de medici să pună capăt sarcinii. Un avorton rămas în viață
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
murdărească de noroi. Uneori, o lăsa taxiul la poarta noastră, drumul fiind prea prost până la ea. Era blondă, cu părul gros și lung, ochi albaștri și un trup destul de dolofan, alb. Stratul adipos era, bineînțeles, un semn de bunăstare de invidiat. Când vecinii comentau că Anca era prea grasă, știam cu toții că de fapt li se făcea gura apă, încercând numai să-și închipuie forma și gustul mâncărurilor cu care își hrănea greutatea. Efectul ei asupra mea sporea fascinația neputincioasă cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
trăiam cu impresia că lumea în care mă aflam era ca în lumea basmelor: ,,au trăit fericiți până la adânci bătrâneți, iar ceilalți se bucurau pentru fericirea lor”. Nu-mi dădeam seama eu atunci că singurul sentiment care ,,înflorea” era doar invidia! Nu-mi dădeam seama cum vor evolua lucrurile și unde se va ajunge. Atunci am prins chiar perioada de deschidere și de normalitate dintre 1965 și 1971-72 și normal, credeam că așa va fi și mai departe. Condițiile în care
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
a mai rămas unul undeva la etajul 9 pe care nimeni nu-l mai solicita. L-am luat eu care eram mai modest, aveam mai puține pretenții. (După aceea alte oferte au venit mult mai târziu și mulți m-au invidiat pentru opțiunea mea). Prezentându-mă cu repartiția respectivă la întreprinderea care construia locuințele, am aflat că respectivul apartament avea 3 camere. Se făcuse o eroare. Dar chiar în acel moment, întâmplarea (?) a făcut ca cineva să renunțe la alt apartament
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
totul egală cu a celuilalt, de la car unul a luat roatele din față, celălat pe cele din spate și tot așa, ca în final eroii noștri să-și dea seama că din toată agoniseala părinților pentru care tot satul îi invidia, s-au trezit săraci lipiți pământului. Exact asta s-a întâmplat la noi în țară și din păcate și la noi în Cârțișoară. O gospodărie colectivă, nedorită de oameni, totuși eficient organizată, ajunsă la performanțe care în noile condiții ar
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Liviu n-a fost prea fericit. După doar două fumuri, i-a venit să borască, ceea ce a și făcut - ne spunea el -, pe țîțele unei gagici pe care o ținea pe genunchi. Cu toții îi deplîngeam soarta bietului băiat, dar îl invidiam în secret pentru țîțele pe care avusese fericirea să le boteze (oare ce făcuse gagica - își dăduse imediat bluza jos ? ; oricum, era clar că lui Liviu nu-i mai arsese de nimic, și astfel ne mai calmam puțin invidia). ...și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
îl invidiam în secret pentru țîțele pe care avusese fericirea să le boteze (oare ce făcuse gagica - își dăduse imediat bluza jos ? ; oricum, era clar că lui Liviu nu-i mai arsese de nimic, și astfel ne mai calmam puțin invidia). ...și asta era doar una din poveștile de groază care aveau ca subiect Carpațiul cu filtru. Dar nu numai despre lucruri neplăcute vorbeam în „Barul nostru“. Se dezbăteau lucruri importante, se povesteau chestii nemaiauzite (cum era aia cu firul din
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
viitorii colaboratori și colegi cu răceală, cu oarecare ostilitate din partea unora. Înlocuisem la conducerea școlii o învățătoare cu experiență, în prag de pensionare. Noul meu statut de lider al unui colectiv care manifesta vădit fenomenul de respingere, nu era de invidiat. Tinerețea și lipsa de experiență mă dezavantajau. Dar, specialitatea de psihopedagog și pregătirea inițială de învățător m-au ajutat să fiu acceptat și respectat în scurtă vreme. A fost nevoie de tact și înțelegere, de răbdare și înțelepciune, de clarviziune
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
cu câtă nerăbdare aștept să mă văd plecat din mizeria aceasta", îmi spunea, acum câțiva ani, la Iași, un concetățean al meu, gata de plecare, gata de a se așeza în Capitală unde-l aștepta în adevăr o situație de invidiat. "M-am săturat!" adăogă el, cu năduf, ridicându-și expresiv mânile deasupra capului. "M-am să-tu-rat!" L-am privit uimit. Căci deși nu mă puteam înșela asupra senzului cuvintelor lui, exclamațiunea "m-am săturat" mi-a părut așa de neașteptată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și eu alături de: Gheorghe Boancă, Jana Ghemeș, Gheorghe Durac, Nicolae Popa, Gheorghe Bălăceanu, Valentina și Gheorghe Acasandrei, Măndița Chirilă, Mihai Puiu, Gavril Nichiteanu, Eudochia Lucia Julean, Calistrat Robu, Gheorghe Ciobanu, Aurora Năforniță și Sanda Năforniță, lăsasem cu toții o impresie de invidiat datorită faptului că formam un grup, fiind și cel mai mare din țară, unde fiecare avea propriul stil de lucru diferit de ceilalți, formândune astfel fiecare propria personalitate artistică, fără a încerca a ne copia între noi, lucru ce se
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
dată cu un ropot de râs. Pictorul Mihai Puiu, cu o structură corpolentă de fost boxeur în tinerețe și un iubitor al literaturii, urcat în picioare pe un scaun în mijlocul camerei, ne-a recitat minunate versuri cu o dicție de invidiat, reușind să aștearnă pe moment liniștea în întreaga încăpere. Aplauzele nu s-au putut abține, felicitându-l pe cel care a putut să ne facă pentru un moment să tăcem. Pentru câteva clipe, fără să băgăm de seamă, sculptorul Gheorghe
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
au aflat că în spatele unei expresii ca aceasta poate să stea o grosolană manipulare. Ceea ce se întâmplă, de altfel, și în cazul știrilor pe care le urmărim cu evlavie, tranchilizați, seară de seară. (2009) Vedete Le admirăm, le adorăm, le invidiem, ne uităm cu jind la bo găția lor, la frumusețea lor, la viața lor fericită. Unii - ne zicem - au noroc cu carul: arată perfect, sunt spirituali, au succes și mulți bani. Ne uităm la vedete de jos, de la baza soclului
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Piedone este o vedetă dâmbovițeană în adevăratul sens al cuvântului (faptul că e cu mult mai vizibil decât șeful său, Dan Darabont, nu trebuie să ne mire deloc). Cei care lau plămădit îi pregătesc, cu siguranță, un viitor politic de invidiat. Ai putea zice, însă, că lucrurile no să meargă: dacă unui supererou nu i se cere să deschidă de prea multe ori gura, politicianul tocmai cu ajutorul acestui organ trebuie săși facă meseria. În realitate, însă, nu cred că asta va
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să fie sentimental și tandru. Nu simte plăcere decît În miezul fierbinte al Întîmplărilor. Îndată ce se relaxează, freamătă În el un nou neastîmpăr, făcîndu-l să uite și să fie ingrat. Sfîrșitul fiecărei aventuri Îl lasă singur. Ce mai rămîne de invidiat aici? Acest apologet al plecărilor nu vrea să jure credință nici unei clipe. El pare convins că libertatea Înseamnă tocmai acest drept de a pleca nestingherit spre alte aventuri. Fiecare eveniment, odată trăit, se ofilește pentru Tezeu și capătă un gust
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]