KorAP: Find »[drukola/base=scaun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...108 109 110 ...1368 >

34,178 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

copiilor, îngrijorați că i-ar putea scăpa din brațe, au lipit cîteva scaune, peste care și-au așternut hainele, improvizînd un pat, în care au culcat copiii. Femeia și-a culcat fruntea pe o masă iar tatăl, călare pe un scaun, a dormit cu bărbia în pumni, să-i supravegheze. În ciuda vinului băut, profesorul n-a adormit prea repede. Un timp l-a frămîntat ultima discuție cu Lazăr, înspăimîntat de amenințarea acestuia, că abia după ce l-a văzut dormind de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai înainte, cînd a mers s-o trezească, să se întindă mai întîi în pat lîngă ea. Autogara, comandă fulger, vă rog! strigă Andrei în telefon. Vocea răgușită a șoferului trezește de-a binelea întreaga sală. Pasagerii se ridică de pe scaune, întinzîndu-se, dezmorțindu-se, trecînd prin fața focului din sobă să se încălzească. Mai sînt undeva lemne? întreabă țăranul că cele de-afară, din șopron, s-au terminat. Cum?! se miră Ovidiu. Ai ars ast' noapte toate lemnele?! Ce-o să facem azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cele de-afară, din șopron, s-au terminat. Cum?! se miră Ovidiu. Ai ars ast' noapte toate lemnele?! Ce-o să facem azi? Ce-i fi vrînd să facem? întrebă țăranul. Tăiem un copac saltă el dintr-un umăr, întorcîndu-se la scaunul său. Unul din copii s-a trezit și se învîrte pe lîngă taică-su, care se pregătește să-l ducă dincolo de porțiunea de zid, să-l așeze pe oliță. La întoarcere, mergînd pe jos, ținut de-o mînă, copilul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
un "am!" provocator. Cățelușul clipește de cîteva ori, plimbîndu-și limba peste întreg botul mic. Am? se aude o întrebare subțire, nedumerită, venită de la celălalt copil, care s-a trezit brusc la auzul glasului frățiorului, ridicîndu-se în picioare pe unul din scaune, prins la timp de maică-sa, înainte de-a se răsturna. Ham, mamă, ham spune femeia încet, luîndu-l în brațe. Taci; ham vrea să facă nani. Am murmură copilul, ca o completare, apoi, ducîndu-și mîna între picioare, apăsîndu-și-o, se uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
altcineva... Femeia îndoaie bancnota și-o bagă în poșetă, împingînd cu vîrful degetelor ziarul în care este împăturită blana. Actorul ia ziarul cu totul, fără să se uite în interior și-l bagă în servietă, pune servieta la loc pe scaun, apoi se îndreaptă spre bar să-și bea paharul lăsat acolo. Din drumul lui printre mese, Ovidiu este oprit de femeia cu căciulă albă, de sub care o șuviță de păr, ieșită în partea stîngă a frunții, îi dă un aer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe-a actorului, încearcă un surîs, tăiat în două de amărăciune: Mulțumesc! șoptește în timp ce lumina rea din ochi îi dispare, privirea devenindu-i caldă, ca un foc molcom învelit în durere. Iulian e numele meu se înclină actorul, așezîndu-se pe scaun, luînd încet, delicat, mîna femeii s-o sărute. Nina răspunde femeia oftînd, mușcîndu-și buzele, să-și stăpînească lacrimile. Iulian se face că nu observă, așază mai bine ziarele pe colțul mesei, apoi se ridică: Mă duc la bar, poate mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și voiam să le spăl... Sultana se uită fix în direcția unde, singură la o masă, fata își face de lucru cu poșeta, indiferentă la tot ce se întîmplă în jur, arborînd un zîmbet sfidător. Cînd chelnerița se așază pe scaunul de alături, Letiția se întoarce puțin, arătîndu-i spatele, ridicîndu-și piciorul drept peste genunchiul stîng, bătînd aerul cu laba într-un ritm lent, de o totală nepăsare. Dacă peste cinci minute nu te văd făcînd treabă, în bucătărie întîi, totul lună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
apără... Sultana mai rămîne cîteva minute, privește indiferentă viscolul care lovește cu putere fereastra din fața sa, vede zăpada înălțată pînă spre streașină pe alocuri, își mai șterge mîinile cu șorțul alb, după care, lovind încet cu vîrful pantofului în piciorul scaunului pe care stă fata, murmură: "să nu aștepți să repet", apoi se ridică, încet și pornește spre bucătărie, adunînd din mers farfuriile goale. Nu vreți niște brînză de oi pentru copii? o întreabă pe femeia care ține un copil între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
și bun... Vecina tace. Desface broboada, alintă cățelușa, apoi împreunează la loc colțurile, lăsînd afară doar capul mic, cu ochii cît două mărgele, ațintiți spre copii, cu limba mereu scoasă, plimbată roată în jurul botului. Mircea Emil, coborît de pe cele trei scaune, apucînd să mai comande una din ultimele porții de brînză, merge la bar să-și ducă farfuria, oprindu-se o clipă lîngă cățel: Ce botișor frumos! exclamă, continuîndu-și apoi drumul, urmărit de privirea plină de groază a femeii, care-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să mai ia o bucată de hîrtie împăturită, privește într-acolo: bărbatul se agită, spunînd tot felul de nimicuri, cu urși, vrăbii, căței și altele, numai să înghită copiii ce au în gură, în vreme ce femeia, țîfnoasă, și-a ferit puțin scaunul, semn că-i întoarce spatele, lăsîndu-l să se descurce. De proști nu trebuie să-ți fie milă. Lazăre, mă uimești! șoptește fata. Mă uimești tu, care studiezi Astronomia chiar și pe viscol rîde încet Lazăr. Asta-i soarta tuturor îmbîcsiților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
tîmple, îmbrăcat elegant într-un palton ce-i vine turnat, în costum de culoare închisă, contrastînd cu cămașa albă și cravata colorată. Bună ziua, domnule Muraru! răspunde Mihai, mascîndu-și nedumerirea, schițînd un gest de ridicare, în timp ce întinde palma spre unul din scaunele libere. Dom' Vlădeanu, începe Muraru, făcînd semn că nu stă, mulțumind printr-un gest pentru invitație există o vorbă care zice: "Beatul se trezește, prostul niciodată". Drept care am venit să vă cer scuze pentru aseară. Vă rog să le acceptați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ce greu mi-a fost să fac rost de o mie de lei. Așa puțin? Mai mult era sigură că nu obține. Stați că nu-nțeleg devine Muraru curios, făcînd un pas spre interior. De curînd, spune Mihai, ridicîndu-se de pe scaun cînd am fost în delegație prin București, am căutat-o, așa... Am mers la un restaurant. Nu știu cum a venit vorba de momentul acela și ea, amețită, a început să rîdă. Era micul meu șantaj: o blană, o rochie, un pantof

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
era haiduc; două zile haiducea iar cinci se odihnea, în fiecare zi cu cîte una dintre cele cinci grații ale boierului Caraiorgu; așa scrie în Spovedania de la Mănăstirea Bunavestire rîde Mihai ca de o glumă bună, în timp ce se ridică din scaun și merge la fereastră, să privească viscolul de afară. Îi pare rău ca i-au scăpat vorbele de mai înainte. "Să nu mai glumești niciodată cu așa ceva, moldomocofan ce ești! i-a strigat Doamna Ana, lovindu-i obrazul cu dosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se mișca soția lui Lazăr, agățat mereu cu gîndul de cei care stau acolo, departe, în viscol... Studenta, nemulțumită că Lazăr i-a spus soției, la telefon, de starea lor grea, îl urmărește atentă pînă ce-l vede că întoarce scaunul, îl încalecă și-și pune pumnii unul peste altul, sprijinindu-și bărbia în ei. Amicul meu, autorul, face Lazăr un semn cu capul spre geanta cu afișe și programe a fost pe la mine ; i-a spus neveste-mi că autofreza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
saltelele înșiruite lîngă sobă, lîngă bar și pe lîngă bucățica de perete interior, peste care stau așternute pături de la camping. Mulți dintre pasageri s-au și așezat pe saltele, încercînd să se mai relaxeze după atîtea ore de stat pe scaune. Actorul stă rezemat cu spatele de perete, aproape de sobă iar lîngă el, întinsă de-a binelea, învelită pe picioare cu haina lui de blană, Nina doarme, cu căciula albă trasă adînc pe cap, cu palmele împreunate în poală. Arhitectul doarme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu un braț de scînduri. În sală, pe unde trece chelnerița, se aude același răspuns la întrebarea dacă mai are ceva de mîncare: nimic. Doar un cățel murmură, pe sub pălăriuța lui, Mircea Emil, continuînd să doarmă întins pe cele trei scaune. Sultana se întoarce din drum și-i arde un dos de palmă peste umăr: Ia vezi, unde te trezești aici? Aprigă mai ești, tremură carnea pe tine surîde Mircea Emil, săltîndu-și pălăriuța. Ai grijă cum încui ușa la noapte. Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
profesorului Bujoreanu. Cînd a fost discutat pentru activitatea sa, am fost printre puținii care l-am apărat. Erați tînăr, sincer, nu știați regula jocului. Și-ați stat în umbră pînă a fost reabilitat, apoi bum!, catapultat. Iar acolo, sus, în scaunul ocupat, v-ați temut chiar și de o metaforă, ori, cunoscînd jocul, ați mai plusat; știați că-n vreme ce alții au caré de ași, dumneavoastră, culmea ironiei, aveați chintă roială. Șoferul, care a urmărit cu privirea scena, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
bine? Dreptul de-a-mi continua, anul următor, studiile spune Lazăr, făcînd un semn de salut, cu care să încheie discuția, să se poată așeza pe saltea, lăsîndu-1 pe șofer nedumerit. La masa lui, lîngă fereastră, profesorul stă lăsat adînc în scaun, cu cotul stîng sprijinit de marginea mesei, fascinat de viscolul ce se zbate dincolo de sticla groasă. Cuvintele lui Lazăr i s-au înfipt adînc în gîndurile ce-l frămîntă: "...tînăr, sincer..." și-l sîcîie provocarea crescîndă a fostului discipol. "Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ce-i afară! a șoptit cu groază fata, arătînd prin ușa deschisă. Cum mai ajung acasă?! Trebuie neapărat să ajungi? a surîs el și fata a întors ochii mari în sus, fixîndu-l. Ar dori să se poată ridica acum din scaunul acesta incomod, să iasă și să se plimbe îndelung prin viscol. Ochii lui, mijiți, prind imagini fugare ale trecutului, le rețin și nasc în mintea sa conturul fetei rămase lîngă marginea patului, stingheră, mai frumoasă ca înainte tocmai prin aerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ținută... Dacă v-ați îmbrăca așa cum erați atunci, cînd v-am văzut prima oară, și ultima dealtfel, aș jura că n-a trecut atîta vreme. Ești drăguț surîde trist femeia, lăsîndu-și mîna să-i fie sărutată, așezîndu-se apoi pe celălalt scaun. Te rog să mă ierți că nu te-am recunoscut! Ce vrei, erai un... un copil; mă rog!, un tînăr. Te-am recunoscut abia cînd i-ai spus tînărului... arată femeia cu privirea în direcția lui Lazăr. După un timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șoptit spre cei doi -, apoi îl dau singură de urechi afară și vin la Operă. Sper să ajung la timp. O rafală puternică de vînt lovește geamul din plin, făcîndu-l să scoată un sunet de contrabas. Bătrîna se rotește cu scaunul, să se sprijine mai bine de masă. Privindu-l în treacăt pe profesor, bărbat robust, în plină maturitate, cu oarecare blazare în privire și în gestul de a-și arunca buza de jos înainte, îi vine greu să-l recunoască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
simte palmele strecurate cu dibăcie pe sub poalele capotului de mătase... "Doamne!" se cutremură bătrîna, pradă amintirilor. Ce s-a întîmplat? întreabă profesorul întorcînd capul. Poftim?! tresare bătrîna, deschizînd ochii. Aa, viscolul ăsta... adaugă roșind toată, apoi se ridică imediat de pe scaun și se întoarce la locul ei, fără să ia în seamă gestul prin care profesorul ar fi vrut s-o mai rețină. "Mă urăști clatină încet din cap profesorul privind în urma ei. Știi deci de copil, ți-a spus, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-a jurat că n-o să afle nimeni al cui este..." Viscolul, înnebunit de-a binelea, scutură cu putere una din ferestre, făcînd să-i sară toate bucățile de hîrtie îndesate de Lazăr cu cuțitul. Mulți dintre cei aflați pe scaune în apropiere fug de teamă să nu li se spargă sticla în cap. În clipa următoare, cînd lumea s-a retras cît mai departe, șoferul, cu gulerul ridicat, se repede pînă lîngă geam, se întoarce și se îndeasă cu spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
soția. Uite ce-au făcut... Te-am rugat doar să-i supraveghezi un pic... Am. Papa, papa se bucură copiii de izbînda lor, fericiți că pentru cățelușă a mînca nu-i un chin, ca pentru ei. Mama lor sare de pe scaun ca arsă, intră între ei ca un uliu, ia cățelușa pe laba piciorului și o aruncă în direcția stăpînei, apoi începe să-i plesnească pe copii cu vîrful palmei unde apucă: Paștele mamei voastre de draci! Mi-ați scos sufletul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
la mine? îi surîde Muraru, îndesîndu-și palmele desfăcute în buzunarele halatului alb, privindu-l lung, bănuitor. Hai alături, să stăm de vorbă, că de cunoscut, parcă, numai din vedere... Tovarășa Matei mi-a recomandat... începe Vlad imediat ce se așază pe scaun. A! rîde zgomotos Muraru. Știi ce se întîmplă pe front cu soldații indisciplinați? Sînt trimiși într-un batalion disciplinar, în linia întîia. Ce boacănă ai făcut? Vlad se uită la el cruciș. Două lucruri nu suport: colaboratorii proști, care-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]