13,698 matches
-
Dă-mi un zâmbet alb, de dragoste perlat Și-l vei vedea cum se-nroșește în mine. Trezește scânteie albastră, de iriși păzită Și lacrimi vii vor cânta, mici cristale, Ascultă-le cântul și lumini de cascadă Îți vor scălda obrajii, iubirea lor curge. Încremenește tăcerea durerii tale, de dor, Acum lumea poeziei mele e claritate, Suferința i s-a supus unei flori de bujor Și-a înflorit pe chipul meu, eternitate. Referință Bibliografică: Dorința unui dor / Gabriela Docuță : Confluențe Literare
DORINȚA UNUI DOR de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382479_a_383808]
-
nu fetița din nordica țară, / Ci fetița noastră zgribulită în stradă, / Fără ca un cineva să o vadă / Cât e de singură și-n neatenția noastră. Uitată de lume, de soartă, de oricine, / Ar mai trece pe stradă, când viscolul izbește /Obrajii supți de vremea care vremuiește, / În colț de stradă, să o miluiască, n-are cine... Și se cufundă-nfrigurată, mai departe, / Până la ultimul chibrit, până la moarte...” În general, poezia doamnei Coca Ecaterina Soare are un caracter realist-existențial. Pare a fi o
GÂNDURI ÎNSUFLEȚITE SPRE ASFINȚIT de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382477_a_383806]
-
escaladau trupurile și gândurile, robite de imperfecțiunile vremii, ca un fulger. Linii de dantelă scobeau eternul așezat fățiș, pe fiecare dram de existență. Părea un fel de pledoarie a bunului simț insignifiantă. Domni și doamne, scuturau în pliurile scobite ale obrajilor, amintiri și lacrimi. Trecuseră douăzeci de ani, de la ultimul lor sunet de clopoțel, împreună. Se adunaseră cu toții, în aula în care își gustaseră primii fiori ai dragostei, primele gelozii, întâiul ,,te iubesc,, ... Florin, își ținea ochii ațintiți pe ușa pe
DUPĂ DOUĂZECI DE ANI, PRIMĂVARA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382520_a_383849]
-
Ningea frumos, ningea tăcut, prin gerul unui azimut, eu, înroșindu-mă ușor, tu, doar strângând din maci, un dor, păleau, sub țurțuri, primăveri, spălându-ți ochii de poveri, tăiai colinde-n lemn de brazi, să nu-ți simt plânsul pe obraji. Ningea, cândva, cu soare blând, nămeți de foc răniți de-un gând, eu, fir de viață, dintr-un fum, tu, lin de moarte, într-un scrum; vânai din focu-mi, rătăciri, topind din gheață flori de miri, dansau, doar umbrele-n
NINGEA, CÂNDVA... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382532_a_383861]
-
stat în cumpănă, apoi a căzut pe fila scrisă din fața mea; picur de diamant, efemer, ca toate bogățiile lumii. Alte lacrimi au urmat același drum, ochiul stâng, nevrând să rămână mai prejos și-a adus obolul , se prelingeau stropi pe obraz, fiecare pe partea lui, mereu pe același drum, precum un râu ce curge din negura vremurilor. Odată ajunse sub bărbie, se uneau, continuau călătoria împreună, până se vărsau pe aceași coală de hărtie.Deodată, în fața mea a apărut Doamna,mi-
IUBIRE PENTRU...IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382529_a_383858]
-
norii negri amenințători se învârt deasupra noastră, închid fereastra , mă baricadez. De ce îmi este frică? Prin câte furtuni am trecut, nu trebuie, să-mi mai fie teamă. Curajos,ies afară, vântul bate din toate părțile, picurii de ploaie îmi pișcă obrazul, înfrunt vicisitudinile vremi și vremurilor. Încă nu sunt doborât, mă lupt cu timpul, am ca aliat trecutul și viitorul, amândoi și-au dat mâna în sprijnirea mea. Referință Bibliografică: Iubire pentru...IV / Ionel Cârstea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
IUBIRE PENTRU...IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382529_a_383858]
-
de la divinitate. Ea nu-și irosește acest dar, ci îl transmite cu forță semenilor săi, inclusiv micuților, îl oferă cu deosebită dragoste acestei delicate vârste, prin cuvântul său îngrijit, bine ales și folosit. Autoarea aduce lumina și căldura soarelui pe obrajii copiilor, în ochii și în sufletul lor curat, făcându-le diminețile frumoase. Așa cum a demonstrat în toate celelalte volume, autoarea prețuiește, la cel mai înalt nivel, iubirea. Este vorba de iubirea față de părinți și bunici, iubirea împărtășită în familie, iubirea
DIN IUBIRE PENTRU COPII de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2031 din 23 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382550_a_383879]
-
Spre consolare mi-am zis: frumuseți sunt peste tot, întreaga planetă este frumoasă, numai că de fiecare loc este prinsă o amintire, ca o pioneză înfiptă în creier... Și ca în multe alte dăți, soarele mi-a uscat de îndată obrajii. Am trecut de localitatea Aschville, am urcat spre cabanele amenajate în locurile cele mai frumoase ale muntelui Blue Ridge, de lângă acest oraș din Carolina de Nord, continuând drumul minunatelor serpentine prin munți. Un drum îngust, pe care putea circula doar
CALEA ÎNTOARSĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382552_a_383881]
-
fereastra-mi umbra ta cea jucăușe. * Crini albi ascunși în sân de sub pături îți zâmbesc Buzele ce-au luat dulceața murelor te-ademenesc. Numai tu de-ai îndrăzni să pășești peste pervaz Să prinzi viață în odaie sărutându-mi un obraz. * Pleoapele ce tremurânde te-au ascuns într-o visare Gâtul alb ce de dorință tot suspină în așteptare Părul răsfirat ce-așteptă degetele-ți să-l încurce Buzele întredeschise așteptând sărutul dulce. * Ah! Dar zorii vin în fugă nopții umbrele
VIS de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382582_a_383911]
-
mea doarme. Se așează la capătul patului, la picioarele mele și acolo doarme, iar puiul său de vreo șapte luni, în partea cealaltă a patului. Noaptea când are nevoie să iasă afară, vine și începe să-și frece boticul de obrazul meu, până mă trezește să-i dau drumul din casă. Cred că până la 1 martie va da naștere unei alte generații de “teroriști” așa cum i-am numit și mai sus. De ce? Pentru că imediat ce încep să iasă din cușcă, îmi invadează
MARTISORUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382577_a_383906]
-
Să zburdăm ca și orice hoinari În viața fară de griji și ispite, Din a obiceiurilor mari sugari, De vlagă și eforturi nedospite..! Să fugim de seriosul fără haz, De oameni ce iubesc în glumă, Ce-ți spun adevărul fără obraz, Dar au viața anostă că o brumă! Să mai fim copii pentru veșnicie, Cosițele condorii să-ți împletesc, Să simțim înfrunzirea vieții vie, Pletele-comori să ți le-ndrăgesc. Mi-amintesc cât expresivă erai, Cu zâmbet diafan al ochilor mari, Cu
ŞTRENGARI COPILĂRIŢI de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382598_a_383927]
-
pe colina gurii Și urlă. În sfârșit se întorc stelele Că pui chemați de cloșca Fiecare pe cerul lor Întunericul își deschide cortina Aplaudam zori noi. Noaptea sfârșește într-un sărut Nufăr în lacul gol Săpat de-o lacrimă-n obraz Cred că am scris cu ceară... cum am putut uită? Referință Bibliografica: ZORI NOI / Gabriela Ana Bălan : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1787, Anul V, 22 noiembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Gabriela Ana Bălan : Toate Drepturile Rezervate
ZORI NOI de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382627_a_383956]
-
a trezit în zori Mă răsfățam în potirul unei flori. -Eu, zise lacrima cu-n glas subțire, Sunt născută din prea multă iubire, Mama mi-e tristețe iar tatăl mi-e necaz Și am căzut în palmă, de sus, de pe obraz. -Știi, rouă? nu sunt ca tine o răsfățată, Tocmai am mângâiat o inimă-nghețată, Am adus alinare unui suflet plăpând, Și-am stins văpaia dintr-o privire arzând. Eu n-am dormit ca tine într-o floare Oferită dimineața-n
ROUA ȘI LACRIMA de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382616_a_383945]
-
vinovat. -Eu ziceam una, Ea, alta și tot așa. -Care Ea? întrebase Gabi holbându-se peste rama ochelarilor. -Chiar așa! Ți-ai luat o menajeră? Sau ce? De când? se iți și Sandu curios nevoie mare, privind cu ochi lăcrimoși peste obrajii ca de-o mască râde, o mască plânge. Anghel n-auzise întrebările. Ori era prins de ce-avea de povestit? Ce-auziseră fusese un real show: ,,-Azi n- am fost fericit... -Știu! Bătrânețea, bolile, lipsa banilor... -...frigul, tu... -...care te-
LA O BĂUTĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382622_a_383951]
-
știi secretul toamnei Ce își iubește soarele-n tăcerea gândurilor ei, Dragostea ei e jertfă și frunzele-s ofrande In templul Timpului, inchină-i azi făgăduințe. Făgăduiește-i c-o vei strânge în brațe Când vântul sorții o va atinge pe obraz, Că frunza i-o vei transforma in floare Și cerul din apusuri i-l vei dărui topaz. Să-ți ții făgăduința, căci te va răsplăti Cu surâsu-i dulce și chiar cu poezii, In mantie de vise arămii te va acoperi
SECRETUL TOAMNEI... de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383860_a_385189]
-
prezentată de un coleg. Au stat toată seara împreună, au dansat, apoi a condus-o acasă . Din acel moment au fost nedespărțiți, trei ani mai târziu s-au căsătorit, el trăia doar pentru a vedea zâmbetul și bucuria întipărite pe obrazul femeii iubite. Timp de patru ani părea că nimic nu va zdruncina această dragoste. Niciodată nu poți să știi, ce urmează a se întâmpla. Cu ceva timp în urmă se certase cu un coleg de muncă pe tema unei probleme
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU II de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383871_a_385200]
-
pesoana, învăluita în voaluri albe, cu doi porumbei albi în mână , o imagine a transformării ei spirituale... Ne facem viața cu propriile gânduri...Pe patul alb, de spital, femeia slabă că o cadra bizantina mișcă din aripile ochilor căzute pe obrajii stacojii.Se derula pe ecranul visului poate întreaga ei viata.Langa pat trona o vaza încărcată de dalii albe, ușa se deschidea aproape fără zgomot și în salon intrau că două fantome albe , lungi și subțiri, diafane, două femei: Ana
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
și să simți că-i venin, Să vezi flori cu mirosuri uscate și uscate-n culori, Să vezi o mare de lume cu carte și în niciunul valori. Să simți valul mării uscat cum izbește în plin, Iar sărutul pe-obraz că-i o palmă, că-i chin, Imensul să-l vezi infim și pierdut, Și-n oameni cu chip să vezi suflet de lut. Să te simți nimicit și stors de putere, Să fii plin de iubire de dat și
FRUMUSEȚI PIERDUTE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383910_a_385239]
-
ce constatase; ca și cum ar fost doar o mașină la service care nu are nevoie să înțeleagă. Dacă se hotărăște - adăugase el - trebuia să spună și urma să i se rezerve un loc în salonul... în care mai avea locuri. Cu obrajii dintr-odată în flăcari, Sonia se îmbrăcase în grabă. Nu voia să rămână. Și nu voia să dea nici ea nicio explicație. Ieșise pe ușă ca și cum ar fi avut de pierdut vreun tren și apoi mersese pe culoarele întortochiate, până când
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
Acasa > Poezie > Amprente > MAI CÂNTĂ-MI, IUBITO... Autor: Ion Ionescu Bucovu Publicat în: Ediția nr. 1851 din 25 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului mai cântâ-mi, iubito... cu palmele cuprind obrajii tăi ca pe-o minune, ochi în ochi ne sorbim din priviri, pribegi pe pământ, înflorim veșnicia c-un jurământ, mai cântă-mi de dor, mai cântă-mi, iubito, despre fata din vis cu părul flacără, cu obrazul încins, cu
MAI CÂNTĂ-MI, IUBITO... de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383934_a_385263]
-
palmele cuprind obrajii tăi ca pe-o minune, ochi în ochi ne sorbim din priviri, pribegi pe pământ, înflorim veșnicia c-un jurământ, mai cântă-mi de dor, mai cântă-mi, iubito, despre fata din vis cu părul flacără, cu obrazul încins, cu inima caldă, cu picioare de ciută, cu ochiul senin din floare de in, cu sărutul orfeic și chipul divin... mai cântă-mi, iubito, mai zi-i despre nopțile noastre târzii... Referință Bibliografică: mai cântă-mi, iubito... / Ion Ionescu
MAI CÂNTĂ-MI, IUBITO... de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383934_a_385263]
-
-nconjurau, Tulpina iubirii noastre încununau. Învatatu-m-ai dansul printre trandafiri, În loc de petale, am spini în amintiri. În grădină curcubeul zâmbeste-n colțul gurii, Cu gândul mă duce la fluturii iubirii. Un fluture venit-a rozei un sărut să dea, Mângâindu-i suavul obraz de catifea. Mai vrei tu, iubite, valsul să-l dansam, Uitând de-ntreaga lume, timpul înapoi să dăm? Referință Bibliografică: Valsul fluturilor / Maria Cristina Pârvu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1867, Anul VI, 10 februarie 2016. Drepturi de Autor
VALSUL FLUTURILOR de MARIA CRISTINA PÂRVU în ediţia nr. 1867 din 10 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383942_a_385271]
-
creionează un destin dramatic, al pictorului, personajul alter-ego: “Părea supărat dar fruntea înaltă, de visător, îndulcea prima impresie. Nu arăta a fi trecut cu mult de patruzeci de ani, avea trăsăturile aspre în partea de sus a feței, cu pomeții obrajilor proeminenți, părul albit, cutele adânci dintre sprâncene, dar aceste trăsături se calmau înspre partea de jos a fizionomiei, cu maxilarul fără linii aspre, colțuroase, și bărbia rotundă, de copil. Faptul că întotdeauna când se așeza părea îngârbovit, se datora înălțimii
ROMANUL UNEI SINGURE ZILE ŞI NOPŢI – de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383923_a_385252]
-
se întâmplă în jurul său. Se depărtă de puhoiul de apă și desluși trilul păsărelelor care nici nu se sinchisiră de prezența sa. În urechi îi persista acel vuiet continuu și armonios produs de micile cascade. Simți în păr și pe obraji adierea răcoroasă a vântului ce-i revigoră forțele. Mergea pe firul apei, iar după câțiva zeci de metri se împotmoli în iureșul cascadelor care erau din ce în ce mai înalte și mai furioase. Se furișă cu băgare de seamă pe lângă pereții abrupți ai
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
Un șuvoi imens de apă se revărsa de undeva, de sus, de pe munte, și plutea zgomotos în gol, apoi lovindu-se de stânci se prăvălea înspumat într-un mic lac. Înaintă fermecat de această imagine de basm până simți pe obraji curentul creat de rostogolirea apelor în gol, iar stropii mărunți îi răcoriră chipul. Se întrebă dacă nu cumva visează. Din această reverie plăcută de simplu spectator, îl readuse la realitate calul care, apărându-se de muște, smuci din cap și
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]