3,144 matches
-
o piesă care o să placă, colorată, plastică, cu multe dimensiuni și profumzime... RADU ANTON ROMAN, scriitor,... o piesă foarte bună, cu elemente de fantastic și umor... Regulamentul de bloc Actor, poet, dramaturg, absolvent al facultății de filosof ie, înzestrat cu lirism și sarcasm, tandru și ironic, gentilom și boem, cabotin și grav, dînd impresia de egoism și indiferență exact atunci cînd este mai generos și solidar, visînd mereu la propria-i autenticitate, Constantin Popa nu și-a publicat decît versurile care
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Poveste populară în două stări, cîteva renunțări și trei avertismente Constantin Popa: O mașinărie de produs furtuni ale fricii, ale deznădejdii și de pierdere a identității Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vorbăria Irènei este Întreruptă de inserturi de discurs cules de la mesele vecine, banale felii de viață, importante doar prin realismul lor ingenuu) sau prin postmoderna poezie stoarsă din scatologic (“pleoscul unui căcat gînditor care cade În apa Înghețată”), prin calitatea lirismului furat exercițiului unui realism brut (atenuat de ingenuitate), licențios, ubicuu În literatura franceză contemporană (o duritate demonetizată deja acolo): “Mă Întindeam pe pat, cu o mare dorințe Între coapse. Așternuturile erau umede și eu meditam: ce-o mai fi prin
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
postmodernismului. Francezii, nu, căci ei socotesc minimalismul forte o avangardă, În vreme ce un alt fel de minimalism poate fi taxat rept tradiționalist: unul mai puțin spectaculos decît cel consacrat, o versiune soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant, geografia exilului, personajul fără prea multe Însușiri, suspendarea voinței totalizante. Am avea astfel minimalismul forte, impersonal și minimalismul umanist, cald
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Nicolescu 138 Mircea Dinescu 140 Poezia eclectică 142 Grigore Hagiu 146 Gheorghe Tomozei 148 Vasile Nicolescu 150 Corneliu Sturzu 152 Nicolae Oancea 154 Nicolae Dragoș 156 Nicolae Ioana 158 Dan Mutașcu 160 Marius Robescu 162 Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului 165 Maria Banuș 166 Nina Cassian 169 Doina Sălăjan 174 Florența Albu 176 Ana Blandiana 177 Constanța Buzea 180 Ileana Mălăncioiu 182 Ioana Diaconescu 185 Florica Mitroi 186 Poezia militantă 188 Ioan Alexandru 210 O definiție a poeziei 211 În
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mulți dintre poeții vizați au devenit între timp dizidenți sau persoane non gratae în contextul politic, și deci literar (unii au părăsit țara). Remarci ale autoarei, ca cele despre semnificația baladei ca gen literar: într-o "perioadă de sufocare a lirismului în cătușele politicului, baladele au fost candeIe aprinse ale poeziei adevărate care emiteau lumini și umbre, transmițând misterul inefabilului poetic", vin în sprijinul acestei idei. Proiectul de revizuire și actualizare a studiului poetic al autoarei s-a reliefat la un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
obiectul studiului de sinteză prezentat pentru obținerea titlului științific este poezia românească de după al doilea război mondial până în 1975. În evoluția acesteia, autoarea sintezei, menționând selectiv prezențe poetice notorii ale anilor de tranziție 1945-1948, în care coexistă divergent modalități ale lirismului interbelic (sau în prelungirea lui) și caractere ale poeziei angajate politico-ideologic, delimitează în perioada 1950-1975, două etape: 1950-1960, caracterizată prin proliferarea poeziei de inspirație și atitudine civică, și 1960-1975, diferențiată de precedenta prin sporita preocupare pentru natura specifică poeziei și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cei care scriu o poezie inspirată, că ajung de dragul modei să se învăluie în platoșa frigidității. Trebuie semnalată și existența unei poezii care traduce o lume de idei, identificându-se uneori cu filozofia sau cu teoriile științifice, tinzând spre un lirism conceptualizat. Reușita este foarte rară, poeții eșuează în improvizări și facilități, simulând o zbatere dramatică neconvingătoare și o voită uscăciune. Dincolo de cele semnalate, există astăzi o "generație de creație", cum spunea cândva T. Vianu, sau o "generație și creație" cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ei scriu poeme de circumstanță cu mijloacele prozodiei clasice. Treptat revin la versul liber, la versul alb, la formula poeziei de notație, consemnând ritmica impresiei, deschizând câmp noii poeziei cu tonalități interioare, chiar dacă la o analiză mai atentă simțim diluarea lirismului subordonat acestei specii. Astfel versul alb (mai ales în creația poeților din a doua generație) intră în componența unor poeme de laudă, de preamărire, de demistificare, de dragoste de viață, nu lipsit de emfază retorică, contribuind însă substanțial la diversificarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pecinginea se lăfăia-n dojană, pădurile schelete care țipă"; dar când Parsifal întreabă de "misticul potir", codrii înfrunzesc, apele cântă ca o liră, cerul este verzui, pomii sunt lunateci" etc. Printr-o asemenea particularitate, într-o perioadă de sufocare a lirismului în cătușele politicului, baladele au fost candele aprinse ale poeziei adevărate care emiteau lumini și umbre, transmițând misterul inefabilului poetic. Depășind perioada baladelor, Doinaș se apropie tot mai mult, ca structură poetică, de Al. Philippide și G. Călinescu, nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se liricizează. Asistăm la o resurecție a baladei și a poemului (balada își pierde epicul și primește accente de elegie, meditație, poeme ale iubirii vezi Doinaș); poezia devine un adevărat fenomen de cultură, livrescul capătă pondere și se cuprinde în lirismul existențial, nuanțând expresia, deschizând simbolurile și stratul imagistic al structurii poetice. Reflexivitatea este una din caracteristicile poeziei de azi, indiferent dacă sensibilizează ideea sau dacă poetul ne încântă prin proiecția imaginii, fiind preocupat de "cuvânt", de măsura comunicării prin "cuvânt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ochii orbi visând singurătate." Ceea ce rămâne din poezia lui Horia Zilieru este această redescoperire sau redezvăluire în contextul poeziei actuale a motivelor folclorice, precum și a motivelor cuprinse în lirica tradiționaliștilor, într-un transfer parcă de sugestii originale, de diversificare a lirismului prin plăsmuirea de impresii, de sunet și culoare într-un conținut psihic nou, și nu transcrierea aproape identică a cantilenei lui Botta sau a poemului "După melci" al lui Ion Barbu, care rămân simple parafraze a modelelor. Tiberiu Utan "Carte
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spate/ de spaima fiarei care vine urlă". Situațiile par a se desfășura într-o temniță a unui regim totalitar. Un aer de solemnitate se face prezent în "Epistolele", (1969) și "Etica" (1971). "Epistolele" sunt scrisori lirice cărora paradoxal le lipsește lirismul manifest. Ritmica și muzica impun o anumită scandare, ce amintește gravitatea poeziei antice sau incantația de cântec liturgic. Opțiunea pentru libertate absolută, pentru sinceritate, pentru dreptul la viață, pentru îndoială, pentru cunoaștere, poetul o introduce alături de citate din biblie (este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
evadării: și deodată somnul pe frunte, ca o "pată" îl va trece dincolo, în lumea lui. Ca și Ilarie Voronca, închină imnuri legumelor, sau ca Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul lui E. Brumaru este alimentat de căutarea inefabilului și de atingerea purului, precum și de efortul de a descoperi tactil, olfactiv și vizual lumea cu voluptate: "Torceau femei de angora în pat/ .../ Și-ncet sufletul nostru-a căpătat/ ape adânci ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poemului "Ireversibilitate". Primul înseamnă izolare și singurătate: "O, dacă arunc/ o piatră spre apa întunecoasă, nici n-am cum/ s-aud cercurile sparte acolo, e o singurătate de fum". Cel de-al doilea poem aduce aceeași atmosferă cețoasă, aceeași neputință, lirismul și emoția se susțin prin ideea firească din care înțelegem că nu putem aștepta cu ușurință sfârșitul unui gest, al unei iubiri, al unui crez ce-a însemnat pentru noi sensul existenței la un moment dat! Lumina de odinioară va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ureche, a cărui lirică, cum spune Alexandru Piru, se caracterizează prin antropomorfism, rămâne însă un poet fără chemare și fără viziune, cu imagini căutate, exterioare. Dumitru Bălăiet, Nicolae Motoc, Petre Got, deși trec prin Blaga, nu ajung decât la un lirism controlat sau discret, fără substrat metafizic și viziune: " Se clatină tot satul când e horă/ și fetele trec drepte prin iubiri" (Petre Got). Un poet blagian cu tendințe de ermetizare este Ion Iuga. El cântă satul, casa părintească, bunicii, "Cântărețul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de crin plângând sfâșietor/ un cal de crin plângând ca o minoră", numai că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac loc unor schițe comune, triste prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale, ar fi săracă în idei, în ciuda faptului că Nina Cassian ne vorbește festiv și detașat, compune cu luciditate și abordează ideile veacului. Ea ajunge la poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unui sentiment, Junimea, 1972; "Cartea de recitire", Editura Cartea Românească,1972; "Clar de inimă", Junimea, 1973; "Starea poeziei", Minerva, 1975. "Sensul iubirii", " O viziune a sentimentelor", "Dreptul la timp", primele creații ale poetului, îl prezintă ca un liric prin excelență, lirismul său fiind generat de stări inefabile de "transparență", de o anumită materie "invizibilă", de o lume fizică rarefiată, în care obiectele își pierd consistența; de aici și sentimentul de plutire, de zbor, pe care atât Ion Negoițescu, cât și Eugen
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de aceea piramidele, ne spune poetul, "au însemnat viteza cea mai leneșă,/ privirea cea mai lungă./ O mumie de faraon e o bucată de piatră./ Faraonul de carne a văzut Egiptul/ Faraonul de piatră vede cosmosul." ("Câteva generalități asupra vitezei"). Lirismul în această situație este generat de înlocuirea unei valori (Timpul) cu o alta (Viteza) de care este legată printr-o relație matematică, permițând definirea unei mărimi prin cealaltă; astfel, o durată foarte mare presupune o viteză de desfășurare foarte mică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
căreia se ascunde sensibilitatea poetului, trădând totodată și o neliniște intelectuală: Credeți că spun rolul pentru voi,/ Ochii mei parcă se uită la voi,/ Când, de fapt, eu privesc peste capetele voastre". În volumul "Suflete, bun la toate", poetul reia lirismul într-o expresie mai directă și mai definitorie pentru caracterizarea viziunii lumii și subiectivității sale. Poemul "Încurcat", care deschide cartea, realizează un dialog cu cititorii și încearcă o definire a operei, idee care va reveni în câteva poeme: "Evoluție", "Atavisme
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
el face parte și din familia lui Heliade, fiind un poet al gesturilor enorme, angajat într-o teribilă confruntare cu existența. Ancorează poezia în problema destinului individului și a unei colectivități în istorie, dar descoperim în cuprinsul volumelor și un lirism discret, în afara ostentației atât de caracteristică poeziei sale. Poetul debutează cu volumul "Ultrasentimente" (1964), torențial, într-un vers larg și pletos, în care se cuprinde un cer de gânduri și fapte; acestea îl reprezintă pe adolescentul care-și cheamă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reprezintă aceste limite spre care tinde omul de la naștere și până la moarte, motive care apar obsesiv, așa cum vom vedea de-a lungul operei. Trăirea teribilă a existenței și latura ei biografică Cu volumul "Mieii primi" asistăm la o revitalizare a lirismului prin permanenta reîntoarcere la origini, la acea efervescență naturistă, similară creației divine. Există în poemul titular un soroc al creșterii care ne trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
metafore, stilul direct, revărsarea tulburătoare în puternice șuvoaie culminând prin sublinierea necesarului traversat de un fior existențial. Critica l-a situat pe Adrian Păunescu în descendența lui Heliade Rădulescu, Macedonski, chiar a lui Minulescu, dar în poezia lui stăruie și lirismul lui Goga. Păunescu renunță însă la solemnitatea și ornamentalul poeziei acestuia din urmă. Versurile lui se revarsă într-o aglomerare barocă, în afara oricăror reguli, păstrând însă un anume ton mesianic, cald, care ne amintește de ritmica poeziei lui Goga. Poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cel mai larg revine lumii satului de munte: peisajul, datinile si oamenii. Ritmul existentei păstorești este dirijat de fenomenul transhumanței, iar acesta urmarește miscarea marilor cicluri naturale. Scriitorul surprinde trăsăturile ce definesc această colectivitate, oamenii de la munte, realist, obiectiv, fără lirism: “Locuitorii aceștia de sub brad sunt niste făpturi de mirare. Iuți si nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii [...], plăcându-le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, [...] mai
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
la originea baladei, potrivit cărora ar avea la bază un fapt real petrecut între păstori, pornind de la rivalitatea economică dintre ei, un cântec liric ciobănesc sau un bocet, cea mai plauzibilă pare ce-a de-a doua având în vedere lirismul pronunțat al textului. De fapt, și bocetul presupune un puternic lirism, o covărșitoare tensiune sufletească. Titlul, format din diminutivul miorița sugerează și el gingășia, delicatețea sufletească a personajului principal și duioșia sentimentelor și anticipează încărcătura afectivă a textului, lirismul său
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]