2,887 matches
-
absurdă, ilogică, imposibilă, dar totuși ea, „gândirea delirantă”, este o modalitate de a gândi altfel, de „a gândi patologic”. O gândire care reflectă universul interior al paranoicului, al schizofrenicului, al parafrenicului. La fel poate fi etichetată gândirea obsesională sau delirul melancolic, ca absurde și negative, dar ele reprezintă totuși „modalități de gândire” ale unei ființe umane. Dar între rațiunea logica și gândirea delirantă este o „ruptură” pe care o vedem, dar pe care nu o putem înțelege. Sunt lucruri absolut diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dubitație sau interpretare irațională, ilogică a realității. Lesbianism: forma feminină a homosexualității. Licantropia: tulburare psihică de personalitate, cu caracter delirant, în cursul căreia bolnavul se crede preschimbat în lup. Lipemanie: termen ieșit din uz, desemnând, în trecut, melancolia sau delirurile melancolice. Logoclonie: repetarea spasmodică a unei silabe în mijlocul sau la sfârșitul cuvântului. Logoree: arta de a vorbi fără să spui nimic, flux verbal adesea incoerent și dezordonat, specific excitației maniacale. Manie: tulburare psihică autonomă caracterizată printr-o stare de excitație psihomotorie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de aur. Publică poezie și proză în „Steaua”, „Ramuri”, „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Unu”, „Aurora”, „Viața românească”, „Vatra”. Colaborează cu articole politice la „România liberă”, „Cotidianul” și „Curentul”. Încă de la prima carte, Cercuri de aur, S. se dovedește un intimist melancolic, o voce lirică temperată, în bună tradiție ardelenească, postblagiană, filtrată prin elegiile lui A. E. Baconsky. Un scepticism domol răzbate din versuri ca acestea: „Nu poți străbate iarna / Până la capăt. Cuprins ești / În prima ninsoare, în fulgii / Acoperindu-ți umerii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
Români îl admite în rândurile ei. Versurile ușurele ale lui G. (printre care și sonete, pasteluri, cântece „în formă populară”), din periodice și din volumul Flori de câmp (1909), sunt de o nedezmințită sărăcie a inspirației. Fără noroc în iubire, melancolicul, care eminescianizează impudic, se înseninează rareori. Amarul îl apasă și, cu „visurile spulberate”, e mereu gata să izbucnească în plâns. Și proza, chiar atunci când evocă întâmplări crunte și nenorocite răsuciri de destin (ca, de pildă, în nuvelele din Mărin ocnașul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287285_a_288614]
-
prefigurează o altă fațetă a poeziei sale, desfășurată, odată cu revenirea autorului în circuitul editorial, după un sfert de veac de tăcere, prin volumul De n-ar veni noaptea... (1969). Poetul se fixează în ipostaza unui „bard ostenit”, elegiac, meditativ și melancolic. Versurile păstrează solemnitatea dicțiunii, însă într-un registru preponderent confesiv, interiorizat, uneori cu inflexiuni psalmice, atitudinea dominantă fiind aceea, productivă liric, de resemnare senină, ca în poemul Din când în când: „Din când în când mă adumbrește,/ așa din senin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
adresată celui „cari de limba lui se-alasă”. O autoamenințare deznădăjduită și o exhortație nu lipsită de patetism ridică această „poruncă părintească” până la pragul de valoare simbolică, asemănătoare cu a „testamentului” lui Ienăchiță Văcărescu sau a versurilor lui Al. Mateevici. Întors melancolic spre atmosfera din cătunul distrus de „furlli”, care „viață vie nu lăsară” (Hora), B. închipuie și câte o baladă despre iele, „albele zâne / de la fântâne” (Albele și mușatele), pentru a încerca reconstituirea unui univers lăsat departe în trecut, dar de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285690_a_287019]
-
domnului Păduraru, găsim următorul text pe blogul celui care se iluzionează că mai poate fi crezut că este "un jurnalist dependent de propriile opinii": http://traian ungu reanu-tru.blogspot.com/2011/02/politica-la-firul- ierbii-sau-batalia.html#comments. Citindu-l, am rămas melancolic. Câtă minciună și rea- credință, câtă aroganță și obrăznicie în numele stăpânului, câtă trădare a destinului propriu de om de litere la acest autor. Parcă duhul toxic al lui Brucan, inchizitorul penal al Scânteii proletcultiste, s-a fi întrupat vremelnic aici
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
o cafea și a Început să lucreze, Îmbinând tonuri de albastru și cenușiu, ca să definească atmosfera adecvată. În timpul nopții - dormea tot mai puțin, iar somnul Îi era o picoteală nesigură - decisese că doar cu tonuri reci putea să delimiteze linia melancolică a orizontului, pe care se profilau siluetele războinicilor ce mărșăluiau pe țărmul mării. O să Învăluie totul În lumina pe care timp de patru zile se străduise s-o reflecte În mlădierile apei pe plajă, cu tușe ușoare de alb de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un pic peste jumătatea tabloului schițat În cărbune pe peretele alb), dar pictorul de război era mulțumit. În ceea ce privea munca din acea dimineață, plaja sub ploaie și navele care se Îndepărtau de orașul incendiat, o incintă Înnegurată În zarea melancolică, aproape cenușie Între mare și cer, toate Îndreptau ochii privitorului spre linii convergente oculte, care legau siluetele de departe, Înălțate de unele licăriri metalice, de coloana fugarilor, În special de un chip de femeie cu trăsături africane - ochi mari, linia
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lătrând ca niște câini și gemând ca niște lupi. Gemitusque luporum. Cât despre Faulques, ultimii pași ai lui Olvido Îl redaseră pe veci umbrelor ce populau turnul: un bărbat În picioare lângă un râu negru, căutând de pe celălalt mal strigoii melancolici ai celor pe care Îi cunoștea de când erau Încă În viață. Olvido și el, și-a amintit, priviseră Îndelung de pe același mal un râu pictat Într-un tablou din palatul Uffizi: Tebaida, de Gherardo Starnina, pe care unii Îl atribuiau
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ar Întreba dacă ai un prezervativ. Așa că - s-a uitat la ceas - hai să plecăm la hotel, dacă nu te deranjează. În acea după-amiază se Întorseseră Înainte de căderea serii, mergând agale pe jos pe malul râului Arno, Învăluiți În amurgul melancolic al soarelui de toamnă toscan, care părea copiat dintr-un tablou de Claudio de Lorena. Apoi, În odaie, cu ferestrele deschise spre oraș și spre râul imediat, din care urca la ei vuietul curentului care depășea digurile, se iubiseră Îndelung
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
blestematul ăla de englez a uitat să picteze frigul. Apoi Își Închisese gulerul gecii scurtă și, după ce-și atârnase geanta cu aparatele fotografice pe umăr, Îi zâmbise lui Faulques. Nu va mai fi niciodată alt război ca ăsta, spusese melancolic și surâzând ciudat. Îl sărutase pe obraz, repetase „niciodată” În șoaptă și plecase În urma ostașilor pe când, printre toate siluetele ce păreau suspendate pe mantaua de ceață care acoperea malul, Începeau să răsune, Întâi unul izolat, apoi două-trei și, În fine
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și chianti, prin sufrageria cu naturi moarte pe pereți (stilleben, murmurase Olvido: vieți silențioase), pe lângă televizorul În fața căruia Chirico stătea așezat cu orele, privind imagini fără sunet. Lângă tablourile din perioada neoclasică, neliniștitoare manechine fără chip Își lungeau umbrele printre melancolice nuanțe de verde, ocru și gri, spații pustii care, puțin câte puțin, se tot restrânseseră, ca și cum, cu timpul, pictorul ar fi Început să se teamă de fiorul absurdului și de pustiul pe care el Însuși Îl evoca. În fața unei pânze
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
imunitar, stimulează producerea globulelor albe, reglează tensiunea arterială și induce somnul. Indicații: boli reumatice, nevralgii, insomnii, astm bronșic, tulburări de vedere, dezechilibre nervoase, afecțiuni renale, boli infecțioase, stimularea memoriei, afecțiuni cardiace, celulita; Contraindicațiile pentru această culoare se referă la persoanele melancolice, predispuse la depresie psihică. Violetul favorizează apropierea de latura spirituală a vieții, apariția inspirației, dinamizează intuiția, conferă candoare și puritate, aspirație spre ideal. Mulți muzicieni, poeți și pictori au arătat că momentele lor de mare inspirație au apărut în situații
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
acestei teme ori centrarea exclusivistă, isteroidă, asupra ei ar transforma jurnalul intim Într-o simplă fișă de observație clinică. Să mori, să dormi Testul clinic nu poate fi, totuși, evitat când analizăm sinuciderea. Ea se leagă, de regulă, de procesele melancolice 22 și de ceea ce psihanaliza numește patologia doliului. Obsesia morții subzistă În fiecare dintre noi. Însă prezența ei se dovedește, În viața obișnuită, mai mult sau mai puțin aleatorie. Numai la sinucigașul prin vocație ea are un caracter continuu, direcționat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
faptă. Jurnalul intim se metamorfozează, astfel, treptat, Într-un adevărat carnet de operațiuni. El transformă - ca să folosim terminologia lui Jankélévitch - nu-știu-ce-ul și mai-nimic-ul Într-o nostalgie cu ochii deschiși a ireversibilului. Nostalgia maladivă, fascinația cenușiului, dificultatea de a trăi, conștiința melancolică a imposibilității atingerii absolutului intră, În proporții variabile, În alchimia derutantă a sinuciderii. Nici albedo, nici nigredo, sinuciderea e, pentru toți scriitorii care au experimentat-o, o ieșire. O despărțitură, un drum scurt și luminos spre altceva. E greu să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
element care ne obligă să privim fiecare cuvânt al lui Pierre Drieu la Rochelle cu multă precauție: sinuciderea lui. Ea rearanjează și redimensionează dramatic cuvintele Jurnalului și, implicit, ale existenței sale. Ca În cazurile multora dintre sinucigași, Drieu e un melancolic. Asemeni lui Jean-Jacques, singurătatea și melancolia Îi provoacă indescriptibile bucurii. Element de primă importanță În constituirea precarului său echilibru mental, melancolia Îi dă senzația „nesfârșită și delicioasă, alcătuită din regretul a ceea ce nu aveam, necontenit anulată de plăcerea a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
regretul a ceea ce nu aveam, necontenit anulată de plăcerea a ceea ce aveam”. Firește, melancolia singură nu poate fi blamată pentru finalul gest sinucigaș. De altfel, Drieu are un fel de voioșie mulțumită de sine atunci când face inventarul multiplelor sale umori melancolice: Melancolia de a nu fi activ și mobil, căreia Îi corespunde plăcerea de a fi lent și aproape imobil; melancolia de a nu fi Însurat și care se transforma, după despărțirile mele, În plăcerea de a nu mai fi; melancolia
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
detaliu, o secvență nu mai corespund monotoniei firești a notației cotidiene. Astfel de prilejuri sunt ideale pentru autoanalize: accidentele, schimbarea domiciliului, pierderea unei persoane apropiate, Împlinirea unei vârste rotunde sau revelația neliniștitoare a Îmbătrânirii devin pretexte pentru o scrutare atentă, melancolică, a propriului eu. Tentația auto-comunicării Așadar, autoportretul este mai degrabă o sfidare a normei, decât confirmarea intenționalității. El e o autografiere involuntară, În terminologia lui Philippe Lacoue-Labarthe2, un accident ce sfidează regula notației aparent sustrasă dorinței coerente de a semnifica
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
substanțiale. Autoportretul nu se va putea debarasa niciodată de originile și fatasmele persoanei Întâi, el fiind, În perpetuitate, un original și subiectiv tratat de narcisologie. Pe de altă parte, enciclopedia, care aspiră la obiectivitate și exhaustivitate, nu-și reprimă luxul melancolic al unei autocontemplări În care narcisismul Își are partea decisivă. Dacă autoportretul e și o descriere a lumii, la fel de adevărat e că enciclopedia e chiar lumea care așteaptă să fie descrisă. O lume căreia Îi lipsesc verbele. Un program al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pasarele Să-și ascundă sub aripă obositul căpușor... Ca si ele, dormi în pace somnul dulce, somn ușor... Dormi în pace. Dulci iluzii vor veni să te mpresoare, Or să-ți cânte, de departe, singuratice izvoare. Tu, ce-n ritmul melancolic al baladei populare Ai cântat durerea noastră de la munte pân' la mare.” Opera sa este mărturisire a unei civilizații, înrădăcinată într-un trecut de veche cultură și străveche tradiție. Având o vastă cultură, o cunoaștere a literaturii naționale de până la
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
A mai colaborat la „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Cronica”, „România literară”, „Tribuna”. Furtunile memoriei dezvăluie coordonatele tematice și stilistice care vor fi regăsite, cu nesemnificative modificări de nuanță și tonalitate, în volumele următoare, Biblioteca din Nord (1986), Mesagerul (1992) și Fiara melancolică (1999). D. este un tragic livresc, un neoexpresionist și un neosuprarealist, un metafizic evaziv, uneori teatral. Este, în primul rând, o voce dedublată, prinsă într-un iremediabil conflict între irealitate și realitate, livresc și autentic, între moarte (cuvinte) și viață
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
Carnete maro. Ceea ce dezvăluie jurnalul este coincidența de substanță (și stil) între poezia și viața unui poet autentic. SCRIERI: Furtunile memoriei, București, 1984; Biblioteca din Nord, București, 1986; Mesagerul, Iași, 1992; Tratatul de eretică, Iași, 1995; Mesagerul, Iași, 1997; Fiara melancolică, Botoșani, 1999; Carnete maro, I-II, îngr. și pref. Adrian Alui Gheorghe, Iași, 2001-2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, Aurel Dumitrașcu, „Furtunile memoriei”, RL, 1984, 51; Cristian Livescu, „Furtunile memoriei”, CRC, 1985, 8; Al. Călinescu, Elegii, reverii, întâmplări, CRC, 1987, 23
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286906_a_288235]
-
atitudini-ecou din Lucian Blaga, din Emil Botta, din Radu Stanca. Se exaltă vegetalul în germinare, contopirea cu natura, apar uneori elanuri titaniene. Un optimism programatic și convențional domină cântările despre zboruri și construcții. Dar nota specifică a poetului e una melancolică și grandios vizionară, accentuată cu fiecare carte. Don Juan se sinucide pentru a-i sfida pe cei ce l-au condamnat (Balada poetului de odinioară). Remarcabilă este lirica erotică, uneori ironică, alteori violentă, totdeauna neliniștită, gata a fi cuprinsă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
beția profundă și în stările febrile de origine infecțioasă. 5) Starea de stupoare: bolnavul este rupt de mediu, nu mai răspunde la întrebări, ci răspunde doar prin reacții motorii. În clinică este întâlnită stupoarea catatonică în schizofrenia catatonică, apoi stupoarea melancolică și cea isterică. 6) Sopor: reacțiile motorii slăbesc în intensitate. Se intră în absența conștiinței. 4.1.6.2. Stări de absență a conștiinței 1) Coma: este acel nivel la care nu mai putem vorbi de conștiință. Ea este absentă
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]