4,121 matches
-
comandă, cât și în privința unei veritabile critici a criticii pe care de acum înainte o va săvârși constant. Așa cum va proceda în dramaturgia de mai târziu când va asedia logica aristotelică prin ducerea la absurd a principiilor acesteia (Rinocerii, Cameleonul păstorului, etc.), subminarea edificiului criticii literare este realizată de tânărul Ionescu cu armele specifice acestei discipline: pledoaria impresionistă fie pentru, fie împotriva unei opere. Simultaneitatea tezelor pro și contra, propusă cu nonșalanță pentru romanul lui Mircea Eliade, transferă instantaneu actul critic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
că nu este absurd, ci duce raționamentul logic până la exces, "noneroul" farsei tragice fiind adesea obsedat de "ducerea la absurd" a logicii înseși. Elocventă este demonstrația făcută de Bartholomeus, logicianul din piesa lui Eugen Ionescu, Improvizația la Alma sau Cameleonul păstorului: "Ba nu, dimpotrivă, putem spune că din cât un lucru este fals într-adevăr, dintr-atât este de fals adevărat; din cât este mai puțin adevărat fals, dintr-atât este mai puțin fals într-adevăr. Pe scurt: falsul adevăr este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cum ai tăiat-o după aia în două. Sears izbi în masă o dată, de două ori, de trei ori, apoi o azvârli cât colo. Roșcatul se sculă cu greu de pe scaun și îngenunche. Își împreună mâinile a rugă. — Dumnezeu este păstorul meu și n-o să mă lase să cad în păcat, murmură el, apoi începu să lăcrimeze. Sears se uită direct în fereastra-oglindă. Prin fiecare por al feței lui fleșcăite de bețivan răzbătea sila de sine. Făcu un gest de renunțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în dezordine mai multe ziduri. Zaleucos le spuse, emoționat: — Aceea de acolo, de pe colină, este cetatea care s-a numit Troia. Pe câmpia pustie, în fața zidurilor cetății care fusese asediată timp de zece ani, păștea acum o turmă; se vedeau păstorii sprijiniți în bâte, câțiva cai sălbatici. — A fost ultimul război în care zeii s-au implicat, ajungând să se lupte între ei, zise Zaleucos. După măcelul acela, ne-au lăsat pradă nebuniei noastre. Au debarcat și au mers până la cetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Să mergem. Porniră spre clivus Palatinus. Acum locul acela era simbolul puterii. Legenda lui Vergilius spunea că pe acea splendidă înălțime dintre Forum și Circus Maximus se instalase cu multe secole în urmă, pe când acolo nu erau decât colibe și păstori, eroul Pallas, fiul lui Evandrus. Augustus alesese locul pentru a construi un templu în cinstea lui Apollo, zeul care, potrivit cuvintelor sale, îi adusese victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și care acum, după atâtea măceluri, simboliza ordinea, moderația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
închisoare de stat. În subteranele ei, îngropate iarna în zăpadă, muriseră Perseus, regele Macedoniei, după șase ani în care nu văzuse lumina soarelui, și Sifax din Numidia. Sertorius Macro se exprima în latina grosolană a tăietorilor de lemne și a păstorilor din ținutul său; nu avusese niciodată ocazia să arate milă față de cineva și toate sentimentele lui erau asemenea unor lemne uscate, unite de o ambiție nemăsurată. Prin urmare, Tiberius știa foarte bine cu cine vorbește atunci când, în lipsa oricăror martori, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
câmpiile și marea Tyrrhenum; în stânga, pe dealurile abrupte, se aflau orașele din Latium Vetus, mai vechi decât Roma. Colinele erau acoperite de stejari, fagi, dafini și, mai sus, castani, ale căror fructe le îndrăgea, potrivit lui Vergilius, blânda păstoriță Amaryllis. Însă păstorii și tăietorii de lemne povesteau: „Muntele cel mai înalt e un vechi vulcan; spre norocul nostru, doarme de veacuri întregi“. Vechea masă de lavă devastatoare se întărise până la porțile Romei. Acum, în vârf strălucea templul lui Jupiter Latiaris. Noaptea, focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
puțin de un an, Augustus, și corăbiile tale de marmură vor pluti pe lac veacuri de-a rândul... Dar acel an nu-i fu îngăduit. Și nimeni n-a scris despre un asemenea refuz. Dar, vreme de secole, țăranii și păstorii din acei munți au povestit că pe fundul lacului zăceau una sau două corăbii gigantice, minunate, iar plasele pescarilor se încurcau în ele, aducând la suprafață fragmente ciudate, prețioase. Lumea s-a convins că țăranii și păstorii aveau dreptate abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
secole, țăranii și păstorii din acei munți au povestit că pe fundul lacului zăceau una sau două corăbii gigantice, minunate, iar plasele pescarilor se încurcau în ele, aducând la suprafață fragmente ciudate, prețioase. Lumea s-a convins că țăranii și păstorii aveau dreptate abia în 1928, când, cu ajutorul unor tehnici inovatoare și complexe, s-a coborât nivelul apei pompând-o în vechea galerie colectoare, până când din mâl s-a ivit coca de lemn, imensă, distrusă, dar solidă - înaltă de peste șaptezeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
copaci ca să nu fii văzut de santinele, puteai zări tabăra străinilor acelora. Munceau din greu, din zori până-n noapte, la lumina unor focuri mari. Ridicaseră două structuri gigantice din lemn pe mal și continuau să lucreze. Iar într-o dimineață, păstorii din Aricia și din Lanuvium dădură fuga, strigând că enormele schelete de lemn alunecaseră pe apă și pluteau; erau două corăbii. Iar napolitanul Euthymius, care aținea calea tuturor fetelor, venise să cumpere vin pentru oamenii lui. Invitație pe Palatinus La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce le invadau mintea, distruseră chilele corăbiilor cu lovituri de secure și le scufundară; la sfârșit, aruncară în apă uneltele lor contaminate de maleficiu și săriră ușurați pe uscat. Ascunși în tufișurile de pe dealurile din jurul lacului, mai mulți țărani și păstori, care aveau să păstreze acea amintire timp de multe generații, priveau tăcuți. În ciuda distrugerilor, fu nevoie de multe ore pentru ca apa să inunde cu totul solidele corăbii proiectate de Euthymius cel plin de fantezie; începură să se scufunde încet, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și a Evei, Cain ar fi primul OM care se naște firesc din „Împreunarea“ lor. El este agricultor, fiind nevoit să muncească din greu pământul pentru subzistență. Abel, ca al doilea născut, va fi mai dăruit de soartă, Întrucât, ca păstor, natura Îi vine În ajutor mai des. Dintre cei doi, Cain este săracul, iar Abel bogatul. Această stare nedreaptă este consacrată (consfințită) chiar de către transcendența supremă; săracul Cain poartă obolul său de roade și nu este primit cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu pomanagiu, neobrăzatu ăla dă zulitor dân caraimane, dă nu are tact dă nici o culoare, cu marile scrushante. Vechiu spirit dă han a trăit Încă o dată clipe dă glorie pă cai mari. Panarama părea mai mult friză: norodu În spatele la păstor; În harababura aia, toți am simțitără că Limardo iera bosu. A făcut pași nainte și, când a ajuns În biro, a dășchis ușa cu voie dă la iel. Io mi-am zis la ureche: Savastano, la debara. Da vocea rațiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
aproape nesfârșite, era zgârcit cu timpul și Îi păsa puțin, sau deloc, de publicitatea pe care i-o făceam. În odaia sa de lucru, care avea ceva din sala de așteptare a unui dentist rural - cu marine pastel și cu păstori și câini din porțelan - erau puține cărți, iar cele mai multe erau dicționare din diferite specialități și domenii. Desigur că nu m-au surprins nici lupa care mărește, nici metrul de tâmplărie, pe care le-am zărit pe postavul verde al mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
apoi le cântăm în satul bunicii când mergem la colindat. Și la literatură învățăm despre ce înseamnă această sărbătoare. Am citit poezii despre Nașterea Domnului și despre Moș Crăciun. Am aflat că despre nașterea lui Hristos au vestit îngerii și păstorii în Noaptea Sfântă. Acum, în fiecare an de atunci, vestea o dau acești colindători. Și mie îmi place să merg cu ei și să vestesc în felul acesta: "O, ce veste minunată, în Betleem ni s-arată! Că a născut
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
muncii. SÎnt de acord și cu separarea lumii În stăpîni și sclavi. Este bine pentru mersul universului, prin gol și-n general, ca sclavii să asigure bunăstarea stăpînilor. Așa a decretat Creatorul, ca unul să fie agricultor iar frate-său, păstor. Urmașii mortului sînt românii. Sigur, era necesară o crimă, asta dă Întotdeauna bine Într-o dramă, și-n definitiv așa s-a născut literatura, dar n-am Înțeles de ce trebuia sacrificat Abel, ce cusur avea, ce făceau În timpul ăsta părinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fără autoritate să alcătuiască un tratat asupra relelor din Sfînta Biserică? Sau nu are el nimic altceva mai bun de făcut decît să se frămînte să aștearnă pe hîrtie așa ceva, cînd orice grijă asupra Bisericii lui Dumnezeu aparține de drept Păstorilor Acesteia? Și descoperirea plăgilor nu este oare o lipsă de respect față de aceiași Păstori, ca și cum ei nu ar cunoaște aceste plăgi și nu le-ar lecui?" La această întrebare eu îmi răspundeam că meditația asupra relelor din Biserică nu i
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
el nimic altceva mai bun de făcut decît să se frămînte să aștearnă pe hîrtie așa ceva, cînd orice grijă asupra Bisericii lui Dumnezeu aparține de drept Păstorilor Acesteia? Și descoperirea plăgilor nu este oare o lipsă de respect față de aceiași Păstori, ca și cum ei nu ar cunoaște aceste plăgi și nu le-ar lecui?" La această întrebare eu îmi răspundeam că meditația asupra relelor din Biserică nu i se putea imputa nici unui laic, dat fiind că făcea acest lucru din viu zel
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
considerații ale mele. Îmi mai răspundeam că, dacă aceste meditații nu ar fi avut nimic bun în ele, nu era nici un motiv să le ascund, și, dacă exista ceva care nu era bun, acest lucru ar fi fost respins de Păstorii Bisericii; fiindcă eu nu vorbeam cu intenția de a hotărî asupra unui lucru sau a altuia, ba mai mult, intenționam, prin expunerea gîndurilor mele, să le supun Păstorilor înșiși și, în special, Înaltului Pontif, ale cărui venerate prevederi îmi erau
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
ceva care nu era bun, acest lucru ar fi fost respins de Păstorii Bisericii; fiindcă eu nu vorbeam cu intenția de a hotărî asupra unui lucru sau a altuia, ba mai mult, intenționam, prin expunerea gîndurilor mele, să le supun Păstorilor înșiși și, în special, Înaltului Pontif, ale cărui venerate prevederi îmi erau întotdeauna normă dreaptă și sigură, în funcție de care îmi reglementam și corectam fiecare opinie; căci Păstorii Bisericii nu au întotdeauna posibilitatea să se dedice în liniște meditațiilor; și ei
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
a altuia, ba mai mult, intenționam, prin expunerea gîndurilor mele, să le supun Păstorilor înșiși și, în special, Înaltului Pontif, ale cărui venerate prevederi îmi erau întotdeauna normă dreaptă și sigură, în funcție de care îmi reglementam și corectam fiecare opinie; căci Păstorii Bisericii nu au întotdeauna posibilitatea să se dedice în liniște meditațiilor; și ei înșiși obișnuiesc să-și dorească să vină alții la ei, care să le propună și sugereze acele reflecții de care s-ar putea bucura în conducerea diferitelor
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
feudalismului, Rosmini combate încarnarea însăși a principiului individualist, pe care gînditorul roveretan îl contrapune polemic ideii de unitate organică proprie comunității ecleziastice. Organizarea feudală a societății, mai înainte de a perturba Biserica, implicînd-o într-un proces de secularizare, a încălcat spiritul păstorilor săi și principiul unității Creștine, care pe vremuri strălucea "în toate gîndurile și cuvintele credincioșilor și ale clerului, în dispozițiile ecleziastice, în lucrările mutuale, în administrarea bunurilor pe care le posedau". (A. Rosmini, Cele cinci plăgi, p.188) Ideea de
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
alcătuia; căci cuvintele predicii evanghelice proveneau de la sfinții care revărsau asupra ascultătorilor acea abundență de spirit de care ei debordau; iar riturile eficiente prin ele însele erau redate prin cei mai buni credincioși pregătiți să primească rezultatele salutare ale cuvintelor Păstorilor și ale înțelegerii limpezi a tot ceea ce se făcea și aceea ce făceau ei înșiși în Biserică. Din astfel de credincioși erau selectați Preoții; ei aduceau Bisericii, care îi alegea în înalta onoare de a fi slujitorii ei, o doctrină
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
început și sfintele lor adunări, deja am avea suficient pentru a înțelege cum trebuiau să fie Preoții lor. Așadar, se explică de ce pasajele care par ochilor noștri mai degrabă inexplicabile, pentru care un simplu laic cerut de strigătele mulțimii ca păstor și care degeaba refuză, se transformă în cîteva zile într-un Episcop dovedit; lucru nu tocmai rar în antichitate, care a înregistrat nenumărate astfel de exemple, cum ar fi Sf. Ambrozie, Sf. Alexandru, Sf. Martin, Sf. Petru Hrisoslogos, ca și
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
familia Sixtușilor, erau Lorenzii. Aproape fiecare mare Episcop pregătea în familia sa un om demn care să-i fie succesor, un moștenitor al meritelor sale, al zelului său, al cunoștințelor sale; acestui fel de instituții i se datorează toți marii Păstori care s-au dovedit a fi de admirat, încît primele veacuri ale Bisericii au fost fericite: o modalitate amplă și deplină de manifestare a instituției care se menținea prin tradiția familială și care transmitea oral, cu fidelitate, tezaurul sfînt al
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]