9,057 matches
-
ca o chemare, dădeam cu cazmaua care se împlânta ușor fără să simt nici cea mai mică urmă de oboseală. Și apa mă chema... Îi povesteam nevesti-mi iar ea o ținea una și bună: „Să nu te mai culci sub nuc.” Odată când a venit pe la poartă o țigancă, una bătrână, cu părul brumat, i-am povestit visul și să știi că a avut dreptate cioropina ceea, chit că m-a costat o găină din acelea roșii, bune ouătoare. Mihu se
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Lupău, așa i se zisese demult, fde fapt, pe el îl chema Axinte după numele lui de familie, terminând sticla, chiui odată cu un glas gros și răgușit și o aruncă departe în vale spre crengile despuiate de frunze ale unui nuc. Sticla sclipi stins prin aer apoi se auzi vaietul ei jalnic atunci când s-a spart făcându-se în mii de țăndări. Zise apoi cu glas întretăiat de o precipitare neașteptată: Unde este floarea mea? Dacă vă prind că măcar ați
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nu cocoreco, ca dincolo de London Bridge, un loc în care urzicile, fragii și căpșunile sălbatice cresc în voia chiar pe marginea ulițelor din sat și unde dacă te scoli târziu, în mod sigur te spurcă pupezele din bociungile bătrânilor nuci ce se găsesc mai peste tot. Totuși un lucru al civilizației moderne a ajuns și acolo, dar parcă speriat s-a oprit la marginea satului și nu a mai înaintat nici un pas. Este vorba de asfalt. S-a făcut drum
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
ocrotitoare ale mamei în momentul cutremurului care a precedat intrarea țării în cel de-al Doilea Război Mondial. Cutremurul era un semn prevestitor, dat de Dumnezeu, pentru a-i avertiza pe muritori că vor urma vremuri grele. Își aminti de nucul uriaș din spatele casei, care-și mișca crengile într-un ritm alert, ca și cum ar fi fost lovite de un vânt foarte puternic, stârnit pe neașteptate, în timp ce coșul înalt, din cărămidă zdrențuită de intemperii, se disloca aruncând părțile desprinse pe creasta acoperișului
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
toiul iernii! Același contrast se înregistrează și toamna, când prin poienele de miazăzi se cosește otava, iar pe platoul de lângă Mănăstirea Stânișoara, la 800 metri altitudine, se sapă cartofii și sfecla furajeră, se culeg legumele de pe straturi și...se bat, nucii (n.a.). (Spre nord-vest, când plouă mai tare, sau, când se topesc zăpezile iernii, din strunga albicioasă a muntelui dispus în amfiteatru, se prăvălește un șuvoi de apă care tulbură liniștea specifică spațiului monahal. Aceea este Cascada Urzicii sau a Văii
Mentoratul în geografie: Ghid metodologic pentru practică pedagogică - studenţi, absolvenţi şi profesori-mentori by Viorel Paraschiv () [Corola-publishinghouse/Science/1702_a_3117]
-
curiozitatea copiilor În acțiunile de explorare, Îngrijire și protejare a mediului Înconjurător. Părinții, copiii, cadrele didactice se implică activ și motivat prin servicii de colectare a diverselor materiale din natură În vederea confecționării de lucrări sau jucării (castane, ghinde, frunze, nuci, alune). Se pot confecționa tablouri, jucării care se pot comercializa (având valori minime). Prin activitățile ecologice copiii Își pot Îmbogăți cunoștințele despre flora și fauna pădurii. Copiii Învață și despre factorii poluanți ai pădurii - reziduuri menajere și chimice, vânătoarea irațională
Modernizarea carierei de manager în instituţia de învăţământ preprimar by Dorina Buhuş () [Corola-publishinghouse/Science/1725_a_92277]
-
le-a explicat că nu vor putea culege roadele deoarece înaintașii lor nu au dat de pomană pentru ei. Culmea era că acei copii se făcea că erau copiii ei. Mă uit la cele cornulețe și la cozonac făcute cu nuci de la Eva din grădina părinților noștri. Ei nu mai sunt printre noi, au plecat tare de mult, așa am să plec și eu într-o bună zi. Nu știu dacă cineva se va mai gândi la mine că am fost
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
spiritualitatea, o carte care e scrisă într-o tulburătore limbă de geneză, ,,Dăinuiri Dăneștene“, semnată Eugenia și Costache Buraga. Cei care am avut privilegiul să-l ascultăm vorbind în fața miilor de mărtuirii strînse în casa modavă de-o vîrstă cu nucii ce-i vegheză prispa, cu greu realizăm că o enciclopedie, o adevărată enciclopedie poate căpăta și chipul și sufletul unui semen de-al nostru, de-o vîrstă cu vremea, desprins parcă din frescele ctitoriilor voievodale ce-n loc de turle
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
-și frece trupul cu zăpadă, în plină iarnă, călindu-și organismul care-și înfruntă astfel bătrânețea. De locuit, locuiește într-un fel de căsuță tip bojdeucă, înțesată cu lucruri de valoare, multe dintre ele intrate în patrimoniul național. Sub un nuc răsfirat peste căsuța lui, apărată cu strășnicie împotriva oricărei propuneri de renovare, am răsfoit cărți vechi pe care mari biblioteci din lume ar fi mîndre să le posede, am ținut în palmă rozete solare de mii de ani, scoase din
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
Povestea acestea stând relaxat la umbra unor sălcii, care atingeau cu pletele lor, când și când, apa unduitoare a iazului din Șipote. Inspira profund și cu plăcere aerul răcoros, cu un ușor miros de iod, care venea dinspre livada de nuci. Mai târziu, altădată, într-o zi de Paști, ultimul din viața sa, aflându-se în vizită la secția Bârnova, s-a oprit privind trist, cu chipul suferind, joaca unor veverițe printre crengile unui pin bătrân. Era un om sensibil, poate
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
remarcabil). Iar spiritul lor de familie era notoriu. Tânărul Julius a fost mereu legat de unchiul Felix și de mătușa Rebeca. El nu a putut uita niciodată prânzurile din casa acestora 13, formidabilele fripturi în sosul cu rețetă secretă, imensul nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verișori și verișoare, și-au creat și și-au găsit universul; și nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, "câinele său". Însă, după ce Marile Puteri, în deplină conformitate cu voința
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
să trece în republica soră în condițiile de acum!") Julius Zimberlan a fost mereu legat de unchiul Felix și de mătușa Rebeca. El nu a putut uita niciodată prânzurile din casa acestora, formidabilele fripturi în sosul cu rețetă secretă, imensul nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verișori și verișoare, și-au făcut și și-au găsit universul; și nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, "câinele său". Așa că, în pofida oricăror sfaturi de bun simț, a insistat
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
simț, a insistat pe la oficialități să poată să treacă în republica soră, să-și consoleze întrucâtva unchiul (sau mătușa?) după ireparabila pierdere, să se joace cu Rex și să se cațere acum bărbat în toată firea în imensa coroană a nucului. Așa că, în pofida oricăror sfaturi de bun simț, a insistat la oficialități atât de mult, până a devenit suspect și, neputând răspunde mulțumitor la anchetă, a fost condamnat la închisoare pentru "colaborare cu o țară străină și intenția de a divulga
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
de stat". De la geamul zăbrelit al celulei sale, Julius Zimberlan privește prin gardul electrificat și îi alină zilele și nopțile amintirea prânzurilor din casa unchiului Felix și a mătușii Rebeca, a formidabilelor fripturi în sosul cu rețetă secretă, a imensului nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verișori și verișoare, și-au făcut și și-au găsit universul; și nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, "câinele său". Măcar de l-ar mai putea vedea o dată! (De
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
meargă în șopronul unde-și păstrase pe vremuri tot felul de lucruri de care nu avea nevoie imediată. Da, însă el, om gospodar, nu le-a depozitat acolo chiar degeaba. Că, uite, acum ar avea nevoie de drujbă, întrucât un nuc bătrân tinde să-i cadă peste terasă. Numai că nu are cum să meargă s-o ia, cea mai apropiată trecere în Republica Vandana Soră se află la nu mai puțin de o sută optzeci și șapte kilometri și, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
Leopold Homerius nu era defel fericit. Defel! Acesta era marele său secret. Stătea seara pe terasă și privea prin gardul numit și Cea de A Opta Minune a Lumii și îi era teribil de dor de peisajul de dincolo, de nucul în ramurile căruia și-a făcut "cetatea" cât a fost un puști, de cireșul pe care el l-a altoit, de... de altceva nu prea avea de ce să-i fie dor. Dar îi era. Ce te tot uiți prin gard
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
mai tachinau. Dacă n-ar fi granița, nici prin cap nu ți-ar trece să calci hârtoapele alea. Așa-i, le răspundea. Nu mințea, însă îi era groaznic de dor. Îi era tot mai dor de peisajul de dincolo, de nucul în ramurile căruia și-a făcut "cetatea" cât a fost puști, de cireșul pe care el l-a altoit, de... de altceva nu prea avea de ce să-i fie dor. Dar îi era. Și cu cât trecea vremea, îi era
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
remarcabil.) Iar spiritul lor de familie era notoriu. Tânărul Julius a fost mereu legat de unchiul Felix și de mătușa Rebeca. El nu a putut uita niciodată prânzurile din casa acestora 13, formidabilele fripturi în sosul cu rețetă secretă, imensul nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verișori și verișoare, și-au creat și și-au găsit universul; și nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, "câinele său". Însă, după ce Marile Puteri, în deplină conformitate cu voința
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
să trece în republica soră în condițiile de acum!") Julius Zimberlan a fost mereu legat de unchiul Felix și de mătușa Rebeca. El nu a putut uita niciodată prânzurile din casa acestora, formidabilele fripturi în sosul cu rețetă secretă, imensul nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verișori și verișoare, și-au făcut și și-au găsit universul; și nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, "câinele său". Așa că, în pofida oricăror sfaturi de bun simț, a insistat
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
simț, a insistat pe la oficialități să poată să treacă în republica soră, să-și consoleze întrucâtva unchiul (sau mătușa?) după ireparabila pierdere, să se joace cu Rex și să se cațere acum bărbat în toată firea în imensa coroană a nucului. Așa că, în pofida oricăror sfaturi de bun simț, a insistat la oficialități atât de mult, până a devenit suspect și, neputând răspunde mulțumitor la anchetă, a fost condamnat la închisoare pentru "colaborare cu o țară străină și intenția de a divulga
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
de stat". De la geamul zăbrelit al celulei sale, Julius Zimberlan privește prin gardul electrificat și îi alină zilele și nopțile amintirea prânzurilor din casa unchiului Felix și a mătuși Rebeca, a formidabilelor fripturi în sosul cu rețetă secretă, a imensului nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verișori și verișoare, și-au făcut și și-au găsit universul; și nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, "câinele său". Măcar de l-ar mai putea vedea o dată! (De
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
meargă în șopronul unde-și păstrase pe vremuri tot felul de lucruri de care nu avea nevoie imediată. Da, însă el, om gospodar, nu le-a depozitat acolo chiar degeaba. Că, uite, acum ar avea nevoie de drujbă, întrucât un nuc bătrân tinde să-i cadă peste terasă. Numai că nu are cum să meargă s-o ia, cea mai apropiată trecere în Republica Vandana Soră se află la nu mai puțin de o sută optzeci și șapte kilometri și, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
Leopold Homerius nu era defel fericit. Defel! Acesta era marele său secret. Stătea seara pe terasă și privea prin gardul numit și Cea de A Opta Minune a Lumii și îi era teribil de dor de peisajul de dincolo, de nucul în ramurile căruia și-a făcut "cetatea" cât a fost un puști, de cireșul pe care el l-a altoit, de... de altceva nu prea avea de ce să-i fie dor. Dar îi era. Ce te tot uiți prin gard
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
mai tachinau. Dacă n-ar fi granița, nici prin cap nu ți-ar trece să calci hârtoapele alea. Așa-i, le răspundea. Nu mințea, însă îi era groaznic de dor. Îi era tot mai dor de peisajul de dincolo, de nucul în ramurile căruia și-a făcut "cetatea" cât a fost puști, de cireșul pe care el l-a altoit, de... de altceva nu prea avea de ce să-i fie dor. Dar îi era. Și cu cât trecea vremea, îi era
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
și făceau mare război, cu broaștele. Ilie se învățase a prinde șerpii cu mîna; îi aducea acasă și le da drumul pe jos, în bucătărie, ca să sperie pe o țigancă, slujnică; îi prindea iar și-i băga în boștera unui nuc bătrîn. Cînd afară se încălzea bine, șerpii ieșeau din boșteră și se întindeau pe crac, ia soare... Cînd le era dor de caș dulce, copiii se duceau la stîna lui Eminovici, pe coasta Dealului Crucii, către șoseaua Mihăileană. Le plăcea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]