2,757 matches
-
atât de relaxant ! Ce frumoase-s cărțile ! Vorba poetului : Ești ca vioara, singură, ce cântă Iubirea toată pe un fir de păr. Și paginile tale, adevăr, S-au tipărit cu litera cea sfântă ! Alina-Georgiana Dumitriu *** Iubiții mei cititori, să fii povestitor nu înseamnă să scrii ceea ce îți place ție , ce scrii trebuie să placă tuturor ; să fii poet nu înseamnă să scrii cîteva rânduri cu rimă, trebuie să transmită ceva [....] A fi ceva sau...și cineva înseamnă ca ceea ce ai lăsat
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
compus el însuși mai multe cântări bisericești, între care un "Polieleu", "Răspunsurile la Liturghie" ș.a.". Între generațiile de seminariști, îl regăsim aici și pe tânărul Nică a Petrei, din Humulești, hirotonit ca diacon, iar mai târziu ca vestit și popular povestitor Ion Creangă. În primăvara anului 1859, armatele celor două Principate Române (Moldova și Țara Românească), din ordinul lui Cuza Vodă, aici, la Socola, au sărbătorit românește și creștinește marea bucurie a Unirii Principatelor. Abia în această perioadă de timp, mănăstirea
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
ca formă muzicală de sine stătătoare, oratoriul se conturează începând cu anul 1630, sub formă dramatică, dar fără reprezentare scenică: argumentul era biblic sau hagiografic. De obicei, un historicus cântă sub forma unui recitativ evenimentele și succesiunea faptelor, asemenea unui povestitor. Personajele, în schimb, intervin cântând sub formă solistică, în toate acele părți în care discursul este direct; corul intervine în acțiunile corale sau le comentează; instrumentele realizează acompaniamentul și, uneori, execută scurte refrene instrumentale. În mod normal, este structurat în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
printre altele, o mie de scoici pentru zilele de post (informația apare în Nicolae Iorga, Istoria românilor prin călători). O mărturie la fel de importantă a fost culeasă de către Elena Niculiță-Voronca: „Peștele, demult, se mânca în post ca bureții.“ În continuare, anonimul povestitor găsește explicații mitico-fanteziste ale renunțării la acest obicei: „Dar, de un post mare, au făcut jidanii pâine cu sânge de vită, să cumpere oamenii, și Sfântul Toader le-a poruncit să nu mănânce. Ei au tăiat-o felii și au
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
În toate ipostazele în care el o proiectează, lumea exemplară a Banatului se naște și există numai pe măsură ce este racordată la rețeaua, virtual infinită, a spuselor și a scriselor, reducându-se în ultimă instanță la modul inconfundabil de rostire al povestitorului său. Aici trebuie căutată modernitatea simptomatică a prozei lui M., după cum tot astfel se atestă și apartenența sa la vârsta optzecistă a prozei postbelice românești. SCRIERI: Drumul cel mare (volum colectiv), Timișoara, 1985; Litera albă, Timișoara, 1988; În pasaj, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
poporal”, sau lansează ipoteze extravagante, văzând în autorul Amintirilor din copilărie un precursor al unanimismului lui Jules Romains. Cu toate acestea, sunt emise o serie de puncte de vedere pertinente și originale, cum ar fi accentuarea „conformației de constructor” a povestitorului (în detrimentul stilului, supralicitat de exegezele precedente), reabilitarea „târgovățului” Creangă (anatemizat de G. Ibrăileanu și de continuatorii săi) ori definirea Amintirilor... drept „anti-bildungsroman”. Predilecția nu întotdeauna fericită a lui R. pentru calambururi s-a concentrat în Reflexii și reflexe (1997; Premiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
bătăliile simbolice care au populat revoltele și represiunile epocii, emblemele naționale cum ar fi imnul, steagul, „clasicii” polonezi, monumentele istorice, manualele, funeraliile sau pelerinajele au avut mereu un rol central, captînd aproape necondiționat solidarități și antipatii, parteneriate de tot felul. Povestitorul nu prea reușește să depășească obsesiile identitare ale polonezilor, În mare parte bazate pe antisovietism. De aceea, relațiile cu „țările-surori” sînt pasager amintite, sugerîndu-se mai curînd realitatea unei aglomerări Întîmplătoare de state, menținute sub patronajul URSS, decît o bună vecinătate
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
conferă densitate și expresivitate discursului liric sau epic. Din acest unghi, mai cu seamă povestirile sale par a fi niște mici romane condensate, ca de pildă Gardana, remarcată de E. Lovinescu, tradusă și în limba engleză. Autorul se dovedește un povestitor plin de farmec, în nota arhaică a graiului din Pind, cu sonorități de veche cronică. Atât în poezie, cât și în proză, sunt înfățișate, ca în niște stampe, imagini arhetipale din viața cărăvănarilor și a păstorilor aromâni din vechime, a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
care le-am formulat în convergență sau în diferență cu problematica gânditorului francez. Foucault este de citit, dar nu oricând și nu oricum. Este de citit dincolo de inevitabilele efecte de discurs ale gândirii sale; dincolo de limbajul său singular de mare povestitor de idei și de probleme, în același timp rațional și critic, bizar și inexplicabil, rezonabil și original. Gânditorul francez, ce vine dinspre istorie spre filosofie și socio-umane chiar dacă manualele și lucrările de solemnitate academică s-au gândit să-l pună
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
de Foucault au deschis noi modalități de a investiga enunțul și practicile enunțiative/discursive. Exprimarea foucauldiană comportă două influențe esențiale. Pe de-o parte, profesorul de la Collège de France avea o influență literară, de aici și propensitatea sa de mare povestitor de secol XIX (analitic, rațional, sobru, serios). Scrisul istorico-filosofic foucauldian poate sta pe aceeași poziție valorică cu acela al unor romancieri precum R. Musil sau Th. Mann. Pe de altă parte, preocuparea sa pentru istoria ideilor, îndeosebi în anii '50-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Viena, Arad, 1912, 68; Ion Scurtu, „Viața și operele maestrului Caragiale”, „Seara”, 1912, 725; I.I. Nedelescu, „Gogu”, „Gazeta cărților”, 1922, 6; Perpessicius, Opere, XII, 286, 501-502, 546; Al. Dima, Un semănător al luminii, „Calendarul săteanului”, 1937, 70-71; Horia Petra-Petrescu, în Povestitori ardeleni și bănățeni până la Unire, îngr. și pref. I. Breazu, Cluj, 1937, 229-233; Șerban Cioculescu, Caragiale și ardelenii, UVR, 1939, 34; Predescu, Encicl., 650; Gh. Preda, Activitatea Astrei în 25 de ani de la Unire, Sibiu, 1944, passim; Mircea Zaciu, Ion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
compozițional Fusul, în care gestica mecanică, ceasornicul vechi, focul somnolent, greierul de sub vatră întrețin o „vrajă” a vidului. Poetul evită desenul precis, preferând sugestia, care nu e pregnantă, ci asemenea unei succesiuni de picături rare. Viață nu are nici bunicul povestitor din E mult de-atunci, neajungând totuși la golul persistent din existența femeii. Memoria lui confruntă epoci agitate („zaveră... ciumă... jaf”) cu momente calme, evocând „vin bun și cântece frumoase”. Scurgerea timpului nu declanșează crize dramatice, iar nucul „falnic”, simbol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
de suprarealism - filon literar care, abandonat în mod public după eșecul publicării primului său volum în 1948, n-a încetat să bântuie imaginarul scriitorului. „Întâmplările” narate poartă și ele pecetea metamorfozelor ciudate și miraculoase ale visului: în Farul, paznicul, împreună cu povestitorul, descoperă, ca urmare a ravagiilor unui incendiu, o casă ascunsă pe o insulă din mijlocul bălților Deltei, în interiorul căreia zac cadavrele a șase bătrâni cu bărbi lungi, posibilă imagine a „înțelepților lumii” (de altminteri, numărul acestora este același cu cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
fi fost o întrebare - mi-au scăpat. Încurcat, i-am scrutat chipul ridicat spre mine. Auzeam în urechi melodia frazei pe care tocmai o rostise. Intonația ei m-a ajutat să-i reconstitui sensul. Da, era intonația luată de un povestitor când spune: „Nu, dar asta ați mai auzit-o probabil deja. N-am să vă plictisesc cu poveștile mele demodate...” și speră tainic ca ascultătorii lui să înceapă să-l încurajeze, afirmând că nu cunosc povestea aceea sau că au
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
printre ei tot stocul de anecdote acumulate de ani de zile. Poveștile mele plăceau. Lupte prin catacombe, pulpe de broască scumpe ca ochii din cap, străzi întregi lăsate pradă amorului venal la Paris - subiectele acelea mi-au adus reputația de povestitor patentat. Vorbeam și simțeam că vindecarea mea era totală. Accesele de nebunie care mă cufundaseră altădată în senzația vertiginoasă a trecutului nu se mai repetau. Franța devenea o simplă materie de povestit. Amuzantă, exotică în ochii colegilor mei, palpitantă când
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în timpul recreațiilor, trăgând din țigările noastre grăbite. Am remarcat destul de repede că trebuia să-mi dreg poveștile mele franțuzești după gustul interlocutorilor mei. Aceeași istorisire își schimba tonul dacă o povesteam „proletarilor”, „tehnocraților” sau „intelectualilor”. Mândru de talentul meu de povestitor, variam genurile, adaptam nivelurile de stil, alegeam cuvintele. Astfel, pentru a plăcea celor dintâi, zăboveam îndelung asupra îmbrățișărilor pătimașe ale Președintelui cu Marguerite. Un bărbat, pe deasupra și Președinte al Republicii, care murea pentru că făcuse prea mult dragoste - tabloul acesta le
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dozate cu oarecare subtilitate. Fiica lui Radu cel Frumos (1905) este un roman de aventuri, plasat într-un cadru istoric real, populat de personaje care, cele mai multe, au existat aievea. Fără să manifeste o deosebită inventivitate, A. este totuși un bun povestitor. Stilul are o patina de vechime, iar limba, îngrijita, plăcută, vădește cultură. Tragedia Fernanda („Peleșul”, 1887-1888), cu o versificație destul de sigură, dar cu o intrigă ciudată, pare o traducere. Că traducător, A. nu e preocupat de calitatea literară a textelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285469_a_286798]
-
nu anulează încă tradiția și prestigiul expresiei orale. Oralitatea continuă să facă parte din tehnica literară cea mai evoluată: Boccaccio simulează stilul oral, umaniștii vor să reînvie tradiția retorică și cultivă procedeele sale, Rabelais mimează sau dă curs impulsului de povestitor oral. Oralitatea rămâne mijlocul natural, tradițional, fundamental și permanent de expresie. Conștiința literară a vremii continuă să vadă în scriere, redactare, o formă de vorbire. Prestigiul elocvenței rămâne în continuare extrem de mare, idealul estetic bine codificat retoric. Se face însă
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
adânc), București, 1998; Tancul, București, 2003. Repere bibliografice: Stănescu, Cronici, 164-169; Iorgulescu, Scriitori, 230-232; Sorin Titel, Romanul și oamenii „simpli”, RL, 1982, 25; Alex. Ștefănescu, Șapte personaje în căutarea unei ieșiri, RL, 1983, 50; Dobrescu, Foiletoane, III, 95-101; Eugen Simion, Povestitori, RL, 1986, 49; Cosma, Romanul, I, 197; Ulici, Lit. rom., I, 410-411; C.S. [C. Stănescu], În umbra operei, ALA, 1996, 325; Dan Croitoru, În oraș se întâmplă ceva..., RL, 1999, 12; Dicț. scriit. rom., III, 654-655. T.R.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288714_a_290043]
-
Vremelnicie pierdută o întoarcere a buclei asupra ei înseși, o autoprezentare a narațiunii, cu valențe în cele din urmă ontologice. Existent și viu ar fi doar ceea ce a fost povestit. Iar personajul mesianic, copilul nefericit, mort și înviat, e un povestitor, e povestitorul. El e desigur și „ultimul om” (asemenea „ultimului” Aureliano din Un veac de singurătate al lui Márquez), dar e și creatorul lumii prin povestire (ca Mircișor al lui Cărtărescu, din Orbitor). Se cuvine observat și că P. e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
o întoarcere a buclei asupra ei înseși, o autoprezentare a narațiunii, cu valențe în cele din urmă ontologice. Existent și viu ar fi doar ceea ce a fost povestit. Iar personajul mesianic, copilul nefericit, mort și înviat, e un povestitor, e povestitorul. El e desigur și „ultimul om” (asemenea „ultimului” Aureliano din Un veac de singurătate al lui Márquez), dar e și creatorul lumii prin povestire (ca Mircișor al lui Cărtărescu, din Orbitor). Se cuvine observat și că P. e, într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
pe care le-a cunoscut îndeaproape: G. Topîrceanu, Jules Cazaban, Demostene Botez, George Enescu, Ion Marin Sadoveanu, Panait Istrati, George Lesnea, Mihai Ralea ș.a. Deosebit de interesant este ciclul Popasuri sadoveniene, ce reia sau adâncește scene din volumele anterioare dedicate marelui povestitor: O zi cu Sadoveanu (1955) și Viața lui Mihail Sadoveanu. Copilăria și adolescența (1957), reluată sub titlul Ostrovul Zimbrului (1966). O comedie, Visuri americane, i se joacă în 1935 la Teatrul Național din Iași, pentru repertoriul căruia mai traduce Chiriașul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289424_a_290753]
-
hibridului om-animal (A doua înfrângere a lui Ion Roteanu), a fantasticului care relativizează spațiul și timpul (Chiriașii de la Casa șchiopului), a alegoriei privind creatorul și creația (Capcana albă). V. se situează astfel evident pe direcția scrisului artist al prozei contemporane: povestitor înclinat către „pitoresc și culoare delirantă în linia prozei lui Fănuș Neagu”, el „nu construiește psihologii, ci schițează tipuri și situații de natură să introducă într-o lume ale cărei resurse imaginative sunt într-o continuă metamorfoză” (Mircea Iorgulescu). Insula
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290656_a_291985]
-
În ceată reprezintă un patetic document de acuzare al exploatării chiaburești. Autorul folosește forma compozițională a monologului, care era mai propice pentru dezvăluirea sentimentelor de ură și mânie ale țăranului sărac Ilie Resteu (...). Nuvela O adunare liniștită, cuprinzând dialoguri între povestitor și ascultător, este o adevărată scenetă, întreruptă doar de către autor prin scurte notații de regie, atunci când în scenă apar personaje noi. Datorită acestei măiestrii, țăranul închiaburit, deși nu apare deloc în nuvelă, rămâne pentru cititor un personaj viu, bine individualizat
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
de a-l convinge pe prof. Vasile Horea să scrie o ripostă la „Istoria” lui A.M. Lazarov, academician la Chișinău - un atac antiromânesc, susținând cu rea-credință existența a două limbi și două popoare: români și moldoveni. Erudiția și talentul de povestitor ale lui Al. Gonța au cucerit auditoriul cu multe episoade în relațiile româno-slave din care vom reda doar două relatări: „Va veni o zi când, în istoriografia românească, va fi mai multă lumină. Atunci, multe ipoteze privind etnogeneza și formarea
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]