5,243 matches
-
dezgropate trei, expuse astăzi în penumbra umilitoare a unei săli mici, alături de alte rămășițe. Din gigantica statuie a zeului au fost descoperite fragmente de marmură îngrămădite la întâmplare, care așteaptă o reconstituire. Interiorul palatului lui Tiberius, de unde au fost furate marmura, coloanele, pereții de la nivelurile superioare, a zăcut vreme de secole, în mare parte neexplorat, invadat de tufișuri și copaci. Pe ruinele colinei au fost ridicate mai multe mănăstiri și mici biserici. În Renaștere s-au înregistrat jafurile pseudoarheologice. Au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cele două corăbii scufundate, a rămas în amintirea populară. Nimeni nu cunoștea povestea lor; se știa doar că rămășițele zăceau acolo jos, fiindcă plasele pescarilor se agățau în ele și, uneori, aduceau la suprafață bârne, bucăți de țigle sau de marmură. În Renaștere, enigma din jurul lacului a atras atenția erudiților: după veacuri de dezinteres, se descoperea că ceea ce povesteau cărțile vechi despre măreția Romei era nimic în comparație cu ceea ce era îngropat în pământ: ruine, coloane, temple, statui, morminte, bijuterii. Astfel, mulți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bloc de o grosime excepțională, un solid amestec de calx - var de piatră calcaroasă arsă - și harena fossitia, din rocile eruptive din Pozzuoli. Pe el se afla o grămadă de pavele, cărămizi de diferite forme, conglomerate, fragmente de pardoseală din marmură. Aceasta demonstra că, într-adevăr, pe o corabie de lemn se construise un edificiu cu ziduri. Cineva a scris că semăna cu un templu: „...o bisericuță cu nicchia“. Majoritatea cercetătorilor nu i-au acordat atenție. Însă în zilele noastre, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Încheieturile brațelor sunt subțiri; în mâini ținea niște obiecte ritualice isiace, care au fost distruse. Portretul poetului Phaedrus. Herma cu două chipuri (Phaedrus - Aesopus) pe care împăratul a dorit-o pentru poetul său a fost realizată cu adevărat. Obiectul de marmură, extraordinar de frumos și de ciudat, a scăpat de distrugerea timpului; abia recent a fost interpretată adevărata lui semnificație. Femeia care a fost mama lui Nero. La Museo Lateranense există o statuie a perfidei surori a împăratului. Probabil că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
biserica Santo Stefano și, de cealaltă parte, între piața Collegio Romano și piața Minerva, mergând poate chiar mai departe de aceasta din urmă. Pe la jumătatea secolului al XV-lea, un grădinar care planta un pom a găsit un cap de marmură enorm și, pentru că oamenii curioși îl deranjau, l-a acoperit cu pământ. Apoi a fost descoperit un con de bronz imens, care a fost așezat într-o curte la Vatican, dând numele acesteia. Prin 1515 au ieșit la lumină două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din Egiptul de Sus. De asemenea, tot din granit, un babuin, simbolul lui Thot, zeul filosofilor, și doi cinocefali așezați cu palmele sprijinite pe genunchi, simboluri ale meditației. Mai târziu s-a găsit un picior bărbătesc de dimensiuni colosale, din marmură - din statuia pe care o susținea n-a mai rămas nimic -, care a fost lăsat pe loc, pe un piedestal; străduța respectivă se numește astăzi Pié di Marmo. S-a descoperit, de asemenea, un tors feminin din marmură albă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
colosale, din marmură - din statuia pe care o susținea n-a mai rămas nimic -, care a fost lăsat pe loc, pe un piedestal; străduța respectivă se numește astăzi Pié di Marmo. S-a descoperit, de asemenea, un tors feminin din marmură albă, cu veșminte drapate potrivit ritului egiptean; poate că era statuia zeiței. Fără să-i înțeleagă semnificația, oamenii au mutat-o pe o latură a Palatului Venezia, lângă biserica San Marco. Era frumoasă, mare și misterioasă; nu avea nume. Poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
la Urbino. Pentru a înțelege cum anume asemenea edificii gigantice au dispărut fără urmă, trebuie să excludem invaziile barbarilor, aluviunile și cutremurele. În schimb, trebuie să ținem cont de faptul că, de-a lungul întregului Ev Mediu, numeroase obiecte de marmură, statui și decorațiuni au fost arse în cuptoare de var; la fel s-a procedat și în Roma antică. Dar porticurile și coloanele nu s-au dărâmat singure; au fost distruse conștiincios, bucată cu bucată, fiind transformate în materiale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
amintirea vechiului imperiu era înecată în ură. Astfel, de foarte multe ori, pentru a avea o poveste istorică autentică trebuie să luptăm cu caracterul incomplet sau cu parti-pris-urile mărturiilor scrise. Însă descoperirile arheologice - edificii, inscripții, monede, morminte, ostraka, obiecte de marmură și bronz, fresce, bijuterii, țesături, monumente... - se ivesc din trecut, glasuri ale unor mărturii incoruptibile. Familia Julia-Claudia schemă v. original pp. 488-489 ............. linia familiei Julia ---------linia familiei Claudia condamnări și / sau moarte violentă Arborele genealogic reprezentat aici a fost simplificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Claudius al patrulea împărat Lucius (asasinat) Caius (asasinat) Julia M. (exil) Agrippina (exil și sinucidere) Agrippa Postumus (exil, asasinat) Nero (exil și sinucidere) Drusus (închis și asasinat) Drusilla și celelalte surori Caius Caesar Germanicus „Caligula“ al treilea împărat Piciorul de Marmură (it.), n. red. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Caligula tot.doc PAGE 1 FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Caligula tot.doc PAGE 297
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cea omenească. Și te-am simțit pământ, lut aspru, crispat de sevele primare. Și peste tot Întunericul, a izbucnit din nou, cerul zilelor de mai, copleșitor de albastru... 29 ianuarie 1965 (vineri) Lui Martin. Rămâi cu bine, chip cioplit În marmura iubirii mele, și tu, suflet pe care nu l-am putut Învinge niciodată, rămâi cu bine... O, potecă Îngustă, știu că mă duci spre suferință, dar trebuie să fug, mă bântuie chipul cioplit În marmura iubirii mele. 30 ianuarie 1965
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu bine, chip cioplit În marmura iubirii mele, și tu, suflet pe care nu l-am putut Învinge niciodată, rămâi cu bine... O, potecă Îngustă, știu că mă duci spre suferință, dar trebuie să fug, mă bântuie chipul cioplit În marmura iubirii mele. 30 ianuarie 1965 (sâmbătă) Pe drumurile vieții ne fugărim amarnic. E undeva o soartă, dar nu ne mai ajunge. Suntem nebuni și trupul ne tremură de trudă. 31 ianuarie 1965 (duminică) Lui Martin. Hai să uităm o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
gâtul, iar cu celălalt gleznele. În jurul ei, erau împrăștiate câteva partituri, o geantă pentru flaut și o cană de cafea Starbucks, al cărei conținut îi pătase blugii și tricoul, lăsând totodată o dâră de lichid maro și pe podeaua de marmură. Tot acolo se afla și ucigașul tinerei, aplecat deasupra ei într-o atentă examinare. Nimic nu părea să-l grăbească sau să-i atragă atenția de la activitatea pe care o desfășura. Era sâmbătă dimineață și nu se țineau cursuri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Sachs se aplecă în viteză pentru a trece dincolo de marcajul poliției și își continuă goana printre mai mulți pompieri aflați la intrare. Sări peste treptele din fața casei, uitând cu totul de artrită. Deschise grăbită ușa, fiind aproape de a aluneca pe marmura din hol. Doi pompieri tocmai coborau încet scările. Pe fețele lor, se putea citi resemnarea. - Lincoln! țipă ea. Și o luă la fugă pe scări în sus. - Amelia, stai! se auzi vocea aspră a lui Lon Sellitto, care răsună din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nouă pauză. Era momentul crucial. Fie urma o destăinuire completă, fie se va ascunde cu totul. Rhyme știa prea bine acest lucru. - Domnule Keating? - E amuzant. Să mă întrebați tocmai pe mine despre el. Vorbele răsunară precum o bucată de marmură pe metal. Hai să vă spun. Nu mai auzisem nimic de domnul Weir de ani buni. Am crezut că a murit. A fost un incendiu în Ohio, ultimul spectacol la care am lucrat înpreună. A fost cuprins de flăcări. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
modul în care ea aranjase toate luminile, umbrele și echipamentul electronic să funcționeze cu telecomandă, ei bine, nu era problema ei. Și nimeni, nici chiar părinții ei nu puteau să spună că preferau dușul cu mâner dăltuit și cada din marmură special aduse din Italia în loc de dușul ultramodern cu pulverizare în ploaie, sauna și camera cu aburi din baia principală. Nicio persoană întreagă la minte, cel puțin. Tocmai de-aia Adriana a trebuit să se îmbrace și să fugă cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
pe patul din dormitorul mic, iar Adriana părea că o să facă la fel, dar Emmy era hotărâtă să facă o baie înainte să adoarmă. — Adi, îmi împrumuți ceva de la tine în care să dorm? strigă Emmy din uriașa cadă de marmură. Golise deja toată sticluța de spumant de baie sub jetul de apă și făcuse o spumă abundentă, răspândind în toată baia un miros de eucalipt. — Ia ce vrei tu: mie lasă-mi setul mov cu neglijeu. E setul meu norocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
văd un tip peste mine, care se pregătea să mi-o bage, iar eu nici măcar nu știam prea bine cum îl cheamă. N-am putut s-o fac. Izzie descuie ușa apartamentului și Emmy o urmă în micul vestibul cu marmură pe jos. — Chiar așa ai spus, că se pregătea să ți-o bage? — Izzie, o atenționă Emmy. Tu auzi ce vorbesc eu aici? Am vrut s-o fac, pe bune am vrut s-o fac. Eram atât de atrasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
-și respirația în timp ce aștepta liftul. Deja era mult prea mult. Era o femeie matură și tot trebuia să suporte ca părinții s-o chestioneze și să se bage în treburile ei de parcă era o adolescentă. Păși în holul elegant din marmură, atât de copleșită de furie încât la început nu observă pe nimeni acolo. — Adi, aici, se auzi cineva strigând. Adriana se întoarse și o văzu pe Leigh în sălița de corespondență, uitându-se printr-un teanc de ziare. — Bună. Adriana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
la baie. Pentru dumneavoastră, doamnă, a spus el, făcând un gest reverențios cu mâna. Cada era plină cu apă caldă și spumă cu parfum de vanilie; o jumătate de duzină de lumânărele aprinse erau așezate de jur-împrejur pe suprafața de marmură. Fără să mai stea pe gânduri, Emmy a lăsat halatul să-i cadă de pe umeri pe podea și s-a băgat în cadă. A intrat mai întâi cu picioarele să se obișnuiască, apoi s-a lăsat încet în apă. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Își Înclină capul spre un dulăpior cu vitrină. Era plin de animăluțe de cristal. — Toate sunt Lalique se pare, spuse Sam strâmbându-se. Dar am adăugat și eu câteva detalii personalizate. Arătă spre unul din alcovurile de lângă șemineul crem de marmură care era uriaș. În el era un tonomat care arăta exact ca unul dintr-o cafenea din anii ’50. În celălalt alcov era cel mai mare televizor cu plasmă pe care-l văzuse vreodată și, În capătul opus al camerei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ca întotdeauna. — Sigur. Bineînțeles că mințeam. În vara aceea trăiam cu arancini, niște turte de orez prăjite, cât se poate de gustoase. Mă opream să le mănânc într-un local care astăzi nu mai există. Era acolo o tejghea de marmură și un bărbat costeliv îmi servea tăcut porția de mâncare. Trei arancini pe o farfurie grea de cârciumă. Știi, fetițo, viața este o hârtie adezivă ușor mincinoasă, lipiciul pare să reziste, pare că multe lucruri trebuie să reziste. Apoi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în umbră. O sărut, are piele rece. — De cât timp aștepți? — De-abia am coborât. Dar e înghețată. Are o jachetă cu umerii prea ridicați, care-i ajung până la gât, neagră, cu mâneci scurte. Pielea de pe brațe e pătată ca marmura. Își încălzește mâinile ținându-le între picioare. Dau încălzirea la maximum, vreau să simtă imediat căldura. Are fața răvășită, până și la ochi îi este frig. Nu se foiește pe scaun, nu-și caută locul, rămâne așa, nemișcată, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
noi doi, care de o bună bucată de vreme stăm afară și ne vedem încă, doar culorile hainelor și mâinile înlănțuite sunt puțin mai întunecate. Vroiam să spun ceva, dar tac, prins de amintiri. Stăm sus pe o treaptă de marmură, cu spatele sprijinit de gard. Din această poziție, împreună cu prietenii mei am văzut multe dimineți, dar nici un apus. Și în timp ce totul se întunecă, simt că viața este dulce, chiar dacă trece. Important este să rămână o școală și un gard de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de mânzat în sos verde. N-am vrut să mai știu altceva. Cu mâna nemișcată pe cearșaful care acum este un ecran cinematografic o văd pe femeia aceea cum se dezbracă, își desface ceasul și îl așază pe suprafața de marmură a unei vechi noptiere. Alături, tata își scoate pantalonii și îi pune pe umerașul de lemn. Tata care face dragoste cu bătrâna casieră cu chipul suferind și ceafa mirosind a parfum amar, într-o pensiune ascunsă pe o străduță de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]