2,925 matches
-
pruncul care e prunc, Paște-și calul său în câmp, 231 {EminescuOpVI 232} Feciorul care-i fecior Pe umăru-i cu topor - Căci în sară calu-nșală Și mi-l scoate-n câmp afară. 216 Frunză verde de cicoare, Toată lumea-i la răcoare, Numa eu-s la - nchisoare, La Iași în temnița mare, Cu doi butuci în picioare. Frunzuliță de negară, Am primit o veste - asară, Că și puica-i la opreală, La opreală părintească, Pentru fapta voinicească. Ea din ochi negri - o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mă bate, mămucă, Nu mă mustra, tătucă, Că v-oi spune: Unde - am însărat, Cine m-o-nșelat. Un voinicel nant, Nant și sprâncenat, Sprincenele lui Pana corbului, Ochișorii lui Mura câmpului, Fețișoara lui Spuma laptelui. Mustecioara lui Spicul grâului, Coaptă la răcoare, Neajunsă de soare, Coaptă la pământ Neajunsă de vânt. - Vinde-ți, mamă, rochița Și-mi deschide temnița, Vinde-ți, mamă, papucii Și-mi deschide butucii, Ca să ies la codru des Și din el să nu mai ies, Numai sara la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Și-mpăratu avea Lângă curtea sa: O mândră grădină, De miroase plină Și roiuri d-albine, Prin florile dalbe De naramze albe, Grădină de flori Din pomi roditori Și de sărbători. Dar de te duceai, De mi te perdeai Prin umbre răcori, Prin cărări de flori, Iată, mări, iată, Că-mi dădeai de-odată D-un pom de grădină Cu flori de lumină, Ce-nflorea în zori Pe la cântători, Iar la zi-n amiază Scutura de raze Înflorita-i leasă, Iar la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
izbi pe ea și o băgă-n pământ până în genunchi. - Stăi, să mai bem apă, - zise mama pădurilor ostenită. Stătură și se răsuflară. Baba bău apă, Făt-Frumos bău putere, ș-un fel de foc nestins îi cutreeră cu fiori de răcoare toți mușchii și toate vinele lui cele slăbite. C-o putere îndoită, cu brațe de fier o smunci pe babă de mijloc și-o băgă-n pământ până-n gât. Apoi o izbi cu buzduganul în cap și-i risipi creerii
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
se vedeau doi oameni călătorind prin pustiu. Hainele și fața unuia strălucea ca alba lumină a soarelui; celălalt mai umilit, nu părea decât umbra celui luminat. Erau Domnul și Sf. Petrea. Picioarele lor înfierbîntate de nisipul pustiului, călcară atuncea în răcoarele și limpedele pârău ce curgea din isvor. Pin cursul apei cu glesnele lor sfâșiau valurile până la umbritul lor isvor. Acolo Domnul bău din apă, și-și spălă fața sa cea sfântă și luminată și mînele sale făcătoare de minuni. Apoi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
strălucite - șapte nopți, care de când erau nu zărise încă lumina soarelui. Ele nechezau și băteau din picioare. Nemâncat toată ziua, el cină ce-i dăduse baba, ș-apoi încălecînd pe una din iepe, mână pe celelalte în aerul întunecos și răcoare al nopții. Dar, încet simți cum se strecoară un somn de plumb prin toate vinele lui, ochii i se painjiniră și el căzu ca mort în iarba pajiștei. El se trezi pe când mijea de ziuă. Când colo - iepele nicăieri. El
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
gând, ca o vijelie pintre volburele de năsip ce se ridicau în urmă-i. Într-o pădure îl aștepta fata fugită. El o urcă pe cal după dânsul și fugea mereu. Noaptea inundase pământul cu aerul ei cel negru și răcoare. - Mă arde-n spate! - zise fata. Făt-Frumos se uită înapoi. Dintr-o volbură naltă, verde, se vedeau nemișcați doi ochi de jeratec, a căror raze roșii ca focul ars pătrundeau în rărunchii fetei. - Aruncă peria - zise fata. Făt-Frumos o ascultă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a-și pierde timpul. Când ajunse în parc, se așeză pe banca unde stătuse cu soția medicului și-l cunoscuse cu adevărat pe câinele lacrimilor. De acolo vedea lacul și femeia cu găleata înclinată. Sub pom era încă un pic răcoare. Își acoperi picioarele cu poalele pardesiului și se așeză comod suspinând de satisfacție. Bărbatul cu cravata albastră cu buline albe veni prin spate și-i trase un glonț în cap. După două ore ministrul de interne susținea o conferință de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu deschide o fereastră dintre cele care dau spre stradă, pentru că întotdeauna e lume care se uită, preferă partea din spate, mult mai liniștită de când există televiziunea. Femeia se apropie de grilajul de fier, pune mâinile pe el și simte răcoarea metalului. N-o putem întreba dacă a auzit cele două focuri de armă succesive, zace moartă pe jos și sângele se prelinge și picură în balconul de jos. Câinele a venit alergând dinăuntru, adulmecă și linge fața stăpânei, apoi întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
des, el le trimite coșulețe cu vitamine tuturor prietenelor sale, prin curier, cu un bilețel În care le spune că este „Îngrijorat“ pentru ele. Milton chiar le telefonează lui Lauren și celorlalte binefăcătoare ale sale, iar, dacă afară este mai răcoare decât de obicei, le avertizează: „Nu ieșiți afară. Este frig.“ Bineînțeles, ele sunt convinse că fără el ar muri de degerături sau de rahitism. Nu era o simplă coincidență că, a doua zi după ce Hunter a plecat În lunga lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
a adus cu destulă caznă bradul, punându-l, cu părere de rău, pe mormântul doamnei Algiu, Dumnezeu s-o odihnească! Părerea ordonanței era că doamna n-are nevoie de asemenea lucruri, unde-o fi ea acum, în loc cu verdeață și răcoare, în schimb lor le-ar fi prins tare bine, ar fi înveselit salonul, fiindcă de-un an trăiau ca niște pustnici și lui i se urâse cu viața asta! Când s-au întors, tot la galop, după ce s-a opintit
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
zăream cerul printre crengile lui. Iar când ploua mă adăposteam la rădăcina lui ca sub o uriașă umbrelă. Să nu adormi la umbra nucului, că este foarte periculos! îmi zicea bunicul, deoarece umbra acestui copac este înșelătoare. Te atrage cu răcoarea ei, dar poți răci în plină vară. În timp ce creștea, nucul ocupa mai mult spațiu, umbrind mai mult teren din livadă și lăsându-i în urmă pe ceilalți copaci. Bunicul îi scurta din crengi, mai tăia câte o ramură uscată și
ÎNTÂMPLĂRI ÎN LIVADA BUNICULUI by ECATERINA VICOL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1228_a_1878]
-
-l transforma în dușman. Numai spiritele alese știu să admire. Câinele nu-i om. Pentru că el nu poate uita o binefacere. Nici calitățile prea mari nu sunt ușor de purtat. Mulți dintre cei care își depășesc epoca o așteaptă la răcoare. Aș vrea să am curajul martirilor, nu și destinul lor. Pot trece drept curajoși cei care nu au înțeles întrebarea. Luptă-te cu balaurii, nu cu șopârlele. Dacă te mai poți văita, încă nu e totul pierdut. Bunul-simț se învață
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
acest motiv, roțile se învârteau mai mult în loc. În urma efortului depus, forța aburului a învins, trenul s-a urnit, accelerația a început să crească simțitor, odată cu ea și temperatura din compartiment. Oră matinală de sfârșit de iulie. Se simțea încă răcoarea nopții de vară. Un cer senin fără urme de nori. Soarele, ca o portocală aruncată dintr-o livadă celestă, își făcuse deja apariția la orizont. Razele sale pătrundeau prin fereastra cu geam rabatabil al compartimentului, pentru a se opri pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
dar nu unul oarecare, de duzină; pe urmă fie ce-o fi, va vedea el ce-i de făcut. Perspectiva de viitor era pentru Bidaru un cuvânt abstract, cu un conținut vag, nebulos și neclar. Pe coridor era ceva mai răcoare. Ferestrele deschise la maximum îi ofereau posibilitatea să trimită fumul direct în atmosferă. Tot în același timp, putea să privească și să se bucure de spectacolul gratuit oferit de natură, transformând călătoria într-un veritabil cinematograf panoramic. Sătul de atâtea
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
plecarea trenului din stația Focșani în interiorul vagonului s-a făcut mai multă lumină, nădușeala aproape că dispăruse, iar la orizont, în direcția în care înainta trenul, nu mai exista nici o urmă de nori. Revolta stomacului înăbușită, cerul senin, aerul ozonizat, răcoarea relativ plăcută a unei zile promițătoare din luna lui cuptor, și nu în ultimul rând, exemplul pozitiv al prietenului său îi inoculă în suflet o doză de optimism și speranță. În definitiv, norocul e cum și-l face omul. Nimeni
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
dacă totul va merge bine, în jurul orei unu noaptea se va odihni acasă la el, în patul său alături de soție. O seară senină de început de octombrie. Trecuse de Piața Universității; se afla în apropierea frumoasei clădiri a Cercului Militar. Răcoare ca într-o dimineață de iunie, vânt ioc, cerul senin pe care apăruse conturul primelor stele. Frunzele puținilor copaci de pe bulevard încă se țineau agățate cu disperare de crengi, din care motiv, trotuarul era perfect curat. Luminile orașului se aprinse
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fericit. Suru era lupul care „dijmuia“ toate stânile și gospodăriile din jur, care apărea ca o nălucă, și tot așa dispărea cu oaia în spinare, lăsând în urmă și câteva mursecate, era lupul al cărui, singur numele, băga lumea în răcori... iar el vroia să-l înfrunte singur doar cu un toiag... „ - Îmblî ca un lup sânguratic, mai povestea despre moșier fostul hăitaș... Răsare, ca din pământ, când nici nu te-aștepți, stă și să uitî la tini ca o sălbăticiune
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
părea o cunună de flăcări, iar pe vale se întindea umbra lunguiață a fortărețelor de sus, care, pe cerul roșu ca o vâlvătaie, păreau în flăcări. Curând se înserase... așa, cam ca pe vremea asta. În aer se lăsa o răcoare dulce, frunzele începură să tremure, era liniște, o liniște prevestitoare de neprevăzut... de mister, nu se auzea decât foșnetul frunzelor; noaptea căzu repede. Un vânt rece se mișcă, dinspre miazănoapte. Deodată, se făcu răcoare și începu să bată vântul și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
asta. În aer se lăsa o răcoare dulce, frunzele începură să tremure, era liniște, o liniște prevestitoare de neprevăzut... de mister, nu se auzea decât foșnetul frunzelor; noaptea căzu repede. Un vânt rece se mișcă, dinspre miazănoapte. Deodată, se făcu răcoare și începu să bată vântul și să aducă niște nouri de la răsărit, să-i întindă, la dreapta și la stânga, și să-i mâne spre apus... Noi, cu ochii ațintiți la vânzoleala de pe cer, am uitat de fortărețe și de turci
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
urla pentru ultima oară pentru bătrânul care îl încălzise la inima lui, care îl crescuse... Dar el nu-l mai auzi. Poate și lupul avea lacrimi în ochi... plângea... În ceardac se auziră pași... zgomot de om.. Afară se făcu răcoare, zorile începură să se ivească... În zare, de după creastă, zvâcni prima fluturare de lumină... Și, iarăși zilele și săptămânile... se scurseră... așa-i rostul lor, să se scurgă... CAPITOLUL XI Mărețul codrilor Hățișurile de fagi piperniciți se întindeau până sub
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bazin și că trebuia să mă mulțumesc cu ceea ce-mi oferea spațiul de câțiva metri cubi, oferit de cavitatea pe care mi propusesem parcă cu îndărătnicie, să o pregătesc la patru ace. Stând așa, în poziții incomode și cu răcoare la șale, și așteptând să plece cei doi, deodată aud deschizându-se ușa bucătăriei. Cei doi, ieșind din bucătărie, se îndreaptă cu pași haotici și sincopați spre șopron. Unul din ei chiar zăbovește îndelung pe capacul bazinului. Se aude în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
m-a întâmpinat miros de lucruri proaspăt spălate și frumos așezate. Toate cele erau la locul lor... Am lăsat bagajul la ușă, cu gând că îl voi desface la întoarcerea de la izvor. Între timp, lumina din jur s-a împuținat. Răcoarea serii încă nu devenise stăpână. Așa că, gol până la brâu și cu prosopul în mână, am pornit grăbit către prietenul meu cu undă susurată. Izvorul din vale. Calea era presărată cu frunzele încărcate de culorile toamnei... Acestea, ne mai putând duce
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
Multe învață omul cât trăiește”. “Ce-i drept și lui Dumnezeu îi place. Acum, însă, te las, fiindcă prea te lungești la vorbă și nu-i momentul” - mi-a tăiat-o limbutul. O vreme, m-am hârjonit cu apa izvorului. Răcoarea apei îmi limpezea parcă și gândurile. “Uite că are dreptate mehenghiul. Degeaba lungesc eu pelteaua, fiindcă dorul de Zâna îmi seacă sufletul”. Drept urmare, mi-am aruncat prosopul pe umăr și am pornit aproape alergând spre chilie. De departe, mi s-
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
a ieșit, purtând parcă toată suferința și bunătatea din lume pe chip. Ca niciodată, m-am mulțumit să-mi limpezesc ochii cu puțină apă din oala de pe masă. Am băut laptele și am ieșit la aer. Cu răsuflarea primenită de răcoarea dimineții, am pornit către mănăstire. De ce? Cine știe? Poate să mă închin. Poate să văd de aproape călugărimea trebăluind în grădinile, viile și livezile din jurul bisericii. Să-i aud cum vorbesc în afara timpului de rugă și dacă au îndemânarea țăranului
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]