2,731 matches
-
primit titlul de Ras - principe. Înlăturarea guvernatorului din Hamasen a contribuit la adâncirea ostilității dintre împărat și dinastia cârmuitorilor locali. Numirea lui Alula ca guvernator a fost primită și ea de aceștia ca un afront, din cauza originii sale modeste, din afara nobilimii. Alula și-a stabilit reședința la Adi Teklay iar după scurt timp a pus temeliile unui nou oraș-capitală, Asmara. Alula s-a străduit să obțină recuperarea din mâinile egiptenilor ale localităților Bogos și Massawa, în vreme ce nobilii locali, ca Dabebe Araya
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
au fost foarte importante. Pictura olandeză timpurie, pictura flamandă și barocă precum și numeroase exemple de arhitectură romanică, gotică, renascentistă și barocă au reprezentat momente importante din istoria artei. De asemenea tapiseriile flamande au fost foarte apreciate și căutate de întreaga nobilime europeană până în secolul al XVIII-lea. Numeroși artiști celebri au trăit pe teritoriul actualei Belgii: Jan van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Peter Paul Rubens sau Antoon van Dyck. În secolul XIX și XX au apărut o serie de pictori
Cultura Belgiei () [Corola-website/Science/336777_a_338106]
-
bazele lutheranismului, al treilea curent creștin (după catolicism și ortodoxism). Ca și în cazul lui Jan Hus, ideile sale au provocat o intensă mișcare socială, care a culminat cu Războiul Țărănesc German. În domeniul politico-social, în scrieri ca: "Apel către nobilimea creștină de națiune germană", "Captivitatea babiloneană a Bisericii", "Libertatea creștină", Luther, ca și predecesorii săi, susține ideea separării statului de biserică, libertatea conștiinței. Un alt reprezentant al reformei germane a fost Thomas Müntzer. Spre deosebire de Luther, ca reprezentant al țărănimii, a
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
dorința ca legile să-și găsească originea în rațiune, scopul prim al legilor fiind de a asigura "cea mai mare fericire la cei mai mulți", demascând cruzimea legilor, inumanitatea procedurilor, arbitrariul judecătorilor din acea perioadă. Susținător al egalității sociale, demasca privilegiile acordate nobilimii și clerului. În lucrarea "Despre infracțiuni și pedepse", se ocupă în exclusivitate cu dreptul penal și atacă bazele justiției penale feudale. Exprimându-și adeziunea față de teoria contractului social, consideră că adevărata cauză a sărăciei și inegalității este proprietatea privată. Ca
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
politică, se afirmă tot mai intens ideea contractului social, opusă teoriei statului feudal-teologic. Printre cei mai de seamă reprezentanți ai noului curent sunt poetul John Milton și politicianul Algernon Sidney. Conform acestor reprezentanți ai taberei revoluționare, care aparțineau burgheziei și nobilimii mijocii, regele trebuia să răspundă pentru acțiunile sale în fața poporului, care putea să-l destituie dacă nu respecta contractul social. În programul lor, "Acordul poporului" (1647), "egalitarii" ("the levellers") se pronunțau în favoarea republicii și aveau ca revenicare desființarea Camerei Lorzilor
Istoria gândirii politice () [Corola-website/Science/337158_a_338487]
-
fost expulzat de la curte. Maria Eufrosina a încercat să acționeze ca mediator. La încoronarea fratelui ei, regele Carol al X-lea, în 1654, Mariei Eufrosina i s-a garantat rangul și statutul de Prințesa Regală a Suediei. O parte din nobilime s-a opus acestui lucru. Maria Eufrosina nu a folosit titlul de contesă dar în general lumea i se adresa că unei prințese.
Maria Eufrosina de Zweibrücken () [Corola-website/Science/337346_a_338675]
-
Aici a construit primul local de teatru din București, Teatrul Vechi care a funcționat douăzeci de ani, până la înălțarea Teatrului Național. Pe Calea Mogoșoaiei ținea cofetărie și restaurant, iar deasupra restaurantului se găsea o sală mare destinată balurilor mascate ale nobilimii. Momulo a murit în 1859, fără descendenți, și a lăsat toată moștenirea soției sale, Ecaterina Momolo Cardini fostă Timotei Gheorghevici care era după mamă nepoată a negustorului brașovean Mihai Alexovici, strămoșul matern al lui Ion Luca Caragiale. Mai târziu, după ce
Teatrul „Momulo” () [Corola-website/Science/337399_a_338728]
-
călătorie (din Basarabia și Bucovina). a scris "Arhondologia Moldovei" între anii 1840-1857 , lucrare ce constituie mai degrabă o cronică a contemporanilor lui decât o istorie documentată a familiilor boierești. "Arhondologia" , un termen introdus de fanarioți, are semnificația de "Istorie a nobilimii; carte cuprinzând repertoriul familiilor nobile dintr-o țară." Și-a adunat informațiile în timp de treizeci și cinci de ani, dacă avem în vedere că a scris pînă în ajunul morții (1862), înregistrând sinuciderea fostului domnitor Grigore Al. Ghica (1857). Primul procedeu
Constantin Sion () [Corola-website/Science/337414_a_338743]
-
al lui Ștefan cel Mare, ar fi tradus textul cronicii în "Moldavă", în târgul Vasluiului. Frații Sion au inventat "Cronica lui Huru" spre a servi neamului Sion să-și poată trimite feciorii la școala de cadeți din Petersburg -școală rezervată nobilimii. Falsitatea acestei cronici a fost demonstrată de Alexandru Philippide, Gr. G. Tocilescu, I.Tanoviceanu, Theodor Codrescu, Gh. Ghibănescu, Șerban Cioculescu etc.
Constantin Sion () [Corola-website/Science/337414_a_338743]
-
și Danemarcei. În cele din urmă, armistițiul din 1570 a divizat Livonia între participanți, Lituania controlând Riga și rușii extinzându-și ieșirea la Marea Baltică prin cucerirea cetății Narva. Lituanienii s-au simțit presați din ce în ce mai mult de țar; în plus, mica nobilime lituaniană a început să ceară marelui duce și marii nobilimi drepturi similare ca cele de care se bucura nobilimea polonă (șleahta), respectiv Libertățile de Aur. În cele din urmă, în 1569, după ce Sigismund al II-lea August a transferat Poloniei
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
divizat Livonia între participanți, Lituania controlând Riga și rușii extinzându-și ieșirea la Marea Baltică prin cucerirea cetății Narva. Lituanienii s-au simțit presați din ce în ce mai mult de țar; în plus, mica nobilime lituaniană a început să ceară marelui duce și marii nobilimi drepturi similare ca cele de care se bucura nobilimea polonă (șleahta), respectiv Libertățile de Aur. În cele din urmă, în 1569, după ce Sigismund al II-lea August a transferat Poloniei întinse teritorii ale Marelui Ducat, și după mai multe luni
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
extinzându-și ieșirea la Marea Baltică prin cucerirea cetății Narva. Lituanienii s-au simțit presați din ce în ce mai mult de țar; în plus, mica nobilime lituaniană a început să ceară marelui duce și marii nobilimi drepturi similare ca cele de care se bucura nobilimea polonă (șleahta), respectiv Libertățile de Aur. În cele din urmă, în 1569, după ce Sigismund al II-lea August a transferat Poloniei întinse teritorii ale Marelui Ducat, și după mai multe luni de negocieri, lituanienii au acceptat parțial cererile polonilor și
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
și amenințată de mașinațiunile politice ale vecinilor săi, Livonia nu era în stare să reziste unui atac.” "Landmeisterul" și "gebietigerul" Ordinului, precum și proprietarii de moșii din Livonia, erau toți mici nobili care își păzeau privilegiile și influența împiedicând apariția unei nobilimi mai mari și mai puternice. Doar arhiepiscopia Rigăi a reușit să depășească rezistența micii nobilimi. a fost numit arhiepiscop al Rigăi, iar coajutor al său, cu suportul fratelui său Albert (Albrecht) de Brandenburg-Ansbach, fostul "hochmeister" prusac care sudul statului Ordinului
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
unui atac.” "Landmeisterul" și "gebietigerul" Ordinului, precum și proprietarii de moșii din Livonia, erau toți mici nobili care își păzeau privilegiile și influența împiedicând apariția unei nobilimi mai mari și mai puternice. Doar arhiepiscopia Rigăi a reușit să depășească rezistența micii nobilimi. a fost numit arhiepiscop al Rigăi, iar coajutor al său, cu suportul fratelui său Albert (Albrecht) de Brandenburg-Ansbach, fostul "hochmeister" prusac care sudul statului Ordinului Cavalerilor Teutoni și în 1525 se proclamase duce în Prusia. Wilhelm și Christoph urmau să
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
cuprins și "Privilegium Sigismundi Augusti" prin care Sigismund garanta stărilor livoniene diferite privilegii, inclusiv libertatea religioasă în raport cu , "", și continuarea administrației tradiționale germane. Termenii privind libertatea religioasă interziceau orice reglementare a ordinii protestante de către autoritățile religioase sau laice. Unii membri ai nobilimii lituaniene s-au opus extinderii uniunii polono-lituaniene, și i-au oferit coroana lituaniană lui Ivan al IV-lea. Țarul a susținut public această opțiune, fie deoarece o lua în serios, fie pentru că avea timp să-și întărească trupele din Livonia
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
de Bathory, care a acordat Bisericii Romano-Catolice venituri și moșii confiscate de la protestanți și a inițiat și o campanie de recrutare de coloniști catolici. În ciuda acestor măsuri, populația Livoniei nu s-a convertit masiv, în schimb Polonia-Lituania și-a înstrăinat nobilimea livoniană. În 1590, armistițiul ruso-suedez de la Plussa a expirat și luptele s-au reluat cu , terminat și el cu tratatul de la Teusina (Teavzino, Teavzin), conform căruia Suedia a cedat Ingria și Kexholmul Rusiei. Alianța polono-suedeză a început să se destrame
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
o cucerească. Această pace a fost percepută negativ de roberțieni, care au fost excluși din negocieri. Pacea de la Margut a condus regatul franc să fie inclus în orbita ottoniană, și, în consecință, a slăbit influența roberțienilor în cadrul guvernului regal în favoarea nobilimii din Lotharingia. Temându-se să nu fie prins între regele carolingian și ottonian, Hugh Capet a plecat la Roma în 981 pentru a-l contacta pe Otto al II-lea cu scopul de a crea o alianță. Atunci, Lothar a
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
teritoriile revendicate din Dalmația, orașul a acceptat hegemonia mai mult nominală a regelui Ludovic I al Ungariei. La 27 iunie 1358, s-a convenit la Visegrád asupra acordului final între Ludovic și arhiepiscopul Ivan Saraka. Orașul recunoștea suveranitatea maghiară, dar nobilimea locală continua să își exercite drepturile fără prea multe intervenții de la Buda. Republica a profitat de suzeranitatea mai mult nominală a lui Ludovic, al cărui regat nu era o putere maritimă și cu care nu avea prea multe conflicte de
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Ragusa” ("Duc de Raguse"). În 1810, Ragusa, împreună cu toată Dalmația, a fost arondată nou-înființatelor . Ulterior, Marmont l-a abandonat pe Napoleon în din 1814, și a fost declarat trădător. Astfel, în franceză a apărut cuvântul "ragusade" cu sensul de „trădare”. Nobilimea ragusană nu era unită în idei și în acțiune politică. Articolul 44 al "Decretului din 1811" abolea instituția " "din legea moștenirii, prin care francezii au permis nobililor mai tineri să ia parte la moștenirea familiei, drept pe care anterior nu
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
capitulării orașului. În scopul de a evita un conflict mai amplu, austriecii au acceptat condițiile capitulării francezilor. Generalul Milutinović a promis că armatele austriacă, britanică și muntenegreană nu vor ocupa orașul înaintea evacuării ultimilor francezi pe corabie. Marele Sfat al nobilimii ragusane (adunarea de 44 de patricieni care fuseseră membri ai Marelui Sfat înainte de abolirea Republicii de către Franța) s-a mai întrunit pentru o ultimă dată la 18 ianuarie 1814 la Villa Giorgi din , încercând fără succes să revitalizeze Republica Ragusa
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
1814, trupele britanice și austriece au intrat în oraș prin Poarta Pile, și nu i-au lăsat să intre pe rebelii ragusani. Îmbătat de victorie, și având susținerea lui Vlaho Kaboga, generalul Milutinović a ignorat acordul de la Gruž făcut cu nobilimea. Evenimentele au rămas în istorie sub numele de „episodul steagului”. Drapelul Sfântului Blasiu a fost arborat alături de culorile austriece și britanice, dar numai pentru două zile întrucât, la 30 ianuarie, generalul Milutinović a ordonat maiorului Sabo Giorgi (Đorđi) să-l
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
lui , face eforturi de a justifica acțiunile populare și de a demonstra solidaritatea tuturor grupurilor sociale de a-și atinge țelul comun de restaurare a Republicii. Dovezile istorice par însă să demonstreze o altă situație. Nu prea exista înțelegere între nobilime, burghezie și țărănime, și șansele ca aceste grupuri să aibă o bază comună pentru activități viitoare erau reduse. Aceste grupuri aveau fiecare motivele lor de a fi nemulțumite de dominația franceză și la început s-au bucurat împreună de victorie
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
sau au emigrat; doar circa o cincime din familiile nobiliare au fost recunoscute de monarhia habsburgică: Ghetaldi-Gundula, Gozze, Kaboga, Sorgo, Zlatarić, Zamagna, Pozza, Gradi și Bona. Constituția Republicană a Ragusei era una strict aristocratică. Populația era împărțită în trei clase: nobilimea, cetățenii și plebeii care în mare parte erau meșteșugari și țărani (iobagi, coloni și țărani liberi). Toată puterea efectivă era concentrată în mâinile aristocrației. Cetățenilor li se permitea să dețină funcții minore, în timp ce plebeii nu aveau niciun cuvânt de spus
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
ragusană a evoluat în secolul al XII-lea până în secolul al XIV-lea și a fost stabilită prin lege la 1332. Familii noi au fost acceptate abia după cutremurul din 1667. Patriciatul inițail Familiile care au fost acceptate în rândurile nobilimii după : Este remarcabil că nobilimea a supraviețuit chiar și atunci când clasele erau divizate de dispute interne. La sosirea lui Marmont în Dubrovnik în 1808, nobilimea era împărțită în două blocuri,„Salamankezi” ("Salamanquinos") și "Sorbonezi" ("Sorboneses"). Aceste nume fac aluzie la
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
al XII-lea până în secolul al XIV-lea și a fost stabilită prin lege la 1332. Familii noi au fost acceptate abia după cutremurul din 1667. Patriciatul inițail Familiile care au fost acceptate în rândurile nobilimii după : Este remarcabil că nobilimea a supraviețuit chiar și atunci când clasele erau divizate de dispute interne. La sosirea lui Marmont în Dubrovnik în 1808, nobilimea era împărțită în două blocuri,„Salamankezi” ("Salamanquinos") și "Sorbonezi" ("Sorboneses"). Aceste nume fac aluzie la anumite controverse apărute din războaiele
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]