43,895 matches
-
pun adeseori antropologii (cei lucizi și serioși) cînd studiază o cultură străină. E întrebarea pe care, de fapt, ne-o punem cu toții atunci cînd vrem, din diverse motive, să vedem lumea cu ochii altcuiva decît noi înșine. Și este, din păcate doar în subsidiar, întrebarea pe care și-o pune Edward Behr scriind o biografie-reportaj a ultimului împărat al Chinei. Cum va fi arătat lumea Chinei de sfîrșit de epocă și început de alt ev, văzută de ultimul ei conducător? Povestea
Riscul gazetarului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17254_a_18579]
-
de epocă și început de alt ev, văzută de ultimul ei conducător? Povestea e prea bine știută, grație filmului lui Bertolucci. Cred că apariția volumului lui Behr mizează tocmai pe succesul filmului, căci altminteri cartea e mediocră, după părerea mea. Păcat. Miza ei este destul de mare și dificilă: să scrii despre un univers fundamentalmente străin și opac, nu numai pentru că o faci din perspectiva istoricului, ci mai ales pentru că universul în sine nu e dispus să se deschidă outsider-ului. Behr
Riscul gazetarului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17254_a_18579]
-
nu are cum să rămînă fără urmări la baza piramidei sociale. Rezultatele nu pot fi decît cele pe care le vedem deja. Ele pot fi rezumate foarte succint, într-o singură propoziție: în societatea românească triumfă, deocamdată, mahalaua. Este, din păcate, un triumf asupra interesului național." * Un caz bizar de cenzură acuzată de un ziar este cel petrecut la COTIDIANUL. Timp de mai multe zile, acest ziar a apărut purtînd pe prima pagină un fel de ștampile ad hoc, pe care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17255_a_18580]
-
a spus că, dacă tot cheltuiesc atîția bani, mai bine m-aș cățăra pe ea". Boyul septuagenar are hazul unui puber nătîng, invadat de complexe și de coșuri. Redactorii ediției române, ceva mai tineri decît bossul din America, cultivă - din păcate - același umor slinos. Textul introductiv, Cap de afiș, face un tur de orizont al numărului. Despre o proză a lui Horia Gârbea, Millennium Digital Sex, sîntem avertizați hîtru: "Vă veți linge pe degete!" "Pictorialul următor este în stare să vă
(S)PLAYBOY by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/17266_a_18591]
-
la bravadă și de la refuz la implorare -, dar de stins nu se stinge niciodată. În multe cazuri, mesajul din metatext se revarsă în text, transformîndu-l parțial sau integral în romanță (într-o romanță, bineînțeles, a la Nichita Stănescu)." (31) Din păcate asemenea pasaje sînt urmate de altele de tipul: "În poezia modernă acest curaj de a apela la coarda sensibilă a cititorilor este extrem de rar. " (31) Din dorința de a-l individualiza cu orice preț pe poet, criticul recurge la omogenizări
Carte în doi: Nichita Stănescu și Alex. Ștefănescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17262_a_18587]
-
doilea am așteptat totul! Or, a sări astăzi din nou, necondiționat, în ajutorul celor care (cuvântul nu e prea tare!) au terfelit și batjocorit speranțele de schimbare ale unei părți din populație înseamnă mai mult decât o eroare: înseamnă un păcat de neiertat! Prin tehnici de fakiri de bâlci, conducătorii de azi au anihilat orice posibilitate de a fi trași la răspundere. Comportamentul abuziv, ciocoismul gros și agresivitatea imbecilă, de zei nemuritori, plutind abulic pe norii din spumă de lapte și
Fakiri și vizitii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17276_a_18601]
-
am în vedere mai cu seamă unele din textele sale clasate de regulă de specialiști la secțiunea arheologii) și autentic valoroasă. 16 ani reprezintă un interval decent de timp în care opera unui teoretician să invite la reflecție cumpătată. Din păcate actualmente există, în Occident, o vogă Foucault, o isterie chiar a foucauldianismului, dublată aproape insesizabil de o concediere a filozofului din palierele înalte ale discursului intelectual. Idolul doctoranzilor fără prea multe idei și al literaților fără cultură filozofică, Foucault poate
Un fondator al poststructuralismului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17288_a_18613]
-
acest moment iubesc nespus franceza pentru că îmi este la îndemână și o utilizez cu facilitate. Departe de mine însă, de a deveni un prozelit al francezei ca cea mai frumoasă limbă de pe pământ. Toate limbile pământului sunt comori și e păcat că mulți indivizi nu au acces în viața lor decât la una singură. 4. Și în Țara Brânzei și în romanul Dina, creat direct în franceză, tratezi „bărbătește” lumea satului de la noi. De fapt, răstorni niște mituri sau, poate, mai
Identități si succese bidimensionale. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_234]
-
un pat într-un internat insalubru, foame și frig. În jur, nimeni care să te ajute, să te sprijine, să te sfătuiască. În România anilor '80'90, cam asta însemna fată de la țară. E ciudat cum literatura a spălat acest păcat și l-a transformat într-un model literar chiar. Recunosc că încă aș schimba această origine cu cei privilegiați de soartă, dar atâta timp cât nu se poate, am învățat să profit de cele câteva atuuri ale acestei condiții. Cel mai mare
Identități si succese bidimensionale. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_234]
-
umilească, să bată măr și să zdrobească(sic!) alt segment. Iar după ce totul s-a sfîrșit așa cum știm, i-a adunat pe vandali și... le-a mulțumit zîmbitor, în văzul lumii întregi!!! La această performanță inegalabilă se mai adaugă, din păcate, ceva. Într-o țară care - începînd de pe la 1848 încoace - a fost practic inventată, proiectată, construită și așezată în rîndul lumii de intelectuali de toate formațiile, Ion Iliescu i-a etichetat insolent pe oamenii de cultură ai nației drept Golani. Transformînd
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
fine, ca o țară normală! S-a cîștigat atunci unul dintre atu-urile importante pentru integrarea noastră europeană - în legătură cu care, în treacăt fie spus, omul de pe stradă încă n-a aflat esențialul: anume că ne va aduce bani tuturor. Din păcate, cetățeanul de rînd n-a fost lămurit cum se cuvine că - dincolo de orice speculații sofisticate pe marginea raportului specific sau globalizare, aliniere flexibilă sau izolare bățoasă ș.a.m.d., integrarea noastră în piața comună înseamnă mai ales bunăstare. Ea a
Sechele ale unui trecut bolnav by Monica Spiridon () [Corola-journal/Journalistic/17293_a_18618]
-
stare generală", în contextul unei dezorientări ontice care-i agravează, neîndoios, efectele: În momentul de față nimic nu mă mai poate umili,/ semn că sărăcia nu mai poate fi decît o stare generală/ prin care trec fluierînd, fără pagubă, fără păcat./ Sînt bărbatul trist din poem - de copil/ a crezut că poesia îi va salva viața/ cu care nu știa ce să facă..." (Bărbatul trist din poem). Tristețea cu și fără motivație (uneori pare a veni din nimic, ca o misterioasă
Un lirism existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17281_a_18606]
-
minister și purtînd o lungă convorbire, nu acceptă nimic, trăind după pofta inimii sale și a destinului său. Important e faptul că, repede, peste visările politice idealiste de odinioară s-a așternut uitarea, înlocuită fiind dar practicismul vieții aride. Din păcate, și acest poate cel mai relevabil roman din ciclul romanesc al lui Galaction, e tezist, lungit locvace peste măsură, aglomerat cu fragmente din jurnale intime, lungi epistolare. G. Călinescu are dreptate în Istoria literaturii (1941), cînd observă: "vina capitală a
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]
-
despre Lovinescu și "Zburătorul", nu-i așa? Fac ce fac și tot acolo mă întorc, acolo a fost viața mea, calea mea... O.G.: Ați fost cochetă, admirabilă, spontană, sinceră, imprevizibilă, fascinantă... I.P.:Oo, vă mulțumesc, Domnule Genaru... O.G.: Păcat, mare păcat că n-am înregistrat totul... I.P.:Probabil că asta rămîne ca o pecete a vieții mele... acesta este coridorul pe care am mers. Elementul principal al vieții mele a constat în pătrunderea cu orice preț în mediile literare
La 90 de ani, Ioana Postelnicu de vorbă cu Ovidiu Genaru by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Journalistic/17267_a_18592]
-
și "Zburătorul", nu-i așa? Fac ce fac și tot acolo mă întorc, acolo a fost viața mea, calea mea... O.G.: Ați fost cochetă, admirabilă, spontană, sinceră, imprevizibilă, fascinantă... I.P.:Oo, vă mulțumesc, Domnule Genaru... O.G.: Păcat, mare păcat că n-am înregistrat totul... I.P.:Probabil că asta rămîne ca o pecete a vieții mele... acesta este coridorul pe care am mers. Elementul principal al vieții mele a constat în pătrunderea cu orice preț în mediile literare selecte... Mi-
La 90 de ani, Ioana Postelnicu de vorbă cu Ovidiu Genaru by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Journalistic/17267_a_18592]
-
personalitatea actorilor a tras lucrurile spre această realitate. De aceea, "spectacolele" poartă amprenta actorilor, fiind de multe ori recitaluri în toată regula, așa încît regia rămîne undeva în umbră. Declarat sau nu. Pitorescul situației, al locului și protagoniștilor anulează, din păcate, nuanțele și implicațiile spirituale. Adriana Trandafir este în mod evident motorul spectacolului, avînd o energie debordantă bine controlată și materializată. Cea mai hîrșîită dintre toți, păstrîndu-și însă disponibilități sufletești de "mama răniților", Anna, deși lovită de soartă, are încă o
Flacăra olimpică și marginalii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17303_a_18628]
-
jumătate de oră după începerea spectacolului, bîntuind prin sală cu o punga de foricele în mînă, cu aerul că nu deranjează pe nimeni. Norocul lor, și al actorilor și al celorlalți spectatori, că locuri sînt berechet. Au de unde alege! Din păcate, deși am dorit și am încercat să văd ambele distrubuții, nu am reușit acest lucru. Și nu din vina mea. Îmi pare rău că nu am putut-o urmări pe Oana Ștefănescu în Valentina (ulterior am aflat că a suferit
Flacăra olimpică și marginalii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17303_a_18628]
-
interesant triunghiulată: un punct depărtat și astfel obiectivat (Shoko), celelalte două extrem de apropiate, subiective, tensionate unul față de celălalt. Saiko, amanta, trăiește cu o conștiință de criminală, terorizată că își înșeală cea mai apropiată prietenă, chinuită că va fi pedepsită pentru păcatul ei, torturată de spaime și remușcări. Midori, însă, știe aproape de la bun început că soțul și cea mai bună prietenă o înșeală. Dar nu trădarea lor o tulbură, ci faptul că înțelege că nu e iubită. Nu umilința este povara
Culoarea tristeții by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17308_a_18633]
-
de țară (paradoxal, în cazul unui om rămas fără țară) se manifestă "negativ" prin extinderea invectivei. În chiar țara de adopție nici un lucru nu-i e pe plac filosofului de la Frankfurt: "în țările anglo-saxone prostituatele arată de parcă ar livra, o dată cu păcatul și chinurile iadului". Adorno vede nazism în orice manifestare ("capitalistă" ar completa el). Pericolul este peste tot. Însă, cum spuneam, Minima moralia nu este doar atât. O puternică tendință este aceea, recunoscută de altfel, de a întemeia o doctrină privitoare
O știință nu tocmai veselă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17330_a_18655]
-
și-i provoacă simțurile. Pare, într-un fel, că șocul în fața momentului dezvăluirilor nu are greutatea așteptată în interpretare. Reacțiile sînt mult prea calculate, iar situația pusă cumva în paranteză, deși forța lui Florin Zamfirescu are resurse absolut considerabile. Din păcate, regizorul nu-și face simțită prezența. Marius Stănescu variază registrele și datorită personajului feminin-masculin, deși nici el nu-și exploatează, decît estompat, cea de-a doua față a lui Iason. Sensibil, insinuant, grațios, învăluitor în ipostaza primadonei, strident și nu
Feminin-masculin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17337_a_18662]
-
retorica autorului mă îndreptățește să o fac. Mai aproape de secolul 19 decît de 21, y Gasset gîndea ca un umanist. Ba chiar ca un umanist neortodox, original, deschis spre alte orizonturi. Dar vremea în care trăim noi gîndește anti-umanist, din păcate sau din fericire, imposibil de spus. Noi ne aflăm sau ne îndreptăm spre o paradigmă științifică. Nu poți elimina chimia din tabloul culturii generale, fără riscul de a nu ști niciodată explicația celor mai simple fenomene din jurul tău, din bucătărie
Întrebări complicate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17324_a_18649]
-
ne apară un abate Faria, care să facă solzii să ne cadă de pe ochi. Nu trebuie să merităm numai Golgota, ci și drumul spre Damasc. Iar acesta din urmă e oricînd posibil, cu condiția să-l genereze o epifanie. Din păcate, uneori e reversibil. Aceasta pare a fi morala romanului lui Vladimir Volkoff Le trêtre, tradus de Mircea Ivănescu drept Struțocămila. Cartea înfățișează unul dintre cele mai interesante cazuri de pendulare fără preget între două căi. Ambele sînt primejdioase și la
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
deloc ușor de aplicat. Mult prea adesea se întîmplă să nu știm care anume dintre porți e cea îngustă, a virtuții. Apoi, se știe că excesul de virtute poate fi un viciu (căci creează dependență), iar excesul de asceză - un păcat. Poate chiar cel ce l-a făcut pe Lucifer să cadă. Și remușcarea în exces poate să ducă la orgoliu, după cum ne învață orice text sapiențial. Mai bine e să ai tăria de a merge mai departe, după ce ai tras
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
este, și în acest sens, echivalent cu o sinucidere. Faust vrea certitudinea că va avea tot ce-și dorește chiar și după ce a avut ce și-a dorit. El își oferă șansa de a lua viața de la capăt (încă un păcat de moarte, dat fiind că viața ne-a fost dată doar o dată), fără a și-o nega pe aceea dusă înaintea întîlnirii cu Mefisto, diavolul de la răscruci. Dacă n-ar fi așa, piesa lui Goethe s-ar sfîrși la moartea
Faust, cavalerul și struțocămila by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17343_a_18668]
-
în anii '50, la un alt capitol pîndit de nenoroc al filmului românesc (scenariul), "începe epoca scenariștilor omnipotenți, scenariștii nomenclaturii, care își vor face, timp de decenii, din filmul de epocă și istoric fieful lor tematic și de gen". Din păcate, inexplicabil, autorul se abține aici (sau se ferește) să dea nume. Apropo de nume, la un moment dat, în "Istorie" apare, tot fără nume, un personaj episodic, atacat violent de autor: "După o școlarizare universitară obnubilată de reforma învățămîntului din
Istoria șanselor pierdute by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17339_a_18664]