5,154 matches
-
problemele ridicate de spațiile de interferență se numără, cu siguranță, cele antropologice. În condițiile în care unele grupuri minoritare ridică pretenții de autonomizare sau chiar de a fi tratate ca națiuni, care sunt trăsăturile distinctive ale acestor etnii? Sunt oare ontologic esențiale aceste trăsături (ceea ce ar putea constitui un argument și pentru crearea, de exemplu, a unor state naționale) sau sunt ele non-esențiale, dobândite cultural? Multiplele teorii antropologice care răspund la întrebări de acest tip pot fi grupate în două curente
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
susține, dimpotrivă, că principalele trăsături ale unei națiuni sunt învățate sau dobândite, adică au un caracter mai degrabă cultural, non-esențialist, sau contingent (v. Cotoi, f.a.). Putem observa că disputa dintre cele două orientări se desfășoară mai ales pe palier teoretic ontologic. Din perspectiva mea, esențiale sunt însă în principal consecințele empirice care pot fi derivate de aici. Sunt oare unele etnii pe cale să se constituie în națiuni? Sau sunt unele națiuni pe cale să se destrame? În acest context, este relevantă teoria
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Gellner, "naționalismul zămislește națiunile, și nu invers" (id., p. 88). Unele etnii tind să treacă de la un status modernist la unul primordialist, adică de la coeziunea etnică bazată mai mult pe factori culturali și istorici, la cea fundamentată pe un statut "ontologic esențialist". Pentru a reliefa teoria lui Gellner, putem oferi un exemplu valabil și astăzi: în cazul minorităților kurde din Irak, Iran, Turcia și Siria, reprezentate prin populații tribale aflate într-un stadiu predominant agrar, această tranziție de la coeziunea etnică la
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
ordonat Univers bine-reordonat; totodată, metavers Contractul social real Societate ordonată Societate bine-ordonată Societate bine-reordonată Abordare geopolitică Spațiul oferă puterea statelor-națiune și ideologiilor colonialiste Ideologii imperialiste, colectiviste; bipolarism Multipolaritate și geostrategie prin înghețarea conflictelor Comunicare lingvistică Galaxia Gutenberg Mediamorfoze catalimbaj Percepție ontologică Univers universuri multiple metavers Agenți sociali Individualitate indistinctă. Turbulențe Societate structurată disipativ, bazată pe indivizi identici aprioric. Identitate socială mai presus decât cea personală Individualizarea reflexivă. Valorizarea recursivă, prin stractificare. Structură societală a modernismului Structurare (impunerea setului valoric al modernității
Societatea izomodernă. Tranziții contemporane spre paradigma postindustrială by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
filosoful rus Nikolai Berdiaev afirma necesitatea cunoașterii, în primă instanță, a propriei persoane, ca o condiție primordială a înțelegerii celorlalte forme de existență 86. Prin acceptarea unei asemenea viziuni, ideea începutului lumii ridică o serie de întrebări privitoare la momentul ontologic primordial al acesteia, deschizând diferite căi de interpretare, relaționate conceptelor de creație a lumii și de creație artistică. Până să trecem însă la abordarea acestor noțiuni, vom avea în vedere tratarea unei idei premergătoare acestora, menită să prezinte sacrul în
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
complexă"93 și fabuloasă, în care sunt descrise originile universului, ale lumii și fenomenelor sale, surprinzând credințe și personaje fantastice (zei, eroi etc), mitul este conceput ca o relatare veridică a unor evenimente petrecute în timpuri îndepărtate, imemoriale, explicând structura ontologică a lumii și găsind motivații temeinice ale existenței divinității, cosmogoniei sau antropogoniei. Într-o altă definiție, mai succintă, miturile revelează istoria faptelor ființelor supranaturale, îmbrăcând-o într-o formă veridică. Totodată, miturile exprimă formele creației, ele făcând adesea aluzie sau
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
tradiționale, încărcate de experiențele sacre 121. Aceasta justifică modul în care, în simbolismul religios al acestor societăți devine posibilă exprimarea și reprezentarea vizuală a realității ultime a divinității -, factura sacră a simbolului asigurându-i acestuia și o serie de conotații ontologice, legate de existența însăși a omului. De altfel, caracterul sacru reprezintă o trăsătură unică și ireductibilă a simbolurilor, după cum o demonstrează și Mircea Eliade 122, diversitatea posibilităților de reprezentare vizuală a sacrului fiind condiționată de formele specifice de manifestare ale
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
particulare de cunoaștere, nearbitrare, care "dezvăluie omul profund, omul pur și simplu, neafectat de condiții istorice"128, ele permițând, cel puțin prin intermediul reprezentărilor vizuale ale sacrului, o redescoperire a condiției paradisiace a omului, cea mai apropiată din punct de vedere ontologic de momentul Creației divine. Iată de ce înțelegem aceste trei mijloace de cunoaștere, sau forme primare ale manifestării sacrului, asemenea unor fundamente esențiale ale creației artistice. Artistul vremurilor noastre se află însă în fața unei majore dileme privitoare la modul de raportare
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
pierdută în spațiu și timp, nu mai este o femeie ci o înșiruire de evenimente cărora nu le putem găsi nici o rezolvare, o înșiruire de probleme fără soluții. Trecerea de la preocuparea tipic modernistă pentru incertitudinea epistemologică ("nici o rezolvare") la îndoiala ontologică, ce apare atunci cînd te gîndești în termeni ridicoli la tot ce presupune îndoiala epistemologică ("nu mai este o femeie"), anunță postmodernismul, iar expresia "pierdută în timp și spațiu" (disséminé), cu tenta sa derridiană, articulează acea trecere. Faptul că "femeia
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
doar o serie de Albertine, separate una de alta, incomplete, o colecție de profiluri și cadre, și gelozia mea se limita la o manifestare discontinuă, trecătoare și stabilă în același timp... Cu cuvîntul mémoire, încadrînd subiectul la nivelul epistemologiei, "instabilitatea" ontologică este prezentată aici ca o pervertire a memoriei. Ultimele cuvinte din această frază, à la fois fugitive et fixée, definesc exact natura acelor serii de cadre și explică utilizarea specifică a poeticii în roman. Erotismul are o importanță crucială: ținta
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
corupției A lua în serios corupția, fugind atât de viziunile minimale cât și de cele moraliste, înseamnă înainte de toate a lua în considerare semnificația sa esențială, adică acea semnificație ce o leagă de întregul antropologic și încă mai înainte de întregul ontologic. Cu alte cuvinte, este necesar să plecăm de la constatarea că oamenii au fost mereu inspirați de imaginația lor simbolică și intelectuală, la o confruntare cu realitatea din care sunt plăsmuiți. Pentru asta, ei trec prin faze obligatorii de naștere, creștere
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
dată a experimentat cum acest ideal putea ușor deveni pradă corupției banului, puterii cu scop în sine, obiceiului și ambiției exagerate a oamenilor. Într-un oarecare sens, Platon este primul care ne-a învățat toată severitatea și toată greutatea corupției (ontologică, antropologică, morală) în istoria noastră umană. Tot după Platon, conștiința condiției corupției este direct proporțională cu dorința de căutare a libertății față de această corupție. Pentru el corupția nu este ultimul cuvânt inexorabil asupra experienței noastre pământești. Însă fără o conștiință
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
Ei bine, nu tocmai într-o situație de acest gen ar trebui regândit Duns Scotus - voluntarismul său - o teorie care unește atotputernicia divină cu libertatea și responsabilitatea fiecărui om? 5. Doar ființa individuală este singura reală din punct de vedere ontologic Alături de Duns Scotus se află și figura unui alt mare franciscan, William Ockham, aprig apărător al autonomiei și libertății individului. Învăluit de curentele concepțiilor deterministe și fataliste ale istoriei sau redus, nici mai mult nici mai puțin, la un dispărut
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
sale nu sunt un quid tertium, o ipostază vie, o realitate diferită de realitatea indivizilor asociați și implicați într-un scop comun [...]. Cei care acționează și suferă sunt indivizii asociați». Opoziția dintre colectiviști și individualiști este categorică, fie pe plan ontologic (pentru colectiviști realitatea socială substanțială este asigurată de State, partide, clase, națiuni, etc.; pentru individualiști, în schimb, există doar indivizii), fie pe plan metodologic (colectiviștii caută să descopere legi care ar trebui să explice geneza și schimbarea „entităților colective”; individualiștii
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
parte a emancipărilor spiritului, ca și a progreselor în recunoașterea demnității oamenilor care au urmat istoria civilizației occidentale, se bazează pe postulatul individualist implicit nominalismului lui Ockham (1280-1349). De la simplul adevăr enunțat de acesta - cum că doar ființa singulară este ontologic reală și nici o entitate colectivă (lipsită de existență) nu are dreptul să o subordoneze - urmează că fiecare individ se prezintă ca ființă autonomă dar având o reală putere asupra lui însuși», scrie Alain Laurent. O adnotare din care reiese responsabilitatea
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
o logică iscoditor-profană ne-ar putea sugera că, dacă în afara lui Dumnezeu la începutul tuturor începuturilor nimic altceva nu mai era în lume, răul însuși nu putea să ființeze. Dar, potrivit acestei (onto)logici a devenirii tuturor celor ce sînt (ontologică de tip heraclitian sau hegelian, care, profană fiind, ar putea să fie cu totul "mincinoasă" în raport cu cea prin care devenirea lui Dumnezeu însuși poate fi descrisă) rezultă că perfecțiunea este prin ea însăși statică, că în spațiul existenței sale nimic
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ca semn al creației manifeste nu trebuie asociată nemijlocit nici cu o conotație axiologică (cu aceea a păcatului, a răului ca principiu, de exemplu), nici cu una gnoseo- sau praxiologică (cu aceea a minciunii, bunăoară), ci doar cu una strict ontologică (aceea a devenirii creatoare). Conform unei atare accepțiuni, ar trebui să recunoaștem că nu există devenire (progres) decît acolo unde există mișcare, tensiune, contradicție. Aceasta este rațiunea heraclitiană a lui panta rei: "totul curge". Ipoteza spinoziană că Dumnezeu își are
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ale creației manifeste, efemere, supuse apariției și dispariției. În această perspectivă, ar trebui poate să acredităm și punctul de vedere dualist, construit în termenii dialectici ai logicii "și/și"4. O atare logică pune în relație de complementaritate dimensiunea metafizică (ontologică) a filosofiei acreditînd imaginea unui Dumnezeu potențial manifestat în sine cu dimensiunea etică, morală, axiologică a metafizicii creștine, pentru care creația (manifestarea) exterioară este expresia întrupării în act a binelui suprem. Răul nu este înțeles, în această duală alternativă, ca
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
să aibă fiecare", că "nimic nu este rău potrivit esenței sale", că "orice lucru e bun prin esența sa" [cf. Miroiu, 1997:103]. Iată de ce putem spune că și păcatul așa cum îl acceptăm noi nu poate fi identificat cu esența ontologică a lui Dumnezeu, pe care în ultimă instanță nici nu ne este îngăduit (posibil) să o cunoaștem cu adevărat, ci cel mult să o bănuim prin mijlocirea semnelor sale. În consecință, avînd în vedere că "nu există nici o cale de
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
apariția mistificării, a greșelii, a înșelăciunii și (auto)minciunii. Să reamintim, în acest context, că omul a fost înzestrat chiar din momentul creației sale cu două posibilități de comunicare: a) una implicită, intrinsecă, genetică, naturală, vizînd o anumită comuniune morfo-structurală (ontologică) instituită între Dumnezeu și om prin actul însuși al creației "după chip și asemănare"; b) alta explicită, extrinsecă, oferită de către Dumnezeu omului, din rațiuni pragmatice, ca har/dar intelectual, vizînd posibilitatea de a utiliza un limbaj explicit, de tip verbal
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
axiologice, echivalată cu o "moarte" spirituală, nu este cunoașterea ca atare (nici măcar a cunoașterii binelui amestecat cu răul), ci înșelarea de către protopărinți a încrederii, a iubirii lui Dumnezeu. • Viziunea antitetică asupra lumii este un rezultat al diferitelor "niveluri de ruptură" ontologică și gnoseologică pe care semioza edenică o presupune: aceea dintre Dumnezeu și creatură, dintre cunoașterea nelimitată și cea limitată, dintre exterioritate și interioritate. O anume unitate caracterizează totuși această situație primordială, pentru că manifestarea Creatorului în creație se face printr-o
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a limbajului poate să determine reacțiile de afinitate ale receptorilor săi; căci, cui ar folosi utilizarea unui limbaj care nu își validează "efectele de putere" la nivelul receptorului?; c) dimensiunea normativă asociată textului biblic nu este una epistemologică, ci una ontologică, în care motivarea limbajului (rezonanțele sale resimțite la nivel infralogic inclusiv) este singura în măsură să genereze efectele psiho-fizice scontate. Rezultă, în consecință, că ocultarea adevărului va fi mai ușor de realizat în cazul limbajului simbolic, conotativ, decît în situația
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de a comunica, germenii unei prime de înșelăciune nu vor întîrzia să apară. În CE ANUME constau acești germeni? Pe de o parte, formularea interdicției de a se înfrupta din fructul cunoașterii binelui și răului a născut printr-o negativitate ontologică ființînd în însăși esența lumii dorința de a afla ce se ascunde dincolo de granița oprită. Pe de altă parte, însă, conținutul cu totul special al acestei interdicții dovedește suficient de clar că nefiind conștient încă de existența binelui și răului
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
divine. Într-adevăr, în urma păcatului făptuit omul nu va muri în sensul propriu al cuvîntului. El va trăi ca pămîntean hărăzit să ignore în ce măsură existența sa este îndatorată mai degrabă adevărului decît minciunii, binelui decît răului. Într-o atare situație ontologică, nici Dumnezeu, nici Satan nu minte. Spunînd că (nu) vor muri, fiecare dintre cei doi oponenți s-au raportat altei dimensiuni a existenței umane, care îi interesează sau pe care o controlează cu predilecție: cea spirituală sau cea trupească. Dumnezeu
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
descoperi astfel faptul că există momente în care în lume predomină "binele adevărului", cum s-a întîmplat în Eden pînă la apariția șarpelui, sau primează "răul minciunii", cum s-a petrecut ulterior căderii în păcat. Altfel spus, libertatea binelui este ontologic cuplată cu aceea a răului, binele însuși permițînd (nu fără de culpabilizare) facerea răului în libertatate. Singurul lucru care profilactic i s-a îngăduit omului a fost acela de a evalua dinainte consecințele faptelor sale. Judecata reală a lui Dumnezeu sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]