4,088 matches
-
chiar în coșul de gunoi. Când nu era la baie, fie plângând, fie vomitând, zăcea peste birou, ronțăind ghimbir, prea epuizată pentru a munci. Și mâncarea! În ciuda grețurilor pe care le avea în permanență, mânca încontinuu. Singurul lucru care îmi potolește stomacul este mâncarea, spunea ea, mai băgând un pateu pe gât. În scurt timp, arăta de parcă fusese îngropată până la gât în nisip. Și a devenit și mai rău. Părul ei, care înainte era fin și lucios, a devenit incredibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
și ea câteva acuzații de comportament irațional, dacă și-ar fi pus mintea la contribuție. Faptul că el își dorea să o vadă desculță, însărcinată și aplecată peste chiuveta din bucătărie - asta era destul de irațional. Dar furia s-a mai potolit când și-a adus aminte că acuzația de comportament irațional era doar o formalitate. El îi explicase toate astea când venise în Dublin - le trebuia un motiv pentru divorț și ar fi putut foarte bine să-l dea ea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dar avem nevoie de haine până vineri. —Lisa, putem discuta despre înlocuitorul lui Mercedes? întrebă Jack. Faptul că Mercedes îi lăsase cu un om în minus îi provocă un nou acces de furie, pe care însă a trebuit să îl potolească. —Trix, sună la Ghost, Fendi, Prada, Paul Smith și Gucci! Spune-le că îi punem în paginile de Crăciun, dar doar dacă ne trimit haine până vineri. Haide! I-a luat-o lui Jack înainte către biroul lui. — Pune ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dansul Sfîntului Guy, care constă În mișcări continui, neregulate și involuntare. Pe Vișnu! Dansul Sfîntului Guy! M-am pomenit Într-o ambulanță care, cu sirena În funcțiune, m-a condus Într-un spital psihiatric militar. Între timp, tahicardia mea se potolise de la sine, nimănui nedîndu-i prin cap ideea de a-mi face o injecție intramusculară cu Valium. Nu e nimic mai agreabil decît de a fi transportat cu ambulanța militară. E o mașină foarte spațioasă, cu două paturi. Pe celălalt pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Dacă tata ar fi fost psihanalist! Oare de ce nu le făcusem cunoștință cu zece ani În urmă? Poate că aș fi aflat că tata spunea oricui voia să audă: „Nu sînt eu răspunzător de fantasmele fiului meu!“. Asta ar fi potolit spiritele. Teama că puteam afla că tata citea articolele despre cartea mea camufla sentimente care atingeau un grad de complexitate mult mai mare decît Îmi imaginasem eu la Început. Nu era vorba doar de a mă teme că furia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
bine legat, cu mustăcioara neagră pe care și-o tundea totdeauna scurt, zâmbind cu bunătate, încruntându-se câteodată, insuflându-ne un respect nemărginit... O vorbă de duh chinezească spune cam așa: Dă-i unui om un pește și-i vei potoli foamea o zi. Învață-l să pescuiască și va fi sătul toată viața. În spatele fiecăruia dintre noi - iubiți dascăli, se află un dascăl, iar fiecare dintre noi poartă imaginea aceluia care a încercat să îi sculpteze caracterul și să îi
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
vedere al funestului personaj, dispariția definitivă a rivalului său e singura ce i-ar putea aduce alinare : În fine, să văd smulsă o plantă otrăvită/ Din calea vieții mele, prin ea nenorocită/[...] O ! Scumpă răzbunare, al furiilor dar !/ Mi-oi potoli eu setea din acrul tău nectar,/ Când voi videa pe-Ovidiu zăcând fără suflare (I 2). Veninosul Ibis se bucură să-i dezvăluie soției că iubitul ei poet și-a găsit o nouă pasiune și vrea să afle cum l-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
I 3). Pământul este pustiu, nedesțelenit, fără fructe, vie sau flori (Tristele, III 10), iar apa sărată nu poate alina setea (Tu n-ai fântâni, doar numai cu apă tot sărată : / Mori și mai mult de sete, în loc s-o potolești - Ponticele, III 1). Localnicii sunt sălbatici, îmbrăcați tot timpul în blănuri (Tristele, V 10), iar îndeletnicirile civilizației, ca medicina, agricultura sau țesutul le rămân străine (Ponticele, III 8). În schimb, ei se așteaptă în fiecare clipă la război. Chiar poetul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
analogia când Casandra țâșnește din cort cu torțe în mâini : năvălește către noi, ca o menadă rătăcită. Corifeul vrea să oprească dansul tinerei iraționale, gata să ajungă în tabăra dușmană : Fiica ta, regină, are mintea rătăcită. Nu poți s-o potolești ? Hecuba ar pune capăt elanului celei cuprinse de o smintită bucurie la gândul însoțirii cu Agamemnon : Dă-mi torța, căci tu n-o ții drept, în razna ta înverșunată de menadă. Năpastele nu te-au înțelepțit, copilă, ci stărui în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cu o ocazie nefastă, să tot fie vreo zece ani de-atunci, și Îți pot spune că parcă Îl angajaseră ca decorator pe prietenul dumitale Julián Carax. Păcat că n-am luat cu noi niște frunze de dafin pentru a potoli aromele care Îl caracterizează. Însă vom avea destul de furcă pînă să ne lase să intrăm. Cu asemenea expectative În față, am ajuns pe strada Moncada, care la ora aceea deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și-ar fi dat cuvântul, s-ar fi ținut de el cu cinste. Nu-i plăcea luxul; nu doar că nu era o amenințare pentru viitorul ei soț, în sensul nazurilor sau al atitudinii rebele, ci chiar putea îndulci și potoli viața unui bărbat. Arăta foarte bine, deși frumusețea ei nu era chiar senzațională. Ce și-ar mai fi putut dori Toțki? Și totuși afacerea continua să înainteze pe dibuite. Reciproc și amical, Toțki și generalul stabiliseră ca deocamdată să evite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
într-o tâmpenie deplină, îmi pierdeam de tot memoria, și intelectul meu, deși funcționa, parcă își întrerupea cursul logic al gândurilor. Mai mult de două sau trei idei consecvente nu puteam lega. Așa mi se pare. Însă, după ce crizele se potoleau, deveneam iar sănătos și puternic, cum sunt acum. Mi-aduc aminte: tristețea din sufletul meu era insuportabilă; chiar îmi venea să plâng; mă tot miram și mă nelinișteam; mă deprima groaznic faptul că toate îmi erau străine; asta am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de-ale noastre, neaoșe. Mă uit la ea și mi se năzare ceva neobișnuit: șade cu fața spre mine, cu ochii holbați, nu-mi răspunde nici un cuvânt, se uită cumva ciudat și parcă se clatină. În cele din urmă, mă potolesc, o privesc mai atent, îi pun niște întrebări, dar ea tace și nu-mi răspunde nimic. Am mai stat câteva clipe neștiind ce să fac: muștele bâzâiau, soarele scăpăta spre asfințit, liniște; în sfârșit, derutat de tot, plec. În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de nevastă un tânăr negustor rus, putred de bogat, care, la nuntă, numai din lăudăroșenie, beat fiind, arsese la lumânare bilete ale ultimului împrumut de loterie în sumă de exact șapte sute de mii de ruble. Dar toate aceste zvonuri se potoliră curând, lucru la care au contribuit foarte mult împrejurările. De pildă, ceata lui Rogojin, și în aceasta se aflau mulți inși care ar fi putut povesti ceva, a plecat grămadă la Moscova, cu însuși șeful ei în frunte, aproape peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Rogojin la Moscova începură să găsească o oarecare coincidență cu acest zvon. De asemenea, se iscară niște zvonuri și cu privire la Gavrila Ardalionovici Ivolghin, care, și el, era destul de cunoscut în cercul său. Dar acestuia i se întâmplă ceva care curând potoli, apoi chiar spulberă de tot toate vorbele urâte care se spuneau despre el: se îmbolnăvi foarte grav și nu-și mai putu face apariția nici în societate, nici la serviciu. După ce zăcu bolnav o lună, se însănătoși, dar, cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Afanasi Ivanovici Toțki cu cea mai mare dintre domnișoarele Epancin eșuase și că cererea lui oficială nici nu fusese făcută. Se întâmplase cumva de la sine, fără mari discuții și fără lupte în sânul familiei. Din momentul plecării prințului, totul se potolise de ambele părți. Deci și această împrejurare se numărase parțial printre cauzele proastei atmosfere care domnea pe atunci în casa Epancinilor, cu toate că generăleasa se exprimase tot atunci că acum, de bucurie, „și-ar face cruce cu amândouă mâinile“. Generalul, în pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de sine se amplifica aproape de zece ori în aceste momente, care, ca niște fulgerări, nu țineau mai mult de-o clipă. Mintea, inima îi erau străbătute de o lumină neobișnuită; toate emoțiile, toate îndoielile lui, toate neliniștile parcă i se potoleau simultan, se revărsau într-un calm superior, plin de bucurie și speranță senină, armonioasă, plin de rațiune și cauzalitate finală. Însă asemenea momente, aceste luciri nu erau încă decât presimțirea acelei secunde finale (niciodată mai mult de o secundă), cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lor. E Pușkin al nostru, de familie, în ediția lui Annenkov 44, care acum nici nu se mai găsește. Vi le vând cu cât le-am luat. Vi le ofer cu respect, dorind să vi le vând și astfel să potolesc distinsa nerăbdare a distinselor sentimente literare pe care văd că le are Excelența Voastră. — A, dacă le vinzi, atunci - mulțumesc. Nu-mi fac griji că o să rămâi în pierdere; numai nu te mai strâmba, domnule, rogu-te. Am auzit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dacă nu-i lăsați să intre acum, or să vă oprească din drum. Lev Nikolaevici, mai bine i-ați primi ca să vă descotorosiți de ei. Gavrila Ardalionovici și Ptițân încearcă să-i oprească acolo, dar ei nu vor să se potolească. — Fiul lui Pavlișcev! Fiul lui Pavlișcev! N-are rost, n-are rost! zise Lebedev dând din mâini. Nici nu merită să-i ascultați; și nu-i frumos din partea lor, luminate prinț, să vă deranjeze. Asta-i. Nu merită să... — Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa, până la urmă, n-o să ne mai înțelegem absolut deloc unii cu alții! Doar s-a dovedit că am avut dreptate! Acum m-am convins cu ochii mei că bănuiala mea a fost îndreptățită, perora prințul cu înflăcărare, dorind să potolească tulburarea și neobservând că nu face decât să o amplifice. — Cum? De ce v-ați convins? fu asaltat aproape furibund din toate părțile. — Iertați-mă, dar, în primul rând, am izbutit să-mi dau foarte bine seama cine este domnul Burdovski
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Gavrila Ardalionovici, care până atunci stătuse deoparte și tăcuse cu încăpățânare, ieși în față la invitația prințului, se opri lângă el, apoi, calm și clar, începu să dea raportul asupra problemei pe care i-o încredințase prințul. Toate discuțiile se potoliră momentan. Toți ascultau extrem de curioși, mai ales însoțitorii lui Burdovski. IXtc "IX" — N-o să negați, desigur, începu Gavrila Ardalionovici, adresându-i-se direct lui Burdovski, care îl asculta cu greu, holbându-și la el ochii de uimire și fiind evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
E-un băiat! — Nikolai Ardalionovici... — Băiatul, îți zic! — Nu, nu băiatul, ci Nikolai Ardalionovici, îi răspunse, în sfârșit, prințul ferm, deși destul de încet. — Bine, scumpule, bine! Asta am să ți-o pun la socoteală. Timp de-un minut ea își potoli tulburarea și își trase sufletul. — Dar ce înseamnă „Cavalerul sărman“? — Nu știu nimic; l-au scornit în absența mea; trebuie să fie o glumă. — Îmi face plăcere să aflu așa deodată! Numai că e oare posibil ca tu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Feodorovici, exploda în cele din urmă, ca o bombă, Lizaveta Prokofievna. Nu unul ca tine, Ivan Feodorovici, cu judecata și verdictele tale; nu grobian, nu grosolan ca tine, Ivan Feodorovici... Imediat, Ivan Feodorovici scăpa cu fuga, iar Lizaveta Prokofievna se potolea după răbufnirea ei. Firește, în seara aceleiași zile, inevitabil, devenea neobișnuit de atentă, calmă, blândă și respectuoasă cu Ivan Feodorovici, cu „grobianul ei grosolan“, cu bunul și simpaticul, iubitul ei Ivan Feodorovici, pentru că l-a iubit toată viața și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Pot să beau în sănătatea soarelui? Ce ziceți, prințe? Ippolit întreba tăios, adresându-li-se tuturor ireverențios, ca și cum le-ar fi comandat, însă, se pare, o făcea fără să-și dea seama. — Cred că putem bea; numai de te-ai potoli, Ippolit, ce zici? — O țineți una și bună cu dormitul; prințe, îmi sunteți dădacă! De cum se arată soarele și-o să înceapă să „răsune“ pe cer (cine o fi spus în versuri: „Pe cer soarele a început să răsune“55? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de două... Dumneavoastră ați fost, dumneavoastră! De ce m-ați speriat, de ce ați venit ca să mă chinuiți - nu înțeleg, dar dumneavoastră ați fost! Și în privirea lui licări deodată o ură infinită, în pofida tremurului de spaimă, care tot nu i se potolise. Acum, domnilor, veți afla totul, eu... eu... ascultați... Iarăși, teribil de grăbit, își înșfăcă foile de hârtie; acestea alunecară și se împrăștiară, el se străduia să refacă teancul; filele tremurau în mâinile lui; mult timp nu reuși să-și termine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]