3,106 matches
-
-ul formal ca timp, întâi, apoi logos-ul ca atare -, unitate preeminentă față de aceste fapte și tocmai de aceea expusă unei reducții (desigur, și în măsura în care "lumea vieții" umane îl dispune pe locuitorul ei, într-un mod esențial, la o relație reflexivă, la o raportare esențială față de sine). Totuși, o exigență a metodei folosite aici vizează corelativitatea actului constitutiv și a obiectului său "intențional", poate chiar structurile "noetic-noematice" ale judecății și ale altor acte ale conștiinței subordonate acesteia. Toate "formele" desprinse din
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
kairos-ului" din lucrarea lui Constantin Noica, Modelul cultural european. Situația" culturală la care participăm, dominată de anumite teme, întrebări, aporii, interese de cercetare și de cunoaștere, de anumite imagini despre sine ale culturii noastre actuale, de câteva atitudini de natură reflexivă și atitudini față de alte culturi, are, de asemenea, poziția unei condiții "particulare" în stare a "afecta" discursul. În fond, nu poți fi tu însuți decât împreună cu orizontul cultural căruia îi aparții: acesta este parte a identității proprii, mai cu seamă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce știi: iată idealul care structurează filosofia, așa cum ea a fost croită de tradiția vizibilă a culturii grecești, ea însăși așezată sub semnul "cunoașterii înțelepte". Din această perspectivă, filosofia apare ca o "știință" ce-și reprezintă într-un mod critic, reflexiv, propriul demers, instanțele, mijloacele, agenții, rezultatele sale parțiale, chiar și în momentele dogmatice ale istoriei sale. Aparent, acest ideal are doar o așezare epistemică, referitoare numai la puterea de pătrundere a demersului corespunzător lui în "taina lumii" pe care el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reluate și parcurse în întregime."14 Potrivit perspectivei asumate deja, gândirea-positum, adică totalitatea înfăptuirilor dictaturii judicativului, constituie ansamblul cunoștințelor așezate în "modele epistemice": logica, filosofia, știința, ideologia. Gândirea-fenomen, ceea ce poate fi legat de acum de "rațiunea" proiectului non-judicativ, constituie actul reflexiv al gândirii, adică, în tonul originar al filosofiei, "gândirea care se gândește pe sine ca Altul său printr-o recunoaștere continuă a necunoașterii sale". E drept, ceea ce spun acum despre aceste două concepte se află în limitele constrângătoare ale gândirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a "monumentelor" gândirii filosofice date. În schimb, cel din a doua secțiune ("Reducția judicativă aplicată asupra dictaturii judicativului"), care ar corespunde exercițiului gândirii-fenomen, raportat la formele acreditate ale gândirii-positum, va trebui să provoace gândirea însăși să intre într-un act reflexiv pentru a se lămuri în privința "habitualităților" sale judicative, ceea ce presupune, cumva, asumarea unei libertăți față de judicativul însuși. Totodată, această fenomenologie a judicativului din prima parte a lucrării se proiectează și ca o "meontologie", deoarece gândirea (împreună cu obiectul său, fie acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai degrabă identitatea ne-formală, nu principiul logic al identității este condiția sub care ne apare ceva, este datul însuși ca dat. Ea apare conștiinței odată cu "obiectul" față de care se poziționează constituant. Reconstruită prin opoziție față de ceva din sine (opoziție reflexivă) sau față de ceva din afară de sine (opoziție transcendentă) -, identitatea datului (donației sensibile, de exemplu) nu mai este ea însăși "datul" nu mai este "dat", ci "obiect constituit" și devine unitate obiectuală. Aceasta din urmă însă nu mai poate fi conceptualizată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicii-organon, adică a regulilor, formelor, deciziilor sale. Această naturalitate este, în fond, expresia autoreferențialității (totuși, relative a) gândirii și a "părerii" că gândirea se raportează chiar la sine, neavând nevoie de vreun mijlocitor. Dar, de fapt, această raportare pare doar reflexivă în mod absolut; ea este posibilă într-un cadru convențional, dominat de regulile corectitudinii, adică într-un cadru strict formal. Totodată, asumând tematic acest temei mai profund al analiticii și dialecticii, trebuie observată și valorificată schimbarea de perspectivă în însăși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
felul acesta, reducția judicativă ar putea măcar schița un sens către o cale de urmat pentru o posibilă reducție non-judicativă a dictaturii judicativului. În măsura în care aceasta din urmă va deveni posibilă, însăși filosofia ar căpăta șansa de a deveni cu adevărat reflexivă, reconsiderându-și rădăcinile, nu pe cele istorice, ci pe cele sistematice, adică sensurile originare pe care, ca gândire, rostire și făptuire, le-a primit de la logos-ul însuși. Pe aceeași cale, dominată de posibilitatea unei reducții non-judicative a dictaturii judicativului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt doar deschiși către o ipostază a lor, prin care ei înșiși ajung la ceea ce trebuie să fie, prezentuirea se completează cu o "irumpere", cu o "survenire a viitorului", de fapt; imposibilă, însă, fără structura judicativă devenită operațională și, cumva, reflexivă, vizându-se încă în mod esențial pe sine, fiindcă distincția formalului operațional față de obiectual nu este încă împlinită. De aceea, încă sunt posibile evaluări diferite ale structurii judicative: când în sens formal, când obiectual. Totuși, abia interpretați, S și P
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Totuși, judicativul nu le-a slăbit constrângerea, iar acest fapt a fost posibil doar printr-o reflexivitate a timpului, printr-o raportare a timpului înțeles ca ființarea însăși (cutare ființare) la sine însuși. De altminteri, tocmai printr-o asemenea raportare reflexivă, în granițele dictaturii judicativului, au căpătat rost și reprezentarea și conceptul și, mai târziu, teoriile despre cele trei dimensiuni ale timpului. Ele au fost distribuite însă doar ființării, fiecare ființare fiind "timporizată" triadic (prin survenirea trecutului, prezentuire și survenirea viitorului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul fiind, așadar, simpla ordine de succesiune a făpturilor lumii. Dacă omul este încadrat temporal, prin viața sa aflată în desfășurare neîncetată, atunci putem spune că avem de-a face cu intratemporalitatea. Un timp care primește acest sens poate fi reflexiv. La Heidegger, temporalitatea reprezintă constituția fundamentală a Dasein-ului, așa încât ea nu are sens de intratemporalitate; prin urmare, nu există o problemă ca atare legată de reflexivitatea temporală (care are sens numai prin recunoașterea unei diferențe de identitate între timp și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa încât ea nu are sens de intratemporalitate; prin urmare, nu există o problemă ca atare legată de reflexivitatea temporală (care are sens numai prin recunoașterea unei diferențe de identitate între timp și om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" Timpul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și om, ceea ce nu este valabil în context heideggerian); reflexiv, la filosoful german, este doar Dasein-ul; și, cumva implicit, timpul, adică în măsura în care este el însuși Dasein-ul. 4.7. Ființa din perspectiva reflexivității temporale a ființării conștiente; ființarea conștientă ca ființare reflexivă temporal și deschisă către Celălalt; "semen" și "celălalt" Timpul este ființare: această ființare; iar printre ființări se află și ființarea conștientă; de aceea, timpul este și această ființare conștientă; și, desigur, oricare altă ființare conștientă sau ființare ne-conștientă. Despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre acceptarea forțată a unei pre-înțelegeri, anume reprezentarea despre preeminența umanului față de orice altceva din orizont uman, dat fiind faptul că determinarea "conștient" a ființării conduce către acest înțeles. Dar "conștient" semnifică așa cum de altfel s-a sugerat mai sus reflexiv. Ceea ce înseamnă că și altă ființare decât cea umană, în măsura în care este reflexivă ("conștientă"), are o relație privilegiată cu timpul, acesta fiind, în primul rând, ființare reflexivă. A fi în primul rând nu înseamnă a fi exclusiv: nici în sensul că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice altceva din orizont uman, dat fiind faptul că determinarea "conștient" a ființării conduce către acest înțeles. Dar "conștient" semnifică așa cum de altfel s-a sugerat mai sus reflexiv. Ceea ce înseamnă că și altă ființare decât cea umană, în măsura în care este reflexivă ("conștientă"), are o relație privilegiată cu timpul, acesta fiind, în primul rând, ființare reflexivă. A fi în primul rând nu înseamnă a fi exclusiv: nici în sensul că este identificată deja o ființare reflexivă, nici în acela că zona de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către acest înțeles. Dar "conștient" semnifică așa cum de altfel s-a sugerat mai sus reflexiv. Ceea ce înseamnă că și altă ființare decât cea umană, în măsura în care este reflexivă ("conștientă"), are o relație privilegiată cu timpul, acesta fiind, în primul rând, ființare reflexivă. A fi în primul rând nu înseamnă a fi exclusiv: nici în sensul că este identificată deja o ființare reflexivă, nici în acela că zona de acoperire "semnificativă" a expresiei în cauză se restrânge la această ființare identificată deja. Totuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființare decât cea umană, în măsura în care este reflexivă ("conștientă"), are o relație privilegiată cu timpul, acesta fiind, în primul rând, ființare reflexivă. A fi în primul rând nu înseamnă a fi exclusiv: nici în sensul că este identificată deja o ființare reflexivă, nici în acela că zona de acoperire "semnificativă" a expresiei în cauză se restrânge la această ființare identificată deja. Totuși, chiar dacă acceptăm aceste preveniri, o anumită ființare pare a fi timpul în mai mare măsură (adică înaintea altor ființări); dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
instituie anumite trepte, pe care, chiar dacă sunt mai multe, formând o scară, sunt date la o parte cele care deja au ajutat la urcuș, ca în reprezentarea wittgensteiniană a demersului propriu din Tractatus. În vederea înțelegerii, trebuie acceptată ideea preeminenței ființării reflexive, preeminență tradusă prin deschiderea temporală mai accentuată a acestei ființări; dar nu poate fi vorba despre o îndepărtare a timpului din determinarea (temporală) a celorlalte ființări; căci, în fapt, fiecare ființare este timpul însuși, mai bine zis, durată umplută obiectual
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este, în ultimă instanță, ființa (față de orice ființare, nu doar față de cea conștientă, adică reflexivă temporal); de aici apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai spune el la fel de clar, este deschidere în interiorul unității "om-lume". Acceptând aceasta, preeminența ființării conștiente constă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi pe deplin puse în sens. Reducția non-judicativă însă, pornind de la ceea ce actele constitutive ale timpului au creat (pornind de la lumea judicativului, "împarantezând-o") poate "lucra" în sensul celor două. Timpul, cum am văzut deja, este întru ființare. Dar ființarea conștientă (reflexivă în sens temporal și deschisă către Celălalt), ca timp, este întru ființă. Timpul , așadar, se mișcă în două direcții, cea întru ființare fiindu-i proprie, cealaltă fiindu-i adăugată prin accident. Acestea sunt sensuri posibile prin reducție non-judicativă, întrucât depășesc
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a le descoperi, nu se trece doar de la fenomenalitatea dictaturii judicativului (ansamblul ei de elemente, caracteristici, fapte, aspecte, "poziții" etc.) la timp, luat el însuși ca element al aspectului alethic al judecății și judicativului, ci de la timp identificat cu ființarea reflexivă (temporal) și deschisă (către Celălalt) la unitatea ontologică, unitatea om-lume, care tocmai ne-a apărut și, date fiind sensurile judicative scoase la iveală de reducție până acum, se arată ca fiind logos-ul întreg (nu doar cel formal, propriu dictaturii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar el nu este ființa întocmai, fiind, în esența sa, întru ființare; acesta ar fi un prim act constitutiv care ia parte la construcția sensului "ființei ființării. Apoi, am putea concepe timpul ca fiind identic, în primă instanță, cu ființarea reflexivă și deschisă; acesta ar fi cel de-al doilea gând care se alătură celui dintâi în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece în ființarea determinată ca timp; iar timpul este ființa trecută în ființare prin în-ființare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în construcția sensului ființei ființării. Ființa în-ființează temporal, adică se trece în ființarea determinată ca timp; iar timpul este ființa trecută în ființare prin în-ființare (temporală). Expresia "ființa ființării" are drept prim sens ființa trecută, în mod temporal, în ființarea reflexivă și deschisă, apoi are sensul de ființa trecută (temporal) în (orice) ființare. Problemele din urmă pretind și alte angajamente tematice decât cele asumate, deocamdată, aici. Ar putea fi însă observat faptul că dictatura judicativului este un complex teoretic, metodologic, creativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictaturii judicativului la timp. O singură problemă rămâne în discuție, dintre cele enumerate: reflexivitatea temporală a ființării deschise către Celălalt. De fapt, am putea desface această problemă în patru întrebări: 1) De ce timpul este ființare? 2) Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? 3) Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? 4) De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și non-judicativă? Nu putem însă răspunde la aceste întrebări înainte de a lua act de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
temporală a ființării deschise către Celălalt. De fapt, am putea desface această problemă în patru întrebări: 1) De ce timpul este ființare? 2) Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? 3) Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? 4) De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și non-judicativă? Nu putem însă răspunde la aceste întrebări înainte de a lua act de fenomenul reformalizării logos-ului, determinat de proiectarea și reproiectarea logicii simbolice. 4.8. Fenomenul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]