4,770 matches
-
uitarea Și dragostea lor, ura lor și pizma lor a pierit de mult și nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare...“ Eclesiastul Motto 2: „Noi nu suntem de două ori aceeași ființă, noi nu ne scăldăm de două ori În aceeași apă din fluviu, căci În momentul când punem mâna pe un lucru, el Încetează de-a mai fii ceeea ce era...“ Heraclit PARTE SPATE GOL TEXTUL JOS DREAPTA Ziua Întâi. Seara În timp ce Extraterestrul trăncănea verzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
perdele; se pare Însă că bătrânei poloneze acest gen de spectacol Îi producea plăcere, căci târându-se În patru labe, cu țâțele măturând podeaua, poloneza miorlăia precum motanii În călduri. În afară de asta, bătrâna tăiase toate pernele din casă și se scălda În puf. Buzele bătrânei hoaște, rujate și răsrujate, atârnau ca niște ciucuri roșii de curcan. Pisicile Își frecau blana de pulpele sale flasce și miorlăiau și ele, cuprinse de călduri. Iar În mijlocul odăii, printre blănuri negre, albe și vărgate, stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mereu hotarele. Pe unde ajungeau pribegii, ajungea și mâna țarului. Era ca un blestem. În cele din urmă, blestemul s-a Întors Împotriva prigonitorilor. Și Patria Mumă a fost pedepsită pentru fărădelegile ei. Venirea a doua a lui Anticrist a scăldat Rusia În sânge. Icoanele au fost arse, clopotele topite, bisericile transformate În posturi de miliție, În băi publice și crescătorii de păsări sau În cocine. Locul crucii l-a luat steaua cu cinci colțuri. Atunci vechea Rusie s-a prăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
știu la cine să mă Închin!“. Șontâcăia, hârșâindu-și galoșii prea largi prin curte; târându-se până la poartă și-ndărăt, Înfigea lumânări aprinse În propriile urme, pe care le marcase mai Înainte semănând din pumni cenușă. Iarna putea fi văzută scăldându-se În copcă, iar vara stătea de multe ori Întinsă pe pietre Încinse de căldură lângă albia pârâului, Încălzindu-se la soare alături de broaște, șerpi și salamandre. Când pregăteau baia de aburi, o găseau stând ghemuită pe policioară, cu găletușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
trebuit să fie un om În plenitudinea forțelor sale!? Pentru prima oară Mașa mersese cu avionul, zburând mult deasupra norilor. Jos, sub ea, clădirile arătau ca niște cutii de chibrituri, iar munții, ca niște grămăjoare de nisip În care se scaldă găinile pe timpul arșiței de vară. Râurile nu erau mai late decât sârma pe care Mașa Își Întindea la uscat rufele În zilele de vară sau iarna, când dădea câte un ger năprasnic. Și parcă nici mai lungi. Iar norii semănau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de pește se atenuă, fiind Înlocuit de un alt miros la fel de insuportabil. Mirosea acum a baltă și a chibrituri arse. Între timp, aerul devenise atât de vâscos, Încât Îl puteai tăia cu cuțitul. Ieslele, lopata, furca, ciubărul și alte ustensile scăldate Într-o lumină lipicioasă pluteau clătinându-se Încet În jurul ei, simțeai, privindu-le, că te ia cu amețeală. Probabil că Mașa-ou se mișca rotindu-se Încet În jurul centrului ei de greutate. Mișcarea aceasta imprima, la rându-i, lucrurilor aflate În interiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pentru H.G. Wells? — Spune adevărul, copilă, ai citit vreo carte de Wells? — Da, am citit. — Spune-mi - dar să fie adevărul, rămâne Între noi. Am citit o carte, tată. — Una? O carte de Wells e ca și cum ai Încerca să te scalzi Într-un singur val. Ce carte era? — Era despre Dumnezeu. — Dumnezeu, regele nevăzut? — Asta era. — Ai terminat-o? — Nu. — Nici eu. — O, tată - tu? — Pur și simplu nu am putut s-o citesc. Evoluția umană având pe Dumnezeu ca Inteligență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
este atât de haotică, un talmeș balmeș de odi et amo1. Se spune că protoplasma noastră e ca apa de mare. Sângele nostru are o bază mediteraneană. Dar acum trăim Într-o mare socială și umană. Invenții și idei ne scaldă creierul, care câteodată, precum bureții, trebuie să primească orice aduce curentul și să digere protozoarele mintale. Nu spun că nu e nici o alternativă la asemenea pasivitate, care este În parte comică, dar sunt momente, stări, În care zacem dedesubtul conștientului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Lângă râu mirosul era echivoc. Nu știai sigur dacă mireasma de crud se trăgea de la mal sau de la sânge. Iar aici Sammler văzuse cândva un șobolan pe care Îl confundase cu un șoricar. Boarea ce se Înălța din acest colț scăldat În lumină electrică aducea cu sine aromă de rumeguș de carne. Acesta era Împrăștiat de ferăstraiele-bandă care treceau prin grăsime Înghețată, prin roșu marmorat sau porfir de gheață și retezau șuierând oase. Încearcă să te plimbi pe aici. Trotuarele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lovit cu capul de un perete înclinat, mic. Sheba stătea într-un colț, Polly întinsă pe pat, în altul. Tapetul cel nou al doamnei Taylor avea o nuanță de roșu bolnăvicioasă și totul în cameră - inclusiv Sheba și Polly - era scăldat în această lumină. — Sheba? am zis, scoțând capul de după scară. Pot să te ajut cu ceva? — O, nu ea, în pula mea, a exclamat Polly. Umbra stacojie care-i cădea pe față îi dădea un aspect dramatic. Părea o mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
iritante că bărbatul era acolo, era chiar acolo, nu-l vezi ? Nu-i auzi pașii care scârțâie a ud pe covor ? Nu vezi bălțile unde a stat pe loc și apa i s-a scurs din păr ? Jina ștergea trupul scăldat de transpirații al copilului cu cârpe răcorite și-și mușca buzele ca să nu-l întrebe cum de știa de bărbatul respectiv când ea nu-i pomenise nimic despre râu, nu-i povestise ce i se întâmplase lui taică-su. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
era mult mai dificil să-și mai aducă aminte ce uși închisese întâi și pe care la urmă. Până la sfârșitul zilei, Maria cea fără de prihană și-a dat demisia de la serviciu, și-a pus apartamentul în vânzare și, cu ochii scăldați în lacrimi, i-a plasat pe Frisky și Smoky la un vecin iubitor de pisici. Până la sfârșitul zilei, tot ceea ce Mary construise în două decenii fusese demolat, ca și cum o viață trăită sub imperiul fricii avea trăinicia unui castel din cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fost singurul cuvânt care i-a venit în minte. Tatăl lui l-a mai privit câteva clipe, apoi s-a întors și-a plecat. Danny a deschis ochii dintr-o dată; tatăl lui îl lăsase singur, în pădure. Obrajii băiatului erau scăldați de lacrimi. Se simțea amețit și pierdut fără speranță; nu se gândea decât că trebuie să caute zgomotul râului. Și-a șters lacrimile și i s-a părut că aude un huruit slab către stânga. A găsit o cărare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
-au anii tot adunând și culegând nu sunt bogat și nici sărac, rămas-am doar un om de rând... duminică, 11 noiembrie 2012 catrene de dragoste în genunchi de ceară caldă și-n fierturile de crin ochiul meu ades se scaldă ca în râul cristalin. și mă mir de frumusețea curbelor de șolduri reci când le-ating cu ochiul tainic pe nostalgice poteci. treci ca o idee-n toamnă care lasă-n urmă iz de arome pământene ambalate-n roz-birbriz. ochiul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
prag de iarnă, pe cer abia se văd îngerii, vopsiți în culoarea cărămizie a durerii. Pornesc spre rugăciune în ninsoarea bogată, asfințește vremea, copacii rămân neînfloriți și păsările nenunțite, sufletul scoate din țărână bucăți de dor, le învelesc cu stihuri scăldate-n aghiazmă dincolo de mine, curcubeul și-a schimbat culorile, apusul a devenit răsărit, mâine e Ajunul Crăciunului, nicio stea nu se aprinde pe sufletul iernii... cerneala a invadat cerul nespus de cenușiu, îngerii sorb rime, se lăfăie apoi pe zăpada
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Fulgul mi-a bătut în geamul înghețat, eu adormisem, pe o frunză de măr, pe care am uitat-o în marea de vise, pasărea duce în zbor fulgul de ieri, de azi și de mâine ce albește Bradul de Crăciun scăldat de lacrima iernii. Lacrima cerului devenită stea, alunecă spre cealaltă parte a sufletului amintiri, nimicuri dureroase, poleite cu zăpada speranței, inimă de gheață, speranță de gheață, lumină de gheață, îngrămădite în întunericul ce dă sens răului. Cunosc zâmbetul jalnic al
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de albastru sidefat Ce tremură prin raze de lumină E ca un sunet ce zace agățat În liniștea ciudată și deplină Ochii, acut albastru ce învie O privire ca zorii ce se crapă In dulce și amară rapsodie Când mă scald în ei ca într-o apă Macină timpul ziua către seară Ca o liniștire-n somn necunoscut Pe-ale nopții plete stele-ncep s-apară Ce cad ca visele din al meu trecut. Melania BRICIU ATANASIU <biography> Data nasterii: 31
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a vizitei făcute de bătrâna doamnă cu fular albastru spălătorului de geamuri cu felinarul agățat de umeri Toamna ta a venit toamna iubito în brațele tale amiaza are gustul merelor roșii părul tău este adierea grânelor dezlegate privirea mi-o scalzi cu izvorul nesecat al miracolului de a fi femeie pe trup ai cerul și bolta stelară în glasul tău fântânile devin rostiri limpezi ale nopților împlinite Geneza în prima zi gândul devenit cuvânt a dăltuit cerul și-n cer s-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dinaintea mea se ridică ceața acum se rotesc sărbătorile cu pâinea legată de brâul lui Dumnezeu și se topesc zăpezile în cântecul mamei uneori mai răsfoiesc hărți doar cât să se tulbure gondolierii apoi mă cațăr în copac până la cuibul scăldat în lumină doar o treaptă visez că sunteți mari risipitori transparenți îndrăgostiți de fustele duminicii niciodată fără viori e ca atunci când miroși nașterea din întuneric ating bolovanii cu ultimile lacrimi pentru venirea asta s-au decupat porți de partea cealaltă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
singur trup să fim, mereu! Așa cum într-o melodie Arcușul geme pe vioară, Vioară vreau să-mi fi tu mie Iar eu arcuș, ce te-nfioară... Vibrând în dulce armonie Minuni să ningă peste noi, În tril suav de ciocârlie, Ce scaldă roua din zăvoi. Șipână-n granițe de sânge Tangoul nopții să răsune, Vioară sub arcuș ce plânge Iubirea peste patru strune; Un imn al celor ce iubesc, Viori și-arcușuri, ce erup Și-n clarul nopții ne privesc, Cum devenim, un
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
fetișcană goală pușcă înfiptă într-o pereche de cizmulițe cu toc. La adăpostul întunericului, fața mea se prelungea pe lângă umbre, iar sângele începu să se zbenguie prin artere, umplând toate zonele mai puțin irigate peste zi. Am încercat să o scald cu o glumă și să-mi ascund emoțiile care puneau stăpânire pe mine: Tu esti nuielușa pe care-o primesc? M-a luat de mână fără să-mi răspundă și mă conduse până în culcușul ei cald, deja pregătit. În timp ce se
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
simt în siguranță? Ești asemeni unui gladiator, îi răspunsesem atunci de parcă mă așteptasem la acea întrebare și aveam deja un discurs pregătit. Lupta te face puternică-n arenă, dar scăpată de armură și arme, goală și întinsă în cadă, te scalzi ca un biet om de rând. Timpul pierdut printre degetele strânse în pumn curge ca nisipul dus de vânt și poate că alături de mine ai învățat să-i percepi mângâierea atunci când se prelinge pe linia vieții. Poate că eu îți
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
el bea. Eu l-am iertat, dar n-a mai apucat să o afle, în schimb tu mai ai o șansă. Iertarea îmi era necunoscută, era un lux pe care nu mi-l puteam permite în sărăcia prin care mă scăldam. În fața ochilor îmi veneau imagini cu tata aruncând cu banii în muzicanți ca să-i cânte nu știu ce melodie la modă, o terasă, o masă lângă care așteptau cuminți, în frapieră, două sticle de vin vechi, mici și cârnați aburind pe farfurii
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
cel mai bun caz zîmbea servil, ca și cînd s-ar fi simțit vinovată. În asemenea momente, ca să nu se simtă stînjenită, chicoteam eu, la fel de servil pentru că așa consideram eu că sînt oamenii: le place să le arăți că te scalzi În aceeași mocirlă. Deoarece În inimile noastre noi nutrim gîndul secret că totul e mizerie pe lumea aceasta... Ne redobîndim respectul de sine și descoperim apoi lumină și speranță În viață. Dar individul nu era dintre aceștia. De la bun Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
culoarea sepiei. După fundalul reprezentat de mare și stînci pictate, am tras concluzia că datează din epoca Taisho. — E mama soțului meu, care locuiește la țară Împreună cu cumnata mea, Îmi explică ea uitîndu-se atentă la fotografie. Un miros de păr scăldat de soare Îmi gîdilă nările. Fotografiile În care apărea soțul singur se opreau aici. Începînd cu pagina a doua, urma perioada de după căsătorie. O fotografie a tinerilor căsătoriți... complet lipsită de expresivitate. — Nu mai există fotografii ale soțului dumitale dinaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]