3,125 matches
-
făcea de șaptesprezece ani. Ofițerul i-a spus lui Gracchus că Julia era moartă și că doar el mai rămăsese în viață. Fiul lui a lăsat coșul și a venit în fugă; ofițerul citea deja sentința. Gracchus a cerut un răgaz să-i scrie soției, Alliaria, care timp de șaptesprezece ani îi rămăsese credincioasă. Apoi și-a îmbrățișat fiul, i-a mulțumit pentru toate zilele petrecute alături de el și și-a descoperit gâtul. „Îți va fi ușor să lovești“, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și că îi trebuia un an ca să se rotească în jrul Soarelui. Faima lui de cititor, născută în casa Mașterei, își găsea aici confirmări vizibile și îi liniștea pe toți. Așa cum se întâmplase și pe Palatinus, începură să-i lase răgazuri de liniște din ce în ce mai lungi, să nu se mai ocupe de el. Poate că, după părerea lui Tiberius, nu merita să moară. Fu cuprins de o fericire absolută, însă o trăi fără vreo expresie pe chip și fără cuvinte, închizând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
incapabilă să înțeleagă ce se întâmpla, îi implora pe toți, pe medicii neputincioși, pe moașele pricepute, cu mâinile pline de sânge, pe preoții care o stropeau cu poțiuni magice, murmurând formule scrise de etrusci cu șase veacuri în urmă, în răgazurile dintre strigătele tot mai slabe. Ultima amintire fură ochii ei îngroziți și mâna udă de sudoare care se răcea și pe care Gajus o strânse, iar apoi îi dădu drumul, însă ea îl căută, se agăță de el, nu voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
insulă se răspândi zvonul că se pregătea o debarcare în forță, pentru că legiunile erau deja instalate pe plajă. Teama care se iscă aduse zile mai liniștite. Nu fu nici un război. Visul - sau utopia - Împăratului nu se spulberă. Era însă un răgaz scurt; după mai mulți ani, când Roma plănui extinderea imperiului, războiul avea să izbucnească. Între timp, în Roma controlată de Domitius Corbulo, unde pretorienii patrulau ca în timpul domniei lui Tiberius, nimeni nu știa unde se afla Împăratul. Vestea despre complotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fața în jos, tresărind. Cortina subțire de mătase, pe care erau pictate figuri de nimfe, se ridică în fața lui, după obiceiul vremii, și păru că e mișcată de mâinile nimfelor. Spectatorii rămaseră nemișcați la locurile lor, și abia după un răgaz reușiră să aplaude. În pauza care urmă, Împăratul simți din nou obișnuitele dureri de stomac. — Fructele amestecate cu vin, murmură. Durerile deveniră foarte puternice și el se ridică, făcându-le semn prietenilor să rămână; Milonia dădu să se scoale. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Autorul încearcă să-și motiveze opinia cu argumente ținînd de psihologia creației și a receptării: „Cetitor docil, atent și răbduriu se găsește cu greu în zilele cînd femeile și adolescenții sînt luați la munca de ghișeu și atelier. Literat cu răgazuri îndelungi pentru o muncă arhitectonică nu se zărește. În străinătate romanul a rămas un obicei al publicului și al scriitorului. Dar îl vedem din ce în ce mai descusut; o alipire de fascicule disparate, de note, fragmente și povestiri prin care străbate un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
propriul Arghezi..), iar respondenții - de asemenea: modernistul Camil Petrescu, de pildă, stă alături de tradiționalistul Octavian Goga, aflat de cîțiva ani în conflict cu Ion Vinea. Răspunsul celui din urmă putea fi însă oricînd semnat de Vinea însuși: „N-am avut răgaz să scriu despre Arghezi lungul articol pe care, în gînd, i l-am dedicat. Contimporanul îl va avea, negreșit (nu l-a mai avut, n.n.). Sînt de partea moderniștilor, fiindcă, în toate împrejurările și în toate sensurile, am simțit laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
culturii noastre de la condiția de simplu parazit la aceea de „colonie”/provincie a culturii franceze: „Apariția, nu a geniilor, ci a cîtorva talente remarcabile, acum cînd între Eminescu și Arghezi s-a așezat tiparul graiului nostru literar, ne procură un răgaz și o posibilitate. (...) Cultura noastră a evoluat, și-a desinat o figură și o stare, a devenit o colonie - o colonie a culturii franțuzești”. Un asemenea minorat este fatal din pricina diglosiei combătute - inutil - de către un Nicolae Iorga: „Atîrnăm de cultura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oferi, se retrase, și-și văzu de drumul său. Trecură, mulți și mulți, alții, și-i deteră, care bani, care de-ale gurii, umplându-i-se, aproape, coșul din nuiele de mladă cojite. Omul nostru de la cerșit, având un oarecare răgaz, fu cuprins de meditații. Precum văd, și astăzi, îmi merge bine. Este o zi bogată. Și, să mai îmi spună, cumnată-miu, că, a cerși, este și rușinos și ineficient. Pe dracu. Prostul naibii. Dacă nu știe? Zice și el
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
în scaune de ambasadori. Deci, dacă scrisorile au fost găsite, iar limba română o învață românii de la mama lor, ce le mai trebuie cartea de limba română. Matematica o pot învăța copiii de la femeia de serviciu de pe scară, care în răgazurile sale ar putea să-i învețe număratul după sistemul: „Un elefant/ se legăna/ pe o pânză de păianjen/ și fiindcă nu se rupea, a mai venit un elefant./ Doi elefanți/ Se legănau/... ș.a.m.d. Și tot așa, până la zece
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
tocătorul de hârtii. Vorba grea nu ologește, numai piatra te lovește și bățul te altoiește. Nu vreau să explic nimic până nu o să fiu sigur. Deocamdată e doar o ipoteză, așa că îl rog pe șeful meu să-mi lase un răgaz. Avem amândoi nevoie de odihnă, Duncan, zic. Hai să mai vorbim mâine dimineață. Capitolul 7 În timp ce-mi beau prima cafea, Henderson apare din secția de știri naționale. Unii își iau hainele și pornesc spre lift. Alții își iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și categoric. Atunci un colonel de securitate, cu figură mongoloidă și rânjet perfid, îi făcuse o propunere și mai diabolică: să depună mărturie mincinoasă, ca martor al acuzării, în procesul care se pregătea conducătorilor mișcării sioniste, dându-i-se un răgaz de 24 de ore, pentru a accepta propunerea. În cazul că ar fi refuzat, i se atrăsese atenția, avea să ajungă el însuși în boxa acuzaților, alături de liderii sioniști. "Dar eu nu sunt și nici n-am fost vreodată lider
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nici dacă am avea însemnele cu secera și ciocanul scrijelite până la os pe trupul nostru!... Dar fie cum zici tu!... Totul e să ne vedem plecați!... 5 Zilele care urmară fură zile de pregătire febrilă. Soții Gutman se folosiră de răgazul dinaintea plecării pentru a dezafecta complet locuința lor din centrul Bucureștiului și pentru a lăsa în mâinile statului comunist doar niște pereți goi și nimic mai mult; ceea ce nu putură duce în Calea Văcărești, în casa lui Mișu Leibovici vândură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
zile îl purtă cu el prin tot orașul, pe la o mulțime de clienți, de ale căror bărbi și plete se ocupă, din nou, pe îndelete, câștigând ceva parale pentru bugetul familiei și pentru propriul buzunar. Într-o zi, găsind puțin răgaz, o apucă spre universitate, ca să mai vadă ce și cum, dar se întâlni cu Nichi Stelescu însoțit de o gașcă întreagă de prieteni și se pomeni într-o crâșmă de mahala, zisă a lui Malastropu, plină de clienți cu figuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-ți Îngropi viața de burlac cu un pic de gălăgie. Loïc Îi aruncă un lanț de chei pe care skipperul le prinse din zbor. - La ultimul etaj. Apartamentul nupțial. Ai să vezi, n-am fost zgîrcit cu banii. - Dă-mi răgazul doar să-mi pun deoparte rochia de mireasă, lansă Marie către Christian, care-și Înșfăcase deja sacul solid de marinar. „Simplă superstiție“. TÎnăra zîmbi văzînd că maică-sa strecurase deja rochia Într-o husă, mai mult ca s-o protejeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dacă Îți Închipui că am să te las să Înhați jumătate din moștenirea mea, Îți spun că visezi! Tresări recunoscînd brusc bicicleta lăsată de Juliette. - Fata mea n-are ce să caute la tine acasă! zbieră el. Gwen Își oferi răgazul de a savura efectul Înainte de a-i trînti că prețioasa lui Juliette, la urma urmei verișoară primară cu Ronan, rămăsese totodată Însărcinată de pe urma lui. - Castelul e destul de mare ca să ne primească pe toți. Mereu am visat să am o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
retrage, asimilînd-o vieții care puțin cîte puțin Îl părăsea Într-un mod la fel de inexorabil. De pe promontoriul unde se afla, putea să vadă o mare parte a acelei insule care odinioară aparținuse familiei sale, și se rugă Celui-de-Sus să-i dea răgazul să Împlinească lucrul la care visase atîta. Era mult prea aproape de țintă... Valurile făceau cale-ntoarsă, aspirate parcă de neant, lăsînd eșuate pe nisip, ca niște poveri prea grele, zeci de meduze cărora Îi plăcea să le chinuie carnea flască scormonind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o dezamăgire atît de vie, atît de penibilă, Încît admise În cele din urmă că Lucas avea dreptate. Se neliniști: oare de ce dovada culpabilității lui Ryan o tulbura atît de profund? O condiționase atît de mult prin hipnoză? Nu avu răgazul de a adînci și mai mult ipoteza, Lucas o prinsese de braț și o trăgea după el: nu aveau timp de pierdut, trebuia să pună cît mai iute mîna pe Stéphane. TÎnărul jandarm Își alesese domiciliul pe o străduță din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
făcu alb ca hîrtia. - De ce n-ai spus nimănui nimic? stărui ea. - Voiam s-o fac. Te asigur că voiam s-o fac, repetă el. Am alergat acasă, tata era beat mort, ca de obicei. Nici măcar nu mi-a lăsat răgazul să vorbesc, mi-a tras o mamă de bătaie pentru că umblasem creanga, după care m-a azvîrlit În pivniță. De n-ar fi fost Yvonne Le Bihan, poate că aș fi murit acolo. RÎse scurt, fără urmă de bucurie, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aceea nu mai știu. Tu se pare că știi mai multe, dar pe mine asta nu mă ajută aici și acum. Acum sunt cu tine în același timp; la ultima cădere am stat în timp, o vreme și am avut răgaz să înțeleg mai bine cum merg lucrurile, sau cum devin lucrurile, cum vrei să-i spui. Am învățat să vorbesc cu oamenii. Nu cu orice înger poți sta de vorbă așa cum stai cu mine, de aceea m-am gândit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
știi că nu există lup în pădurea asta care să mă sperie pe mine, răspunse calm puiandrul. Nu m-a alungat nimeni, n-a trebuit s-o facă. E o decizie care-mi aparține, și dacă ai să-ți dai răgaz să cugeți, vei vedea că așa trebuie să fac. Nu aș putea trăi liniștit, nu mi-aș putea clădi viitorul, nu mi-aș putea întemeia o familie dacă nu mi-aș împăca trecutul. Mă simt dator s-o fac și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de cînd îl cunoștea, sperînd la fericirea deplină. Lupino îi mobilizase. Își descoperise tatăl. Era la un pas de a-și găsi și mama. Dar avea nevoie de ajutorul lor. Lucrurile nu s-ar fi putut potrivi mai bine! În răgazul de la plecarea lui Lupino, Arus avusese timp să chibzuiască. Un pui de lup, abia zburătăcit, își găsise tăria și curajul necesare pentru a acționa după chemarea inimii. Era un exemplu pe care nu-l putea ignora. Acum, el, conducătorul, trebuia
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ghemuite două făpturi. Una era un lup. O femelă mărunțică și slăbită, respirînd sacadat, care-i privea cu ochi mari, calzi și iscoditori. Cealaltă? Un pui de Om, de bună seamă, o mogîldeață culcată pe spate care-și agita, fără răgaz, brațele și picioarele în aer. Lupino se apropie. Femela se ridică, păstrîndu-și calmul. Privirile li se întîlniră, și Lupino simți că-l lasă picioarele cînd, în semiîntuneric, o recunoscu. Stătea acolo, exact în fața lui, frumoasă și blîndă, așa cum o văzuse
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
este următorul lucru: de puiul de Om nu se atinge nimeni! Cei doi masculi schimbară priviri repezi. Din vocea lupoaicei dispăruse orice urmă de blîndețe. La așa ceva chiar nu se așteptase Arus. Cum trebuia să procedeze? Obținu cîteva secunde de răgaz cînd în cadrul ușii apăru o siluetă nesigură. Iubirea mea! Erai aici; te-au descoperit! Biată lupoaică atît de greu încercată! Fericirea regăsirii fiului pierdut; tulburarea pricinuită de vorbele lui Arus; acum emoția întîlnirii partenerului de viață. Era mai mult decît
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din ochii lor era dovada unui răgaz pe la vreun han, profitând de confuzia creată. Strânse din dinți pentru a-și Înfrâna Înjurăturile care Îi urcaseră pe gâtlej. 3 În aceeași zi, pe la miezul zilei Spițerul părea bucuros să Îl revadă. — Îmi dau seama că te-ai reînsănătoșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]