3,713 matches
-
o pușcă de vânătoare. - Unde? - În cufăr. - Ar trebui s-o ții lângă pat. - De ce? Nu văd de ce m-aș teme. - Tu nu ești în toate mințile, fiule. Dacă se răzvrătesc, nimeni nu mai e la adăpost, aceeași primejdie ne pândește pe toți. - Mă voi apăra. Am vreme să-i văd când vin. Balducci începu să râdă, apoi, pe neașteptate, mustața îi acoperi dinții încă albi. - Ai vreme să-i vezi? Strașnic! Asta și spuneam întotdeauna ai fost cam țicnit. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se ivea, acum dispărea, mai înalt și mai masiv cu fiecare înviere. Deodată, de cealaltă parte a fluviului, la capătul unui braț nevăzut, o lanternă se înălță de mai multe ori în aer. La un ultim semn al celui care pândea de pe povârniș, șoferul stinse definitiv farurile. Mașina și omul dispărură în beznă. Acum fluviul era aproape vizibil, sau, mai curând, se zăreau câțiva dintre lungii lui mușchi lichizi, care străluceau în răstimpuri. De fiecare parte a drumului, nespus de aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stilului, sub influența nordicilor. Eleganța liniei, suavitatea tonurilor. Reminiscențe de gravor... se aude o voce. — Iată, doamna Hariga pleacă. A fost vocea mea, să recunoaștem : eu am auzit sau am vrut sau am crezut că aud numele lui Cosimo : eu pândeam clipa când partenera mea ar tresări din nou la acest nume, ca și la orice o privea pe doamna Hariga : eu eram orb și surd : doar eu n-am văzut și n-am auzit panica dezlănțuită în jurul sărbătoritului : doar eu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
striat de vinișoare roșii. Pielea obrazului căzută, palidă. Urechile mici, gâtul moale, mâinile firave. Degete subțiri și scurte, strâmbe, gălbui. Unghii roase, până la carne. Fruntea adâncită de chelie, dar puternică. Ochi negri, mari. Inteligenți, da, vii, negri, adânci, mobili, lucioși, pândind, înregistrând, cântărind, înțelegând. Nu clipeau, nu se mișcau. Extraordinară privire ! Da, ăsta era omul așteptat, nu mai putea fi îndoială. Acum dădea din mâini, făcând semn spre cap. Femeia nu înțelese imediat, abia apoi scoase boneta și o așeză alături
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai vorbea ? Amuțise, în tot acest timp, picotea, ca și dânsa, obosise și el ? Nu îl mai auzise de mult, nici nu îi percepea, în vreun alt fel, prezența. Așteptase, în fiecare clipă, chiar dacă încercase să-și tot abată gândurile, pândise, să-l simtă cum bate aerul, undeva, prin preajmă, cu brațele lui moi și firave, clătinându-se, ca un liliac, între pereții încăperii, apropiindu-se, s-o trezească, să se răzbune pentru că nu îl ascultase până la capăt cu același interes
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a adus cărți de citit, un bloc de desen. Surdina realității care își arată colții mici, puturoși. A urmărit micile lor manevre, aerul vinovat și viclean cu care se strecurau printre rigorile regulamentelor. Cumințenia perfidă, spaima și bucuria de a pândi surprizele rare ale vreunei zile. Aparențele, șansa unei poteci neștiute, ipocrizia acestor amânări. A văzut, brusc, un lung șir de ani crescând, ca un munte prăfos, în fața ei ? Apăsând-o, zdrobind-o. A știut, probabil, în acea clipă, de ce o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
despre seninătatea rapidelor despărțiri de viață. Tot mai surpată de bătrânețe, tot mai vagă și rară plăcere de a primi lumina, de a atinge lucrurile încă vii din preajmă, persistența înceată și subțire a oboselii, presimțirea, prin ceață, a morții, pândind, misterioasă, slăbiciunea de a nu voi să dispari, de-a nu fi de ajuns de puternic sau de învins. Bătrân, incapabil să mai țină pensula în mână, fără a renunța la încercările zilnice de a se apropia din nou de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vag paradoxale - ca o vârstă sau doar un răgaz al abandonării în liniștea și comoditatea resemnată a oboselii, a mediocrității -, readucea și un potențial al trădărilor ? Premisa de a ceda : frivolitatea, slăbiciunea. Un pas posibil în slujba celor care îi pândeau înfrângerea, jocuri, înțelesese târziu, semnalele posibile ale unei ființe care nu mai însemna nici ea mare lucru. Poate, clipa când Cosimo a început să amestece altfel culorile ? Prima pânză în care copacul își înălțase crengile, cu o blândă și îngrijorătoare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pajiștea smălțuită de flori, din care crește Venus goală, odihnindu-se, lângă Marte, gol și el. Pânza pe care o citează atâtea dicționare și antologii și care a ofensat prin unele detalii mai puțin cucernice sensibilitatea unui vestit critic ? Ar pândi reacțiile fiului. Să-l înțeleagă măcar în acest moment, să-l dezvăluie în legătură cu reperul pe care, întâmplător, i l-a pus în cale. Fiul s-a apropiat singur, fără să i se atragă atenția, și stă de relativ mult timp
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la fel. Atunci, unde să ne ducem ?“, mormăie cineva. Cineva se plânge că îi lipsea o singură cifră la ultima tragere pentru a obține lozul cel mare. Demonstrează celor curioși, cu un caiet de diagrame și tabele, de câtă vreme pândește această alăturare de numere. Intră pe ușă valvârtej un domn vârstnic, elegant, cu un rotund chip bonom pe care zăpăceala înscrie o caricatură. — În sfârșit, în sfârșit m-au ascultat ! suspină, graseind, grăbit să-și încheie nasturii halatului. Își strânge
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întinzîndu-i mâinile. Preotul îngălbeni, parcă I-ar fi surprins într-o faptă rea. Când Bologa își spuse numele, în ochii lui izvorî o licărire de însuflețire, pe care însă o înăbuși repede, uitîndu-se împrejur, să se asigure dacă nu-l pândește cineva. Preotul era Constantin Boteanu, unul din prietenii cei mai buni ai lui Apostol din liceu. ― Și unde vine satul tău, Constantine? întrebă Bologa fericit, nerăbdător. ― Apoi tocmai lângă Făget, unde e comanda cea mare, nu știu cum îi zice la cătănie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie să se grăbească, trebuie! Pe la mijlocul drumului își aduse aminte că a venit să recunoască frontul, să-și aleagă calea și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dădu drumul, spăimântat, mormăind: ― Am uitat ceva și nu știu... Nu mai merge... nu mai merge... Auzindu-și glasul, se liniști, aprinse lumânarea și o așeză încet pe masă. Ilona îl privea cu niște ochi speriați, simțind că împrejurul lor pândește o primejdie crâncenă. ― Oare ce-am uitat, Doamne, ce-am uitat? zise Apostol, uitîndu-se întrebător la ea. Atunci își dădu seama că minte și că numai pentru Ilona a venit. Dar nu avu puterea să lepede îndată minciuna și începu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nicolae? Optzeci, da` se ținea bine și el, tot așa se mpăuna cu vreo trei zile Înainte să-și dea obștescul sfârșit, semăna leit cu tine. Ptiu! Dacă-ți spun... Și-ăsta avea neam mare, nu ca tine, acu` se pândesc unii pe alții, că e cu moșteniri, cu de-alea grele. Șișurile-n dinți, nu te știu, nu te cunosc. Da` el s-a dus, patru scânduri prinse-n cui, asta e averea lui. Sandu râde și le face cu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
-n mii de muri. {EminescuOpIV 120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite se descopăr, i se-mbie Și ascultă cu iubire tot ce valurile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Devine tristă - rînduri-rînduri crește Pîn-ce urnindu-se în marea-amară - Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește? Al tinereței dulce glas de mult uitară. {EminescuOpIV 248} MARIA TUDOR De ce cu ochi-ncremeniți sub bolte De marmur - tu-l privești cu spaimă crudă? Pândești ca leii, fruntea ta asudă Și pumnu-ți vra mînia-i s-o desvolte. Secerătorul tău l-ai pus la trudă Și snopi de viețe sunt a lui recolte; Pentru-al lui cap ai înfruntat revolte Și astăzi simți că strângi la
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să simt suflarea-ți caldă D-urechea-mi c-apropii? {EminescuOpIV 283} TU MĂ PRIVEȘTI CU MARII OCHI Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pândește să le-auză - Abia-nțelese, pline de-nțeles - Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ale mele zile Și-n strofe le-a legat grădinărește, În poala ta svîrlind aceste file. {EminescuOpIV 285} TERȚINE Tinzîndu-ți mâna o priveai cuminte, Mișcai zâmbind a tale roșii buze, Șoptind încet, ca-n vis, la dulci cuvinte. Urechea mea pândea să le auză ? Abia-nțelese pline de-nțeles - Cum ascultau poeții vechi de muză. Și-n ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n al meu suflet toat-o am cules. A vorbei tale lamură de miere
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fața mea cu mînile-i s-o iee, Ca să mă pierd în ochi-i de femeie, Citind în ei întreaga mea viață. Dar când s-o prind, ea n-a voit să stee Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față; Pândind, cu ochii mă-ntreba isteață: Să-mi dea o gură ori să nu-mi mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi. Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi Ș-abia la urmă parcă tot se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în Olimpul zeilor era tot ca la ușa cortului. Artiștii se simt bine în gogoașa unui mit. Păcatele i-au umanizat pe zei. Se tot vorbește despre oul lui Columb deși marele navigator nu a fost pasăre. Mitul este esențializarea pândită de scleroză. Întotdeauna Apollo „ a fost în serviciul lui Dionysos”. Chiar și seninul Acropole este o însumare de golgote. Nu Prometeu a așezat focul sub rugul lui Giordano Bruno. Spectaculosul din istorie este promovat în mitologie. Diavolii africanilor sunt probabil
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
iar cultura îi dă vieții o semantică superioară. Înțelepciunea ecleziastului transformă neantul în deșertăciune. Căința stă sub semnul purificării. Chiar și Iisus și-a dus cu dificultate crucea. Demonii sunt foarte eficienți. Deși nu au nici temple. În fiecare Rai pândește o reptilă. Creștinismul e pasibil de primeniri. Au trecut totuși două milenii. Absența credinței poate legitima orice demență umană. Argumentul suprem al tuturor religiilor este frica de moarte. Își schimbă unii religiile ca pe partenerii de sex. În vremea inchiziției
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
locuitorilor poate contribui la formarea unei națiuni. Dictatorii adună în ei întreaga imbecilitate a colaboratorilor apropiați. Valorile sunt stâlpii de rezistență ai națiunii. Istoria este ticsită de idealuri avortate. Mișcăm lumea cu eroisme și egoisme. O țară în tranziție este pândită de două pericole : integrarea necritică și izolarea bezmetică. Există, în fiecare etapă, câțiva creatori de istorie. Ceilalți suntem comentatori. Suntem la cheremul limitelor și al conjuncturilor. Cine nu a murit de foame în comunism va regreta în tranziția spre capitalism
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
copac în apartament. Mass-media este șuvoiul prin care istoria se năpustește spre noi. Barbarie în spirala : bombe cu neutroni, nu ghioagă noduroasă. Societatea de consum este f. curată. Spală și bani și creiere. Pentru că nu are tradiție, cultura Internetului este pândită de sindromul pufului de păpădie. Misiunea profetului e să distrugă top-urile artistice ale trecutului. În infernul cotidian, nu poți fi decât victimă, călău ori spectator. Globalizarea în cultură vizează kitsch-ul, nu capodoperele. În economia de piață, orice patron
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai ales, eficacitatea. Nici extremiștii nu vin cu sigla salvării pe frunte. Există riscul ca globalizarea să împingă cultura pe tărâmul marelui pseudo. Nu mai dăm cu barda. Avem la dispoziție laserul. Și, mai ales. Cuvântul. Globalizarea în cultură este pândită de haos. Când navighează pe Internet, toți sedentarii se consideră matrozi. Sloganul mileniului al treilea ar putea fi : „La balamuc, birjar!” De când a apărut suportul electronic, literatura încearcă sa devină independentă de pădure. Omenirea își pregătește cu perseverență și profesionalism
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
modest mobilat din întregul lanț al humanoizilor. Acceptarea diferențierii ne-ar putea salva de robotizare. RAZBOI Războaiele au impulsionat știința. Dar au și trivializat-o. Au existat și măceluri pentru o idee, dar cele mai multe confruntări au pornit de la orgolii. Armatele pândesc precum cățeii să le mai pice și lor câte ceva pe masa tratativelor . Secolul al douăzecilea a murdărit până și războiul. Agresivitatea forței nu mai are nevoie de motive. Violența este masă succesorală a istoriei. Un glonte costă cam cât o
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]