4,695 matches
-
nu se pot face de azi pe mîine! ― Nu, firește! rosti Dragoș mai întunecat. Ar trebui să se zguduie lumea din temelii, iar asta n-o doresc nici eu și nici nimeni... Numai vreo minune dacă s-ar întîmpla... ― Minune! murmură Titu. În ziua de azi numai oamenii mai fac minuni! ― Oamenii, da, nu robii! adăugă învățătorul cu o străfulgerare aspră în ochi. 6 Ziua următoare, în zorii zorilor, primarul Ion Pravilă se afla pe moșia arendașului. Pândarul Zarofir Chelaru, slăbănog
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doar că asta nu înseamnă încetarea cercetărilor și repetând că hoții trebuiesc descoperiți... Seara, după cină, bătrânul Iuga zise: ― Aș vrea să-ți vorbesc ceva, Grigoriță, într-o chestie care... Titu Herdelea, înțelegînd că e de prisos, se sculă imediat, murmurînd: ― Pe mine, vă rog, să mă scuzați... Sunt și prea ostenit de cât am umblat azi... ― Atunci noapte bună! făcu Miron cu o umbră de recunoștință în glas. Cum ieși Herdelea, Grigore începu să protesteze că iar a jignit pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jurau că până-n primăvară toți trebuie să avem pământ, că așa a dat porunci vodă; ba s-au și supărat și m-au ocărât pentru că n-am vrut să-i cred... Petre, întărîtat puțin de scăpărările lacome din ochii tuturor, murmură: ― Se poate, cum nu... Că multe vorbesc oamenii și la București. Unii într-un fel, alții într-alt fel. Nici boierii nu știu cum ar fi mai bine și cum ar face să împace pe toți oamenii. D-aia se tot sfătuiesc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
socotit totdeauna credincioși, îi sunt vrăjmași în inimile lor. Îi păru rău că i-a primit și mai ales că le-a îngăduit să se întindă la vorbă. Dar își da seama că nu mai poate drege greșeala cu răul. Murmură morocănos: ― Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul! Nu mai aveți nici rușine, nici bună cuviință... Apoi îi măsură pe rând, încet și rece, și pe toate fețele citi limpede aceeași dorință mare. Privirile lor stăruitoare îl frigeau, în tăcerea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ales de felul cum le-a rostit. Numai acuma recunoscuse pe Brumaru. În același moment privirea lui alunecase dincolo de mașină, pe rondul cu flori roșii, inima înflorită pe care iubirea lui o așternuse în fața cuibului Nadinei. Întinse mâna lui Brumaru, murmurând nehotărît: ― Tu erai?... Nici nu te recunoșteam sub deghizarea asta... Nadina interveni repede cu explicația: ― L-am cules și pe el, ca să fim compania mai mare... Nu te superi? ― O, se poate? Din... Vmse să zică "dimpotrivă", își luă seama
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
În hol ardeau lămpile și era călduț, iar dulceața aștepta oaspeții. Curând apăru și bătrânul Iuga, care îmbrățișă foarte afectuos pe Nadina: ― În sfârșit, am mai pus și noi mâna pe tine, ștrengăriță frumoasă și nestatornică! Ea, măgulită, îl sărută, murmurând drăgălaș: ― Cine-i mai dulce și mai adorabil ca tăicuțul nostru? Gogu profită să se plângă iarăși de peripețiile călătoriei. Au avut trei pane de cauciuc și două la motor. Au omorât nenumărate gâște, rațe, găini și un purcel. Erau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ei nu sunt așa de bine aranjați la Lespezi. ― Ai să ne faci plăcere, adăugă ea cu un surâs bun. Dar să nu amîi, că noi nu zăbovim pe aici mai mult de câteva zile! ― Am să viu chiar mîine! murmură Titu Herdelea fericit. ― Foarte bine!... Nu-i așa, Gogule? zise Eugenia către bărbatul ei. ― Mai încape vorbă! aprobă dânsul. Ce zici tu e sfînt! După plecarea lor, Nadina povesti câte ceva din vilegiatura ei prelungită, adresîndu-se însă mai cu seamă bătrânului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ea se apropiase și-și lipise corpul de el cu brațele mereu răsfirate. Nu mai vedea decât ochii ei, gura ei, sânii ei. O cuprinse brusc de mijloc și o răsturnă pe fotoliu, acoperind-o cu sărutări lacome. Nadina îi murmură la ureche cu același glas: ― Nu aici... Nu vreau aici... Îi alunecă din brațe. Apoi îl luă de mână. Și el o urmă ca un câine credincios. 6 A doua zi, îndată după dejun, Titu Herdelea se retrase să se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl muncesc. Tânărul Herdelea clătină din cap: ― De, bine ar fi să fie cum zici, dar eu, îți spun verde, nu cred. Nimeni nu împarte de bunăvoie cu alții ce are. Dumneata ai împărți, spune drept? ― Așa-i, nici vorbă, murmură Petre abătut. Dar atunci noi trebuie să pierim, că nu mai putem duce povara. Merseră câteva clipe tăcuți, apoi flăcăul urmă, parcă I-ar fi chinuit un singur gînd: ― Dacă dumnealor nu se îndură de bunăvoie, cine poate să-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sărută mâna. Bărbații se retraseră cu explicația că fiind vorba de afaceri... Îl pofti să șează pe fotoliul ce-l ocupase Raul, lângă căminul în care foșneau cu flăcări leneșe două buturugi uriașe. Se așeză și ea pe celălalt fotoliu, murmurând feciorelnic: ― Așa... Acum putem vorbi liniștiți! Platamonu cunoștea ceremonialul. Excesul de gentilețe înseamnă că are mare nevoie de bani. Încercă să previe primejdia și începu să-i pomenească despre recolta care... Ea îl întrerupse rîzînd: ― Știu, știu... Totdeauna recolta e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
s-au deșteptat, vor ei înșiși pământ și nu mai rabdă fără a crâcni înșelăciunile și neomenia. Chiar și pe aici, unde sunt învoieli cinstite și nu-i păgubește nimeni nici cu o para, se codesc, și se frământă, și murmură. Ce o fi pe-acolo, Dumnezeu știe... Pe Nadina o plictisea polologhia asta. Arendașul observă și-și opri elocvența. Urmă o pauză mai lungă. Nadina îl privea cercetător, parc-ar fi vrut să afle ce se ascunde sub vorbăria grecului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
are să-i spuie: ― În camera asta stăteam și eu înainte de a mă mărita, în vacanțe, când mă întorceam de la pension. Pe atunci măicuța nu închiria... Câte visuri frumoase am visat în pătuceanul ăsta! Încurajat, tânărul stăruia să-i scoată mantoul, murmurând întruna: ― Doamnă Mimi, te rog... Nu mușc, zău! Nu mușc! Mimi izbucni în rîs: ― Te cred, fiindcă nici nu ți-aș permite... să-mi faci semne! Pe urmă, ca să-l potolească, adăugă sentimental: ― Mi-ești simpatic, dar... Titu își pierdu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
amestecă acuma glasul lui Grigore, uscat de emoție: ― Bravo! Bravo! Nadina întoarse puțin capul spre el cu o mică privire dojenitoare. Apoi lectura se sfârși, ovațiile petrecură pe rege până la ieșire și toată lumea se urni să plece. ― Foarte nostim spectacolul! murmură Nadina pe culoar. Nu-i așa?... Și regele ce bine a fost! Afară, trăsuri elegante, automobile zgomotoase, zâmbete multe și strângeri de mâini. Și muzica militară a companiei de onoare cântând un marș marțial... Câinele lătra să se omoare. Ploua
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cheia în broască și o cuprinse de mijloc, continuând cu același glas lacom și fierbinte: ― De ce nu vrei să râzi nițel, Gherghino?... De ce te uiți așa? Nu, nu, nu vreau să te uiți așa! Îi sărută gura, ochii, obrajii. Gherghina murmură: ― De ce-ți bați joc de mine, conașule? Și simțindu-se dusă spre colțul unde văzuse canapeaua, adăugă: ― Nu vreau!... Nu vreau!... Țip!... Să știi că țip!... ― Nu fi proastă, Gherghino!... Nu, nu! bodogăni Aristide crîmpoțindu-i gura cu gura lui
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Parcă ești alt om! ― Se cunoaște? făcu Grigore. Mi-e cam rușine și totuși... Sunt îndrăgostit rău! Olga îi aruncă o privire cu un surâs ștrengăresc. Tecla, însă, uitîndu-se o clipă la loja Nadinei plină de o diversitate de admiratori, murmură pe gînduri: ― Ce-i drept, parcă s-a făcut mai frumoasă și mai fermecătoare... Tânărul Iuga îi sărută mâna, recunoscător. Când se ridică iar cortina și se întunecă sala, Nadina șopti: ― Unde mergem după spectacol, Grig? Și mai târziu, în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Raul ajungând cu ea într-un colț mai depărtat. Nadina se lipi de el, fără să-l privească, în loc de răspuns. ― Sunt exasperat... Nu mai pot!... De ce mă chinuiești așa? continuă Raul, strîngînd-o și alunecîndu-și brațul pe spatele ei. ― Ai răbdare! murmură Nadina. Nu mă strânge așa, că ne observă lumea... ― Mi-ai promis solemn, Nada, nu-i așa? insistă el. Te aștept, Nada, auzi?... Vii?... Vii? Te rog... Nada... ― Da, da... Sss... Taci! șopti ea, încleștîndu-și nervos mâna stângă pe brațul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îndatoreze peste puterile lor. Și ce-a fost aici e pretutindeni, dacă nu și mai rău... Colonelul Ștefănescu își redobândi încrederea și-l întrerupse, adresîndu-se prefectului: ― Vasăzică întocmai ce afirmam eu, iubite domnule prefect! Exact! Oamenii nu se ajung, și murmură, și se agită, și amenință. Asta nu e anarhie, pentru Dumnezeu, domnilor?... Și încă am avut un an mai bunișor, de s-au făcut de toate, potrivit. Închipuiți-vă, însă, dumneavoastră ce s-ar întîmpla dac-ar da Dumnezeu o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bine unui poet: ― Ce noapte divină! Nadina deschisese ușa iatacului ei. În lumina palidă a candelei se vedea patul mare, alb și cald, cu portretul ei deasupra. Grigore întrebă încet: ― Ești mulțumită, iubirea mea? ― M-am amuzat foarte, foarte bine, murmură Nadina și, după o mică pauză, abia stăpînindu-și moleșeală, adăugă: Dar acuma sunt așa de obosită că... Bărbatul o privea. Îi era milă de extenuarea ei vădită. Îi șopti blînd: ― Ai dansat prea mult... Ce are a face! Bine că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
aproape imperceptibil Grigore de-abia atingând mănușa, parcă i-ar fi fost frică. Bătrânul Miron o conduse până la ușa care rămase un răstimp deschisă, lăsând să pătrundă înăuntru un val de aer proaspăt și înviorător. ― Ce femeiușcă nostimă și simpatică! murmură bătrânul, frecîndu-și mâinile. Păcat că ai lăsat-o să plece așa curând, Grigoriță! Când află despre divorț, Miron se cruci. Nu se poate! Asta e nebunie. Toate explicațiile lui Grigore fură zadarnice, mai ales că el nu-i mărturisea tocmai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl opri cu un gest instinctiv și, după câteva secunde, șopti: ― Așteptai pe cineva? Când tânărul vru să răspundă, altă întrebare îl iscodi cu un surâs tulbure: ― Nici pe mine? El tăgădui din cap. ― Și vezi, eu totuși am venit! murmură ea cu o privire stranie, înfășurată în haina de iarnă, cu blana de vulpe în jurul gâtului, cu o căciuliță de catifea înfundată pe cap, fata parcă răspândea o lumină vaporoasă în odaia ce se lupta cu amurgul. ― Ai adus bucurie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
simplu pe marginea patului, uitîndu-se cum Titu punea două lemne în sobă, cum întorcea cheia în broască... De-abia când el îi luă capul în mâini și o sărută pe buze mai apăsat ca altă dată, avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare: ― De ce-ai încuiat ușa? Întrebarea însă rămase suspendată în aerul îmbîcsit de tutun. Titu alunecase în genunchi la picioarele ei, și-și ascunsese obrajii în poala ei, încolăcindu-i și mîngîindu-i șoldurile cu brațele. Ea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Titu, care ascultase fără a înțelege vorbele, și se lipise tot mai strâns de ea, auzindu-i bătăile inimii din ce în ce mai clar, simțindu-i uneori tresăririle trupului. Apoi, deodată, Tanța se întrerupse, năpădită parcă de o frică mare, și se ridică murmurînd: ― Acuma însă trebuie să plec... Lasă-mă, te rog, Titule drag! Unde mi-ai pus haina ? Titu Herdelea se spăimântă. Îl durea numai închipuirea că va rămâne iarăși singur, cu articolul neterminat, în căutarea frazei de efect. Acuma tot ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iubești ? Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă întrebare: ― Acum crezi că te iubesc? ― Nu m-am îndoit niciodată, făcu tânărul Herdelea. Numai tu te-ai îndoit de iubirea mea. ― Să nu mă mai îndoiesc? murmură Tanța. ― Nu! zise Titu, crîmpoțindu-i buzele. Când rămase singur, Titu Herdelea lăsă perdeaua și aprinse lampa. Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. În cameră mai plutea parfumul corpului ei, amețitor și misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele și zvârcolirile ei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Grigore îl însoți până-n fața băncii, având și el o întrevedere cu Baloleanu. Pe drum, bătrânul se uita mereu la afișele și pancartele fără număr care toate chemau lumea la diferite distracții și petreceri. ― Aici oamenii știu că trăiesc bine! murmură Miron disprețuitor, încotro te întorci numai îndemnuri la veselie și desfrâu. Ce le pasă?! Noi muncim, ca să poată ei să benchetuiască! Constantin Dumescu se lumină la față văzând pe Miron. Îl îmbrățișă cu o efuziune care părea aproape neverosimilă pentru
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mâinile ca la rugăciune), te rog, dă-mi dovada supremă de iubire și... să vorbim de altceva. ― Despre ceea ce aș fi vrut să mai vorbesc, nici n-aș mai putea pomeni, dacă hotărârea ta e într-adevăr definitivă și irevocabilă! murmură bătrânul abătut. Numai după o pauză continuă: Cu noră-mea puteam discuta despre Babaroaga, cu fosta nevastă a fiului meu mi-ar fi imposibil. Nadina râse cu dinții fildeșii: ― Vai, cât te înșeli, dragă papa! Tocmai dimpotrivă. Numai cu fosta
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]