6,798 matches
-
Nadina și Grigore, plîn-gîndu-i pe amândoi deopotrivă. ― Și totuși trebuie să ne păstrăm calmul, să ne stăpînim! oftă dânsul întristat și demn. Înainte, la datorie. Coborî în uliță morfolind în minte cuvântarea ce voia s-o țină țăranilor adunați în fața ruinelor rămase din conacul lui Gogu Ionescu. Era hotărât să-i mustre sever, dar fără să-i exaspereze, spre a nu compromite opera de liniștire pornită sub auspicii suficient de favorabile... Maiorul, care se depărtase să mai dea ordine, se înapoie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe colonelul pensionar Ștefănescu, strigând furios în mijlocul țăranilor: ― Spuneți, tâlharilor, care ați pus focul!... Nu spui?... Măi, spuneți, că vă bat până vă omor pe toți!... Spuneți, măi, care ați furat! Recunoscând pe Grigore, colonelul i se plânse amărât, arătîndu-i ruinele: ― Uite, domnule, ce mi-a rămas din toată agoniseala vieții!... Uite ce mi-au făcut hoții ăștia!... Apoi nu merită oare să fie împușcați toți, fără cruțare, dacă nici ei n-au avut milă de bătrî-nețele mele?... Credeam că nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
destindea osteneala. Zidurile rămase în picioare din castelul cel nou se profilau mai negre pe cerul albastru-vînăt al înserării. Grigore privea cu băgare de seamă, ca un cercetător străin, întorcînd capul când încoace, când încolo, fără a zăbovi însă lângă ruine. Deodată din ograda argaților apăru logofătul Leonte Bumbu, speriat, parcă nu și-ar fi crezut ochilor, iar din conacul vechi bucătăreasa Profira, care începu să bocească cu un glas răgușit ca de bărbat, repezindu-se să sărute mâna și umplîndu-i-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
venit în minte că Gogu n-are să vie acum la țară nici chiar pentru înmormîntarea surorii sale și că, de altfel, nici nu e timpul pentru o înmormîntare pompoasă când satele se zvârcolesc în dezmeticirea din nebunia furioasă și când ruinele încă fumegă ca și sufletele oamenilor. Atunci, în clipa aceea, s-a hotărât să facă îndată o înmormîntare simplă, potrivită împrejurărilor, lăsând pentru mai târziu, când se va fi coborât liniștea adevărată, ceremonia cea mare. Și din clipa aceea i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi vorbit prea mult... Pentru cină, atât Baloleanu cu Grecescu cât și ofițerii au fost invitații lui Grigore Iuga la conac. Prefectul improviză un mic discurs pentru proslăvirea memoriei celor două victime ale răzvrătirii criminale care a umplut țara de ruine și de doliu. Pe urmă, spre a menaja pe amfitrion, nici nu mai pomeniră de cei morți. Se vorbi mult despre cruzimile și prădăciunile țăranilor... Observând că tânărul ziarist bucureștean tace ca și Grigore, Baloleanu se simți dator să facă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e interesul particular, cu răzbunările lui disprețuitoare de legi!... Ziua următoare plecă și Titu Herdelea. Grigore I-ar mai fi reținut, dacă nu s-ar fi gândit că în împrejurările acestea, când la țară e numai jale, și durere, și ruină, aceasta ar însemna mai mult egoism decât prietenie. ― Ai fost prea bun că ai stat lângă mine în zilele de primejdie și de suferință, îi zise la despărțire. Nu vreau să abuzez de prietenia dumitale... Iți mulțumesc și nu voi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în împrejurările astea, e și o mare pierdere pentru economia țării!... În sfârșit, ne silim să ștergem urmele uraganului pe cât se poate. De altfel, natura însăși ne ajută. Pretutindeni e o năvală de viață nouă. Pomii și copacii au înflorit. Ruinele focurilor, tăciunii, scrumul, peste toate a pus stăpânire primăvara... ― Dar sufletele oamenilor? întrebă Titu. ― Dumnezeu știe, numai Dumnezeu! zise Grigore. Mie mi s-a părut, de câte ori am vorbit cu vreun țăran ― care a fost bătut, și doar toți au fost
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
eu că Amara e sat de tâlhari, nu mă credeai, imputa Boiangiu deseori primarului. Acu i-ai păscut și tălică!... Dar lasă, că de-acu, eu sunt popa lor!... Vechiul conac părea întinerit sub tencuiala nouă și în cadrul pomilor înfloriți. Ruinele castelului au fost curățate, iar pe locul lor câteva ronduri de flori dădeau parcului o înfățișare mai vastă și mai prietenoasă. Administratorul Halunga a luat în mână conducerea, parc-ar fi fost aici de când lumea. Inspira încredere și țăranilor prin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
războiului și a prizonieratului, poate împotriva faptului că își găsise nevasta lăsată la plecare pe front cu un alt bărbat adus în gospodăria lui. Doar el a știut și a plecat în mormânt cu secretul. Locul acela acum este o ruină, asemenea unui suflet pustiit. Sătenii aproape că l-au și uitat. Doar când merg la cimitir pentru a aprinde lumânări la mormintele celor plecați la ceruri, câte o bătrână aprinde o lumânare la mormântul lui. Dar ca și locul numit
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Parcă niciodată numărul de cărți, albume și fotografii ilustrînd „Bucureștiul de altădată” nu a fost atît de mare și nu a stîrnit atîta entuziasm și atîtea nostalgii ca acum. Cazul „centrului istoric” este paradigmatic din acest punct de vedere. Printre ruinele vechilor străzi, prosperă trimiterile la trecut și istorie, de la Old City la Gara Lipscani și de la cărți poștale la Foto Cabinetul meticulos desuet al lui Eugen Ciocan. Trec, de asemenea, zilnic prin fața ASE-ului, unde au început să apară mici
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
generoase și bărci de croazieră. „Parcă ar fi Monte Carlo” - am zîmbit eu și ne-am întors, luînd o în sus pe Valea Cernei. „Festivalul Pinului.” „Hai și noi !” Am ajuns astfel la Băile Herculane. Unele dintre cele mai triste ruine din România. Prostia nu are istorie, așa că e oarbă la trecut. „Chiar nu înțeleg !” - se ambalează soția mea, și renunțăm la festival. Ceva mai departe, văd un panou mare din tablă ruginită : „închiriem sală de sport pentru nunți. Primăria”. Oameni
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
vina prin tot ce a făcut pentru oameni !” - explică, pe post, și un avocat. În două ore cît am mîncat, nimeni nu a pomenit ceva despre legalitate. și am ajuns la Buziaș. Mai fusesem acolo în tinerețe. Acum era o ruină. Promenada aco perită din lemn traforat din parcul secular, o bijuterie unică în România, atîrna în franjuri putreziți, iar în Vila Franz Josef niște chiloți erau agățați la o fereastră. „Un străin nu ar putea înțelege nimic din asta !” - zice
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
materialitate - și, mai departe, o altă temporalitate. Piatra pur și simplu dăinuie, în timp ce lemnul este fragil, piatra are continuitate în timp, iar lemnul se primenește periodic. Urmele patrimoniale sînt astfel și ele diferite : chiar neglijate, cele ale pietrei tot nasc ruine impunătoare, în timp ce urmele lemnului pot dăinui o vreme cel mult ca „moaște” (ca în sala cu acest nume de la Muzeul Țăranului Român, unde resturile unei micuțe biserici de lemn sînt expuse unei morți firești). Mai mult însă, aceste urme diferite
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
și 1100 î.C. Această dată pune imediat o mare problemă exegetului și istoricului. În această epocă, cetățile Ierihon și Ai nu erau locuite. Poporul lui Israel, sub călăuzirea lui Iosue, se găsea deci în fața a două cetăți distruse, în ruină (cuvântul ebraic „Ai” înseamnă chiar „ruine”). Probabil, povestirile s-au născut tocmai pentru că aceste cetăți nu erau ocupate. Au fost propuse diferite teorii pentru a concilia textul biblic cu datele arheologiei. Nu este locul aici să le prezentăm. Rămâne faptul
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
pune imediat o mare problemă exegetului și istoricului. În această epocă, cetățile Ierihon și Ai nu erau locuite. Poporul lui Israel, sub călăuzirea lui Iosue, se găsea deci în fața a două cetăți distruse, în ruină (cuvântul ebraic „Ai” înseamnă chiar „ruine”). Probabil, povestirile s-au născut tocmai pentru că aceste cetăți nu erau ocupate. Au fost propuse diferite teorii pentru a concilia textul biblic cu datele arheologiei. Nu este locul aici să le prezentăm. Rămâne faptul deconcertant al unei diferențe considerabile între
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
orașului distrus. Nu este posibil, de exemplu, să știm câte au fost victimele plecând de la examinarea acestei picturi. Nu se spune nimic despre antecedentele sau cauzele dezastrului. Nu se înțelege bine nici ce s-a întâmplat. Se văd numai cadavre, ruine, dărâmături, corpuri, membre, distrugeri și dezolare. Pentru a înțelege pictura, trebuie de fapt să cunoști puțin istoria a ce s-a întâmplat la Guernica. Mesajul, în orice caz, este înțeles imediat de cel care privește opera de artă. Picasso încearcă
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
din piele, la care erau atașate obiecte ascuțite, abrazive, precum cuiele, sticla sau pietrele. În urma biciuirii rezultau lacerații severe ale pielii și deteriorări ale cărnii. Trebuie să-l menționăm din nou pe Isus, fiul lui Anania. Datorită profețiilor sale despre ruina Ierusalimului, este dus înaintea guvernatorului roman. Deși, în final, omul nu a mai fost executat (așa cum doreau mai marii preoților), el „a fost biciuit până i s-a luat carnea de pe oase” (Războaiele iudaice 6.304), același cuvânt utilizat cu privire la
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
în cadrul unei ceremonii, conform obiceiului roman, după ce a fost biciuit. Așa cum am descris în primul capitol, satisfacția era mai mare dacă regele inamic era executat în public, în apogeul propriului triumf, decât dacă pur și simplu era îngropat undeva printre ruinele Ierusalimului. Să ne imaginăm așadar în postura unora dintre discipolii lui Simon, care cumva au scăpat de la a fi capturați. Presupunând că unul dintre ei, după două-trei zile, ar fi spus: „Simon era într-adevăr Mesia”, cu siguranță, ceilalți i-
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
bluză și pantaloni, în picioare avea bascheți, dar tot aspectul său fizic contrasta cu ținuta asta sportivă. Mâinile, fața îi erau zbârcite, mersul clătinat părea de om bătrân. Doar după ochii lui sticloși îl mai puteai recunoaște. Era efectiv o ruină. Nu numai eu ci și ceilalți care stăteau la coadă la cele două ghișee sau așteptau pe canapele, privind absent prospectele cu profilaxia gripei sau a bolilor venerice și nelipsita cană de sticlă cu apă de pe măsuță, își îndreptau cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Dar undeva, în apele freatice ale minții, rămânea certitudinea dezastrului, convingerea că Gina nu mă va iubi niciodată. Sentimentul acesta alterna cu o speranță irațională, într-un mod care-mi dădea peste cap tot echilibrul interior. Psihicul meu mergea spre ruină prin oscilația asta permanentă între dragoste și ură, speranță și disperare, admirație și dispreț. Deocamdată eram însă fericit, eram dispus să cred în sfârșitul poveștii dintre Gina și Silviu și mă simțeam eliberat de parcă asta ar fi fost singura piedică
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nu meritam. Ca să ne punem pe treabă, nu ne mai rămânea decât să alegem locurile de joacă. Tot domeniul nostru l-am parcelat, după oarecare dispute, în șapte zone: camera mea, curtea, strada, câmpul, foișorul lui Egor, camionul și o ruină aflată în spatele curții noastre, unde fusese o școală, de asta noi îi ziceam școala veche. Ca să nu se știe chiar totul dinainte, ne-am gândit să nu tragem la sorți de pe-acum locurile de joacă, în fiecare dimineață regina
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sticle incendiare, cearceafuri. Feldmareșalul carnagiului călare pe râuri. Butoaie de benzină arzând în alimentare. Arhive de filme în flăcări. Vânzători necrozați, lăptărese cu zona zoster. Populații în cârje, mase cu timpanele sparte. Goarnele la putere. Virusuri sub drapele. Catedrale-n ruină, cardinali în albastru, schelete peste tot. Boli de inimă la mobilizare. Cancerul ca singură sursă de energie. Fluvii evaporate și Moartea, steaua necruțătoare, trecând prin sabie până și nou-născuții. Și-o cruce de lemn de cireș ridicată pe Everest și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Mozaicul murdar de pe jos producea reverberații. Am intrat într-o clasă unde mai rămăseseră vreo trei bănci și catedra șchioapă, aplecată pe-o rână. Un colț de zid se dărâmase și de afară venea o undă de răcoare. Pe creasta ruinei aceleia, dintre cărămizi, crescuse un fel de iarbă. Garoafa s-a așezat pe o bancă, iar noi i-am pus coronița aurie și-am împodobit-o cu panglici și alte nimicuri pe care le aduseserăm de acasă. Așa cum își lumina
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se pronunța în problema unirii (chestiuni contestate de istoriografia sovietică), G. I. Brătianu aprecia că această adunare reprezenta opinia populației basarabene în aceeași măsură în care toate adunările de acest fel au avut de decis soarta republicilor autonome născute pe ruinele Imperiului rus sau a statelor succesoare monarhiei habsburgice. Sfatul Țării n-a fost nici „un organism bolșevic”, așa cum îl socoteau reacționarii ruși, nici organul „proprietarilor basarabeni”, așa cum îl califica guvernul sovetic; el marca, în fond, triumful ideilor din prima fază
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
ghicit ceilalți patima noastră. Să fi crezut, oare, că e dragostea pe care o voiseră ei? O dată am văzut Chandemagorul noaptea. Bulevardul iluminat pe amândouă părțile nu mi-a putut șterge impresia de obosită melancolie pe care mi-o lăsaseră ruinile palatului, atât de glorios cândva în această veche și uitată de Dumnezeu colonie franceză. La întoarcere m-am gândit serios cât de puternică și de nepieritoare este această Indie, care rabdă și înghite totul fără să-i pese de năvălitori
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]