4,413 matches
-
mult decât Dumnezeu nostru, vă înfuriați ca și cum ați fi insultați cu cele mai mari insulte și ne amenințaȚi cu aceste groaznice chinuri, socotind o crimă credința noastră în Dumnezeu. Dar nu veți întâlni oameni fricoși, nici iubitori de viața aceasta pământească și nici oameni care se înfricoșează iute, că e vorba de dragostea de Dumnezeu. Suntem gata să suferim tot felul de chinuri: să fim trași pe roată, să fim răsuciți, să fim arși de vii!»”<footnote Sf. Vasile cel Mare
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
o singură noapte cu toată veșnicia! Să ardă piciorul, ca să dănțuiască veșnic cu îngerii! Să se desprindă mâna, ca să aibă îndrăzneala să se înalțe către Stăpânul! Câți dintre camarazii noștri n-au căzut în luptă ca să rămână credincioși unui împărat pământesc! Oare noi nu vom jertfi viața aceasta pentru credința în adevăratul Împărat? Câți făcători de rele n-au suferit moartea, pentru că au fost surprinși săvârșind nelegiuiri? Oare noi nu vom suferi moartea pentru dreptate? Să nu ne dăm îndărăt, camarazi
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
cameră în alta, a simțit o lovitură pe ceafă, și a auzit ceea ce va descrie ulterior ca fiind „cuvintele nerostite ale Celuilalt”. Erau cuvintele care au marcat un nou răsărit în viața sa: „Bineînțeles că nu este de nici un folos pământesc pentru nici unul dintre voi. Doar vă poate schilodi trupurile și contorsiona sufletele. Dar mă voi împărtăși de fiecare dintre poverile voastre care vă schilodesc și vă contorsionează. În căldura amestecată a compasiunii voi cunoaște oroarea deplină a distrugerii voastre voluntare
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
spre moarte, ci spre adevărata viață, căci Hristos era viața lor și a trăi însemna Hristos. Ei disprețuiau întreaga lume, aceasta neavând pentru ei un preț egal cu cele ce doreau. Erau pătrunși de adevărul că nimic din toate cele pământești nu poate egala fericirea drepților. Cu cât li se prelungeau chinurile, cu atât gândeau că le era prilejuită o răsplată mai mare. Așa s-au stins pentru lumea aceasta și așa și-au încheiat ei lupta și biruința. Pilda sfinților
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
nehotărnicită pentru Dumnezeu, martirii ne sunt și paradigme ale curajului în fața morții imediate, dovedindu-se a fi adevărați eroi prin statornicie, răbdare și bravură. Pentru cei pătrunși de dureri și suferințe fizice, pentru cei cărora le este foarte aproape sfârșitul pământesc, sfinții mucenici le sunt exemple demne de urmat: curajoși în fața morții, rugători înaintea lui Dumnezeu, pilde strălucite de statornicie în credință, modele de virtute, de acceptare voluntară a suferinței, icoane ale curajului, bărbăției și călăuze sigure și statornice pe calea
Atitudinea martirilor creștini ai primelor secole în faȚa morȚii. In: Medicii și Biserica. Medicină și Spiritualitate în abordarea pacientului terminal by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/121_a_138]
-
caracteristici ale cultelor misterelor ne vorbesc despre existența unei dorințe profunde de răscumpărare a omenirii din acel timp, care trebuie să-și fi plecat auzul atunci când i s-a oferit mântuirea veșnică din partea unui Mântuitor care, despuiat de orice măreție pământească, era superior din acest motiv oricărui salvator imaginat sau predicat de religiile antice și care putea să ofere chiar și o izbăvire trecătoare. În fine, puternicul impuls spre monoteism, care apare evident în lumea religioasă a elenismului, a constituit un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și Hesychius au fost executați în Moesia, lângă Dunăre, și, tot astfel și Marcianus și Nicandros, care au refuzat să sacrifice; e) în Orient, la Tars, împreună cu Probus și Andronicus a fost ucis Tarachus care, după ce a renunțat la miliția pământească pentru a urma cât mai fidel mesajul evanghelic, a refuzat să sacrifice; f) în Moesia, veteranul Iulius, după 26 de ani de serviciu militar și după ce a obținut o corespunzătoare lăsare la vatră, a fost decapitat pentru că a refuzat să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe Licinius pe care îl va executa în anul următor datorită uneltirilor sale cu goții chiar din închisoare, Constantin rămânea unicul împărat. În contextul cunoscutei și eficientei activități politico-religioase a lui Constantin se afirma și teoria eusebiană a unui basileus pământesc, ca delegat al lui Dumnezeu, care era un basileus ceresc. O atare ideologie imperială nu mai implica sublimarea monarhului, ci pe aceea a monarhiei în sine. Deși aici lipsește conținutul idei elenistice despre putere, totuși devine tot mai explicită transformarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu în funcție de accepțiunea negativă ce implică uzul violenței, ci în cea pozitivă care subînțelege colaborarea cu Dumnezeu în acceptarea voinței sale. Jahve este Dumnezeul păcii, al shalomului; expresia frecventă Dumnezeul oștirilor este interpretată în sensul de Dumnezeul oștirilor cerești și pământești, al universului creat, înțeles ca plinătate a shalomului. În viziunea profeților, construirea păcii este un dar al lui Dumnezeu ce neagă pasivitatea omului invitat să răspundă pozitiv chemării sale. Interpelarea adusă de cuvântul profetic, vestitor de pace, începe prin exprimarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
auzind vorbindu-se despre războaie iminente și bătălii preamărind arta militară, deoarece creștinismul, prin natura sa, este o luptă continuă împotriva răului, iar creștinul, un războinic peren. Necesitatea de a fi adesea în stare de război, situație prezentă în domniile pământești, se află și în lumea spiritului, a moralei și a religiei, întrucât doctrinele opuse nu pot să rămână în pace în cei care le profesează. Viața este o luptă continuă, între principiul binelui și al răului; războinicul regelui este dat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vedere este foarte clar: creștinul nu se poate dispensa, din proprie inițiativă, de ascultarea față de superiorii legitimi, fără a-și încălca propria credință religioasă, legile civile, riscând pedeapsa aplicată de tribunalul oamenilor și a judecății lui Dumnezeu, deoarece toate puterile pământești sunt subordonate celei cerești, din care își află originea. Scriind credincioșilor din Roma, față de care arată multă simpatie, le spunea că: Tot sufletul trebuie să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
era - lucru paradoxal pentru necunoscătorii mentalității perioadei și problemei în discuție - printre altele, convingerea sigură că sfârșitul lumii era aproape. Plecând de la această premisă, creștinii fanatici ajungeau la concluzia că trebuiau să renunțe la toate lucrurile și să ignore problemele pământești. Spre deosebire de aceștia, creștinii raționali înțelegeau tocmai contrariul, căutând să se implice în purtarea poverii timpului lor, chiar și pentru puținul timp rămas la dispoziție în ciuda inconvenientelor de orice natură. Astfel, escatologia devenea un principiu cvietist și conservator. Escatologia a făcut
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
el castra diaboli, cum a fost mai apoi pentru Tertulian (155-230), o armată a cărei disciplină și obediență o laudă atât de mult? Nicidecum. Dacă pe de o parte, împăratul era considerat de creștini conducător al Imperiului, responsabilul ultimei monarhii pământești și, prin urmare, un membru al împărăției diavolului, pe de altă parte, tot el a primit sabia de la Dumnezeu, răzbuna răul și oprea catastrofa finală. În acest fel, și profesiunea soldatului se afla într-o dublă lumină: în măsura în care numele împăratului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra ei. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui (Mt 10, 34-36). Isus este Principele păcii, un Rege (In 18, 37), iar ca Rege trebuie să distrugă împărăția potrivnică, împărăția pământească a satanei și a păcatului. El nu trebuie să folosească sabia (Apoc 19, 15) pentru a învinge; biruința sa nu depinde de sabie ori de o luptă în sensul omenesc; lupta sa va fi spirituală, dar va fi tot o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
realitățile sale (ordinea și legile), oferea creștinilor posibilitatea să-și exprime natura prin alegerea valorilor conținute într-însa. Motivul dualist al derivației pitagoreico-platonice dezvoltat apoi de stoicism, referitor la aportul sufletului față de trup, este exprimat de ideea sprijinului (sinéchein). Realitățile pământești în reciprocitatea raporturilor dintre creștini și lume erau trăite într-o optică transcendentă, unde perceperea conceptului clasic de patrie, aspect particular al polisului și al raportului personal cu pământul părinților, căpăta o valoare secundară: se considerau pàtroikoi, rezidenți într-o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o iubire necondiționată față de aproapele, fiindu-i interzis să asuprească ori să folosească violența împotriva celui slab. În această situație e puțin dificil să-l vedem înrolându-se benevol, întrucât implicarea sa ar fi însemnat recunoașterea apartenenței la o patrie pământească și cedarea în fața statului, care recurge la agresiune pentru a-și impune pacea. 2.1.3. Iustin În secolul II, Părinții Bisericii se bucurau să prezinte convertirea creștină, prin categorii folosite deja de profeți, reluând mai ales profeția din Is
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
grecești. Rigorismul excesiv l-a condus spre refuzul intransigent al diferitelor manifestări socio-religioase ale păgânismului, inclusiv de natură militară. În Oratio ad Græcos, 11, înșirând o serie de mondenități, în contrast cu spiritul său ascetic, autorul ne prezintă funcțiile militare drept glorii pământești inutile: Așadar, cum voi putea să admit o creație de tip fatalist, văzând asemenea slujitori? Nu vreau să domnesc, nu doresc să fiu bogat, am refuzat comanda militară, urăsc desfrâul, nu practic navigația pentru lăcomie, nu concurez pentru coroane, am
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
intrau în armată îndată după ce au primit botezul ori după convertire. Tot aici se evidențiază verbul katalambáno, care pune accentul pe puterea persuasivă a adevăratei gnoze capabile să cucerească pe deplin individul, răsturnându-i valorile etice. În aceste condiții, comandantul pământesc își pierde valoarea de referință (dacă dispozițiile sale se împotrivesc conștiinței) pentru soldatul creștin, fiind înlocuit de cel ceresc (autorul conștiinței umane) care dirijează comportamentul omului, îndreptându-l spre ceea ce este drept. Adversitatea sa față de mentalitatea războinică se poate vedea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
izolare adusă creștinilor. Creștinii nu fugeau de responsabilitățile civile și nici de funcțiile publice din dezinteres față de res publica, fiind implicați în buna desfășurare a rolului lor social. Pentru Origene, înstrăinarea creștinilor față de Imperiu consta în detașarea de activitățile strict pământești, din dorința preocupării pentru cele cerești, care educă omul spre Dumnezeu. Ideea prezentă deja în Ad Diognetum, denotă o nouă concepție despre individ: în timp ce statul păgân folosea omul numai pentru sine, creștinismul era orientat pentru om și pentru mântuirea sa
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
înrolării militare în timpul lui Constantin (306-337), coercitivă pentru laici. Tot acum este evidențiată valoarea activă a rugăciunii, sarcină specifică creștinilor, simultană inutilității războiului ineficace și generator de ucideri. Dacă războiul este o luptă falsă, rugăciunea nu sprijină spre victorie luptele pământești, ci îndepărtează pericolele care amenință pacea. Rugăciunea urmărește să dezvăluie răul și este înțeleasă ca o solidaritate pentru obținerea unor rezultate legiuite pentru care se luptă o armată, fără a fi o solidaritate belicoasă, întrucât creștinului nu-i este îngăduit
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi determina pe antagoniști să caute adevărul și să-l urmeze. Păgânii nu trebuiau să se teamă de ucenicii lui Cristos nefiind asociați în illicitae factiones, nerâvnind puterea și abținându-se de la res publica în măsura în care acestea erau legate de gloria pământească. Acesta este mesajul din Apologeticum 38, 3 unde activitatea, inclusiv cea politică, pare să fi fost percepută ca un serviciu pentru lume, înțeles ca specie umană. Această dimensiune internațională a creștinismului pretindea ca adepții săi, deși trăiau cu o anumită
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rechema omul la conștiința propriilor fapte, abandonând instinctul orgolios și arogant și de a-l canaliza spre Cristos, pe un drum de pace socială. Referindu-se la profeția lui Isaia și cea a lui Miheea, autorul unește înfăptuirea unei păci pământești cu idealul de pace universală, subliniind concomitent necesitatea înțelegerii concrete a înfăptuirii împărăției lui Dumnezeu. Neînțelegerea acesteia din urmă, prezentă în fapt pe acest pământ, provoacă războaie și ucideri fratricide. Deși acest ultim fragment este atașat negării divinităților tradiționale, cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
războiului drept și a serviciului militar pe baza conceptului creștin de dreptate, care nu admitea ca cel puternic să-l asuprească pe cel slab. El interzicea prestarea serviciului militar doar celor consacrați Domnului, întrucât, așa cum se țineau departe de onorurile pământești, tot astfel trebuiau să fie și de cele militare, contrare stării religioase. Consimțământul și aprobarea vieții militare relevate de elogiul episcopului milanez, este însoțit de admirația acesteia, pe care o considera, din unele aspecte, vrednică de a fi imitată de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
astfel putea pieri tot poporul, au răzbunat moartea inocentă a fraților lor chiar și sâmbăta. 3.2.2. Vasile cel Mare, episcop de Capadocia Sfântul episcop Vasile cel Mare (329-379) în îndemnul său la viața ascetică, la renunțarea la bunurile pământești și la spiritul de penitență, face apel la disciplina militară care obligă soldații să se adapteze unei vieți de privațiuni, necesară celui care vrea să slujească cu fidelitate propriul suveran, spunând că: Ilustre sunt edictele împăraților, care au scopul de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să să-mi slujească, să-mi urmeze. Și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul meu“ (In 12, 26). Unde este Cristos, regele? În ceruri, desigur. Aici, tu, o soldatule, trebuie să-ți ghidezi proprii pași. Uită orice odihnă pământească. Nici un soldat nu-și construiește casă sau nu cumpără terenuri, ori nu se dedă diferitelor negustorii, pentru care sunt necesari banii. Nimeni dintre cei care militărește, nu se încurcă cu negustoriile vieții, iar aceasta o fac cu scopul de a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]