9,883 matches
-
proceselor de gândire și rezolvare a problemelor. Azi, este promovată ideea că multe activități și procese de gândire pot fi mai eficiente prin abordarea intuitivă, creativă, imaginativă. Iată deci că apar noi provocări ce impun schimbări rapide, adaptări și transformări radicale. Capitalul intelectual devine mult mai important, arătându-și competitivitatea pe noile piețe ale cunoașterii mai ales cu valoare cognitivă nou adăugată. Astfel, soluția unică este ca omul să învețe în permanență, iar învățarea să devină acțiune. În secolul XXI, atenția
Metode moderne în educaţie - calea către şcoala europeană. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Mihaela Filoş () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1149]
-
cert că a devenit redactor, la insistențele lui Eminescu, din luna februarie a anului următor, când îi apare un articol despre spectacolele actorului italian Ernesto Rossi. El este prezent, începând cu articole politice (Liberalii și conservatorii, Ce este Centrul?, Frații radicali și d. Dim. Sturza ș.a.), la toate rubricile: reportaje parlamentare, știri externe sau din țară, note, informații, cronici teatrale, la care se adaugă traduceri din nuvelele lui E. A. Poe. Mai puțin sau, poate, deloc convins de justețea poziției apărate, Caragiale
TIMPUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290177_a_291506]
-
cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, și cu atât mai perimată la data apariției primului volum, în 1926, adică într-un moment în care lirica românească se racordase la revoluția modernistă și în care se manifesta avangardismul radical. Comentatorii s-au pronunțat fixându-i corect identitatea și valoarea. Elogiind în termeni măsurați „poezia de concepție” a lui T., o „poezie meditativă, psihologică și moralistă, nobilă prin atitudine și lucrată cu preciziune de făurar”, E. Lovinescu îi semnala desuetudinea
TOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290217_a_291546]
-
robotit pentru altul / și palmele astea crăpate și aspre / care-au împins coarne de plug / pe brazdele altuia, / s-au înfrățit / și parcă susțin cerul / și-l mângâie azi”. Ideea structurantă a discursului (doar cu intermitențe și poetic) e contrastul radical, marcat maniheist, între viața de altădată a mulțimilor muncitoare și cea din momentul răsturnărilor postbelice. Până deunăzi pentru cei mulți cerul era negru, murdărit „cu tină”, era neagră chiar și lumina, căci „o astupa boierul”, oamenii erau duși la război
TORNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290230_a_291559]
-
ca pe o vie / rodul Tău, belșug/ vinul acesta, vinul acesta// trupul tău înflorind/ deasupra morții/ nufăr alb peste apele morții// Tu, iubire,/ înțelepciune fără sfârșit” (Iubire, înțelepciune fără sfârșit). T. reprezintă un fenomen unic în literatura română prin transformarea radicală a profilului său liric și uman. Saltul de la poezia onirică, baroc-geometrizantă la poezia intens spiritualizată, ortodoxă fără ostentație, din ultimii ani (Epifania și ciclul Poeme de dragoste) dezvăluie nu doar o experiență inedită în literatura noastră, dar și o experiență
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
avea să își mențină coerența până prin 1971, destrămându-se lent. În ianuarie-martie 1968 Ț. se afla la Paris (recomandat de Zaharia Stancu pentru o bursă sau un stagiu de documentare). După „primăvara de la Praga”, pronunțându-se, de pe poziții tot mai radicale, pentru liberalizare estetică și culturală, dar și politică, devine un personaj incomod, indezirabil, hărțuit, fără să fie propriu-zis reprimat de autorități. În 1969 e imobilizat la pat de un accident (o încercare de zbor prin levitație, în holul Casei Scriitorilor
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Ț. pentru literatura română contemporană o depășește pe cea a operei propriu-zise, datorită caracterului de pionierat al demersurilor lui și, pe de altă parte, a rolului său de catalizator în favoarea adeziunii programatice a unui grup de scriitori la căile înnoirii radicale. Partizan al unui proces pe care îl numește „sincronizarea conștientă a literaturii noastre la evoluția literaturii moderne universale”, contribuie prin propriile scrieri - publicate în momentul prielnic de la mijlocul deceniului al șaptelea - la această sincronizare. Opțiunea lui este la începuturi proza
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
vole, carte alimentată de experiența exilului parizian, e destinată publicului francez (autorul a dat în 1997 o variantă în românește, însă inferioară originalului). Câteva chestiuni - identitatea (individual-biografică, cultural-etnică), limba maternă, puterile, limitele și șansele literaturii - sunt tratate sub semnul postmodernismului radical, cu un recurs masiv la felurite artificii textualiste. Sub titlul Reîntoarcerea fiului la sânul mamei rătăcite (1993), Ț. și-a adunat cea mai mare parte a publicisticii postdecembriste, alături de câteva articole mai vechi. Un român la Paris (1993) conține secvențe
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
realistă, parodierea romanului polițist, recursul la arsenalul mitului modern despre extratereștri și OZN-uri ș.a.) sunt orchestrate în această trilogie flamboaiantă, care oferă o relevantă aplecare asupra unor chestiuni fundamentale ale actualității, dar și de totdeauna, înscrise sub semnul postmodernismului radical. Deși începe ca un jurnal, Călătorie neizbutită (1998) conține pasaje cvasipamfletare, citate din intervenții publicistice ale unor preopinenți, fiind o carte de reflecție morală cu referire la o polemică în care Ț. a fost implicat și la reacția diferitelor personaje
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Pledoaria cetățenească e circumspectă, mizând pe „tradiția bunelor relații româno-maghiare” și avertizează că orice conflict ar putea aduce neajunsuri chiar nației române. De altfel, sectorul sociopolitic al U. adoptă o atitudine neagresivă față de ideile Memorandumului din 1891, atacând chiar aripa radicală a tinerimii române emigrate la București. Literatura este reprezentată exclusiv de traduceri în serial din Jókai Mór, Vó´ró´smarty Mihály, Petó´fi Sándor, Arany János ș.a., textele românești rezumându-se la legenda Îngerul și ghiocelul a Iuliei Hasdeu, la
UNGARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290340_a_291669]
-
al erotismului carnal. Oricum, viziunea și obiectivul de ansamblu al autorului par să fi fost foarte ambițioase. Regresiunea totală (a naratorului) în regnul animal, în biologicul elementar, în naturalul inanimat, ca un fel de ontogeneză răsturnată, este, probabil, cea mai radicală „fuziune în natură” (neomioritică) din ultima vreme. SCRIERI: Cartea păcatelor, Timișoara, 1996; Prunele electrice, pref. Dan Silviu Boerescu, Timișoara, 1996; 10 legende ale bluesului, Timișoara, 1997; Jertfă & Steag, Timișoara, 1999; Lia Mora, București, 2001; Poetica femeilor, Pitești, 2001. Repere bibliografice
UNGUREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
timpurile și, mai mult decât atât, cu producția scriptică a umanității. E cel mai straniu dintre autorii români, precursor pe plan mondial al (anti)literaturii structurate de principiul absurdului. La un prim strat de semnificație, proza urmuziană e o parodie radicală a ceea ce azi se numește „limbaj de lemn”. Fraze impecabil construite, în conformitate cu normele gramaticii și ale limbii literare, coerente și logice în aspectul strict denotativ, sunt lipsite de orice sens și de orice conținut imediat accesibil. Ele constituie un mod
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
Pace și război (1933), Ce gândiți despre acțiunea rasistă a lui Hitler? (1933), Stânga sau dreapta (1934), Vreți dictatura? De ce? Cu cine? (1934), Dictatură și democrație (1936). Regimurile dictatoriale sunt respinse principial, în anii 1933-1935 atitudinea antinazistă a V. fiind mai radicală chiar decât a multor periodice de extremă stânga. Fenomenele politice sunt abordate însă și prin specii situate la frontiera cu literatura: reportaj, viață romanțată, eseu. Reportajul își face de timpuriu intrarea în sumar prin însemnările de călătorie ale lui Al.
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
, cotidian apărut la București între 11 ianuarie și 19 iunie 1896. Oficios al Partidului Democrat Radical, ziarul este inițiat și condus de G. Panu; din redacție face parte N. G. Rădulescu-Niger, autor de articole politice sub semnătura Ignotus. Un colaborator asiduu a fost I. L. Caragiale, cu texte critice (la adresa mitropolitului primat Ghenadie), cu cronici, note literare
ZIUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290743_a_292072]
-
roman povestit de o femeie autentic intelectuală, care încearcă să privească drept lumea prin fereastra nenorocirilor sale. Neavând o idee originală despre jurnalul intim, reușește să aducă o notă de originalitate în literatura confesivă - în afară de experiența ei unică - prin schimbarea radicală, imprevizibilă a strategiei diaristice și a destinatarului. Numai dragostea și tăria de caracter ale unei femei umilite de istorie pot transforma un martor indiscret și un lector nedorit într-un confident ideal și într-un personaj erotic spiritualizat. SCRIERI: L
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
mai direct opera lui a acționat în sens stimulativ, dacă nu modelator, asupra avangardiștilor din anii ’30, unii activi și după 1944 (Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș.a.), precum și asupra generației optzeciste. Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat încă în „Integral”, la Arghezi sau Bacovia ), dintr-o perspectivă ce se apropie adesea de „modernismul moderat”. În orice caz, iconoclastia avangardistă n-
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
păcat de tinerețe, ceea ce explică de ce în antologia Zigurat (1979) nu figurează nici un text de aici. Următoarea culegere, Autoportret pe nisip (1966), face sensibil tipul de poeticitate practicat de S., de acum încolo un scriitor fidel lui însuși, fără schimbări radicale de ton și fără cedări conjuncturale importante. Poemele din Cantilene (1970), Duhul pietrelor (1970), Vântul din oglinzi (1978) sau din Anotimpul încrederii (1974), lipsite de granițe tematice, pot fi reorganizate într-o carte unică. Doar în Restituirea jocului (1969) și
STURZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
cu barbă”. Preferința pentru simpla juxtapunere a imaginilor, histrionismul latent, denotația sub care se strecoară perfid o licărire miraculoasă, senzația ireparabilului și inevitabilul regret care decurge de aici sunt notele care definesc prima etapă a poeziei lui S. O schimbare radicală se constată însă odată cu Melancolii inocente (1969), care probează frecventarea intensă a expresionismului german. Imaginea se desfășoară acum tentacular, discursul devine din liniar bidimensional, iar instantaneele fotografice se transformă în viziuni tenebroase: „se înfiripă zgomote care de-abia înspre zori
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
trilul susei ciocârlii,/ Chemată-n cer pe scara de mătasă.../ Te potrivești din cârji și dioptrii.// Și ca-ntr-o apă adâncă lunecoasă,/ Ca un copil te rătăcești în casă,/ Pleci în oglindă-ncet... și nu mai vii”. În ciuda diferențelor radicale dintre cele două tipuri de poezie întruchipate de La Lilieci și de Apă vie, apă moartă, S. trădează un interes unificator pentru simetria și pentru limitele dintre viață și moarte - una din supratemele liricii sale. Limitele l-au pasionat totdeauna pe
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
asimilare interioară a straturilor. Asta îl și deosebește radical pe S. de formulele - numai superficial înrudite - ale teatrului lui Samuel Beckett, Eugen Ionescu, Arthur Adamov. Gesticulația, uneori inexplicabilă, a personajelor nu înseamnă capitulare în fața unor situații absurde și nici o ruptură radicală a insului de existent. Deciziile personajelor prizoniere din Iona, Paracliserul, Matca, Pluta Meduzei nu își află sursa într-o însingurare frustrantă, ci în speranță și chiar în sentimentul solidarității cu speța. O serie de opoziții firești pentru simțul comun - trecut
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
p. 133): importanța numărului indivizilor care transformă sectele în clase sociale; creșterea cantității tinde să împartă o clasă în noi formațiuni, ca, de pildă, „elita uvrieră”; lupta de clasă - factor de transformare a claselor; sociologia poporanistă a constituit „prima critică radicală a evoluționismului sociologic marxist” și cea dintâi afirmare a „rolului evoluționar al clasei mijlocii” (Bădescu, Dungaciu, Baltasiu, 1996, p. 82). Ca alternativă la sociologia marxistă, observa Ilie Bădescu, sociologia poporanistă a formulat două teze fundamentale: 1) întreaga organizare socială ierarhică
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Critici în lanț ale teoriei tranziției. De la M. Manoilescu și P. Prebish la A.G. Frank Să examinăm, în fine, reacția latino-americană la paradigma developmentalistă și a tranziției prin modernizare. În anii ’50, în ECLA Manifesto, Prebish a inițiat o critică radicală a schemei diviziunii internaționale a muncii, în temeiul căreia America Latină fusese împinsă să producă bunuri alimentare și materii brute pentru marile centre industriale ce urmau să ofere la schimb produse manufacturate. Curiozitatea este că, în 1936, M. Manoilescu, în Teoria
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
politic este principala cauză a eșecului economic. În alte părți, sistemul politic, mai realist, sacrifică socialismul ca organizare socială, pentru a se menține la conducerea unei societăți, de data asta capitaliste. Partidul Comunist Chinez rămâne la putere, dar decide transformarea radicală a organizării socioeconomice de tip socialist - pe care o exacerbase „revoluția culturală” a lui Mao și o adusese la extrem Pol Pot în Cambodgia - într-o organizare socială și economică de tip capitalist. Împotriva oricăror prognoze teoretice și ideologice, bunul-simț
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
preocupare a intelectualității est-europene, cel puțin la începuturile postcomunismului, era mai puțin legată de succesul unei forme de organizare economică și socială capitalistă măsurată în creșterea bunăstării populației față de socialism și mai de degrabă îndepărtarea cât mai rapidă și mai radicală de infrastructura instituțională a organizării socialiste a societății. Or, conform tuturor teoriilor și ideologiilor, esența acestei infrastructuri consta în două instituții: 1) proprietatea statului asupra capitalului; 2) intervenția statului în formarea prețurilor. Îndepărtarea de socialism urma să constea, simplu, în
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
începuturile acestei noi abordări apar tocmai la nivelul instituțiilor internaționale însărcinate cu gestionarea - între altele - a tranziției postcomuniste (Stiglitz, 1999). Era necesară autoritatea unei instituții precum Banca Mondială pentru a legitima o astfel de schimbare de abordare. Este suficient de radicală pentru a o considera o schimbare de paradigmă. În esență, ea constă în înlocuirea paradigmei „îndepărtării de comunism” cu paradigma „binefacerilor capitalismului”, care impune ca măsură a tranziției postcomuniste capacitatea de dezvoltare socială și economică a societăților postcomuniste devenite, deja
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]