6,523 matches
-
atenția în altă parte, mă holbez la operele de artă care înconjoară cadrul ușii. O caligrafie în aur pe plăci negre de lemn redă patru ideograme gigantice: nor, absorbție, stea și glorie. Fata care a leșinat se întoarce. Arată la fel de palidă ca o păpușă de hârtie. — Majestatea Sa Împăratul și Majestatea Sa Împărăteasa! anunță eunucul-șef Shim când intră. Mult noroc, fetelor! Cu Nuharoo în frunte și cu mine închizând șirul suntem toate șapte îndrumate printr-un zid format din eunuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și își trece degetele prin părul meu negru. E cea mai lungă baie pe care am făcut-o vreodată. Din atingerea ei îmi dau seama că se simte de parcă aș fi a ei pentru ultima dată. Îi studiez fața: pielea palidă ca o ridiche, părul atent pieptănat, ridurile care îi înconjoară ochii. Aș vrea să ies din cadă și să o îmbrățișez. Aș vrea să spun: mamă, nu plec. Aș vrea să știe că fără ea nu va fi nici o fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mă ca o proastă în mod intenționat. Îi spun: Nu-mi stă în fire. Fă în așa fel încât să-ți stea! Patroana mă fixează cu ochii larg deschiși. Pielea ei pare mult mai albă în lumina lămpii, apoi devine palidă, aproape vineție. — Vă mulțumesc, doamnă, îi spun. Scoțând acul de păr din buzunarul interior, îl șterge cu mâneca: — Vorbim despre supraviețuire. Cum ziceam, vreau să merit acul tău de păr. — A fost o lecție bună. La revedere și mulțumiri, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Curții să ne coste dinastia. Sunt obosit, zice Hsien Feng după un moment de tăcere. Prințul Kung sună după servitori, care aduc înăuntru un scaun din răchită cu spătarul lăsat în jos. Ajutat, împăratul se așază pe el. Cu fața palidă și ochii încețoșați, rostește către fratele său: — Gândurile mele zboară precum fluturii. Nu mă mai obliga să gândesc, te rog. — Am permisiunea Domniei Voastre să deschid tsungli yamen, atunci? Vă veți ocupa să fie alocate fondurile necesare? — Sper că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
opiu pentru durere, mi-a spus el. Nu îmi prea pasă că mor, căci aștept cu nerăbdare să fiu eliberat de necazurile mele. Pentru țară nu mai e un secret că sănătatea împăratului este din nou în declin. Chipul lui palid și ochii goi îngrijorează pe toată lumea. De când ne-am mutat înapoi în Orașul Interzis, miniștrilor Curții li s-a poruncit să-și dea raportul cu privire la treburile de stat în dormitorul Majestății Sale. Mi s-a rupt sufletul să-l văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îi folosea ca monedă de schimb pentru negocieri. Ultimul mesager a raportat că Aliații cuceriseră Orașul Interzis, Palatul de Vară și Yuan Ming Yuan. „Comandantul Aliaților locuiește în palatul Majestății Voastre cu o prostituată chineză“, a raportat mesagerul. De pe chipul palid al Majestății Sale picura transpirație. Și-a deschis gura, dar nu a fost în stare să scoată un cuvânt. Câteva ore mai târziu a tușit un cheag de sânge. 18 — Vorbește! îi ordonă împăratul Hsien Feng eunucului care se ocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
tot țipă și urlă. În cele din urmă, glasul i s-a stins. Fiecare răsuflare este acum un chin. Degetele-i sunt ca niște bețișoare fragile, iar trupul lui nu e decât un schelet. A început călătoria transformării într-o palidă fantomă. Strămoșii săi nu i-au răspuns la rugăciuni, nici Cerul nu s-a îndurat de fiul său. Totuși, în neajutorarea sa, Hsien Feng își arată demnitatea de împărat al Chinei. Lupta sa este eroică - bărbatul pe moarte care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
loc. Tung Chih profită de moment și aleargă înăuntru în sală. Imensul pat negru de dragon al lui Hsien Feng se află în mijlocul platformei tronului. Conduși de Su Shun și de membrii cabinetului său, miniștii și oficialii Curții înconjoară silueta palidă de sub plapumă. Soțul meu arată de parcă ar fi murit deja. Zace nemișcat, fără a arăta vreun semn de vitalitate. Nuharoo e în genunchi lângă pat, îmbrăcată într-o robă bej. Suspină în tăcere. Toți ceilalți se află și ei în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și pentru excepițonala forță a realismului său și pentru poziția scriitorului, este felul cum se împarte ea, după cum zugrăvește pe exploatați sau pe exploatatori" etc, etc. Mă opresc aici cu citatele, care, departe de a fi rupte din context, reprezintă palid contextul plin de lozinci cu care e înțesat și potrivit căruia Caragiale ' parcă anume s-ar fi născut în secolul trecut ca să satisfacă apetitul sociologiștilor vulgarii din deceniul 50―60 al secolului nostru. Cineva ar putea să-mi reproșeze că
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
acoperă, cum am mai spus și altădată, cel puțin un secol de literatură cultă, pe care cronicarii nu ni l-au putut da pe deplin. Pânza contemporană a fost însă pictată, cu mai mare succes, de către alții, și a atribui palidelor sale povestiri despre târgurile moldovenești calități care strălucesc în literatura unui Camil Petrescu, a Hortensiei Papadat-Bengescu sau a unui Liviu Rebreanu (din Pădurea spânzuraților, dar chiar și din Ion, unde viața învățătorului și a preotului, stâlpii spirituali ai satului, ștearsă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
și Înfiorător când zburau. Nu mulți ar fi avut curajul să intre În dărăpănătura aia, mai ales că șerpii colcăiau În voie și-n odaie și-mprejurul ei. Când auzi de Canton, Blondul puse piciorul În pământ și descălecă bicicleta. Era palid și-și mușca buzele. Văru-său: „Ho, mă, fricosule, că nu intrăm! Mergem În jăpșile dinspre Canton, ce să căutăm Înăuntru? Vrei să prinzi carași zburători sau ce?”. Blondul, fricos și prostănac, nu zise nimic și se luă după ceilalți. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
farmecă tinerețele visătoare și îndrăgostite ale cititorilor de literatură. Îl văd. Mă întâlneam zilnic în mahalaua Cișmigi ului, cu corpul lui chinuit care suferea s‐ ar fi zis de mâhnirea de‐a nu fi murit mai de mult. Un obraz palid și văros, ochii îngropați departe în găurile negre ale unei frunți cernite de marginile mari ale pălăriei enorme. Mustața albinală stuf oasă și o pensulă de barbă aspră dedesubt. Slab, slab, sfios ca un întârziat, călcând cu economie asfaltul, el
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mare pentru el, se repezi spre poalele colinelor. Hideyoshi porni în direcția opusă, mărind, treptat, pasul. Dintr-o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea în care locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, într-un colț, stătea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
felul în care le ascultai. Mitsuhide ordonase să nu fie primit nimeni, iar acum stătea singur, într-o cameră mare și goală. Deși nu era decât începutul verii, o briză delicată, răcoritoare, sufla, tăcută, prin întuneric. Mitsuhide era cumplit de palid. Se părea că părul de la tâmple i se ridica drept în sus, de fiecare dată când pâlpâia flacăra lumânării. Chinul i se vedea în neorânduiala părului și în culoarea cumplită a feței. În sfârșit, își ridică încet „capul de kumquat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care-ți cheamă trupele pe terenul de adunare. Mitsuhide era din ce în ce mai deprimat. — Știu, spuse el, pe un ton ce părea înverșunat, și-și goli ultima ceașcă. În mai puțin de-o oră, era pe cal. Sub un cer de stele palide, trei mii de oameni cu făclii în mâini părăsiră castelul de pe malul lacului, într-o coloană șerpuitoare, pentru a dispărea spre poalele colinelor din Shimeigatake. Era seara zilei de douăzeci și șase. De pe terasa castelului, Mitsuharu îi privea plecând. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lămpi. Când Mitsuharu privi în încăpere, nu văzu nici slujitori și nici paji. Mitsuhide era singur, îmbrăcat într-o kimono de vară din voal alb, cu sabia lungă lângă el și brațul pe rezemătoarea de-alături. Lumina lămpii era deosebit de palidă, fiind filtrată prin plasa verde de borangic pentru țânțari, care atârna în jurul lui Mitsuhide. Când dormea, plasa îl înconjura din toate cele patru laturi, dar acum, faldul din față era susținut pe un băț de bambus. — Intră, Mitsuharu, îl chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dojenise pe Yojiro. Vântul scotea un sunet mult mai tânguitor decât în timpul zilei. Dincolo de panta blândă se întindeau plantații și grădini de legume. La răsărit era Kuga Nawate; la miazănoapte, munți, la apus, Râul Enmyoji. Dar, în întuneric, numai licărirea palidă a stelelor strălucea peste câmpul de luptă. Nu trecuseră decât trei ore între Ora Maimuței și a doua jumătate din Ora Cocoșului. Drapelele lui Mitsuhide umpluseră toată câmpia. Acum unde erau? Toate fuseseră doborâte. Ascultase numele morților până nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mâna îi tremura atât de tare, încât păru incapabil să scrie versul următor. Mitsuhide îi dădu pensula lui Shigemoto: — Scrie tu restul. Rezemându-se de poala lui Shigemoto, întoarse capul spre cer, privind, câtva timp, luna. Când culoarea morții, mai palidă chiar și decât aceea a lunii, îi cuprinse chipul, vorbi cu un glas eliberat surprinzător de orice nesiguranță, încheind strofa: Marea Cale pătrunde izvorul inimii. Trezindu-mă din visul de cincizeci și cinci de ani, Mă întorc la cel Unic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mii, iar, în noaptea zilei a paisprezecea, o nouă furtună lovi, cu tunete și trăsnete. Ploaia stinse tăciunii care mai ardeau mocnit Castelul Sakamoto și, cât fu noaptea de lungă, peste Shimeigatake și lacul de culoarea cernelii explodară fulgere albe, palide. Odată cu zorii, însă, cerurile se curățiră și, din nou, apăru soarele fierbinte al verii. Din tabăra principală de la Templul Mii, se vedea fum galben și gros ridicându-se de pe malul răsăritean al lacului, înspre Azuchi. — Arde Azuchi! Primind raportul gărzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era doar cu puțin mai mult decât un gard lat. Hayato intră și se așeză grăbit. — Ce ai de spus? întrebă el, privind direct spre Nomura. Poate din cauza lămpii care-l lumina dintr-o parte, chipul lui Hayato arăta extrem de palid. — Cred că ați fost invitat mâine dimineață să participați la o ceremonie a ceaiului în tabăra Seniorului Shogen, pe Muntele Shinmei. În ochii lui Nomura ardea o expresie întrebătoare, iar tăcerea stranie a nopții îi făcea glasul să răsune ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nevoie să plănuiți o contra-strategie, cât mai repede cu putință. — Ei, și ce-i cu Hideyoshi? — Hideyoshi e în avangardă. Genba fu atât de descumpănit, încât abia-și mai găsi cuvintele să vorbească. Mușcându-și buzele, ridică o privire tăcută, palid la față. După un timp, spuse: Ne vom retrage. Altceva nu avem ce face, nu-i așa? O armată numeroasă e pe drum încoace, iar trupele noastre sunt izolate aici. În seara trecută, Genba refuzase, cu încăpățânare, să asculte ordinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
râsete, dar nimic din tot ceea ce făceau nu putea să înlăture atmosfera de tristețe. Din timp în timp, o tăcere de gheață și fumul negru emanat, în noapte, de pâlpâirea lămpilor, dezvăluiau, pe cele optzeci de fețe îmbătate, o culoare palidă care nu avea nici o legătură sake-ul. Lămpile arătau că era miezul nopții, dar banchetul continua. Fiicele lui Oichi se rezemară de poala ei și adormiră. Pentru ele, acel banchet devenise prea plictisitor. La un moment dat, fata cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de armă din depărtare. Cu cinci ani mai tânăr decât Hideyoshi, Ieyasu împlinea în anul acela patruzeci și patru de ani, fiind un general în floarea vârstei. Înfățișarea lui era atât de blajină și binevoitoare - cu o piele atât de palidă și carnea așa de moale - încât cine-l vedea s-ar fi putut îndoi că trecuse prin toate situații limită și că purtase bătălii în care își însuflețise trupele fără nimic mai mult decât expresia ochilor. — Cine e? Naomasa? Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din lună, divizia principală, sub comanda lui Ieyasu și a lui Nobuo, pleacă de la Muntele Komaki. În sfârșit, traversară Râul Shonai. Unitățile comandate de Nagayoshi și Kyutaro își aveau tabăra la doar două leghe distanță, în satul Kamijo. Lumina alburie, palidă de pe plantațiile de orez acoperite cu apă și de pe pâraie arăta că zorii erau aproape, dar peste tot se întindeau umbre negre, iar norii întunecați pluteau la mică înălțime deasupra pământului. — Hei! Uite-i! — Jos! Culcat! Pe orezării, în desișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
noștri din spate au suferit o înfrângere totală. Stăpânindu-și neliniștea din suflet, Kyutaro mai rămase așezat un moment pe scăunelul de campanie. — Toată lumea la mine! Deja informați care era situația, vasalii și ofițerii se strânseră în jur, cu chipurile palide. — Forțele clanului Tokugawa sunt pe cale să ne atace. Nu vă irosiți gloanțele. Așteptați ca inamicul să ajungă mai aproape de șaizeci de pași, înainte de a trage. După ce-i instrui cum să-și dispună trupele, încheie: — Dau câte o sută de banițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]